4,234 matches
-
Pe acel pensionar îl auzeam. Pereții liftului nu permiteau sunetelor să se răspândească, le adunau acolo, le strângeau. Corpurile oricum răspândesc sunete. Vibrează. Și culoarea spune ceva despre ele. Asta afli neauzind. Sunt altfel de semnale, pe care doar un surd le poate percepe. Mai există și alte forme de limbaj. Nu doar vorbele. De fapt, astea sunt cele mai puțin importante. Nu-mi cunoșteam vecinii. Nu voiam să-i cunosc, pentru că m-ar fi deprimat. Nu aveau absolut nimic interesant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și aburind ce venea de pe unul dintre cracii acelui puradel. De atunci, singurii țigani pe care îi mai pot privi liniștit, ba chiar cu încântare sunt cei din filmele lui Kusturica. Norocul meu era că nu aveam nimic de pierdut. Surd, mă rupsesem de viață, de lumea lor. Făceam psihoterapie narativă. Încă o dovadă că oamenii și-au pierdut capacitatea, facultatea de a povesti. Simpla existență a metodei probează acest lucru. Cum ar veni, povestitul devine o excepție, nu un fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
găsi un personaj absolut marginal, unul care tunde iarba, de exemplu un magazioner. Știu că se spune magaziner, dar mie cuvântul ăsta îmi sună prea strepezit. Un pensionar din tribună aș găsi și aș face un reportaj despre el. Un surd care să lucreze în presă. Unde principala ta activitate ar trebui să fie ascultatul. Am învățat să ascult, să fiu atent tocmai pentru că eram surd. Aici, în presă orice distorsiune a informației poate duce la catastrofe. Faptul că eu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
strepezit. Un pensionar din tribună aș găsi și aș face un reportaj despre el. Un surd care să lucreze în presă. Unde principala ta activitate ar trebui să fie ascultatul. Am învățat să ascult, să fiu atent tocmai pentru că eram surd. Aici, în presă orice distorsiune a informației poate duce la catastrofe. Faptul că eu am lucrat în presă demonstrează cât de aiurea e lumea noastră. Și asta mă scârbește. Woody Allen spunea: cum te poate iubi cineva când tu ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
spus. Imaturitatea generației lui. Adolescenți condamnați să nu îmbătrânească și pe care și de asta critica îi tratează cumva superior și nedrept, ca pe niște tipi necopți suficient. - Nu știu cum poți tu să scrii, îmi spune, de parcă nu înțelege cum un surd să audă mai bine ce vorbesc oamenii. Limba asta nouă care se vorbește acum să-i fie surdului extrem de la îndemână, mai accesibilă decât lui, care e în regulă, cu toate organele vitale. A avut și mirtul de la Athos meritul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cumva superior și nedrept, ca pe niște tipi necopți suficient. - Nu știu cum poți tu să scrii, îmi spune, de parcă nu înțelege cum un surd să audă mai bine ce vorbesc oamenii. Limba asta nouă care se vorbește acum să-i fie surdului extrem de la îndemână, mai accesibilă decât lui, care e în regulă, cu toate organele vitale. A avut și mirtul de la Athos meritul lui. V-am mai zis, toate cuvintele pe care mi le adresează sunt spuse așa, cu oarecare părere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
aceleași valori era considerat suspect. Trebuia să-mi fie adusă o corecție. La care sora farmacistului mi-a spus: - Tu te legi de defecte? Tu care ai atâtea! Dacă ar fi să se râdă de tine...! Vasăzică, asta era. Io, surdul, reușisem să-i aud, io, care nu-i băgam în seamă pe stradă, reușisem să îi descriu. Erau prea previzibili, se simțeau deconspirați de un infirm ca mine. Probabil explicația e pe aici pe undeva. Oamenii au considerat că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lui, cărora, de data asta, Înțeleg să li se supună ca niciodată [...]. „Tăticule!“ este țipătul lor Înăbușit sub brațele vânjoase și cu nasul lor turtit prin părul aspru de pe pieptul gol și gâfâind al bărbatului iubit. „Mamă!“, le răspunde geamătul surd al bărbatului sfârșit pe pântecul lor cald; la fel cu geamătul ostașului fulgerat de glonț pe câmpul de bătaie: Soțul sau amantul ajung după o vreme să fie urâți, detestați sau abia suportați, fie din mediocritatea lor, a monotoniei sau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Pe pânza roșie stătea scris: „Munca îl înnobilează pe om“. O jumătate de an a strâns Vasile B. la șuruburi străduindu-se să-și fixeze privirea pe lozinca aia, iar când a reușit, și-a dat seama că e aproape surd. Și că textul nu era complet. Dac-ar fi fost, ar fi trebuit să suporte unele precizări: „Munca îi înnobilează pe oameni, dar pe cei mai mulți îi îndobitocește“. La lichidare, când Vasile B. a fost întrebat de ce lasă el o slujbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
După care, prefăcându-se că ascultă ce-i zicea Mitică, domnul Aron s-a mișcat de colo-colo ca un leu în cușcă pe platforma din spate a tramvaiului și a ridicat brusc tonul, astfel ca să audă dialogul și babele mai surde. „Exclus, băiete - s-a zborșit domnul Aron la blegul de Mitică -, ultimul meu preț e un milion de dolari. Vrea, bine. Nu vrea, are cine să ne dea banii. Nu vezi că-i scârțar? Umblă cu milioanele de parai cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
etate, domni și doamne de vârsta a treia, persoane respectabile, cetățeni ajunși la senectute... Un moș de la noi îi cere unei farmaciste buline. Farmacista vrea să vadă rețeta, dar moșul fie că n-aude, fie că se preface că-i surd. Ridică vocea, de parcă femeia e tare de ureche: „Buline, buline de piept“. Pe ușa din spatele tejghelei apare încă o farmacistă, în timp ce pe ușa de la stradă intră o babă. Între cei doi bătrâni sunt câteva deosebiri de condiție. Cândva, moșul a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud toți. Bunica însă, deși e pe jumătate surdă, o aude. „Ce primăvară e afară“, spune ea cu un oftat. Bunica a consumat într-o singură propozițiune cele două ore în plus de viață pe care i le-a dat ca bonus cursa de Londra și a revenit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la spital. Între timp, În Încăperea mizerabilă a Giocondei care servea ca bucătărie, restaurant, spălător, sală de mese și veceu pentru cîini și pisici, se adunase o gloată pestriță: proprietarul, cu filosofia sa elementară de viață; Doña Carolina, o bătrînică surdă și săritoare care ne-a făcut ceainicul de mate să arate ca nou; un bețiv, un mapuche∗ greu de cap care arăta ca un ucigaș; doi clienți mai mult sau mai puțin normali și regina adunării, Doña Rosita, care era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Era o duminică dimineața, 13 martie 1949. Creștinii veneau la sf. Liturghie liniștiți ca de obicei, dar n-au mai ajuns la biserică. Toate drumurile ce duceau la biserică erau barate, ostași înarmați care nu mai permiteau avansarea. Un om surd împușcat Un om bătrân a înaintat și nu s-a oprit la somație. Soldatul a tras în plin. Omul era surd și nu a auzit somația. A murit pe loc. De cu seară se spovedise și venea la biserică să
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
la biserică. Toate drumurile ce duceau la biserică erau barate, ostași înarmați care nu mai permiteau avansarea. Un om surd împușcat Un om bătrân a înaintat și nu s-a oprit la somație. Soldatul a tras în plin. Omul era surd și nu a auzit somația. A murit pe loc. De cu seară se spovedise și venea la biserică să se împărtășească. Acestea sunt momentele mai însemnate care am ținut să le relatez. Maica lui Dumnezeu De câte ori creștinul bun, soldatul înscris
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
genunchii la pământ; Străluceai cu ochi de soare... Erai viu într-un mormânt. Tatăl vru să-ți stăvilească Zborul către infinit... Tu, în drumul către astre, Ai rămas nebiruit. Rupt-ai gratiile negre, Lacătul cel greu căzu... În această luptă surdă Biruit-ai numai tu. Și cu ce avânt serafic Ai vâslit spre cer, spre zări! Cum s-a-ntins a ta iubire Peste țărmuri, peste mări! Cu ce dor și foc în suflet Logoditu-te-ai pe veci Cu „domnița
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
În mod mecanic, mi-o reproșam mie însumi, mă dezgustam de propria mea persoană, confirmându-mi încă o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi și, cu toate acestea, o indignare surdă se ridica în mine împotriva tuturor celorlalți, o dorință de singurătate și de claustrare... „Sunt un nenorocit, lăsați-mă prin urmare în pace! Toți, toți!“ îmi ziceam. și singurătatea mea - reală ori dorită numai - mă făcea să mă cutremur de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
chemat la viață numai de rutinatul mecanism social care ți-a fost transmis odată cu celelalte bunuri ale familiei sau ale castei, zâmbet care înainte nu-mi fusese niciodată destinat. Îmi dau seama de aceasta din enervarea care mocnește în tine, surd și amenințător, față de tot ceea ce gândesc, zic sau fac, din dorința ta de altceva, în fine dintr-o mulțime de nimicuri care, luate fiecare în parte, ar trece neobservate, dar care în totalitatea lor formează o crudă și inevitabilă realitate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în cazul acesta o percheziție în casa de la Câmpulung le punea pe tavă la dispoziția Securității, strânse cu grijă într un pachet și așezate în ordine cronologică! „Jur-împrejur, cumplite neguri cenușii Mistuie o lume întreagă, ce-n gol se năruie surd. Iar eu tot mereu mai adânc mă afund, Dar nu găsesc razim, nu găsesc loc Să-mi agăț mâna întinsă zadarnic. Aștept... Nu știu nici eu ce aștept. Dar știu că eu sigur scăpare nu am!“ Peste noi toți, cerul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
la riposta celor intacți e doar un aspect. Fiindcă persoanele intacte trec și ele în apărare - o apărare perfect inutilă. Pun și ele pe seama Privirii Străine acele intenții de care au nevoie ca să-și justifice fuga din bătaia vătămării. Tensiunea surdă existentă între băștinași și străini se datorează ambelor părți. Dar ce se cuvine înțeles prin „Privirea Străină“, adică definirea noțiunii - asta, firește, au stabilit-o exclusiv băștinașii, persoanele intacte. Că doar e ținutul lor, e limba lor. Iar modul lor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
care frica îl are. Faptul că la folosirea pluralului frici limba nu începe să freamăte e pentru mine dovada că limba nu îngăduie să faci orice din ea. Căci, spre deosebire de „ceruri“, „fricile“ tocmai că nu-s defel poetice. Sunt, dimpotrivă, surde, înfundate, nu se deschid spre nimic, obturează vederea, lucrurile din exterior se răcesc până la încremenire, lăuntrul însă viermuiește, se istovește și se mănâncă pe sine înnebunit, se încinge până la incandescență. Fricile le cunosc de la mine însămi și de la alții din
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Dar tu ce faci, Doamne? Unde ești? De ce nu-i ajuți? Nu vezi suferința lor? De ce stai pasiv și indiferent? "Un Dumnezeu care nu vede și nu aude omul, care n-are pe om în sine, este un Dumnezeu orb, surd, adică nefolositor, gol, fără conținut." (L. Feuerbach) Și, profund revoltat și scârbit de nedreapta alcătuire a acestei lumi, neavând aprobarea edilului-șef, și-a pus banderola albă pe brațul stâng, intrând în grevă japoneză până la remedierea completă a situației de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
prin reflecții surâzătoare. Pastile de acest gen avem, fiecare își poate recomanda singur o medicație corespunzătoare; în ce mă privește, îmi propun: Dimineața, când spiritul e mai aspru și mai excitat, câteva doze mici de gânduri cu privire la vindecarea unei englezoaice surde prin urale. Doamna nu mai auzea din ’43, când căzuse lângă ea o bombă. În ’68, în epoca ultrasunetelor, ultrascurtelor și ultraultra, bătrâna se duce la Portsmouth să-l primească pe Sir Alex Rose, marele navigator solitar, și uralele celor
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
la fel de simplu să stai pe un scaun ca pe vremea bolșevicilor. Trebuie spus că pe vremea lui Ceaușescu, între cei din ,,aparatul de conducere” era o permanentă concurență, o permanentă confruntare pentru a pune mâna pe un post, o luptă surdă între câini pentru un ciolan mai mare, o luptă în care câștiga cel mai ticălos dintre ei. Eu eram o ,,cantitate neglijabilă” dar prin scrisorile mele puteam să stric acest echilibru instabil și de aceea eram privit ca un element
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
și fantastice în sensul realismului magic sud-american : o schijă din timpul războiului se plimbă dintr- un loc într-altul pe sub pielea unui veteran ; o fetiță de la bloc primește de la Dănuț un misterios inel de aur, după caredispare pentru totdeauna ; conflictul surd dintre tată și fiu se concretizează printr-un vis al fiului, care se vede în chip de pește, pescuit de tată. O cruzime foarte expresivă, de copil autist, e una din dominantele perspectivei narative (pedanteria, bat-o vinaț) : bunica moare
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]