3,995 matches
-
către satul Roșcana am văzut că se apropie un camion. Doamna profesoară face cu mâna șoferului să oprească, urcăm în lada camionului, erau numai copii cu mamele lor, plecați în mare grabă printre gloanțe, îmbrăcați sumar, cu ochii în lacrimi, speriați, zgâriați, plini de sânge. Una dintre femei ne spune că a văzut vecini morți, oameni împușcați, era ceva de groază. Mașina cu refugiați a mers până în satul Roșcana, de acolo am plecat în continuare pe jos. La un moment dat
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
n-avea cum ști, la fel cum și coafeza mă întrebase de bicicletă. La următorul tuns, când i-am povestit ce pățisem cu părul, coafeza a zis scurt: „Scuze“, așa cum i-ai zice cuiva „Bună ziua“. Nu s-a arătat deloc speriată. În loc de asta, când să plec, a scos la iveală trei parfumuri franțuzești diferite, pe care încerca să le vândă. În prăvălii nu găseai așa ceva, ăsta era comerț la negru - iar comerțul la negru era interzis. Am deschis sticluțele una după
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
salvator rugăciunea! "Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale și ale tuturor sfinților, miluiește-mă pe mine, păcătoasa. Amin!" (Rugăciunea inimii) A debitat rugăciunea într-o vizibilă stare de încordare, apoi s-a oprit privind cu ochii speriați, căutând ceva salvator, un punct de sprijin. Nimic. Liniște mormântală. Instinctiv și-a îndreptat privirea spre geam. Beznă. Întuneric total. Nicio rază de lumină, nici un licăr din exterior. A coborât încetișor de lângă cei doi copii pe care i-a învelit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nostru. Vasilică, dragul meu, cum să procedez? Ce să fac? Mi-e foarte greu, Vasilică. Unde ești? Singură nu mă descurc. Am nevoie de ajutorul tău. Situația mă depășește. Vino și salvează-ne! Copiii noștri au nevoie de tine; sunt speriați; i-a cuprins frica. Nu mai avem apă, rezervele de foc sunt aproape epuizate, iar mâncarea noastră o constituie doar boabele de porumb coapte pe plită ori fierte în ceaun. Copiii noștri rabdă și de foame, și de sete, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
când vedea că vreunul dintre noi nu dă semne de revenire completă. Acolo, la spitalul din Jianu, avusese nefericita ocazie să vadă degete amputate din cauza degerăturilor atât la mâini, cât și la picioare. Țuki și Bebi se uitau la noi speriați, cu milă și teamă, văzând-o pe mama preocupată doar de mâinile noastre și bolborosind rugăciuni în poloneză. Era o stare de tensiune și frică de care nu scăpam decât în momentul în care mama considera că am depășit momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
călugărițelor catolice cu mii de mărgele, perle false și adevărate, fir de aur. Sfântul este așezat într-o poziție ciudată, oarecum pe o parte, cu capul în căușul palmei, ca și cum ar fi fumat o narghilea. Efectul asupra grupurilor de vizitatori speriați este garantat, căci este prezentă în aer o "oroare sacră" pe care muzeificarea nu a izbutit să o îndepărteze. Pe de altă parte, am înțeles oarecum și de ce Reforma începută la Geneva a fost necesară pentru catolici, dar nu și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ultra-curate, ca niște macdonalds-uri câmpenești. În primele te bate soarele în cap sau te mătură vântul, din cele din urmă nu știi cum să pleci mai repede. Am început acțiunea noastră de grillade sauvage (cum o numea Anna, pe jumătate speriată, pe jumătate admirativă) prin a cumpăra un magnific grătar de inox second hand de la Emmaus. A urmat achiziționarea cârnaților joi, cu un sfert de oră înaintea închiderii supermarketului. În Elveția, carnea este îngrozitor de scumpă, aproape produs de lux, iar joi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
efort de a fermeca. Zâmbetul acesta semnifică doar nevoia de a zâmbi. Seamănă cumva cu rânjetul Pisicii de Cheshire: continuă să plutească pe fețe mult timp după ce au dispărut toate emoțiile. Un zâmbet disponibil în orice moment, dar pe jumătate speriat să existe, să se desconspire. Nu există niciun motiv ascuns în spatele său, însă te ține la distanță. Face parte dintr-o criogenizare (înghețare) generală a emoțiilor. Este zâmbetul pe care-l poartă mortul în casa funerară, în timp ce se agață de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
zbor. Pe la ora două din noapte (care două? care noapte? când traversezi Atlanticul pierzi orice noțiune de timp și spațiu) se auzise un zgomot ciudat, ca și cum fuselajul avionului ar fi fost măturat cu o gigantică mătură de vrăjitoare. Toată lumea tresărise speriată, dar din fericire nu s-a mai întâmplat nimic. Creierul îmi este inundat de senzații bizare când regăsesc și recunosc detalii din bogatul și igienicul aeroport din Geneva. În mod miraculos, pentru prima oară de când mă găsesc în fața unui ghișeu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
băiețelul nostru adormise. Brusc, un grup de bărbați tineri, înarmați, îmbrăcați în pufoaice negre traversează sala de așteptare „fuga marș“ însoțiți de doi câini-lup ținuți în lesă. Trezit din somn de zgomotul bocancilor pe podea, băiețelul nostru ne-a privit speriat. Nu pricepeam nici noi ce se întâmplă. Eram la un punct de trecere a frontierei, iar „invadatorii“ făceau parte dintr-o unitate specială de securitate. De pe peronul gării s-au auzit voci, lătrat de câini. Vânătoarea a fost scurtă. Prada
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
caldă, fără urmă din marca ironiei sale, că era mai speriat decât noi de ce-ar putea să iasă și c-a reușit să ne readucă între oale și farfurii. Da, nu se găsea mai nimic, dar noi eram tineri, speriați și în același timp nepăsători, cu acea credință de la douăzeci de ani că viața e în altă parte. Nu găseai chibrituri, brichete, șampon (pentru câteva sezoane apăruse așa-numitul șampon uscat, care înlocuia în chip fericit nu doar șamponul, ci
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
o situație foarte proastă venind aici. Trebuia deja să fii la spital. Spitalul era o cloacă de disperare. În salonul meu erau opt paturi metalice, cu femei internate pe motiv că ar putea să piardă o sarcină. Erau grețoase și speriate și toate vorbeau despre cât de mult își doreau să nu piardă viitorul copil. În prima noapte m-am furișat pe coridor, la closetele infecte, în care speram să pot fuma o țigară. Într-un compartiment, ciucită pe buda de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de la povestea alegerii numelui meu. Am aflat de povestea respectivă mult mai tîrziu, iar idiosincrazia mea este de cînd mă știu. O întreb pe maică-mea : „De ce mi-ai pus numele ăsta, Cezar ?“. „Păi, cînd să te nasc, eram foarte speriată, că erai prea mare și mă chinuiam rău de tot. Se punea problema să fac cezariană și-mi era frică să nu mă taie. Atunci mi-am zis : «Doamne, dacă reușesc să-l nasc normal, îi pun numele Cezar». și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
surprinși de inițiativa mea ca, pe durata excursiei, elevii să abandoneze uniformele (obligatorii în acea vreme) și să se îmbrace cu ce au ei mai frumos, mai deosebit. Argumentul? Nu trebuie să apărem în fața bucureștenilor ca un grup de provinciali speriați și încorsetați în uniforme. Cazarea la hotel a fost pentru ei o experiență inedită, iar pentru a evita surprize neplăcute i am obligat să aibă asupra lor adresa și numărul de telefon al hotelului, cu indicația ca, în caz de
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
își povesteau peripețiile petrecute, unele, uneori, pentru a fi mai explicite, gesticulau din aripi, lăsând să se vadă frumusețea penajului. Apropiindu-ne ușor de ele, din cauza zgomotului scos de vapor și de gălăgia ce se auzea de pe vas, erau puțin speriate, luându-și zborul, traversându-ne și ocărându-ne cu glasul lor minunat. Altele ce păreau mai vesele se prindeau la întrecere, zburând în preajma vasului, fermecându-ne cu mișcările grațioase ale aripilor, privindu-ne de sus ca pe niște intruși ce
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
stăteam cu toții. Râsul, zgomotul pe care îl scoteam de multe ori fără să vrem datorită unui sfârșit de banc spus în grupul pe care îl formasem de la plecare, era auzit până și de păsările de pe mal care își luau zborul speriate parcă de veselia noastră. O atmosferă unde s-au legat noi prietenii, în care vinovată de toate ce se întâmplaseră nu era decât arta pe care o practicam toți, fiecare în felul său. Seara, ajunși înapoi la Tulcea, ne-am
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cu toții Piața Endependenți. E vorba de lașitate, e vorba de „nu ne spălăm lucrurile în public...“ La televizor, cu toții ne zâmbim chinezește și ne pupăm țocțoc pe ambii obraji. Iar moderatorul ne încurajează să facem asta, ba chiar se arată speriat și schimbă imediat subiectul când se văd în zare norii negri ai unei polemici. Emisiunea culturală nu poate fi altceva decât o colecție de monologuri triumfaliste, care să vorbească despre minunea că existăm - noi și operele noastre. Iar cultura este
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
femeie, vorbind într-o zi cu noul soldat al lui Cristos, i-a spus: „Ce bine-ar fi dacă I-ar plăcea Domnului Isus Cristos să vi se arate într-o bună zi!”. Dar el, luând lucrurile în serios, răspunse speriat: „Cum să-mi apară Isus Cristos mie?”. Scrupule 1 22. Continua să se spovedească și să se împărtășească în fiecare duminică, ca de obicei 2. În acel timp fu puternic muncit de scrupule. Aceasta pentru că, deși făcuse spovada generală de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
unei doamne, ea îl întrebă încotro dorea să se îmbarce. El șovăi câteva clipe, dacă să-i spună sau nu. În cele din urmă, nu îndrăzni să-i spună decât că mergea în Italia și la Roma. Iar ea, parcă speriată, îi zise: „La Roma vreți să mergeți? Apoi, cei ce merg acolo nu se știe cum se întorc”. Voia să spună că în Roma s-ar fi ales cu puțin folos spiritual. Motivul pentru care nu îndrăzni să-i spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Toți își indreptaseră atenția spre locul unde se auzea acel zgomot. Tăcând ca niște iepuri în tufiș, instinctiv se dădură înapoi câțiva pași, speriați cu mișcări vizibile, precipitate ca atunci când ești luat prin surprindere. - Ce-a fost asta? Întrebă Simion speriat. - Probabil vreun animal de pradă care umblă noaptea după hrană, răspunse Alin. Zgomotul se auzea din ce în ce mai aproape. Era târâitul unor picioare și niște voci ce răsunau, dar în scurt timp zgomotul dispăru ca fulgerul în noapte. - Hai să nu mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în acest caz, muzica lui Adrian Enescu. Nu știu cum compun muzicienii noștri de film, dar ceea ce ajunge pe ecran este strident, abundent și asurzitor. O scenă ce ar fi putut provoca emoție (primii pași ai lui Noro sub privirile încrezătoare și speriate ale mamei) este distrusă efectiv de pompierismul sonor ! în fine, interpretarea unui mare actor ca Dorel Vișan (tatăl polițist) lasă și ea de dorit Noro e un film plin de bune intenții, făcut de oameni talentați și cu câteva lucruri
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
zice, pornind spre ieșire. Coboară cele cîteva trepte de la intrare și se retrage într-o parte, rezemîndu-se cu spatele de zid, răsuflînd apăsat. Don Șef, insist eu, vă este rău? Nimic. Mi-a trecut... Se uită în jur cu ochi speriați, pipăie de cîteva ori pămîntul cu vîrful pantofului, după care răsuflă din nou apăsat, oarecum ușurat, revenindu-și: Doamne, credeam că nu mai ajung!... Mă apropii mai mult de el și-l strâng de braț, obligîndu-1 să mă privească. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ca o obrăznicie. Plus că în secretariat a intrat o femeie să caute niște acte lăsate la semnat... Vocea ei mi s-a părut cunoscută, ceva care m-a înfiorat plăcut și m-a făcut să mă simt mic totodată... speriat că la noapte va veni fantoma Doamnei Ana... Teona!... murmur eu. Da, ea era. Ar fi trebuit să-i dau telefon și să-mi cer scuze. Mă uit la ceas: paisprezece fără douăzeci de minute. Numai de Teona nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
m-a întîmpinat cu "tu". Cristina rîde, scuturîndu-și părul scurt, buclat, făcîndu-mă să-mi spun din nou că eu am mai văzut-o undeva, unde nu știu, dar simt că surîsul ei, din unele momente, cu ochii mari, de căprioară speriată, mi-i cunoscut. Zău?! își arcuiește ea sprîncenele. Ce mi-ai fi spus la telefon ? Sper că nu m-ai fi invitat să-ți fiu ghid... Am auzit că ai o prietenă!... Te-aș fi înjurat, Cristina, asta aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îi spun în gînd, așezîndu-mă pe marginea patului, lîngă ea, auzind în receptor țîrîitul mărunt al centralei pe interior. Dacă n-am dreptate, spun eu, accept palmele. Dar dacă am? Întoarce brusc privirea spre mine: aceiași ochi mari de căprioară speriată, gata s-o ia la fugă. Nu-i în birou, se aude vocea centralistei. Cereți dispeceratul central, îi șoptesc. Dispeceratul central, repetă Cristina. În receptor se aud cîteva sunete scurte, apoi vocea tehnicienei de la pupitrul-dispecer: Da, dispecerul... Cu tovarășa Roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]