10,986 matches
-
ale culturilor. Nu există o cunoaștere a lumii ca atare, ci doar viziuni istoric și local distincte asupra lumii. Traducerile dintr-un limbaj în altul sunt, desigur, posibile. Mai mult, ele sunt practicate în mod curent, dar rămân totuși întotdeauna proiecții imperfecte într-un mediu străin al unor realități spirituale puternic individualizate, sub multe aspecte incomensurabile. Istoria universală nu constituie un proces cât de cât unitar, ci scena pe care coexistă sau se succed individualități culturale inconfundabile și reciproc ireductibile. Motive
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a urmări la lucru un cavaler infailibil, constați că sfârșești meditând la micile feste ale existenței alături de un filozof dezabuzat, oarecum ridicol și confuz, obsedat de valorile metafizice ale unei existențe ce și-a pierdut sensul. Marlowe nu e decât proiecția unei vârste a eșecurilor anunțate, agentul secret al neputințelor ce așteaptă, după colț, să-și pornească marșul devastator. Scrisorile lui Raymond Chandler conțin nenumărate afirmații și comentarii de natură să clarifice viziunea autorului asupra personajului. Aș spune chiar că pozițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și un agent dizolvant al textului literar. Biografii s-au străduit să descopere paralele între viața eroului și viața autorului. Asemănările există, desigur, după cum există și deosebiri. În opinia mea, ele sunt speculații ce nu dovedesc nimic altceva decât inevitabila proiecție a eului profund al lui Raymond Chandler în eul social reprezentat de romanele sale. Punctul în care mi se pare că o comparație între scriitor și personaj are relevanță se referă la evidenta forță de expresie dobândită de Raymond Chandler
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
oameni de care nici n-ai auzit pentru a-i convinge încetul cu încetul că scriitorul care-și lasă amprenta personală asupra scrisului e unul rentabil. El n-o poate face încercând, pentru că stilul la care mă gândesc e o proiecție a personalității și trebuie să existe deja o personalitate pe care s-o poți proiecta (Chandler, 1977, p. 75). Deși romanele lui Raymond Chandler îți lasă, la lectură, impresia cursivității dezinhibate, a lejerității voioase și a transparenței, percepția nu e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
comportamentului deținutului pe toată durata detenției. * * * Proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reflectă, în mod evident, o viziune modernă asupra modului de funcționare a instituției penitenciare. Cel puțin teoretic, proiecția noului cadru legal răspunde exigențelor reglementărilor europene în materie de penitenciare. În același timp, este la fel de evident faptul că starea actuală a sistemului penitenciar și consecințele politicilor penale elaborate în anii ’90 vor limita dramatic aplicarea viitoarelor dispoziții legale, îndeosebi
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
153 Ascetismul adolescentului 158 Clivaj (al eului, al obiectului) 162 Contrainvestire 169 (De)negare 176 Formațiune reacțională 181 Identificare 190 Identificare cu agresorul 195 Identificare proiectivă 201 Intelectualizare 206 Introiecție 212 Izolare 218 Înlăturare 226 Întoarcere către propria persoană 231 Proiecție 238 Raționalizare 244 Refugiu în reverie 249 Refulare 258 Refuz (al realității) 266 Regresie 274 Retragere apatică 282 Sublimare 287 Transformare în contrariu 297 Umorul 302 Bibliografie 307 Notă asupra edițieitc "Notă asupra ediției" Pentru asigurarea conformității științifice a terminologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
răspunzător de respectivele nevroze”. În cele două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat următori apariției acestor articole, Freud utilizează cu aceeași frecvență termenii „apărare” și „refulare”. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
descrieri 2. Așadar cele nouă mecanisme sunt: - regresia (noțiune ce apare în 1900, în Interpretarea viselor, și ale cărei strânse legături cu fixația sunt precizate în Introducere în psihanaliză, 1916); - sublimarea și formațiunea reacțională (Trei studii privind teoria sexualității, 1905); - proiecția („Președintele Schreber”, 1911); - întoarcerea împotriva propriei persoane și transformarea în contrariu („Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, 1915a); - introiecția sau identificarea („Doliu și melancolie”, 1917b); - anularea retroactivă și izolarea (în Inhibiție, simptom și angoasă, 1926). În 1936, A. Freud publică Eul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prisma funcției lor de arme (puști, lănci etc.). Însă în anumite circumstanțe, alte lucruri - cum ar fi o tigaie - pot fi utilizate ca arme. Transpunând această metaforă în limbajul domeniului avut în vedere, se poate afirma că, pe câtă vreme refularea sau proiecția sunt întotdeauna mecanisme de apărare, alte activități - de pildă a face pe bufonul sau a lua în derâdere - nu reprezintă adevărate mecanisme de apărare, dar pot fi alese la un moment dat ca măsuri defensive; - al doilea aspect privește relația
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
consacrate acestui concept. • La începutul lucrării sale Eul și mecanismele de apărare (1936/1993), A. Freud oferă o listă, devenită clasică, în care sunt incluse zece mecanisme: 1) refularea 2) regresia 3) formațiunea reacțională 4) izolarea 5) anularea retroactivă 6) proiecția 7) introiecția 8) întoarcerea către propria persoană 9) transformarea în contrariu 10) sublimarea. A. Freud consacră capitolele 6 și 7 ale cărții sale studiului negării prin fantasmă, respectiv negării prin acte și vorbire. În capitolul 8, ea descrie retracția eului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
A trebuit să așteptăm tipărirea ediției DSM III-R (1987/1989) pentru ca optsprezece apărări și definițiile aferente să-și facă apariția în glosarul manualului. Dintre aceste optsprezece mecanisme, cinci figurează în lista clasică a Annei Freud: anularea retroactivă, formațiunea reacțională, izolarea, proiecția și refularea. Constatăm așadar că cinci mecanisme figurând pe lista Annei Freud nu au fost reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme reținute de la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
crește acum la șase) și cele treisprezece care urmează: Afirmarea de sine (numită autoafirmare în glosarul DSM-IV) Altruismul Anticiparea Autoobservarea Capacitatea de a recurge la celălalt 17 Distorsiunea psihotică Identificarea proiectivă Omnipotența Plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului Proiecția delirantă Refuzul psihotic Retragerea apatică Umorul. Aceste completări vizează mai cu seamă mecanismele de nivel adaptativ ridicat (în număr de șase, plus sublimarea, care figurează în lista Annei Freud) și mecanismele nivelului definit de disreglarea defensivă (trei mecanisme). Celelalte patru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai figurează deloc în lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o vom mai menționa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
figurează deloc în lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o vom mai menționa aici
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai ales dacă avem în vedere faptul că orice comparație relevă existența unei apropieri sau chiar a unei similitudini semantice. Înaintea lui Plutchik, mai mulți autori notaseră deja că: - anumite apărări - precum formațiunea reacțională și anularea retroactivă sau refuzul și proiecția - sunt apropiate una de alta (English și Finch, 1964); - conceptul de intelectualizare le include pe cele de izolare, raționalizare, ritualizare, anulare retroactivă și gândire magică (Vaillant, 1971); - izolarea și clivajul ar fi două denumiri diferite ale aceluiași concept (Arieti, 1974
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferite ale aceluiași concept (Arieti, 1974). 2) Există opoziții nete, adevărate polarități ce rezultă din examinarea relațiilor dintre diversele moduri de apărare. Astfel, Chapman (1967), apoi English și Finch (1964) atrag atenția asupra faptului că introiecția și încorporarea sunt opusul proiecției. La fel, putem sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
din examinarea relațiilor dintre diversele moduri de apărare. Astfel, Chapman (1967), apoi English și Finch (1964) atrag atenția asupra faptului că introiecția și încorporarea sunt opusul proiecției. La fel, putem sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste relații, Plutchik et al. cer unor psihiatri experimentați să compare între ele cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să întocmească o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să întocmească o diagramă circulară, în care distanțele, pe circumferință, definesc gradul de apropiere dintre apărări, precum și unele polarități sau opoziții. Grupări de tipul: - refuz, refulare și anulare retroactivă, - intelectualizare, raționalizare și izolare, - proiecție, deplasare, activism ne permit să observăm că aceste ansambluri de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau polarităților) dintre diferitele apărări, în combinații de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fizice sau psihologice ori la unele probleme de viață), atitudini care disimulează, de fapt, anumite sentimente de ostilitate și unele reproșuri la adresa celuilalt. Aceste sentimente se exprimă atunci când subiectul respinge sugestiile, sfaturile sau ofertele de ajutor venite din partea altcuiva. 31) Proiecția delirantă (DSM-IV; G.V.): formă de proiecție în care subiectul abandonează, de fapt, proba realității. În proiecția delirantă, conflictele interne sunt exteriorizate, iar subiectul le atribuie o realitate tangibilă. 32) A recurge la gândirea magică (V.): a crede că gândirea are
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
probleme de viață), atitudini care disimulează, de fapt, anumite sentimente de ostilitate și unele reproșuri la adresa celuilalt. Aceste sentimente se exprimă atunci când subiectul respinge sugestiile, sfaturile sau ofertele de ajutor venite din partea altcuiva. 31) Proiecția delirantă (DSM-IV; G.V.): formă de proiecție în care subiectul abandonează, de fapt, proba realității. În proiecția delirantă, conflictele interne sunt exteriorizate, iar subiectul le atribuie o realitate tangibilă. 32) A recurge la gândirea magică (V.): a crede că gândirea are putere de acțiune, permițând astfel satisfacerea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de ostilitate și unele reproșuri la adresa celuilalt. Aceste sentimente se exprimă atunci când subiectul respinge sugestiile, sfaturile sau ofertele de ajutor venite din partea altcuiva. 31) Proiecția delirantă (DSM-IV; G.V.): formă de proiecție în care subiectul abandonează, de fapt, proba realității. În proiecția delirantă, conflictele interne sunt exteriorizate, iar subiectul le atribuie o realitate tangibilă. 32) A recurge la gândirea magică (V.): a crede că gândirea are putere de acțiune, permițând astfel satisfacerea unei nevoi sau evitarea unui pericol. În această situație, proba
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
din 1993, se numără printre cele mai cunoscute. Ea grupează apărările în patru categorii, definite în funcție de caracterul lor adaptativ în cursul vieții adulte (stabilit în urma unor observații pe termen lung): 1) Prima categorie este aceea a apărărilor psihotice, care include proiecția delirantă, distorsiunea și refuzul psihotic. 2) A doua categorie este cea a apărărilor imature, șase la număr: proiecția, fantezia schizoidă, ipohondria, agresiunea pasivă, activismul (acting-out) și disocierea (sau refuzul nevrotic). Vaillant precizează că exclude din această categorie mai multe apărări
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adaptativ în cursul vieții adulte (stabilit în urma unor observații pe termen lung): 1) Prima categorie este aceea a apărărilor psihotice, care include proiecția delirantă, distorsiunea și refuzul psihotic. 2) A doua categorie este cea a apărărilor imature, șase la număr: proiecția, fantezia schizoidă, ipohondria, agresiunea pasivă, activismul (acting-out) și disocierea (sau refuzul nevrotic). Vaillant precizează că exclude din această categorie mai multe apărări imature - precum clivajul, devalorizarea, idealizarea sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează, în vederea reglării stimei de sine, unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, ale imaginii corporale sau ale imaginii celorlalți. 4) Nivelul negării. Cele trei apărări date ca exemplu - refuzul, proiecția și raționalizarea - mențin în afara conștiinței factorii de stres, precum și anumite pulsiuni, idei, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute ori inacceptabile, toate aceste elemente fiind (sau nu) atribuite în mod greșit unor cauze externe. 5) Nivelul distorsiunii majore a imaginii. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]