40,419 matches
-
căderea regimului și revenirea la economia de piață, de alte inițiative private în domeniul turismului. Localitatea este cunoscută și pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică ce cuprinde situri datând din epoca bronzului și a cărei se află în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul "Cetățuia". Localitatea este plasată la o altitudine de 86 m într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata, situată pe un flanc al Dealului Istrița la extremitatea sud-estică a Subcarpaților Curburii, într-
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
Blagoslovul” din Săsenii Noi și crucea de piatră din secolul al XIX-lea de pe DJ205 de la Zorești. Între cele nouă situri arheologice de interes local din comună, se remarcă crama veche din secolele al XVIII-lea-al XIX-lea din marginea vestică a fostului sat Valea Teancului (acum parte din satul Zorești) și așezarea geto-dacică de la vest de același sat, din vârful Țigănoaia. Dacă înainte de anul 1989 localitatea se putea lăuda cu o bogată activitate în domeniul prelucrării lemnului, pomiculturii și
Comuna Vernești, Buzău () [Corola-website/Science/301053_a_302382]
-
o așezare medievală târzie din secolele al XVI-lea-al XVIII-lea. Cele două monumente de arhitectură sunt conacul Gheorghe D. Hariton (1930), aflat în satul Săhăteni și (sfârșitul secolului al XIX-lea), aflată la est de satul Săhăteni, pe marginea șoselei către Buzău. Regiunea din care face parte Săhăteni reprezintă o importantă zonă viticolă din centrul României, Podgoria Dealu Mare, aici aflându-se mai multe centre de colectare și tratare a viilor.
Comuna Săhăteni, Buzău () [Corola-website/Science/301038_a_302367]
-
Centrală rareori sunt mai bătrâni de 200 de ani, în Europa de Vest pot ajunge până la 1000 ani. Cel mai mare copac cunoscut este "Castagno dei Cento Cavalli" („Castanul de o sută de cai”) în Sicilia. Frunzele sale lungi, lanceolate și pe margini spinos-dințate, cu nervura proeminentă, pot atinge între 16-28 cm lungime și 5-9 cm lățime. Castanul comestibil înflorește în iunie-iulie și este una din speciile de plante ce are flori monosexuate situate pe aceeași plantă, dar separate. Florile de ambele sexe
Castan comestibil () [Corola-website/Science/301062_a_302391]
-
se deschide progresiv, lăsând să se vadă fructele coapte, a căror coajă are o frumoasă culoare maroniu-castanie lucitoare. În România, dar și în alte regiuni ale Europei, arborele este relativ ușor de crescut atât în livezi specializate, cât și la marginea sau chiar în mijlocul pădurii. În livezi, poate fi cultivat atât în monocultură, (doar exemplare de "Castanea sativa"), așa cum este cultivat în special în județul Maramureș sau poate fi combinat cu ușurință cu alte specii pomicole, formând livezi mixte, cum este
Castan comestibil () [Corola-website/Science/301062_a_302391]
-
care s-a prăbușit odată cu uscatul transilvănean este încet umplută cu depozite miocene (helvețiene și tortoniene), cu aceeași alcătuire geologică ca și a celor din Bazinul Caransebeș-Mehadia, de care, de altfel, este legată printr-o fâșie îngustă de depozite miocene. Marginea sudică a depresiunii este limitată de o falie care se găsește la contactul Socoloțului cu dealurile mai joase, urmând pe sub Tîlva Gabroțului, Izvoarele Băniuței, pe sub Țînțora (pe Ogașul Corbului). Urmează apoi Valea Mare până la confluența cu Valea Mică, apoi pe sub
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
de 45ș30’latitudine nordică și meridianul de 22ș6’longitudine estică. Satul este străbătut de drumul european E94 (București-Timișoara) iar paralel cu acesta trece și magistrala feroviară București-Timișoara, gara aflându-se la mai puțin de 1 km de centrul satului. La marginea estică a satului curge, de la sud la nord, râul Timiș ce primește, pe malul său drept, afluentul Vălișorul. Numele satului a cunoscut în decursul istoriei mai multe forme: Caran, Caaran, Cauran, Cavaran, iar documentele în care au fost menționate au
Constantin Daicoviciu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301078_a_302407]
-
martie 1898 - 27 mai 1973), profesor, istoric și arheolog, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pentru cinstirea memoriei sale, în anul 1973, satului i-a fost atribuit numele său. Stema comunei Constantin Daicoviciu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. In câmp albastru, în dreapta, se află o călimară cu pană, de argint, iar în stânga, o tulpină de floarea-soarelui, de aur. In centrul scutului, într-un triunghi, este așezat, pe o terasă verde, un coș de caramidă roșu, plasat în
Constantin Daicoviciu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301078_a_302407]
-
la o distanță de 11 km față de Bozovici și 77 km de municipiul Reșița. Amplasat, cu aproximație, în partea centrală a Depresiunii Almăjului (Bozoviciului), care desparte cristalinul Munților Almăjului de culmile Munților Semenic, depresiunea prezintă un relief colinar, faliat pe margini cu terase fluviatile, în trepte largi, mai ales în partea stângă a râului Nera, care în curgerea sa de la NE spre SE, constituie și limita nordică a perimetrului comunei. În amsamblu, elementele complexului geografic, desfășurate într-un plan general înclinat
Dalboșeț, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301080_a_302409]
-
Comuna Luncavița este situat în partea de sud-vest a României, în regiunea Banat. Aparține județului Caraș-Severin. Luncavița este așezată în bazinul de pe versantul sud-vestic al cumpenei apelor numită Poarta Orientală, la o distanță de 4 km de gara Poarta, pe marginea pârâului Luncavița, care își are obârșia în apropierea munților Semenic (Dealul lui Loga, Trăstura). În partea de est Luncavița se învecinează cu comuna Domașnea, în partea de sud cu comuna Mahadica (numită popular Megica), în partea de vest cu satul
Comuna Luncavița, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301087_a_302416]
-
a fost realizată în anul 1966 de către dl. Filip Trastau, originar din Luncavița, și este disponibilă integral pe pagina de internet a comunei: http://www.luncavita.com/Romaneste/Monografia 1.htm. Stema comunei Luncavița se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, retezat și tăiat, în căprior. În șef, în câmp verde, se află trei miei de aur, trecând spre dreapta. În prima partiție, în câmp albastru, se află o rindea de argint. În a doua partiție, în câmp roșu, se
Comuna Luncavița, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301087_a_302416]
-
pentru grăniceri. Potrivit conscripției anilor 1836-1842, populația de la compania din Bozovici era de 2600 de suflete. Nu erau recenzați străinii din Bozovici, iar pentru țigani s-a stabilit că pot să-și facă locuințe mici din lemn, dar numai la marginea satului. În punctul central s-a fixat centrul civic cu clădirile cele mai importante, adică primăria, biserica, școala. La desființarea Graniței, în 1872 numărul locuitorilor au urcat la 3175, aceștia locuiau în 322 de clădiri și pe un teritoriu de
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
Iancu, Ruva Marin, Sima Ion, Tudu Vichente, Tutunaru Grigore Steagul Corului - 1898, refacut la 1907 și 1967-, păstrat în biserică. Este confecționat din mătase albastră, încadrat în chenar de franjuri din fir galben. Se desface în 4 colțuri, cu două margini e prins de lance care la rândul său este frumos strunjită în lemn de frasin și se desface în două bucăți, printr-un filet metalic; în vârful lăncii are o harfă metalică (alamă galbenă) și de ea este legată o
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
desface în două bucăți, printr-un filet metalic; în vârful lăncii are o harfă metalică (alamă galbenă) și de ea este legată o năframă pe care este scris numele preoților, al dirijorului corului și coriștilor din anul 1967. Celelalte două margini ale steagului au la capete două mari găitane din fir auriu. Pe fața întâi a steagului este scris cu litere din fir auriu, Ție se Cuvine Cîntare Dumnezeule, în mijloc este imaginea Mântuitorului Iisus Hristos pe norii cerului ținând în
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
Hramul Adormirea Maicii Domnului. Preoții slujitori în localitate sunt Pr. Liviu Muntean și Pr. Ovidiu Bostan. Se afla într-o o zonă de munte și are două intrări în localitate. Stema comunei Târnova se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu de argint, undat, compus din trei valuri. În partea superioară, pe fond verde, se află două oi afrontate, de argint. În partea inferioară, pe fond roșu, este reprezentată o crenguță cu două mere și două
Comuna Târnova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301097_a_302426]
-
pun originea numelui Marga pe seama unui nobil ce avea o fiică cu numele de Marghit. Consider ca neverosimilă această versiune deoarece numele lui Iacob de Marga era înaintea acelui nobil maghiar. Verosimilă pare versiunea că Marga să vină de la cuvântul „margine”, deoarece poziția satului a fost la margine. Sau poate chiar de la acel fort ,Margum”, pomenit în anul 100-120 să-i vină numele de Marga. În trecut, din cauza popoarelor migratoare, Marga are așezată pe cursul pâraielor Nermeș, Mânzu, Mărguța, având ca
Comuna Marga, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301088_a_302417]
-
ce avea o fiică cu numele de Marghit. Consider ca neverosimilă această versiune deoarece numele lui Iacob de Marga era înaintea acelui nobil maghiar. Verosimilă pare versiunea că Marga să vină de la cuvântul „margine”, deoarece poziția satului a fost la margine. Sau poate chiar de la acel fort ,Margum”, pomenit în anul 100-120 să-i vină numele de Marga. În trecut, din cauza popoarelor migratoare, Marga are așezată pe cursul pâraielor Nermeș, Mânzu, Mărguța, având ca centru ,Dealul Tocii”, de unde se bătea toaca
Comuna Marga, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301088_a_302417]
-
satul de reședință cu același nume. Localitatea a fost numită Rudăria până în anul 1970, iar acum poartă numele revoluționarului pașoptist Eftimie Murgu, născut în această localitate. Din punct de vedere geografic, comuna Eftimie Murgu, este situată în SV României,la marginea de SE a județului Caras Severin, în depresiunea Almăjului. Este situată între:44ș54’16’’ lat N la Lunca lu’ Brusu; 44ș43’30’’lat S la Vrapcioanea; 22ș2’29’’ long V; 22ș12’30’’ long E . Localitatea este cunoscută pentru celebrele mori
Comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301082_a_302411]
-
interioară este închisă, cu clădiri pe trei sau chiar toate laturile, în spatele casei mai este un spațiu numit “arie” în care se află depozitate lemnele de foc, platforma de gunoi ș.a., după care urmează grădina casei cu pomi fructiferi pe margini și straturile cu legume, zarzavaturi, etc. În mijlocul satului, pe Ulița Mare, se află o piață centrală în care la răsărit se înalță biserica, pe latura sudică se situează clădirea școlii, spre nord este casa parohială iar în partea opusă bisericii
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
din secolul al XVIII-lea, aflată la 2 km sud de satul Frumușani pe un drum de pământ ce duce către Vărăști; și o alta aflată pe proprietatea lui Popa Gheorghe din Pasărea, lângă gardul despărțitor cu popasul Frumușani de pe marginea estică a șoselei DN4.
Comuna Frumușani, Călărași () [Corola-website/Science/301112_a_302441]
-
Comuna Gălbinași a fost reînființată în anul 2005. Singurul obiectiv din comuna Gălbinași inclus în lista monumentelor istorice din județul Călărași este biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din fostul sat Lămotești, aflată în extremitatea nordică a satului Gălbinași, pe marginea terasei Dâmboviței. Clasificată ca monument de arhitectură, biserica datează din 1846.
Comuna Gălbinași, Călărași () [Corola-website/Science/301113_a_302442]
-
o pădure deasă. Lacul, cu o suprafață de cca. 400 m și o adâncime de 4-5 m, a cărui permanență este semnalată până la finele secolulul al XIX-lea, era populat de brebi, ce se hrăneau cu vlăstarele de arbori, de pe marginea apei. Așezați la început în preajma lacului și poienilor învecinate, primii locuitori - veniți sigur de peste munți - și-ar fi luat numele de la „brebi" (sau biberi), de unde, cu timpul, ei au devenit brebeni iar satul Brebu. Pe măsura tăierii și dispariției pădurii
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
1943 de către Iosif Gh Lupoiu, un foarte bun meseriaș din Runcu. Lucrările de zidărie au fost executate de o echipă condusă de un anume Căsăndroiu din Tata. Biserică a fost ridicată pe terenul donat de Ana Nic. Anghelescu situat la marginea drumului de creastă cunoscut sub numele de Plaiul Domnesc. În rândul ctitorilor locașului mai sunt incluși: Nicolae Rujan, învățător din Brebu, Moise N. Ene, Ion Ghiță Manea, Ion Cristoiu, Spiridon Arzoiu zis Zărnescu și Grigore Grigorescu. Sfântul locaș a fost
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
o monedă imperiala romană, emisă de Traian ; - în punctul ‘‘Heleșteu’’ a fost identificat un cimitir medieval ; - la ‘‘Satul Vechi’’ s-au găsit : fragmente ceramice, străchini smălțuite cu verde și castaniu ; - în locul numit ‘‘Măgura’’ s-au descoperit : farfurie adâncă, castron cu margine înaltă, vase cu corpul bombat, cu profilul în ‘‘s’’prelung, unelte de silex și piatră.
Comuna Vișina, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301197_a_302526]
-
întinde în curțile și grădinile locuitorilor Ghiță M. Neculița, Tudor Iordache, Toader M. Neculița, Manole Țulug și Mihaluța Dumitru. În această zonă se mai găsesc și dovezi arheologice datând din sec. al X-lea e.n. Și sunt în legătură cu locuirea din marginea platoului Arcari. Tot la Fântână lui Panait, în grădinile localnicilor, se găsesc fragmente ceramice din sec. XIV-XV e.n. IV. Deasupra Râpei Roșii pe panta înclinată dintre marginea satului și movila Arcari se găsește o așezare din sec. al XV-lea
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]