3,945 matches
-
Cred că ăsta era felul ei de a se autoînștiința - presupun că în mod subconștient - că, întâmplător, viața îi scosese în cale o persoană mai de Doamne-ajută: că, în ciuda agațamentului de pe stradă, în ciuda limbii zeloase din patul ei, urmată de recitalul acela emoționant la flautul cu gușă - și a discuției ulterioare despre perversiuni... ea nu voise să cred despre ea că ar fi o aventurieră moartă după excese sexuale... Căci, pare-se, de cum mă văzuse, se și închipuise făcând un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
unei făpturi atât de blajine și pașnice), trei luni am tot asaltat-o cu argumente și am tot tras-o de urechi noapte de noapte. Pe urmă, într-o seară, m-a invitat la Biblioteca Congresului, unde avea loc un recital Mozart susținut de Cvartetul de Coarde din Budapesta: în timpul ultimei părți a cvintetului cu clarinet, m-a luat de mână, obrajii au început să-i strălucească și, când ne-am întors la ea acasă și ne-am băgat în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
împins pe demon în apă. „Așa că, dacă vreodată vi se arată mahaha, cereți-i să vă îndeplinească o ultimă dorință la marginea unei copci înainte să vă gâdile până la moarte și împingeți-l în apă !“, își încheiară cele două artiste recitalul râzând cu gura până la urechi. Ah, ah, ah : prostituție ! o prostituție a valorilor trecutului, din care inuiții sunt forțați să trăiască. De când tundra s-a golit de vânători, oamenii au devenit niște dezrădăcinați debusolați care caută soluții ingenioase de supraviețuire
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
12 Festivalul Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch“ s-a derulat între 9 și 15 iulie, la Sala Thalia din Sibiu, reunind aproape 80 de candidați, din nouă țări. În fiecare zi au avut loc audiții, iar seara recitaluri susținute de muzicieni consacrați. Festivalul, aflat la a 12-a ediție, a stat sub semnul acestui număr. Născut la Sebeș, în 1830, Carl Filtsch era, la 12 ani, elevul preferat al lui Chopin și al lui Liszt, fiind considerat „copilul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
robă albă. Concepția domnului da Silva era una minimală: fără machiaj, fără măști. ― Câți oameni sunt afară? Întrebă Tina Kubek. Maxine Grossinger se uită printr-o crăpătură. ― Tone. ― Tu trebuie să fii obișnuită cu asta, Maxine, am spus eu. De la recitaluri. ― N-am emoții când cânt la vioară. Aici e mult mai rău. ― Sunt așa de emoționaaată, spuse Obiectul. În poală avea un borcan de Rolaids, din care Înfuleca de parcă ar fi fost bomboane. Înțelegeam acum de ce se bătuse cu pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu un amok actoricesc demn de un Klaus Kinski, nu se putea să nu te molipsești de entuziasmul său și să nu începi să crezi că, poate, are totuși și poezia rostul ei, că vei da, poate, și tu vreodată recitaluri de unul singur pe un stadion înțesat, ca Dylan Thomas. într-o generație de închiși în sine cu o mie de lacăte, Florin Iaru s-a risipit ca un automobil care explodează cu încetinitorul, aruncând 135 în jur o orhidee
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de lume convertite în frânturi de cuvinte. Melodia cântată la xilofon nu e melodie, nu cunoaște armonia și contrapunctul, dar sunetul (al amintirii curate) are spontaneitatea și limpezimea, și imprevizibilul pe care 147 nu trebuie să le cauți într-un recital de pian. Limbajul Monicăi este simplu, lucrurile trec direct în cuvinte: "O cană cu zmeură / ochelari de soare să văd lumina galbenă / ca înainte de ploaie / fratele meu dus la grădiniță / bretonul tăiat". Benjy văzând totul și neînțelegînd nimic. Refrene puerile
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
repere eterne și luminoase. Ghidîndu-ne după ele vom mușca mai departe țarina. Despre fascism, sine ira et studio... Frumoasă după-amiază de iunie. Sală de lecturi și conferințe puțin prea sobră pentru ceea ce trebuia să aibă loc, pentru că fusesem invitați la recitalul unui poet. Am sosit cu puțină întîrziere și l-am zărit de la-nceput pe prietenul nostru, în picioare, la "prezidiu", recitîndu-și cu umor și (puțin cam șarjată) ironie textele. în sală, prieteni vechi și mulți necunoscuți. De jur împrejur, fotografii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
engleza, abia dacă știam să compun o scrisoare de intenție cât de cât acceptabilă. — Ai progresat mult, zise David. Și ce s-a Întâmplat? — Într-o zi, un prieten, un tânăr compozitor de muzică atonală, m-a invitat la un recital de pian cu noua sa compoziție, la Woodstock. M-am dus Împreună cu niște prietene, dar am ajuns cu câteva ore mai devreme și cineva a propus să mergem pe un deal, să vizităm o mănăstire budistă. Am urcat și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
treizeci și trei de secunde. Îi plăcea să-și imagineze tot felul de lucruri când era singură, să joace roluri, ca să treacă vremea mai repede. Din senin, Își făcu apariția la expoziție un bărbat În vârstă, cu părul alb, care-i Întrerupse recitalul solo. Probabil că avea peste șaptezeci de ani, dar În Întuneric părea foarte masculin și foarte bine definit, semăna puțin cu un Anthony Quinn bătrân. Kitty se gândi că fusese cu siguranță uriaș când era tânăr. Prezența lui umplu rulota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
apreciat, Quintetul Eldad Tarmu, cu o componență USA, Israel și România, l-a avut ca oaspete pe Henry Franklin, o celebritate a jazz-ului american. În picioare la Big Band Pentru prima oară, sala s-a ridicat în picioare după recitalul exploziv de sâmbătă seara, al Jean Loup Longnon Big Band, din Franța. Singurul big band invitat în festival a oferit un spectacol dincolo de muzică. Maestru al întreținerii publicului, Jean Loup Longnon - prezentat de directorul festivalului, Konstantin Schmidt, drept „o biluță
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
invitat pe saxofonistul Harry Sokal, unul dintre cei mai distinși muzicieni ai Austriei. La tobe, diabolicul Lucian Fabro, spre deliciul sibienilor care îi gustă muzica de ani de zile, fie în Imperium, fie la Faust... Festivalul s-a încheiat cu recitalul trupei Tok Tok Tok, cu muzicieni din Germania și o solistă din Nigeria. Frumusețea lui Tokunbo Akinro n-a trecut neobservată și a fost ingredientul forte al unui succes nebun, care din nou a ridicat sala în picioare. Cu bis
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
Mexic și ritmurile celor de la Cafe Tacuba, prin India lui Ram Narayam și au încheiat prima parte a concertului cu „clasicii contemporani“ Steve Reich și John Adams. A doua parte a bucurat fanii celebrei suite Requiem for a Dream, iar recitalul s-a terminat cu o compoziție iugoslavă care relua teme balcanice. Publicul a aplaudat în picioare și a cerut revenirea pe scenă a cvartetului, iar bisurile au fost Doina din Clejani și Death Is the Road to Awe (melodie obsedantă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
Soleanu - saxofon, Ion Baciu Jr. înlocuindu-l pe Petrică Andrei - pian, Decebal Bădilă - bas, Vlad Popescu - baterie) și Mark Brenken din Germania (Stephan Struck - trompetă, Mark Brenken - pian, Alex Morsey - bas, Marcus Rieck - baterie). Evident, și Aura Urziceanu, într-un recital extraordinar. Genul liric Transcriu notițe sumare, scrise chinuit, la lumina slabă. Nu mai pun ghilimele. Prima mea zi de „Oschanitzky“. Pentru ei - a doua. Plouă mărunt și rece și urc zgribulită la etaj. Încă se fac probe de sunet, oamenii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
festivalul s-ar fi desfășurat și dacă nu ar fi existat programul «Iași 600»...“ ***** Bogdan Crețu: „Optez, ferm, pentru jazz. Am remarcat trio-ul francez Jean-Pierre Como (excelent pianist), precum și cvartetul german Marc Brenken Quartet. Totul a culminat cu un recital de zile mari susținut de marea interpretă care este Aura Urziceanu. O reușită certă, care are deja o tradiție ce obligă, dar care nu se datorează însă programului «Iași 600».“ ***** Concertul Goran Bregovic Emilia Chiscop: Apreciez inițiativa municipalității de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
devenea el însuși un supraartist și un suprainterpret. De-a lungul deceniilor, întreaga mentalitate umană se schimbase sub influența copleșitoare a arhitectului. Nu mai existau conflicte, pentru că singurul interes al fiecărei ființe umane era să poată asculta zi și noapte recitalul neîntrerupt. Tot ce se mai scria erau ziare întregi despre arhitect, cărți despre arhitect, se pictau doar portrete oficiale ale arhitectului și fiecare poezie era un imn de slavă închinat acestuia. Se mai muncea doar pentru asigurarea mijloacelor minime de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
În Jurnal, Clody menționa că va merge la Enescu de ziua morții maestrului, împreună cu Mihai. Mihai îl adora pe Enescu, îi cunoștea opera și viața pe de rost, știa cât suferise, ca om și ca artist... Își aminti că la recitalul de la Bayreuth interpretase, la bis, Sonata pentru pian numărul 3, aplaudată îndelung de cei prezenți. La Père Lachaise, Enescu odihnea într-o companie ilustră, vecin fiindu-i Chopin, mormântul acestuia fiind mereu încărcat cu flori. La Enescu fu surprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
care cu siguranță puțini au aflat: la carnavalul de la Rio de Janeiro, una din cunoscutele școli de samba participase cu un car alegoric inedit. Carul prezenta, în amănunt, Castelul Peleș, cu sala tronului, cu Regina Maria și Regele Ferdinand ascultând recitalul unei tinere cântărețe braziliene de doar 18 ani, Bidou Sayao, care fusese pregătită de maestra Elena Teodorini. Pe Bidou o acompania la pian nimeni altul decât... George Enescu! Enescu a fost, de tânăr, un preferat al reginei Elisabeta și, ulterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pe a noastră, nici Beatrice, nici eu nefiind pregătite pentru așa ceva! * Petre, Petre... Câți ani au trecut de când ne-am despărțit fără rămas bun? Cum de-am fost noi purtați "pe aripile vântului", unul în fața celuilalt, la Bayreuth? Mai întâi recitalul lui Mihai, pe urmă întâlnirea la expoziția de bijuterii. Eram din nou adolescentă, simțeam din nou că-mi pierd respirația când te-am văzut. Nu mai erai junele de odinioară, dar ce conta! Eu, în schimb, mă simțeam din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
la vioară, concertul orchestrei londoneze promite atât în privința culorilor, cât și a nuanțelor cultivate de Gergiev. Promițătoare sunt și concertele de muzică de cameră cu două momente de vârf, Zukerman Chamber Players, mai puțin cunoscuți în Europa și, mai ales, recitalul la două piane al Marthei Argerich și Nelson Freire, cei doi frați „naturali“ cum se numesc ei cu afecțiune. I-am reascultat recent într-un recital de la Festivalul de pian de la Roque d’Anthéron, unde se întâlnesc cel mai adesea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
momente de vârf, Zukerman Chamber Players, mai puțin cunoscuți în Europa și, mai ales, recitalul la două piane al Marthei Argerich și Nelson Freire, cei doi frați „naturali“ cum se numesc ei cu afecțiune. I-am reascultat recent într-un recital de la Festivalul de pian de la Roque d’Anthéron, unde se întâlnesc cel mai adesea. Simplu spus, veți avea posibilitatea de a asculta doi pianiști excepționali din categoria maeștrilor acestui deceniu. Poate acesta este concertul pe care regret cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
rasă, bine hrănit. Doris îl roagă pe Mihai să-i vorbească, s-o țină trează. Păcat că pe cinci martie nu ești în București! întoarce ea privirea o clipă. Ți-aș face rost de un bilet la Ateneu; e un recital, cîntă și marea Anastasia Petropulos. Știi că eu n-am mai fost pînă acum în Iași? Așa c-ai să-mi fii ghid. Vreau să-mi arăți cîteva locuri: teiul lui Eminescu, bojdeuca lui Creangă, bisericile, mănăstirile din jur, Palatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
întrebare... îl privește fata în ochi. Adevăru-i că mi-ați părut straniu pot zice, sau... Mă dusesem să văd un film... Vrei să ne reîntoarcem? A, nu; a început și nu mai sînt bilete. Atunci, haidem la Ateneu, la un recital! propune Mihai, făcînd deja doi pași, dar cu mîna întinsă în urmă, ca o chemare. Fata rămîne locului privindu-l lung, nehotărîtă. De sub basca ei, cîțiva zulufi blonzi zboară în toate părțile chinuiți de vînt. Zău, nu știu ce m-a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lui Mihai și, din nou, tînăra e prezentată ca soție. Înainte de-a intra în sală, ochii bărbatului caută cu aviditate în jur, peste spectatorii din foaier. N-a mai fost de mult aici, din vremea studenției. Partea întîi a recitalului anulează în el orice gînd negru; întîmplările de peste zi sînt scoase în afara memoriei. I-a rămas constant doar gîndul că are de terminat ultimul capitol din romanul pe care și-l simte în suflet, ca o durere aflată pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în stare să spună nimic; doar gîndurile lui se agață mereu de ideea că s-a îngropat la Valea Brândușelor... N-a mai fost la Ateneu din vremea studenției, cînd Doamna Ana îi făcea programul fiecărei seri. "Cînd se termină recitalul, numai bine termin și eu treaba la teatru, că-ntotdeauna măturăm sala după spectacol, să nu deranjăm dimineața repetițiile; mă aștepți la intrarea actorilor, să venim împreună la Parcul cu Ciori", spunea cu oarecare ironie, aluzie la prima seară cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]