6,309 matches
-
cât se poate de semnificativ. Firește, era o scrisoare absurdă, pe care, foarte curând, John Robert avea să o regrete. Ce-ar fi fost să-i răspundă apăsând pe această pedală? „Dragul meu John Robert, sunt convins că îți și regreți scrisoarea...“ Nu, asta nu merge. Scrisoarea, oricât de absurdă ar fi fost, rămânea un act săvârșit, ceva irevocabil, semnalat prin izul ei de moarte. George credea în semne. Scrisoarea asta era un semn. Dragostea și moartea sunt interșantajabile. Scrisoarea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care (cu excepția lui George) stătuseră cu toții laolaltă, erau fiecare în parte și din motive diverse profund afectați de dispariția unui om pe care-l priviseră întotdeauna ca pe „un exemplu de bunătate“ și „un loc de tămăduire“. Tom și Alex regretau, fiecare în felul său, că nu le venise mai curând ideea de a-i fi expus lui William recentele lor necazuri. Brian își spunea că ar fi trebuit să-l consulte pe William în legătură cu amenințarea de a-și pierde slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că un mare garant al realității binelui pe lume fusese smuls din universul ei atât de vulnerabil. Îl iubise mult pe William și acum se întreba de ce nu avusese niciodată timp să se ducă la el să-l vadă. Adam regreta că refuzase, din cauza unui meci de cricket, o invitație la ceai pe care i-o făcuse odată William. În pofida mâhnirii lor, diverșii McCaffrey împărtășeau acea curioasă energie, vecină cu un sentiment de ușurare, pe care supraviețuitorii, când nu sunt prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George. — Oh, Dumnezeule! George se lăsă să cadă pe unul din scaunele din hol. — Îmi pare rău că am picat pe neașteptate. — De ce-ai mai venit? De ce acum, sfinte Dumnezeule, de ce acum? Mă rog, o dată tot trebuia să fie. Regret că n-a fost mai curând. — Bestie rece... rece! — Nu pot să-mi schimb felul de a vorbi. Știi bine cum vorbesc eu. Nu pot decât să spun cum stă cazul. Mă simt răscolită, emoționată, deloc rece. — Alți oameni au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
francezii dovedind un cult deosebit al ei. Poate că una din puternicele rădăcini ale acestei venerații vine din Evul Mediu de vârf, din activitatea de predicator și scriitor a marelui sfânt Bernard de Clairvaux. M-a impresionat acest orășel și regret că nu am avut timp să-l vizitez mai pe îndelete. Soții Monica și Iacob la hanul parohial din Saint Jean Pied de Port Dimineața am servit micul dejun împreună cu ceilalți pelerini, iar apoi am pornit la drum, hotărât să
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
că eu sunt îmbrăcat doar cu pantaloni și o cămașă cu mânecă scurtă și-mi spune că așa nu este bine, că sigur am nevoie de ceva mai călduros. Imi oferă un polar, fără să accepte vreo plată pentru el. Regret geaca primită de la părintele Mihai și pe care am lăsat-o undeva pe drum, dar iată că acum problema se rezolvă prin grija acestei femei. Numărul pelerinilor ce pornesc la drum pe strada Napoleon este impresionant, și-mi aduce aminte
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
futurismului ce a marcat întreaga tradiție occidentală. Prin urmare, reîntoarcere la sensibil, la prezenteism, la ceea ce e imanent. Fericirea momentului prezent, asta este instinctul animal. Nu servește la nimic să ne revoltăm contra a ceea ce este ineluctabil. Desigur, o putem regreta, dar spiritul de corp (triburi), spiritul corpului (hedonism) tind să predomine. Toate marcând sfârșitul unei concepții morale și/sau politice despre lume. Sau, mai degrabă, împotriva "idolilor teleologici" pe care morala i-a înălțat se afirmă acest drept imprescriptibil la
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Și a fost dintotdeauna hăituită de ele85. Tribalismul este acum o realitate inconturnabilă, chiar și pentru cei care, disprețuitor sau cu aciditate, i-au fost denigratori energici. Lucrul este înțeles! Nu mai putem nega, fie și numai pentru a-i regreta efectele, că tendința este de a nu exista numai în raport cu celălalt. Conform adagiului pe care mistica renană îl aplica zeității: ich bin du, wenn ich bin, sunt tu când sunt eu. Asistăm, în perioada contemporană, la renașterea unei astfel de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
mai putut răbda. S-a repezit pe ușă afară dând fuga la odaia doamnei Ștef și s-a pornit să lovească disperată cu pumnii în ușă: "Doamnă Ștef! Doamnă Ștef! Ce faceți? N-o mai bateți pe Roxana! Mâine o să regretați! Doamnă Ștef!"... A fost singura dată în viață când am văzut-o pe mama atât de activă în apărarea semenului. Altfel, viața ei s-a scurs între amărăciune, revoltă mocnită, apatie și puține bucurii. Și totuși era atașată de viață
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fată handicapată cu zburdălniciile ei euforice. De i-ar sta în putință, ar întreba-o pe mama sa dacă își mai amintește de acel miting aviatic sau dacă își mai amintește de fata aceea ciudată... Sunt multe întrebări pe care regretă nespus uneori chiar îl doare că nu i le mai poate pune. E o primăvară interiorizată și sobră, cu vânt umed adiind peste rămășițele reci ale iernii. Gândul lui Lucian se întoarce la singurătatea mamei de după moartea tatălui său, la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
astfel de necesități, preotul trebuie să îl înștiințeze pe ordinariul locului despre această celebrare, înainte, sau după caz, după ce aceasta a fost celebrată. O a doua condiție se referă la dispoziția penitenților. Ei trebuie să fie dispuși într-adevăr să regrete păcatele săvârșite, să aibă căința cerută și propunerile necesare, printre care și aceea că își vor mărturisi cu prima ocazie, în particular, „la timpul potrivit”, păcatele grave, pe care nu au posibilitatea să le mărturisească în acel moment. Această mărturisire
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
sălbatic / sălbăticia rămâne și se opune evoluției / să ieșim de sub imperiul stejarului / adică să sfârșim odată cu ghinda. Și, pentru că totdeauna majoritatea preferă aurea mediocritas, poetul propune un erou, Iș, care caută sa-i dea obișnuitului altă înfățișare, sfârșind prin a regreta șansa, care, o vreme, i-a deturnat viețuirea: el rămâne încremenit / în acel loc minunat, / cu un puternic gust de regret, / omul, bărbatul, păgubaș perpetuu. Volumul are și accente de satiră politică (politica este arta compromisului / compromisul în artă este
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
la judecata cea de pe urmă. îngerul era înconjurat de o aureolă luminoasă, din care muribundul înțelegea nimicnicia vieții de pe pământ. Una dominată de vanitate, egoism și mizerie. Efemeritatea gloriei terestre. În acele ultime clipe, Biscornet se căina și se umilea, regretându-și păcatul săvârșit într-o clipă de slăbiciune omenească. Diavolul, simțindu-se învins, zăngănea în zadar lanțurile încinse. Prin intermediul Sfintei Fecioare, îngerul fericirii ieșise biruitor. Dar, în cele din urmă, dreptatea lui Dumnezeu a hotărât ca Biscornet să fie trimis
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
se revoltă împotriva morții și un tiran care și-a ucis propriul fiu e o involuție, nu-i așa? Eu nu pot să cred că e destul să sanctifici o victimă pentru a te spăla pe mâini. Cel răstignit a regretat, poate, în clipa când i-au fost udate buzele cu oțet, iluziile sale despre cer. El a înțeles, poate, atunci că nu există glorie decât pe lumea aceasta. Pentru că, fiu al lui Dumnezeu, el este totuși om ca și noi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
împingea să pierd totul? Nu eram în stare să spun nici unul dintre acele nimicuri de rutină care plac atât de mult femeilor și pe care orice adolescent le cunoaște. Mi se părea că aș maimuțări dragostea. Și pe urmă am regretat mereu prea târziu. În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărțit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aș fi căzut în genunchi. Sau, cine știe? Poate, dimpotrivă, aș fi luat-o de la capăt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sfârșise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct și iubirilor și luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit și cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit și n-a luptat destul sau că a trăit ca un șarpe singur, care nu și-a găsit alt șarpe cu care să se iubească sau să se lupte. Celălalt șarpe rămăsese să facă dragoste cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mai intrăm. O clipă, am vrut să înnoptăm acolo, pe urmă ne-am hotărât să încercăm să ajungem la gară. Nici la capelă nu ne-am oprit. Când am ajuns însă în partea acoperită cu ferigi a povârnișului am regretat. Se însera și, cu siguranță, n-aveam cum să mai ajungem în noaptea aceea în gară. În plus, nimerisem acum într-o zonă unde pământul era și mai plin de omizi și alunecam la fiecare pas pe mâzga lor lipicioasă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă interesez mai îndeaproape de ghilotină, întîmplarea a făcut să văd cum se leagănă o cobră, șuierând și pregătind clipa atacului fulgerător. Dar, firește, nu-l poate socoti pe Robespierre un om-cobră decât cineva care urăște revoluția în loc să-i regrete excesele și greșelile. Când am înțeles asta, mi-am spus că Robespierre este mai degrabă o mangustă. O mâncătoare de cobre. El avea mereu senzația că se afla într-un cuibar de șerpi. Și că trebuia, deci, să omoare cobrele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
duce! Nu trebuie să te duci! Mai ales acum! ― Nu-ți fie teamă: n-are să se întîmple nimic. Nu vezi cât sânt de calm? Ou toate asigurările, ea se agăță îngrozită de brațul meu: ― Nu, Tudor, ascultă-mă, ai să regreți. Fă cum îți spun. ― De ce? Pentru care motiv te împotrivești așa? ― Sânt convinsă că e mai prudent. Mâine, da, poți să faci ce vrei. Lasă măcar să treacă o noapte... Înțelegi? Din vorbele ei se desprindea atâta fermitate încît, pentru a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
un necunoscut pe care-l vezi pentru întîia oară, dar nu o femeie de care ți-ai legat viața și căreia îi datorezi cele mai frumoase zile. Totuși o înțelegeam! Îi păruse rău? De minune! Era o dovadă că mă regreta. M-ar fi întristat însă dacă i-ar fi părut bine. Lasă să-i pară rău! Cu cât îi va părea mai rău, cu atât va fi mai bine. Am s-o copleșesc și pe ea și pe soțul ei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
rău, cu atât va fi mai bine. Am s-o copleșesc și pe ea și pe soțul ei netot de bunuri și de bine, cu voia sau fără voia lor, oricâte jertfe m-ar costa, numai și numai să mă regrete Mihaela cât mai mult, să mă regrete și să plângă după mine până i-o seca de tot izvorul lacrimilor... ... Acum țineam un curs liber la facultate în specialitatea docenței (păcat că nu-l frecventau decât prea puțini auditori, în
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Am s-o copleșesc și pe ea și pe soțul ei netot de bunuri și de bine, cu voia sau fără voia lor, oricâte jertfe m-ar costa, numai și numai să mă regrete Mihaela cât mai mult, să mă regrete și să plângă după mine până i-o seca de tot izvorul lacrimilor... ... Acum țineam un curs liber la facultate în specialitatea docenței (păcat că nu-l frecventau decât prea puțini auditori, în special studentele), lucram la o carte Principiile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
într-un fotoliu, punând picior peste picior. (Făcu gestul acesta cu o grație neîntrecută.) Cum stătea așa, arăta tot ca o statuie, însă în altă poziție. ― Ce-i cu dumneata? Am impresia că mă studiezi... ― Iartă-mă, fără să vreau... Regret că nu sânt sculptor. De pildă un Canova sau un Rodin... ― De ce? ― Pentru că te-aș fi imortalizat în marmură. Statuia vie zâmbi imperceptibil în loc să râdă cu poftă. ― Știi că ai intuiții? Am primit două oferte de acest gen pe care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cu zero! Simțeam nevoia să înfăptuiesc ceva extraordinar, afară din obișnuit, să intervin mereu în viața ei, să le fac bine, nu atâta pentru plăcerea de a face bine, cât mai ales să-mi potolesc setea nemărginită de a fi regretat de fosta mea soție, de a-i arăta marele meu preț. Dar îmi lipseau împrejurările favorabile. Și-mi băteam capul ce să mai născocesc, ce faptă bună să mai fac ca să rămân necontenit viu și actual în conștiința Mihaelei. Atunci
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fizică! Inconștientul meu voia o pedeapsă mult mai grea: să moară prin ea însăși, de o moarte totală, întîi a sufletului și pe urmă a trupului. Iar pe de altă parte conștiința mă îndemna să fac totul ca Mihaela să regrete că a trebuit să se despartă de mine, dîndu-mi în felul acesta satisfacțiile de care aveam atâta nevoie. Așadar, luptam pe două planuri: pe planul conștient, căutând să întrețin Mihaelei regretul de a mă fi pierdut, și pe planul inconștient
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]