5,139 matches
-
posedă perso- naje a căror dezechilibru devine semnificativ într-o cheie străină comicului obișnuit. Naratorul ne pune la dispoziție o cheie de lectură, dar și elementele de ansamblu ale unui dispozitiv hermeneutic care are după toate aparențele datele unui dispozitiv senzorial prin care totul este defor- mat. Am evitat deliberat utilizarea cuvântului „mărit” sau „amplificat” pentru că amplificarea pe care o induce acest dispozitiv nu clarifică lucrurile așa cum o face un microscop, ci le și deformează integral sau redimensionează anumite detalii dincolo de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lucru”. (trad. mea, A.M.) „Enorm” și „monstruos” reprezintă nu doar efectul creat în urma unei amplificări a imaginii, ci premerg obținerii ei. Mai precis, avem de-a face cu un dispozitiv care gerează și generează dereglarea sistematică a sim- țurilor. Dispozitivul senzorial de lectură care se pune în funcțiune tinde către o dublă sesizare a obiectelor, prin exacerbarea detaliului, căreia îi corespunde și o minima- lizare a gravității, („Dar - și aceasta este una din calitățile uluitoare ale lumii literare create de Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
voyant par un long, immense et raisonné dérèglement de tous les sens”. „Poetul se face vizionar ăvoyantă printr-o îndelungată, imensă și controlată dereglare a tuturor simțurilor”. (trad. mea, A.M.) Această dereglare sistematică a simțurilor se autoerijează într-un dispozitiv senzorial căruia i se substi- tuie un dispozitiv hermeneutic. În mod cert, Caragiale a fost un antiromantic și un antisimbolist, dar unul care le respingea cunoscându-le, și chiar mai mult decât atât, repertoriindu-le ironic procedeele printr-o deformare spe- ci
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu trece dincolo de un anumit prag al conștiinței difuze, se manifestă în imediat. Percepția, dimpotrivă, structurează senzația în zona conștiinței limpezi, îi conferă demnitatea reflecției”. (trad. mea, A.M.) Urmând acest cli- vaj observăm că în această proză, în contextul experienței senzoriale a naratorului peste etajul senzațiilor se supra- pune unul al percepțiilor, că ne aflăm în punctul în care exasperarea la nivelul senzațiilor produce un salt, o stare de conștiință acută a evenimentelor care au loc în jur, în special în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ă...Ă Privirile mă săgetează.” Ce anume produce această „senzație” ? Senzația ca senza- țional face parte din economia intimă a momentelor și a comediilor caragialești. Aici avem însă o polisemie deru- tantă pentru că senzaționalul este înregistrat și la nivelul percepției senzoriale și ea declanșează în personaj o stare inhibitorie. Pentru un ziarist care forjează momente senza- ționale, Caracudi, spre exemplu, „situațiunea” ar trebui să-i fie întrucâtva familiară. Cu toate acestea nu avem nicio explicație imediată asupra senzației pe care o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
privirii în exces, al supraexpunerii. Momentul apogetic este legat de apariția unui copil care-l fixează cu obstinație și depășind cu nonșalanța vârstei frontiera oricărei politeți îl atinge, îl pipăie. Privirea copi- lului pare să declanșeze o stare de vertij senzorial, însă ea reprezintă punctul focal, fiind anticipată de privirile cetățenilor. Gestul are un efect devastator, antrenând reflec- ția mizatropică a naratorului cu privire la animalele captive în cuști care cel puțin sunt protejate de contactul tactil. Ce semnificație are acest gest și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
intră în funcțiune îl situează pe narator pe același nivel al alterității maxime. Străinul posedă un potențial prin care exotismul și mon- struo zitatea sunt asociate simbolic. Termenul ca atare este utilizat în text, dar pentru a defini o calitate senzorială, o deformare a percepției. Avem la finele acestei experiențe ceea ce Michael Pollack numește o „identitate rănită” Violența se insinuează prin intrarea într-un regim figu- rat al limbajului, fapt rar la Caragiale și utilizat în general pentru a sublinia ironic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Contextul este cel al unei stări de iritare amplificată de oboseală în urma unei călătorii incomode cu trenul și a unei conversații plictisitoare cu colegii de compartiment, în general a neplăcerilor cauzate de călătorie și de condițiile improprii de locuit. Dispozitivul senzorial este declanșat, o optică a excesului este pusă în funcțiune. Pe cale de con- secință tot ce apare sub semnul unei stilistici a exasperării, se cuvine a fi citit și sub semnul unei dereglări sistematice a simțurilor care reverberează dincolo de context
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
optic este prezent prin aluzie ironică, „luminoasa” teorie, însă teoria ca atare își relevă punctul focal în portretul robot al matoidului. Există aici un efect de coerență asigurat de o bună regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Chiar și atunci când vederea este temporar blocată, auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să ilustreze în mod special un astfel de caz, dar alegerea nu rămâne străină de calitatea exemplară a personajului vizitat de angoase ancestrale. Ceea ce surprinde în cele din urmă este un mecanism subreptice al violenței care beneficiază de dis- pozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Fixarea mâinii se constituie ca un efect de imagine, de decupare obsesivă a gestului care simbolizează violența. Am văzut că și gestul țintuirii și cel al spargerii craniilor sau cel al aprinderii luminii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
recte „Reacțiunea”. Ethosul apartenenței este recuperabil și din proiecția grandorii proprii pe firmamentul confirmării importanței evenimentului prin mesajul trimis de către Garibaldi, mesaj transcris probabil din „memoria” inexactă și deformatoare a unui articol de gazetă. Prin urmare, acest efect de dilatare senzorială pe care dramaturgul îl accentuează printr-un crescendo paralel al intensității sonore a zgomotului din stradă lasă să se vadă figura anamorfotică a monstruozității așa cum se reflectă aceasta la nivel retoric în paginile gazetei, un fel de Bocca della Verità
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
obțin totdeauna stima imbecililor și izbutesc recurent să instaureze o formă sau alta de teroare. Libertinajul nu e decât o reacție la atari intoleranțe. Indiferent de excesele lui nelăudabile, libertinajul a avut meritul filozofic de a fi proclamat prioritatea plăcerii senzoriale drept criteriu al tuturor valorilor. Sună cam tare, e adevărat ; tot adevărat este că un asemenea punct de vedere exprima o extremă relaxare a moravurilor, dar, dacă ne gândim bine și fără preconcepții, el e perfect întemeiat. Separația (și alternativa
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
exemplu perfect de atare experiență îl dă autorul în suita celor 179 momente semnificative ale descoperirii Americii (ibid., pp. 202-211). Cunoașterea concretă se realizează pe coordonatele polul noosic-polul realității necesare. Polul noosic implică așa-numita vedere noosică. Contrar prejudecăților anti senzoriale și anti-somatice ale filozofiilor clasice idealiste, vederea noosică nu înseamnă repudierea sau nesocotirea vederii propriu-zise, empiric senzoriale. Adevărul nu e nici ceea ce nu se vede, nici doar ceea ce se vede. Pentru Camil Petrescu, una din cele mai crase forme de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ibid., pp. 202-211). Cunoașterea concretă se realizează pe coordonatele polul noosic-polul realității necesare. Polul noosic implică așa-numita vedere noosică. Contrar prejudecăților anti senzoriale și anti-somatice ale filozofiilor clasice idealiste, vederea noosică nu înseamnă repudierea sau nesocotirea vederii propriu-zise, empiric senzoriale. Adevărul nu e nici ceea ce nu se vede, nici doar ceea ce se vede. Pentru Camil Petrescu, una din cele mai crase forme de lene a minții este lenea percepției, percepția neglijentă. Atenția și spiritul de observație obiectivă sunt condiții liminare
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
natură strict psihologică. Berea nu-i o băutură "bună"; gustul amar nu-i o preferință instinctivă; copiilor nu le place berea; vinul este băut cu plăcere de copii, probabil pentru că e dulce și aromat, dar, cu timpul, printr-o pervertire senzorială, este acceptată și berea, poate pentru amețeala, ușoară, pe care o produce. Cum omul este un animal cu înclinații perverse, simțurile primare se subordonează efectului euforic. În practică, berea alintată "berică" se simte foarte bine și aici, în spațiul carpato-dunărean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
unii, iată, devine postmortem. Politicile se fac mai ales pentru imagine și imaginea mai ales pentru interese politice. Mogulii presei și ai politicii își dau mâna într-un show perfect narcisic. Dincolo de ei oamenii trăiesc atât de premodern, atât de senzorial foamea, frica, durerea, moartea, nu la televizor, ci în suflete și trupuri. Încă nu au ajuns să fie cetățeni în exercițiu nici măcar la nivelul modernității timpurii. Camerele de filmare se vor muta degrabă pe alte drame în direct, căci lungirea
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
modernității timpurii. Camerele de filmare se vor muta degrabă pe alte drame în direct, căci lungirea uneia devine „plicticoasă”. Cine poate vedea mai mult de o săptămână, două un film documentar pe aceeași temă? Ce se va întâmpla însă atunci când „senzorialii” premoderni se vor răscula așa cum știu, cum pot și cum au dreptul moral să o facă? Durerea noastră în urma pietrei sau bâtei life va fi tot călâu-discursivă? Text publicat în 22, 20-26 septembrie 2005 A cuceri/A căpăta. Feminismul de la
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
acestea, ei identifică un tip nosografic pe care îl denumesc ,,psihoză cronică cu bază de interpretare delirantă" (psychose chronique à base d'interprétations délirantes) sau, mai pe scurt, "delir de interpretare" (délire d'interprétation). În timp ce primele se bazează pe tulburări senzoriale dominante și cvasi-permanente, celelalte au la bază, aproape exclusiv, ceea ce ei denumesc délire d'interprétation, fenomen distinct de halucinație, iluzie, idee delirantă, interpretare falsă, un raționament "având ca punct de plecare o senzație reală, un fapt exact care, în virtutea asociației
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
se păstrează juste. Vivacitatea inteligenței se manifestă mai ales întru apărarea convingerilor delirante. Relațiile afective rămân în bună măsură normale, dar subiecții devin foarte sensibili la părerile celorlalți despre ei. Sentimentele estetice, etice și religioase nu se alterează, iar tulburările senzoriale lipsesc (pp. 50-58). Sérieux și Capgras identifică trei faze în evoluția bolii: o perioadă lungă de incubație și de elaborare, urmată de o perioadă de organizare și sistematizare, și de o fază terminală care, deși nu duce la demență, nu
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
evidentă (sensul se va păstra în latină, inclusiv pentru ritualul funerar, în varianta sa imperială din secolele I-IV d.Ch.). O observație care se impune aici este că, în mod contrar, în filosofia greacă viziunea "imaginată" nu rivalizează cu percepția senzorială (Vernant, Figure 23). Viziunea se formează pe baza percepției, pe care, în mod natural, o și îmbogățește. Dimpotrivă, iluzia (înșelăciune) presupune o prezență creată artificial, din cauza unor reflexe sau sentimente care provoacă o dorință puternică, ancorată în imaginație, în absența
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
limpede fascinația exercitată de iluzia prezenței unei realități ("vizualizate" doar mental); avem această atestare în descrierile detaliate datorate lui Hesiod (Teogonia 571-84 sau Muncile și zilele 60-82) și Homer (Iliada XVIII, 548-49). Xenofan mergea însă și mai departe împotriva imaginilor senzoriale, relative, așadar infidele; gândirea, socotea el, ar fi prea neputincioasă pentru a da măsura realității, în timp ce Parmenide se îndoia de capacitatea simțurilor de a ne ajuta să o înțelegem (prologul poemului Despre natură). A refuza mărturia senzațiilor nu ducea însă
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
urmare a erorilor de judecată sau de identificare (iluzii mimetice etc.), imaginile au un substrat natural; țin, așadar, de datul existenței. Din acest punct de vedere, stoicii nu se despart de atomiști și chiar împărtășesc cu ei credința că imaginile senzoriale au și o componentă intelectuală. Nicio imagine a lumii exterioare nu ne este dată într-un mod nealterat, pentru că ea este însoțită de un travaliu de recunoaștere, fie prin anticipare (prólēpsis), fie prin trimitere în urmă (analēpsis). Dacă
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
privesc, din vecinătatea imediată, chipul cu ochii săi stelari, simt uneori pendularea tactilă a respirația ei în ritm de briză și ating sporadic porțelanul mânii sale răsfirat, precum o frunză de arțar. Mă privește și o privesc, conștientizez alăturarea ei senzorială și sunt convins că, la rândul său, conștientizează în același mod situarea mea corporală în proxima sa preajmă. Dar, în pofida unei astfel de așezări corporale, asumate la nivel cognitiv, eu sunt atins de sentimentul că această rostire de iubire, unica
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
târziu, și Costin, care e nenorocit fiindcă un copil i-a rupt o camelie, pare un erou al lui Brătescu-Voinești. Compătimirea se întinde și asupra animalelor, cal bolnav, bou melancolic, leu în cușcă. Tuberculos, Traian Demetrescu are o mare ascuțime senzorială, și beția până la leșin de trandafiri într-o grădină pare o pagină a unui Anghel delirant: " La cea mai ușoară adiere, rozele se scuturau, colorând pământul cu petalele lor albe, roșii, galbene. Grădina era plină de aceste flori care creșteau
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o activă opoziție socială, bazată pe respingerea din start a educației diferențiate. în mod ciudat, aceeași opinie publică a acceptat de la bun început formele de învățămât diferențiat care se adresau, însă, nu elitelor, ci populației 6 școlare cu deficiențe mintale, senzoriale, motorii, chiar caracteriale, încadrate și acestea, conform autorilor Tiberiu Bogdan și Iulian Nica (9, p. 5), tot în categoria excepționalității. Această mentalitate specifică secolului trecut continuă să se perpetueze în contemporaneitate și este foarte evidentă, încă, și în orientarea învățământului
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]