3,958 matches
-
cutie cu fasole pe care le-o primit de la spital pentru drum. Atâta și nimic altceva...De la maică-sa cerea doar apă. Când o ieșit din casă înaintea plecării la regiment, nu-l mai putea recunoaște nimeni. Era ca o scândură. Numai pielea și osul erau de el. Nebărbierit și cu ochii duși în fundul capului, semăna cu o arătare...S-o bărbierit, s-o primenit, s-o îmbrăcat în hainele militare, o luat sacul de merinde și, fără să scoată o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
din loc, când...poc!!! I-o picat draperia drept în moalele capului...O văzut stele verzi și o căzut leșinat...O rămas acolo ca un buștean... Indrăgostiții au și ei Dumnezeul lor - a apreciat Vasile Hliboceanu. Că i-o căzut scândura în cap mai treacă-meargă, dar să povestești întâmplarea la sărvici îi prostie curată. Tot el îmi spunea că cei de la chefere nu se mai opreau din râs când a sfârșit el de povestit întâmplarea. Cică până la urmă o început și
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
care dădeau pe datorie, erau văruite în alb, cu aceiași clopoței deasupra ușii. Ritmul bătăilor inimii i se acceleră fără voie. Se apropia de ulița care ducea la casa părintească. Salcâmii și stejarii cu frunze dese, gardurile, unele din piatră, scânduri sau nuiele împletite (ale celor mai sărmani), de mirare, erau la fel ca înainte, numai că păreau mai mici. *** Firesc, primele lui amintiri erau legate de casa părintească. De fapt, în ogradă erau două clădiri. Într-una locuia el cu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
se aranjau straturi pentru ceapă și pătrunjel. Locului, cei ai casei îi ziceau ,,arie” fiindcă acolo se aduceau cartofii, porumbul cu tot cu hlujdani pentru curățat, și răsărita (floarea soarelui) care trebuia bătută. Se apropie de poarta mare, pentru căruțe, făcută din scânduri lungi, bătute-n cuie. Privind locurile familiare odată, căruța veche uitată în curte de ani de zile și casa, surâse. Peste gard, era fântâna. Se revăzu cu ani în urmă, aplecat peste ghizdul fântânii din piatră, cu cumpăna lungă, la
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
posturilor de santinelă. Consemnul era ca la observarea oricăror mișcări suspecte, să se tragă după prima somație. În apropiere era un cimitir vechi, cu cruci aplecate de vreme, și câteva monumente din piatră. Cimitirul era împrejmuit de un gard din scânduri putrede. Lângă gard era un post de santinelă, în care ajunsese la rând un tânăr din Buhuși. Soldatul avea să povestească cum, în acea seară, se speriase de moarte: - Era ceață, întuneric profund. Mi s-a părut că dinspre cimitir
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
cuprins bătrânețea... Se mișcau mai greu, cu multă băgare de seamă să nu calce nepotrivit... Pentru tata Toader, fiecare pas făcut pe scările vagonului era un efort vizibil. Îl durea piciorul rănit... Când Gruia a pus mâna pe valiza din scândură vopsită În verde, cercetașul l-a atenționat: ― Ai grijă, dragu’ tatii, cum Îmbli cu valiza ceea. Nu-i o ladă oarecare, ci una care o făcut cercetășie ani buni di război!... Încă miroasî a praf di pușcî și aaa... ― A
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ieșit... O dimineață cu lumină aurie Îți Îmbia sufletul și mintea la gânduri frumoase... Era duminică. Târgul părea adormit... O căruță trasă de un cal se hurduca pe drumul cu hârtoape... spre ieșirea din târg. Pe scaunul improvizat dintr-o scândură, acoperită cu un țol, ședeau doi țărani; unul cu plete sure, iar celălalt mult mai tânăr. În față, de-a dreptul pe fânul de pe pomostină, se afla cel pe post de vizitiu. Calul alerga Într-un trap monoton, sforăind din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
post-eveniment '89, discursul dihotomic. Și-l răbdăm, și-l răbdăm, și-l răbdăm. Pe tata l-au etichetat "înstărit", deși casa fusese pe jumătate ocupată, ca și cea a Lisellei. Livingul era împărțit. Pe locul vitraliului Rusalin două dulapuri de scînduri (ale ocupanților). Acoperite, pe partea noastră, cu scoarțe basarabene; mama bucătărea pe holul de la intrare, la o lampă cu gaz. Unde se lăfăie acuma leandrul frunzos. Se stătea la coadă, 3-4 ore zilnic, pentru combustibil. Într-o tabletă (din "Adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
au vrut să meargă, că le plăcea pe raza de Soare. Dar până să vină ei, raza s-a stins și nu au mai găsit-o acolo, în parc. Dar ce s-au gândit ei, atunci? Au pus o placă / scândură foarte, foarte lungă - și s-au urcat pe ea și au văzut. Toți aveau un costum și aveau toți un bidon mare cu apă la ei. Da, și când au ajuns acolo, pe suprafața Soarelui, soția s-a întrebat: - Ce
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
când au ajuns acolo, pe suprafața Soarelui, soția s-a întrebat: - Ce e cu groapa asta, aici? - Eu am săpat-o, când am fost data trecută, ca să-mi găsesc apă. - Uite! - a spus soția lui - Soarele se mișcă și scândura va cădea - și vom rămâne blocați aici!... - Nici o grijă!... - Avem și parașute cu noi. Și voi săpa până ce voi face o gaură acolo și toți veți sări prin acea gaură cu parașutele, de pe Soare, pe Pământ înapoi! Și au aterizat
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
mai mulți sori... Privesc fascinat broderia măiestrit așezată pe absolut tot ce mă înconjoară. Franjurii broderiei de pe vița de vie, a pomilor și a acareturilor din jur dau impresia (reală) a unui tot „alb-pur imaculat”! Chiar și gradul despărțitor de scândură ce poartă amprenta vechiului de peste 25 de ani de existență este un tot albneîntinat iar stâlpii de susținere s-au ales cu câte o căciulă apreciabilă, la fel de albă. Bradul mare - cel mai înalt arbore, adus de Mariana din tabăra de la
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
că totul este pregătit pentru turnarea betonului. Maistrul Lica dădea ultimele îndrumări lucrătorilor săi și, când îl văzu pe inginer că înaintează spre balconul încă neconsolidat, strigă cât îl ținu gura: - Nuuuuuuuu! Dar era prea târziu. Inginerul călcase pe o scândură abia pusă și care nu fusese încă prinsă în cuie și scoabe și, chiar dacă ar fi fost, se vedea cât de colo că n-ar fi putut fi în stare să țină cele 90 de kilograme ale acestuia. Încă de la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
și care nu fusese încă prinsă în cuie și scoabe și, chiar dacă ar fi fost, se vedea cât de colo că n-ar fi putut fi în stare să țină cele 90 de kilograme ale acestuia. Încă de la primul pas, scândura cedă și Alex căzu în gol până în balconul de la etajul al doilea. A fost suficientă doar o clipă de neatenție. Când făcuse primul pas pe scândura cu pricina, gândurile sale călătoreau probabil în alte sfere. Toți cei aflați în preajmă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
în stare să țină cele 90 de kilograme ale acestuia. Încă de la primul pas, scândura cedă și Alex căzu în gol până în balconul de la etajul al doilea. A fost suficientă doar o clipă de neatenție. Când făcuse primul pas pe scândura cu pricina, gândurile sale călătoreau probabil în alte sfere. Toți cei aflați în preajmă lăsară lucrul și săriră să-l salveze pe accidentat. Îl scoaseră cu greu dintre scânduri și fiare, dar observară, din durerea pe care o reclama, că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
suficientă doar o clipă de neatenție. Când făcuse primul pas pe scândura cu pricina, gândurile sale călătoreau probabil în alte sfere. Toți cei aflați în preajmă lăsară lucrul și săriră să-l salveze pe accidentat. Îl scoaseră cu greu dintre scânduri și fiare, dar observară, din durerea pe care o reclama, că ceva era în neregulă. - Maistre, mă doare îngrozitor, spuse Alex și puse grijuliu o mână pe piciorul drept care nu voia să-i mai dea ascultare. S-ar putea să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mică, plină de nostalgii provinciale, bun găsit! Iar ți-a lăsat cineva grăbit cișmeaua deschisă și apa curge, curge În noapte, cu un clinchet straniu... Un câine fără stăpân și parcă fără viață Își mișcă de-abia corpul ca o scândură... Gară mică... oare câte doruri au Început aici, pe locurile acestea singuratice? Și, mai ales, câte visuri nu s-au zdrobit odată cu fluieratul de tren? Gară... dacă n-ai fi tu, unde s-ar mai opri trenurile? 12 noiembrie 1964
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tulbure, Mișu urmă cu un glas mai potolit: ― Măcar dreptul de-a ne tângui între noi să ni-l păstrăm, că altfel... Ce zici, frate Petre? Întrebarea o puse militarului care, în colțul cel mai întunecos, pe marginea patului de scânduri, ședea cu șapca pe genunchi, mut, neclintit, parc-ar fi fost de piatră! Surprins de întrebare, făcu un început de mișcare să se scoale în picioare, își luă seama și se înțepeni mai tare pe loc. Răspunse gros, straniu, ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de soare. În vatră fâșâia un ciot verde bolbocind șomoioage de fum. Un băiețel de doi ani se juca gângurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie Heruvimu stătea lângă patul de scânduri cu mâinile împreunate în față, cu gâtul plecat puțin și se uita la femeia bolnavă cu ochii îndurerați de milă. Obrajii lui galbeni și supți zvâcneau când își auzea mațele ghiorăind, parcă i-ar fi fost frică să nu audă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e o zi proastă, bodogăni Costică Ologu. Te și miri, unde-or fi alergând toți ăștia ? — Cât vezi cu ochii, adăugă Fane Chioru. Fiecare cu ce n-are. El, Coltuc, ce să mai zică... Ședea între ei, bine proptit pe scândurile care alcătuiau un fel de căruț cu rotile. În locul de unde ar fi trebuit să pornească picioarele, cracii pantalonilor erau făcuți sul și prinși cu cârlige, ca lemnul să nu-l roadă. Din umeri îi porneau un fel de degete încârligate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl frecă, pe îndelete, cu prosoape umede. Apoi își rândui cutiile cu alifie și îi unse, cu băgare de seamă, tălpile care se lățeau direct din coapse. — Ești numai o rană, șopti fata. Nu poți să stai toată ziua pe scândura aia... O să-i spun lui Golea să nu te mai trimită la cerșit. Lasă, nu-i spune... O să mă obișnuiesc, se bătătorește. Îl întoarse de pe o parte pe alta și îl înfășă. Apoi îl trase din nou cu scaunul lângă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tramvai. — Hai, Chiorule, ia piticania la remorcă și să mergem. Colea, pe Moșilor Vechi, la bodegă. Dumnezeul orbilor făcu cerc în jurul lui cu bastonul. Apucă frânghia căruțului și porni, cu pasul lui larg. Venea apoi îngerul cu aripile chircite, pe scândura cu rulmenți huruind, și, la urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întreba, când întârziau asupra peticului de carton plastifiat, o cântăreau din priviri - arbora atunci o mimică neutră, pentru a semăna cu fotografia din buletin -, apoi se întorceau spre cifrele care îi strângeau ființa vie, mai abitir decât între patru scânduri. În secție era cald, polițistul își descheiase vestonul și cravata îi atârna strâmbă. Dar își păstrase chipiul pe cap, de parcă verificarea actelor ar fi fost un ceremonial care impunea o anumită ținută. Și, ca de fiecare dată când era pusă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mersul piticului ori pasul gigantului, după cum arătau formele de relief, risca să primească în moalele capului o găleată de lături. Cum mijlocul străzii era desfundat, Maca o luă pe lângă ziduri. Făcu două salturi ce se dovediră prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă, ce mirosea a ou clocit, venind dintr-un bec chior, atârnat de două fire verzi, împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bubuiră și catapeteasma templului se frânse în două. Țipătul parcă fără sfârșit al fetei îl dezmetici. Ieși în casa scării, sărind treptele câte două, și dădu în lături ușa de la garsoniera bătrânului. Unchiașul era întins pe pat, țeapăn ca o scândură, cu pieptul încremenit și ochii holbați. Crezu că murise, dar îi auzi dinții clănțănind, ca un stol de grauri bătând în fereastră. Fata, complet goală, îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o suprafață plată artificială, prinsă cu agrafe de fildeș. A mea este o perucă în formă de coadă de rândunică, ce i-a luat lui Fann Sora cea Mare multe ore pentru a o prinde de o bucată subțire de scândură neagră. Pe mijlocul scândurii a fixat un trandafir mare din mătase violet, iar de o parte și de alta a așezat doi trandafiri roz. În păr mai aveam prinse și flori naturale - orhidee și iasomie albă. Fata care merge alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]