7,856 matches
-
nimic, nu rămâne nimic. Pentru că în spatele fiecărui sentiment stă un altul care îl anulează, chiar și în spatele anulării se ridică opusul său și iată dragostea decăzând, ca un ou stricat în care colcăie muștele, iar atracția care uneori lucește ca scânteile unei amintiri încântătoare este înăbușită acum de repulsie când îl văd lungit între așternuturi, pe care nu mă lasă să le schimb, iar mila și compasiunea sunt contrazise de furie și resentimente, cum îndrăznește să ne distrugă viața, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
demonstra vinovăția, slăbiciunea, înfrângerea, toate cele ce i-au permis lui să mă părăsească noaptea trecută. Știi că are pe altcineva, știi că a plecat pentru o altă femeie? spun eu încetișor, iar ea ridică din umeri, ochii ei trimit scântei din mijlocul feței sale triste, nu are nici o importanță, în esență, nu schimbă cu nimic lucrurile, a plecat pentru el, iar eu spun, știi că am vrut să îl părăsesc în urmă cu câțiva ani, dar am rămas, știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fi prea târziu, un nou prunc bate la ușile inimilor noastre ruinate, ce îi vom spune și care va fi reacția lui, dar în jurul nostru nu este țipenie de om, numai focuri arzând pe marginea drumului, însămânțând câmpia cu florile scânteilor lor și parfumând aerul cu miros de carne friptă, mirosul sacrificiului uman. Când intrăm aproape inconștiente în spital, îmi amintesc felul în care asistenta mă întrebase, vă pot ajuta cu ceva, iar Udi spusese, luați copila și nu mai puneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
știe exact de ce am eu nevoie acum, iar eu știu de ce are nevoie ea și trăim ghidate de acest lucru, nu cu inima strânsă, nu aruncându-ne în flăcări, așa cum obișnuiam, ci stând lângă focul cel mare, ferindu-ne de scântei. Uneori cred că zilele acestea goale, opace sunt cele mai fericite din viața mea, aproape că nu mai simt nimic, parcă aș fi anesteziată pe scaunul dentistului, cu gura deschisă, după injecția care ar trebui să mă trezească, știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în clipa în care am stins lanterna, nu mi-am mai văzut nici propriile picioare. Spectacolul ce mi s-a oferit privirilor a fost de-a dreptul feeric: sute de licurici au țâșnit deasupra apei, sclipind ca o ploaie de scântei. Am închis ochii și m-am lăsat furat de valul amintirilor, de acea noapte întunecată. Auzeam vântul mai clar ca oricând. Acesta suflase pe lângă mine, lăsând parcă dâre strălucitoare în urma lui. Am deschis ochii și am constatat că noaptea începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
gândii eu. Un polițist țipa la cei care căscau gura, ordonându-le să se dea îndărăt. Un copilaș se pierduse de mama lui și urla cât îl țineau plămânii. Undeva se spărseseră niște geamuri. Vântul își schimb\ brusc direcția și scânteile au început să-și croiască drum spre noi. Cu toate acestea, Midori își vedea mai departe, nestingherită, de bere și de cântece. După ce-a cântat toate cântecele pe care le știa, m-a anunțat că va interpreta unul compus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mergem afară, la piscină și să nu mai stăm acolo ca doi guguștiuci. După aia m-am împiedicat când am vrut să mă ridic, așa că el mi-a sărit în ajutor și m-a prins de mână și au ieșit scântei... știți... înțelegeți la ce mă refer. Ne-am rușinat puțin, iar Barney mi-a dat numaidecât drumul la mână. Deci, ne-am dus la piscină, unde se juca polo. Barney a spus că ar fi fost bune niște porți adevărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cel care ar vrea să mă atingă sau să se alinte, dar eu nici nu mă gândesc. Sunt supărată, aproape furioasă. Întâmplarea asta îmi amintește de toate momentele cu Patrick, când nu eram pe aceeași lungime de undă și ieșeau scântei, de toate neînțelegerile, când unul voia o îmbrățișare sau un sărut, să-l liniștească, iar celălalt gravita în cu totul alte lumi. Doamne, ce greu este să fii cu cineva! Uitasem de toate aceste compromisuri. Mă îngrop în Agatha Christie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să aducă cina. E prea cald, dar Jake e foarte atent la dorințele mele, chiar și acele neexprimate, așa că face un foc mic: un singur buștean care arde încet în șemineu, cu pocnete tihnite și cu câte o salvă de scântei aurii la răstimpuri. Fundalul e asigurat de Mozart; eu aș fi pus ceva mai sexy, dar apreciez faptul că Jake este cult. Poate c-o să mă ajute el să scap de serialele polițiste și de Agatha Christie și să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
secretul?” „Acela pe care religiile revelate n-au putut să-l spună. Secretul se află dincolo.” 33 Vedeniile sunt albe, albastre, alb-roșiatic-deschis. În fine, sunt de culori amestecate sau complet albe, de culoarea flăcării unei lumânări albe, veți vedea niște scântei, veți simți că vi se face pielea de găină pe trup, toate acestea anunță Începutul tracțiunii pe care lucrul acela o exercită asupra celui ce săvârșește opera. Papus, Martines de Pasqualli, Paris, Chamuel, 1895, p. 92) Veni și seara făgăduită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
plăcută tranzacție, mai mult decât mi-ați putea da dumneavoastră În zece ani de consultanță. Am să mă uit pe manuscrisele dumneavoastră cu un spirit de umilință. Sunt convins că până și În textul cel mai dezolant voi găsi o scânteie, dacă nu de adevăr, măcar de minciună bizară, iar adesea extremele se ating. O să mă plictisesc numai acolo unde apar lucruri banale, iar pentru plictiseala aceea o să mă despăgubiți dumneavoastră. În funcție de plictiseala pe care am s-o Încerc, mă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de fapt fleacul plăcerii nu făcea decât să ne-ascută dorința de a susține până la capăt soarele cartierului în vârful unui piept prea îngust pentru spinarea noastră de zdrențe și oase. Suntem împreună Haralambie împreună cu Gheorghe și Clito - fără nici o scânteie de frică pe tăișul nostru călit sub jeturi fine de culoare și sens. Verdele-stins al morții date la maximum. Din clopotnițele negre ale alimentarei pleacă și ies păsările fixe ale vânzătorilor cu bucata de patrie; din adâncuri grahamul sfințește vitrina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prizonier evreu fugit în travesti din lagăr. Tot din grabă, nepoată-sa uitase să-i închidă ochii albaștri și gura știrbă. Mâna dreaptă îi rămăsese înțepenită de la cot în sus. În camera tăcută și întunecată strigătul său mut era înspăimântător. Scântei albastre îi țâșneau din ochii înghețați. Pumnul suspendat în aer izbea o țintă nevăzută. Omul revoltat încremenise în timpul unei explozii de viață; se găsea suspendat între victorie și înfrângere. O clipă, m-am gândit că ar trebui expus într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în stand-by, un cântăreț de muzică populară susținea cu o voce groasă că: „noi suntem români, noi suntem români! și suntem pe veci aici stăpâni”. Încăperea se afla în semiîntuneric. Doar o lampă rotativă, închipuind un bazin cu pești exotici, scânteia pe pervazul ferestrei. - Ia loc, Cosmine, dacă tot nu au reușit să te oprească la parter. Cele două fotolii mici, meschine, îl iritară mai mult: - N-aș vrea să te strâng de gât, doctore, înainte să descurci toată încrengătura asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
porumbiști și veneau încărcați cu drugi de porumb pe care, satisfăcuți, îi depănușau ajutați și de cei bătrâni și-i coceau pe jar, după care înfulecau boabele de pe știuleți cu o poftă nemaipomenită. Ochii Prințesei nu se mai săturau privind scânteile focului ca niște jeturi luminoase ce se înălțau spre cerul albastru, înstelat, pierzânduse în întunericul nopții. Pocnetul scânteilor și al știuleților ce se coceau sporea vraja stării ei de visare, în care fiecare scânteie ce se înălța transmitea un gând
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și-i coceau pe jar, după care înfulecau boabele de pe știuleți cu o poftă nemaipomenită. Ochii Prințesei nu se mai săturau privind scânteile focului ca niște jeturi luminoase ce se înălțau spre cerul albastru, înstelat, pierzânduse în întunericul nopții. Pocnetul scânteilor și al știuleților ce se coceau sporea vraja stării ei de visare, în care fiecare scânteie ce se înălța transmitea un gând bun, o chemare, o sărutare către mama ei prefigurată în cea mai luminoasă stea. Când toți erau cuprinși
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Prințesei nu se mai săturau privind scânteile focului ca niște jeturi luminoase ce se înălțau spre cerul albastru, înstelat, pierzânduse în întunericul nopții. Pocnetul scânteilor și al știuleților ce se coceau sporea vraja stării ei de visare, în care fiecare scânteie ce se înălța transmitea un gând bun, o chemare, o sărutare către mama ei prefigurată în cea mai luminoasă stea. Când toți erau cuprinși de aripa somnului, doar Prințesa și cei doi dulăi, Lupu și Boldur stăteau de veghe lângă
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
împelițațâlor. Într-o seară, stând iarăși în jurul focului, după ce mâncaseră și adormiseră de-a binelea, cineva s-a apropiat de șatră și tiptil, tiptil s-a dus să-l dezlege pe Vifor, unul din cai. Prințesa, care fascinată de spectacolul scânteilor focului le admira ca de fiecare dată, a auzit mișcare, s-a ridicat încet și a văzut ce se întâmplă. — Neneo, neneo, un hoț la Vifor, i-a șoptit lui Ismail care luând un topor și o secure, repede s-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
situație,dar nu s-ar desprinde nici de-ai ei din șatră,unde s-a simțit iubită și i-a iubit la fel, de aceea rămâne pe gânduri: „Aș sta în apartament, la căldură, dar n-aș mai putea privi scânteile focului din șatră, seara. Aș avea pe masă de toate, dar mi-ar fi dor de ciorba de urzici, lobodă și dragavei și de mersul desculță prin livezi ca să le culeg cu Izaura, Păun, Rozmarin. Unde voi cânta eu c-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
de la mine, Boss: În absența lui Dumnezeu, existența e o glumă proastă! Fiecare om, până și tu, și Nae, și ingrata de Coco, până și Sile (deși, pentru canalia ultra-galvanizată, nu garantez!), posedă o fărâmiță de har, un bob, o scânteie de dinainte și de dincolo de zidul lui Planck iar pe scărița asta toți putem urca, cândva, la Creatorul nostru. Excelsior! Plătesc, cu încă zece! anunță Fratele. Dă-mi voie să adaug: Dacă Domnul-Dumnezeu, Logosul, în necuprinsa Lui înțelepciune, a zidit
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
izlaz. Aici ... Deodată ca pentru a-i întări spusele Bursucului, pâlpâie o străfulgerare caldă, o rază de lumină subtil primăvăratecă, o irizare intens-albăstruie, familiară și plăcută ochiului! Ca o văpaie darnică, desprinsă dintr-un rozariu nevăzut, o flamă sau o scânteie ce sporește pulsatilă, fără stavilă, inundând vizuina rece, până în cel mai ascuns ungher al ei! Urmează sunetele... Fluide, line, paradisiace, pure, molcome, de o rezonanță și de o limpezime de cristal! Undeva, la o lungime de braț, într-un crâng
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aici. Nimic, nimic... Hai! Nu există remediu. Rănii lui, nu i se mai poate face ligatura. Cel puțin, nu în timp util. Împingându-l pe Frate încetișor, înainte, Dănuț poposește o secundă lângă trupul prăbușit, inert, al Matahalei, în care scânteia vieții fulguie și se împuținează rapid, cu fiecare revărsare, tot mai scurtă, a fluidului roșietic vital, printre iarbă și printre pietre. Noapte bună, biet imbecil virgin. Măgărușule! Ne-ai trișat! spune el, resemnat. Și lăcrimează. Venit din spate, micul Vierme
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Chirițoiu bâlbâi cu glas moale: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Se făcu iar tăcere. Roțile de oțel bocăneau surd ca ecoul unui dangăt de clopot depărtat. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fâșii de fum cu mii de scântei sclipitoare. În aerul asudat din vagon, printre luminile tavanului și umbrele mișcătoare, rămăsese ca un ecou speriat glasul bătrînului: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Capitolul VI VESTITORII 1 Platamonu rămase înmărmurit când văzu pe Chirilă Păun, logofătul și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
unul dădu un chiot prelung și ascuțit, parcă să ridice toată lumea în picioare. În același moment noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jăraticului de acolo. O vâltoare de scântei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. Mici și îndărătnice stoluri de păsări de foc, scânteile se revărsau spre Amara în zbor sinuos, ca împinse de o putere misterioasă. Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jăraticului de acolo. O vâltoare de scântei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. Mici și îndărătnice stoluri de păsări de foc, scânteile se revărsau spre Amara în zbor sinuos, ca împinse de o putere misterioasă. Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă: ― Mi se pare, măi creștini, c-a sosit revoluția! Capitolul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]