5,260 matches
-
să-L urmăm pe Hristos păzindu-I poruncile (Ioan 14, 15-21) fiindcă El nu ne cere să avem o credințădoar declarativă, ci una angajată. Dacă credinciosul vrea cu adevărat să devină prieten al lui Iisus trebuie să facă tot ceea ce poruncește El (Ioan 15, 14).Obiectul credinței este așadar Dumnezeu Tatăl și Hristos, FiulSău, pe care L-a trimis în lume pentru a ne elibera din robia păcatului și a morții prin jertfa Sa de pe cruce, iar noi crezând în El
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
împlinea profeția: „Cu arma buneivoiri ne-ai încununat” (Psalm 5, 12). „Adevărul” Lui încinge „cu armele dreptății de-a dreapta și de-astânga” (2 Corinteni 6, 7). Tot astfel, pentru adâncul prin care trecuse poporul Său la ieșirea din Egipt, Dumnezeu a poruncit „să nuse abată nici la dreapta, nici la stânga” (Deuteronom 17, 20; 1 Regi6, 12), pentru ca în drumul său către „pământul făgăduinței” să nupiardă acel „adânc” al lepădării de sine, și să nu ajungă din nou la„suprafața” lumii plină de
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
în țară: „Eu care pân-a veni în această țară afurisită aveam inimă curată și minte deșteaptă” (ian.-iun. 1876, XVI, 325). Alta, lui Leonida Panoplo: „Un om nu poate face nimic într-o țară rău tocmită și măcar să tot poruncească, rămâne la vorba ceea: a poruncit câinelui și câinele pisicii, iar pisica șoarecelui, iar șoarecele și-a atârnat porunca de coadă” (mai-iul. 1876, XVI, 326). Din vara aceluiași an funest datează și o scrisoare concepută pentru Carmen Sylva, în care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
veni în această țară afurisită aveam inimă curată și minte deșteaptă” (ian.-iun. 1876, XVI, 325). Alta, lui Leonida Panoplo: „Un om nu poate face nimic într-o țară rău tocmită și măcar să tot poruncească, rămâne la vorba ceea: a poruncit câinelui și câinele pisicii, iar pisica șoarecelui, iar șoarecele și-a atârnat porunca de coadă” (mai-iul. 1876, XVI, 326). Din vara aceluiași an funest datează și o scrisoare concepută pentru Carmen Sylva, în care își punea anumite speranțe. Spicuim din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
demult, se mânca în post ca bureții.“ În continuare, anonimul povestitor găsește explicații mitico-fanteziste ale renunțării la acest obicei: „Dar, de un post mare, au făcut jidanii pâine cu sânge de vită, să cumpere oamenii, și Sfântul Toader le-a poruncit să nu mănânce. Ei au tăiat-o felii și au dat-o în iazuri, în ape, s-o mănânce peștii și de atunci are peștele sânge și nu se mănâncă [în posturi, n.n.].“ Altă variantă din aceeași sursă: „Peștele zice
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
umbra copacilor; venea din inima pădurii, de unde nu se știe, trecea prin spatele casei și se pierdea în pădure, nu se știa unde. Vorbea cu Pârvu... cu ierburile și copacii... cu gâzele... Câinele o păzea cu strășnicie, așa cum i-a poruncit stăpânul dimineața, când a pornit în pădure... „-Măi, Pârvule, s-o păzești pe Anuca, ca pe ochii din cap!“ Și, el n-o slăbea din ochi,o clipă... era umbra ei, se hârjoneau, se fugăreau și când îi punea labele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
punând pe fugă întreaga haită. În ochii lui era oglindită și strălucirea sufletului său. „Ucide sau vei fi ucis; sfâșie sau vei fi sfâșiat“, asta era legea; și el se supunea acestor porunci transmise din timpuri străbune, așa cum i-a poruncit Dumnezeu. ...Și, deodată, Suru își aduse aminte de Anuca și de Toma, dar și de Pârvu, prietenii lui, dar mai ales de Anuca... și, cu toată chemarea ancestrală pe care o simțea, porni agale spre casă... Când ajunse în marginea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
edenului nou culcuș pentru suflete la umbra unui alt pom al binelui și răului două râuri mari vor pleca de acolo (lapte și miere între maluri) uneori ne va chinui ca o întrebare absența îndelungată a șarpelui dar dumnezeu va porunci heruvimilor să ne păzească iar merele nu vor fi niciodată un subiect tabú Vatmanul un tramvai spintecă noaptea șarpe însuflețit ieșit la vănătoare (intestine metalice) în pântece sunt oameni trăiesc (încă) geamurile sprijină frunți drumul către fiecare dintre ei este
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
purpură îi atinse tâmplele ninse de trecerea anotimpurilor. O preafrumoasă făptură se uita la bătrânul obosit: De ce-ai bătut atâta drum, Staroste? Am căutat să ascult poruncile date, dar durerea inimii nu mi-a dat pace! Legământul trebuia respectat! porunci slăvita Crăiasă. Vei pleca acasă, iar, peste nouă luni ți se va naște pruncul dorit. Mulțumesc, bună Crăiasă! chiui bătrânul de bucurie și, pe loc o porni spre casa de la poalele codrului. Merse ce merse și un viscol se porni
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
înfășară paturile, coșarii curățară hornurile, alungând cucuvelele, care-și făcuseră cuib tocmai acolo, baba Saveta, pităreasa Curții, cumpărase, de la Franț, spoitorul cel neamț, toate blidele trebuincioase bucătăriei. Asudase de multele porunci date slujnicelor pricepute în facerea bucatelor, neuitând să dea porunci scurte bărbaților care se poticneau la intrarea in camarile prea putin inalte, neindemanateci in preumblarea lucrurilor fine, a sipeturilor si lazilor cu haine femeiesti. Comisul Mihăilă Furtună, scurt si gros la trup, dăduse porunci ss se deretice grajdurile domnesti, în
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
în facerea bucatelor, neuitând să dea porunci scurte bărbaților care se poticneau la intrarea in camarile prea putin inalte, neindemanateci in preumblarea lucrurilor fine, a sipeturilor si lazilor cu haine femeiesti. Comisul Mihăilă Furtună, scurt si gros la trup, dăduse porunci ss se deretice grajdurile domnesti, în care aveau armăsarii de soi, aduși, pe căi ocolite, de geambași zaporojeni, fiind ingrijiți de robi țigani, deprinși cu acest vrednic mestesug. Pe la mijlocul lunii aprilie, pe când creștinii catolici din ținut ciocneau ouăle cele roși
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și păși în întunecimea sălii tronului, luminată, sporadic, de lampioanele aduse cu multă trudă de la Veneția, loc de surghiun al tinereții sale mult prea zbuciumate. Vodă se închină la icoana Sf. Gheorghe, purtătorul de biruință, mulțumind pentru darurile aduse. Apoi, porunci logofătuluiDumitrașcu să vestească aprozii începerea Divanului. Lângă domn, Radu diacul, un tânăr înalt, cu nasul coroiat și ochi pătrunzători, însemna, cu slove meșteșugite, deprinse la mănăstirile de la Muntele Athos, jalbele ticluite ale boierilor și ale norodului. Domnul pofti pe primul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
un tânăr înalt, cu nasul coroiat și ochi pătrunzători, însemna, cu slove meșteșugite, deprinse la mănăstirile de la Muntele Athos, jalbele ticluite ale boierilor și ale norodului. Domnul pofti pe primul împricinat, postelnicul Trifan: Apropie-te postelnice și deslușește pricina ta! porunci voievodul, așezându-și sabia în dreapta tronului. Mărite stăpâne, noi avem acte de la Ștefan Vodă, iar pârcălabul Boghiu umblă să ne scoată din pământurile noastre! Unde-i pârcălabul? Măria Ta, spuse lingușitor vistiernicul, a plecat spre Brașov. Nimeni nu l-a
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cum să se poarte! o încredință boierul. Nu l-ai putut învăța să numere hambarele! murmură femeia, plecând să vestească pe Maria, bucătăreasa curții boierești, să pună masa dinaintea clucerului. „Fimeie, ce să știe ea?!” gândea boierul Iordache, în timp ce-i poruncea lui Ilie să vină sub umbrarul din fața conacului. Primăvara își intrase în rând, soarele încălzind natura încă adormită. Fire de iarbă răzbăteau, sfioase, din întunecimea caldă a pământului. Cornișorul își îmbrăcă hainele galbene de sărbătoare. Vrăbiile își scuturau, necuviincios, veșmintele
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
a pământului. Cornișorul își îmbrăcă hainele galbene de sărbătoare. Vrăbiile își scuturau, necuviincios, veșmintele, primenindu-se. Slugile, scăpate de straiele groase, viermuiau grăbite să îndeplinească treburile zilnice. Săru” mâna, nene clucere! se hlizi Ilie, scoțându-și alene căciula. Ți-am poruncit să vii degrabă, oropsitule! se răsti, îngăduitor, boierul Iordache. Dar m-a suit moș Andrei pe stog și n-am putut coborî mai repede, îl încredință de supunere Ilie. Fiule, spuse cu seriozitate clucerul, de mâine trebuie să te înfățișezi
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
românilor. O să înfăptuiesc Unirea ca și Mihai Viteazul! se încredință domnitorul, tulburat de venirea diacului Radu. Măria Ta, rosti sfios, la vederea frumoasei domnițe, diacul. Îngăduie să-ți amintesc că te așteaptă sfinția sa Neofit, trimisul Mănăstirii Rodosului. Mulțumesc diece. Îți poruncesc s o însoțești pe domnița Catrina spre odăile pregătite dinainte! Și spune-i căminarului Nicoară să trimită străjeri destoinici pentru paza preafrumoasei domnițe! „ O să am o grijă în plus” își spuse domnitorul. „ Totmai cred că a avut ceva de câștigat
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
casa unui pândar de la viile Domnului de la Cotnari. Se căznea bietul domn să iasă din beleaua asta! „Să vină la mine vistiernicul, ș-apoi să-i spui cum mă îndemna să l pun în domnie pe preacinstitul Ilie!” răbufni Vodă, poruncind să se arate boierilor: Cinstite fețe boierești, începu el molcom, acoperindu și mânia ce-i stăpânea întregul suflet. Am hotărât, la ruga clucerului Iordache, să fie pus în slujbă ruda lui Ilie. Bună alegere, Măria Ta! râse hatmanul Barnovschi. Hatmane
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Domnul, prea te-ai așezat la Curte. Ai uitat îndatoririle slujbei domnești? Măria Ta, se potoli hatmanul, am mai avut de descurcat unele treburi ale moșiei. Dar astă seară plec unde mi-e locul, încredință el. Așa să faci, hatmane! porunci voievodul, căutându-l din priviri pe vistiernic. Dar cinstitul boier Hrize a uitat să vină la Sfat? Măria Ta, îndrăzni logofătul, cinstitul Hrize a plecat în fruntea unui steag să-l prindă pe slugerul Ilie! Pedeapsa cu moartea numai eu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
răstit voievodul, arătându-l pe clucerul Iordache, am să am o vorbă, ca și cu cinstitele voastre fețe boierești: nu v-am spus că acesta om de boierie nu este? Plecați la slujbele voastre și lăsați caftanele în mâinile mele! porunci domnitorul, trântind ușa ce ducea la coridorul dinaintea salonului. „Dacă era o copilă sau soție a vreunui boiernaș moldovean, uita Măria Sa să trimită ștafete!” se gândea hatmanul Barnovschi, căutându-l pe diacul Radu pentru a-și pecetlui făgăduiala. Dar diacul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cere jertfe, iar copilul meu va fi mielul Domnului”. Alaiul porni pe drumul de întoarcere și, după o oră, zăriră sălașul țiganilor de la intrarea în târgul Hîrlăului. Domnul era la sfat, iar, la auzul prinderii fugarilor, se lumină la față, poruncind să-i fie înfățișați. Două trupuri căzură în genunchi, în apropiera tronului: Măria Ta, nu-l omorî pe diac! izbucni în plâns domnița Catrina. Diacul m-a slujit cu credință, iar pentru asta l-am răsplătit cum se cuvine! rosti
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
iar pentru asta l-am răsplătit cum se cuvine! rosti tăios domnitorul. Nu i așa, cinstiți boieri? Așa-i, Măria Ta! încredințară ei în cor. Văd că diacul și-a înghițit limba. Acum m-a trădat, iar, pentru astă faptă, poruncesc să i se taie capul! Măria Ta, îndrăzni logofătul Dumitrașcu, dragostea l-a tulburat. Iartă-l Doamne! cerură îndurare și ceilalți boieri din Divan. Doamne, dar pe slugerul Ilie l-ai iertat, de ce pedepsești așa aspru pe sluga Domniei Tale
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
uscat. Bată-te să te bată, măi omule, ai uitat că azi trebuie să postești? Odată-i ajunul Crăciunului! țipă Natalița, încercând să se facă auzită de huietul îndărăt al vântului. Bărbatul, țâfnos, înfșăcă furca, aburcă fânul în spate și porunci băiatului cel mare, Ivan, să aducă, la ușa grajdului, fânul rămas. Porni, hotărât, prin pârtia reavănă, dar se întoarse auzind glasul demult știut al vecinului Dimitrie: Ceas cu noroc, gospodar! Nu vrai să-ți dau din norocul meu? Ho, Ivan
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
gospodarii din Ruși. Anii au trecut, casele s-au înmulțit, flăcăii ruși au mers la pețit fetele din Ungureni, nepoții bucovinenilor s-au însoțit cu fete din Ruși, dar obiceiul a rămas neschimbat, până când vreun urmaș al preotului Ionică a poruncit ca Ajunul să rămână ca seară pentru rugăciune, iar, în prima seară de Crăciun, sticlărenii să se desfete cu colinde și petreceri lumești. Roata norocului Badea Vasile se trezise posomorât, cu noaptea-n cap, hăituit de un vâjâit al urechii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
vorbește mai încet! Știu cine ești, dar n-am ce-ți face! spuse, cu fereală, inginerul Ionescu. Fata-i la mine, dar nu ți-o pot da! Dar e fata mea! rosti deznădăjduit Gheorghe. Uite ce-i, nu fi obraznic! porunci inginerul. Tu mai ai acasă trei băieți, ești încă tânăr, poți să-ți mai aduci altă nevastă. Fata trăiește bine la mine, voi avea grijă de ea! Cum aș putea să mă despart de Măriuca? Care Măriuca? Pe ea o
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
greacă făcută una cu pământul, ca și Halicarnas, templul zeiței Artemis din Efes, una din minunile lumii antice, incendiat de un individ care n-a găsit alt mijloc de a intra în istorie, ca și califul Omar care, după ce a poruncit ca toate papirusurile din biblioteca de la Alexandria să fie folosite drept combustibil pentru băile publice, a ordonat, cu un raționament rămas celebru, incendierea a ceea ce scăpase... Mai putem visa pe ruine? Dar lumina amuțește totul. În ruinele însorite de la Uxmal
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]