64,222 matches
-
care le constituie costurile și avantajele private. Dacă ele conduc indivizii la a reintegra în alegerile lor impactul pozitiv sau negativ al comportamentului lor asupra colectivității, aceștia s-ar apropia mai mult de optimum. 4.2.1.3. Bunurile colective Teoria microeconomică a consumatorului și a cererii nu se aplică decît bunurilor private, adică al căror consum de către un individ este exclusiv. O tomată este un bun privat: dacă este consumată de un individ, nu poate fi consumată și de un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
măsură să le asigure producția. Doar o instituție ce dispune de putere de constrîn-gere prin forță, Statul, poate produce acest tip de servicii. Într-adevăr, Statul poate constrînge toți indivizii să plătească serviciile colective, ridicînd impozitele. 4.2.1.4. Teoria optimului de rang secund Anumite lacune inevitabile ale mecanismelor pieței fac deci necesare existența și intervenția Statului. Dar această intervenție introduce, la rîndul său, costuri și distorsiuni în raport cu funcționarea ideală a unei economii de piață. Astfel, pentru a finanța serviciile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
care este încă posibil să ameliorezi bunăstarea tuturor sau bunăstarea cutărui sau cutărui individ, fără a o deteriora pe a celorlalți. Dar, odată eliminate alegerile ineficace, rămîne de realizat justa repartiție a bunăstării între indivizi (sau grupuri de indivizi). O teorie eco-nomică ghidată de căutarea alocării eficace a resurselor nu poate răspunde la această chestiune, și aceasta pentru că îi lipsește un veritabil criteriu al optimului social, sau al justiției sociale (Fata morgana). Teoria economică pare, astfel, incapabilă să ghideze alegerile publice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
bunăstării între indivizi (sau grupuri de indivizi). O teorie eco-nomică ghidată de căutarea alocării eficace a resurselor nu poate răspunde la această chestiune, și aceasta pentru că îi lipsește un veritabil criteriu al optimului social, sau al justiției sociale (Fata morgana). Teoria economică pare, astfel, incapabilă să ghideze alegerile publice, dincolo de o triere tehnică prealabilă între un ansamblu de ale-geri eficace și un ansamblu de alegeri ineficace. Există economiști care au încercat, desigur, să depășească acest impas, dar toate tentativele au ajuns
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
F.B.S. b) Imposibila definire a unei funcții a bunăstării sociale Dacă F.B.S. trebuie să fie o medie ponderată a utilităților individuale, cine va defini ponderea atribuită fiecărui individ și pe baza cărui criteriu? În lipsa unui răspuns obiectiv la această întrebare, teoria eco-nomică rămîne incapabilă să definească o soluție unică și socialmente optimală de îndată ce se pune problema repartiției bunăstării. Teoremele lui Kemp, Ng și Parks implică de altfel faptul că conținutul teoretic necesar al F.B.S. este fie imposibil, fie inacceptabil. O F.B.S.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
sau a unui grup de indivizi) de a impune alegerile sale, opțiunile sale, colectivității. Această putere poate fi ea însăși impusă colectivității (dictatură) sau delegată temporar de către cetățeni responsabililor politici în situație de liberă competiție pentru putere (democrație). 4.3. Teoria organizațiilor Știința economică, fascinată de rigoarea demonstrațiilor lui Walras privind echilibrul economic general, a oferit pieței un loc central. În același timp, am văzut că rolul Statului a fost definit în funcție de lacunele pieței. Totuși, cu ajutorul organizațiilor, descoperim un teritoriu rămas
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și o cerere. Al doilea caracterizează organizațiile, bunurile și serviciile fiind schimbate în absența unei tranzacții. Încă o dată, un întreg ansamblu de reguli organizează relațiile dintre indivizi și dintre obiecte. Orice între-prindere reiese astfel din categoria, sau din sociologia organizațiilor. Teoria organizațiilor a evoluat mult odată cu lucrările lui Frederick W. Taylor și Henri Fayol. În principal, ele au abandonat ipoteza după care individul nu ar fi decît un mecanism, un executant fără grade de libertate. H. Simon și James March, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
în detaliu principalele forme de disfuncționalitate administrativă, vom încerca să prezentăm logica ce ne permite să le diagnosticăm. Vom vedea că acestea pot fi, în parte, analizate în cadrul unei noi grile de lectură 4.4.1. Evaluarea activităților publice Așa cum teoria organizațiilor nu se aplică doar administrațiilor, la fel și practica de evaluare nu se limitează la activitățile publice. Se întîmplă adesea ca întreprinderi private să facă un audit al funcționării unuia dintre sectoarele lor, văzute de la nivelul de ansamblu al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
parte de caracterul normativ sau pozitiv al analizei, iar pe de altă parte de tipul de problematică reținut. În rîndul abordărilor normative se înscriu analiza cost-beneficiu, economia birocrației și știința politicilor publice, iar în domeniul abordărilor pozitive reținem: marketingul public, teoria organizațiilor și analiza politicilor publice. Ne aflăm deci în prezența a trei problematici, trei perspective, din ce în ce mai înglobatoare, ale acțiunii publice de evaluat. Pentru fiecare există un versant normativ și un versant pozitiv: analiza cost-beneficiu și eforturile de raționalizare a alegerilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cereri, apoi se va organiza distribuția lor, fără a se uita recursul la tehnicile moderne informatice și de comunicații; economia birocrației indică limitele producției non comerciale, datorită existenței obiceiurilor birocratice, vizînd supracosturi, su-pracalitate sau supraproducție. La aceasta, H. Simon și teoria organizațiilor răspund că trebuie ținut seama de specificitatea contextului și de principiul raționalității limitate. Acestea, prezente în toate organizațiile și nu doar în administrație, sugerează că guvernele birocratice nu sunt în mod obligatoriu condamnate la ineficiență; rezultă că un efort
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
eficient nu trebuie să fie unul rigid. De aceea se încearcă azi să se aplice administrațiilor și serviciilor publice metode derivate dintr-o analiză inițial destinată realizării unui compromis în relațiile dintre proprietari și conducătorii de întreprinderi. 4.4.3. Teoria agentului La sfîrșitul secolului al XVIII-lea, Adam Smith critica apariția societăților pe acțiuni, indicînd faptul că separarea dintre proprietari și conducători va avea ca efect firme mai puțin eficace. În anii 1960, J.K. Galbraith și J. Burnham puneau în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
scara colectivității, aceasta va avea efecte favorabile: inovații, scăderea prețurilor etc. Este o întreagă problematică a ceea ce numim astăzi guvernarea între-prinderii (Corporate governance). Ideea de a transpune raționamentul la administrații a apărut în anii 1980. În această optică, relația dintre teoria drepturilor de proprietate și teoria agentului este evidentă. Administrațiile sunt un agent aflat în poziție de forță, deoarece "proprietarul", adică personalul politic nu dispune decît de un drept de proprietate degradat. El nu poate, într-adevăr, să amenințe cu vînzarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
efecte favorabile: inovații, scăderea prețurilor etc. Este o întreagă problematică a ceea ce numim astăzi guvernarea între-prinderii (Corporate governance). Ideea de a transpune raționamentul la administrații a apărut în anii 1980. În această optică, relația dintre teoria drepturilor de proprietate și teoria agentului este evidentă. Administrațiile sunt un agent aflat în poziție de forță, deoarece "proprietarul", adică personalul politic nu dispune decît de un drept de proprietate degradat. El nu poate, într-adevăr, să amenințe cu vînzarea unui serviciu public non rentabil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
orizont al analizei economice Cum economia publică e o prelungire a analizei economice în general, și mai ales a economiei neoclasice, reînnoirea acesteia din ur-mă a dat economiei publice un nou elan. Ceea ce s-a schimbat în mod radical în teoriile economice contemporane este luarea în considerație a faptului că informația nu e repartizată de o manieră omogenă între actori. În alți termeni, contrar ipotezelor concurenței pure și perfecte, actorii sunt cel mai adesea în situații de incertitudine în privința viitorului. Multiplele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
ale concurenței, sau privind necesitatea unei binevenite tutele publice. În toate cazurile, problema va fi de a găsi mijlocul de a incita actorii să-și dezvăluie preferințele și capacitățile. Este ceea ce se străduiește să demonstreze de vreo 20 de ani teoria incitațiilor (W. Vickrey și L. Mirles premiul Nobel în 1996, dar și J. J. Laffont și J. Tirole). În sectorul public, ca și în sectorul privat, între-barea e cum evităm rentele de situație și organizațiile suboptimale? Răspunsurile se concentrează mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
prefera să se odihnească decît să muncească. Oferta de muncă și capitalul scade odată cu creșterea ratei marginale de impozitare (Curba Laffer). Rezultă că trebuie prioritizate cheltuielile publice și redusă rata prelevărilor obligatorii. Anumite critici au fost totuși formulate împotriva acestei teorii. În primul rînd, nu ne este indicat cu precizie acel prag critic al impozitării dincolo de care încasările scad. În concluzie, nu poate fi determinat nici un optim fiscal plecînd de la aceste analize. În al doilea rînd, această teză are un caracter
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
situații de reconversie sau de mutație profesională, sau pentru dotarea instituțiilor implicate în astfel de procese. 5.2. Politici conjuncturale (a se vedea lucrarea mea anterioară Politici economice conjuncturale, Iași, Editura Junimea, 2007) 5.3. Politica dezvoltării regionale Dezvoltarea unor teorii și a unor politici ale dezvoltării regionale s-a produs mai ales după al Doilea Război Mondial, avînd ca bază macroeconomia keynesiană și alte modele ulterioare și ca principal obiectiv realizarea unui echilibru economic teritorial, omogenizarea ni-velelor de dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Însăși necesitatea unei politici regionale a început să fie contestată în unele cercuri. O dezbatere întreagă s-a lansat în privința conținutului și instrumentelor noii politici regionale, a decidenților și a interacțiunilor cu celelalte politici publice. Astfel s-au născut noi teorii și noi experiențe, pe care vom încerca să le prezentăm în continuare. 5.3.1. Abordări actuale ale politicii dezvoltării regionale Într-un cadru al concurenței perfecte, de tip walrasian, disparitățile de dezvoltare regională ar avea doar un caracter temporar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
măsuri de liberalizare fiscală și politici monetare restrictive. Iată cum se prezintă comparativ principalele elemente caracteristice ale celor două abordări majore ale politicii de dezvoltare regională: cea neoliberală și cea intervenționistă: Abordarea neoliberală Abordarea intervenționistă Fundamente teoretice și doctrinare Economics (teoria economică neoclasică); Capitalismul liberal și popular; Dereglementarea și privatizarea; Sector public redus; Cultură antreprenorială. Macroeconomia keynesiană reconstruită (teoria dezvoltării economice); Susținerea ofertei în industrie și comerț; Intervenția Statului. Cauzele disparităților economice regionale Ineficiența în problema regională este dată de rigiditățile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
două abordări majore ale politicii de dezvoltare regională: cea neoliberală și cea intervenționistă: Abordarea neoliberală Abordarea intervenționistă Fundamente teoretice și doctrinare Economics (teoria economică neoclasică); Capitalismul liberal și popular; Dereglementarea și privatizarea; Sector public redus; Cultură antreprenorială. Macroeconomia keynesiană reconstruită (teoria dezvoltării economice); Susținerea ofertei în industrie și comerț; Intervenția Statului. Cauzele disparităților economice regionale Ineficiența în problema regională este dată de rigiditățile pieței; Lipsa de cultură antreprenorială; Intervenția excesivă a Statului. Slăbiciunile structurale ale economiei; Investiții scăzute; Drenarea capitalului financiar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Astfel, un efect negativ survenea acolo unde voința reglatoare a Statului prevedea un efect benefic. Aproape în același timp, J.M.Keynes publica Tratat despre monedă, unde arăta, printre altele, riscurile unei politici monetare prea riguroase. Cîțiva ani mai tîrziu, în Teoria generală, apărută în 1936, el preconiza o creștere a cheltuielilor publice pentru a combate insuficiența cererii, în care el vedea unul dintre principalii determinanți ai crizei de la începutul anilor 1930. În fapt, dincolo de opoziția fundamentală a tezelor lui Hayek și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
contrar a ceea ce presupunea A. Smith referitor la manifestarea "mîinii invizibile", agregarea deciziilor individuale coerente nu conduc în mod obligatoriu, sau nu întotdeauna, la rezultate colective favorabile. Fără a utiliza termenul de "efect pervers", Keynes reia aceste constatări la sfîrșitul Teoriei generale. El explică faptul că obiectivul său nu este de a condamna capitalismul, ci de a arăta de ce Statul trebuie să intervină cu scopul de a evita ca alegerile individuale singure să conducă la o situație globală suboptimală. Fără a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
obiectivul său nu este de a condamna capitalismul, ci de a arăta de ce Statul trebuie să intervină cu scopul de a evita ca alegerile individuale singure să conducă la o situație globală suboptimală. Fără a relua în ansamblul său logica Teoriei generale, să reținem punctul în care Keynes a crezut că poate decela o deficiență globală, și nu doar locală, a pieței. Mai întîi, în ce privește șomajul și piața muncii, el s-a opus ideii dominante în epocă, după care scăderea salariilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
moneda e atotputernică și că Statul poate uza de ea fără restricții pentru a susține activitatea. Noile implicații ale abordării keynesiene rezidă de fapt în caracterul endogen al monedei. Acest raționament, ce nu se desprinde în mod explicit din paginile Teoriei generale, nici din cele ale Tratatului despre monedă, a fost dezvoltat în continuare de unul dintre principalii continuatori ai lui Keynes, Nicholas Kaldor. Pentru el, moneda este endogenă, în sensul că sistemul economic este capabil să secrete prin el însuși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
fixeze condițiile de funcționare a pieței muncii. Statul apare ca un actor exterior pieței, dar care ocupă un rol fundamental, deoarece cauționează regulile funcționării economice și sociale. El reprezintă, de asemenea, organismul care apără interesele unei națiuni, entitate pe care teoria economică are tendința să o neglijeze. Articulînd toate aceste elemente, Școala Reglării distinge cinci variabile cheie ale reglării capitaliste, cinci forme instituționale, care au cunoscut adaptări sensibile, ilustrînd trecerea de la vechiul la noul tip de reglare capitalistă. Cele cinci sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]