10,960 matches
-
ales organismele viguroase. Și tot gândindu-se la el, doctorul găsi că funcționarul avea un oarece aer plin de mister. LA PRIMA VEDERE, JOSEPH GRAND NU ERA, ÎNTR-ADEVĂR, NIMIC MAI MULT DECÂT UN MIC FUNCȚIONAR DE PRIMĂRIE A CĂRUI ÎNFĂȚIȘARE O ȘI AVEA. LUNG ȘI SLAB, ÎNOTA ÎN HAINELE PE CARE ȘI LE ALEGEA ÎNTOTDEAUNA PREA MARI, CU ILUZIA CĂ ÎL VOR ȚINE MAI MULT. DACĂ PE GINGIA INFERIOARĂ MAI PĂSTRA ÎNCĂ CEA MAI MARE PARTE A DINȚILOR, PE CEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și dispăreau pe cerul negru. Bătrânul astmatic stătea în capul oaselor pe patul lui. Părea să respire mai bine și număra boabele de mazăre pe care le trecea dintr-o oală în alta. L-a primit pe medic cu o înfățișare veselă: ― Va să zică e holeră, domnule doctor ? ― De unde ai scos-o ? ― Din ziar, și s-a spus și la radio. ― Nu, nu este holeră. ― În orice caz, zise bătrânul foarte surescitat, merg cam departe șefii ăștia mari! ― Să nu crezi nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era evident, nu avea să înceteze decât o dată cu epidemia. Și pentru noi toți, sentimentul din care se compunea viața noastră și pe care totuși credeam că-l cunoaștem bine (oranienii, am mai spus-o, au pasiuni simple) lua o nouă înfățișare. Soți și amanți care aveau cea mai mare încredere în soția sau iubita lor, descopereau că sunt geloși. Bărbați care se credeau ușuratici în dragoste, își regăseau sentimentul statornic. Fii care trăiseră pe lângă mama lor abia privind-o, legau toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Oran. De la închiderea porților nici un vehicol nu intrase în oraș. Începând din această zi, toți au avut impresia că automobilele începuseră să se învârtească într-un cerc. Portul oferea și el, pentru cei care îl priveau de la înălțimea bulevardelor, o înfățișare ciudată. Obișnuita animație care făcea din el unul din primele porturi de pe coastă, se stinsese brusc. Câteva vase menținute în carantină, era tot ce se mai vedea. Dar pe cheiuri, macarale mari părăsite, vagoneții răsturnați pe o parte, grămezi singuratice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
până ce a devenit aproape inexistentă, s-au văzut magazine de lux închizându-se de la o zi la alta, altele afișând în vitrine anunțuri de interdicție, pancarte negative, în timp ce șiruri de cumpărători staționau În fața ușilor lor. Oranul a luat astfel o înfățișare ciudată. Numărul de pietoni devine considerabil mai mare și chiar la orele pustii în mod obișnuit mulți oameni, reduși la inactivitate prin închiderea magazinelor și a unor birouri, umpleau străzile și cafenelele. Pentru moment nu erau încă șomeri, ci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
făcea pe domnul Othon să se schimbe și de astă dată ciuma nu scotea nici un profit. El intra în același fel în restaurant, se așeza în fața copiilor, și le vorbea mai departe cu distincție și ostilitate, băiețelul numai își schimbase înfățișarea. Îmbrăcat ca și sora lui în negru, puțin mai înghesuit parcă în sine, părea o mică umbră a tatălui său. Paznicul de noapte, căruia nu-i plăcea domnul Othon, îi spuse lui Tarrou: Ăsta o să crape așa îmbrăcat cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deodată și, împreună cu ea, chipul răvășit al iubirii lor. Dimineața reveneau la flagel, adică la rutină. Dar cu cine, se va spune, semănau acești despărțiți ? Ei bine, simplu, nu semănau cu nimic. Sau, dacă preferați, semănau cu toată lumea, aveau o înfățișare cu totul generală, împărtășeau placiditatea și agitația puerilă a cetății. Pierdeau aparențele simțului critic, dobândind în același timp aparențele stăpânirii de sine. Puteai să-i vezi, de pildă, pe cei mai inteligenți dintre ei făcându-se a căuta ca toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ieșiri și s-a îngrămădit în fața lor ca să sfârșească prin a se înghionti între uși țipând. Cottard și Tarrou, care doar se ridicaseră, stăteau singuri în fața uneia dintre imaginile a ceea ce era viata lor de atunci: ciuma pe scenă, sub înfățișarea unui actor dezarticulat și, în sală, tot luxul devenit inutil, sub formă de evantaiuri uitate și de dantele atârnând pe roșul fotoliilor. ÎN TIMPUL PRIMELOR ZILE ALE LUNII SEPTEMBRIE, RAMBERT LUCRASE SÂRGUINCIOS ALĂTURI DE RIEUX. EL CERUSE NUMAI O ÎNVOIRE DE-O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lor." Când Rieux a ieșit, un vânt violent a năvălit cu putere prin ușa întredeschisă și i-a izbit în plin pe credincioși. Aducea în biserică un miros de ploaie, o mireasmă de trotuar ud care îi lăsa să ghicească înfățișarea orașului înainte ca ei să fi ieșit. În fața doctorului Rieux, un preot bătrân și un tânăr diacon care ieșeau în acest moment, au avut de furcă să-și țină pălăria pe cap. Asta nu l-a împiedicat pe cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
decât tăcerea și neîncrederea. Exista într-adevăr un fel de neîncredere care cădea din cerul cenușiu, luminos totuși, peste tabăra roșie. Da, toți aveau un aer de neîncredere. Din moment ce fuseseră despărțiți de ceilalți, asta nu era fără justificare și aveau înfățișarea celor care își caută justificările și care se tem. Fiecare dintre cei la care Tarrou se uita avea o privire lipsită de preocupări, toți aveau aerul că suferă de o despărțire foarte generală de ceea ce constituia viața lor. Și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
întâlnire. Rieux, neliniștit, trecuse pe la el dis-de-dimineață fără să-l găsească. Toată lumea fusese pusă pe picioare. Spre prânz, Rambert a venit la spital să-l avertizeze pe doctor că îl zărise pe Grand de departe, rătăcind pe străzi, cu o înfățișare descompusă. Apoi îl pierduse din vedere. Doctorul și Tarrou au plecat cu mașina să-l caute. La prânz, pe o vreme de ger, Rieux, ieșind din mașină, se uita de la distanță la Grand, care stătea aproape lipit de o vitrină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din ce în ce mai agitat, s-o luăm de la zero, ar fi bine. Dar, în umbra culoarului, se iviseră doi oameni. Tarrou abia a avut timpul să-l audă pe însoțitorul său întrebându-se ce puteau să vrea tipii ăia. Tipii, care aveau înfățișarea unor funcționari dichisiți, îl întrebau într-adevăr pe Cottard dacă se numea chiar Cottard și acesta, scoțând un soi de exclamație înăbușită, s-a răsucit pe călcâie și s-a înfundat în noapte fără ca, nici ceilalți, nici Tarrou, să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
RIEUX PUTEA S-O IA DE LA ÎNCEPUT. ȘI EL ERA DE PĂRERE CĂ TOATĂ LUMEA TREBUIE S-O IA DE LA ÎNCEPUT. Trecu pe dinaintea odăiței portarului. Noul portar, cu fața lipită de gemuleț, i-a zâmbit. Urcând scările, Rieux se gândea la înfățișarea acestuia, gălbejită de oboseli și lipsuri. Da, o s-o ia de la început când abstracțiunea se va fi încheiat și, cu puțin noroc... Dar chiar în același moment el deschidea ușa și mama îi ieșea în întâmpinare să-l anunțe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
hotărârea prefectorală. Unii călători care veneau spre oraș nu erau, de altfel, cu totul dezbărați de teamă, căci dacă cunoșteau ei în general soarta celor apropiați lor, nu știau nimic despre ceilalți și despre orașul însuși, căruia îi atribuiau o înfățișare de temut. Dar asta nu era adevărat decât pentru cei pe care pasiunea nu-i consumase în timpul acestui întreg interval de timp. Cei arși de pasiune, într-adevăr, erau pradă ideii lor fixe. Un singur lucru se schimbase pentru ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
puțin pentru câteva ore. Dar această banală exuberanță nu spunea totul și cei care umpleau străzile la sfârșitul după-amiezii, alături de Rambert. ascundeau adesea sub o atitudine placidă, fericiri mai delicate. Multe perechi și multe familii, într-adevăr, nu aveau altă înfățișare decât a oamenilor care se plimbă în mod pașnic. În realitate, cei mai mulți făceau pelerinaje delicate la locurile pe care suferiseră. Voiau să le arate noilor veniți semnele izbitoare sau ascunse ale ciumei, urmele istoriei ei. În unele cazuri se mulțumeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toată enervarea și strigătul dorinței. Da, ciuma încetase o dată cu teroarea și aceste brațe care se înlănțuiau mărturiseau într-adevăr că ea însemna exil și despărțire în sensul adânc al cuvântului. Pentru întâia oară, Rieux putea să dea un nume acestei înfățișări comune pe care o văzuse timp de luni de zile pe toate fețele trecătorilor. Îi era de ajuns acum să privească În jurul lui. Ajunși la sfârșitul ciumei, cu mizeria și cu lipsurile, toți acești oameni sfârșiseră prin a îmbrăca costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
folosul clasei muncitoare - sau mai bine zis în folosul prietenilor? din Răsărit, văd cum se face colectivizarea forțată a agriculturii cu mii de țărani harnici exterminați fiindcă se opuneau iadului colhoznic. În visul meu coșmar revedeam tovarăși cu șepci și înfățișări specifice comisarilor impuși care dirijau totul... Vedeam oameni ce erau entuziasmați de noua putere, în timp ce eu mimam doar că aș fi de partea lor. Unii indivizi mă priveau cu neîncredere, mă suspectau permanent, pomenindu-mi despre anumite încălcări ale liniei
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
a mă convinge de adevărul lui, va trebui să vină cu argumente noi spre a mă combate, lucru care pare imposibil de realizat. Cât privește un al doilea caz, am afirmat și continuu să afirm cu aceeași tărie că, în înfățișarea faptelor și evenimentelor despre care am scris, eu am respectat cu strictețe purul adevăr, mai ales când întâmplător au fost implicați membri ai familiei, caz în care adevărul era mult mai ușor de verificat. La afirmația mea că unicul nepot
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
nu foarte diferit de toți ceilalți bărbați albi lipsiți de orice savoare, pe care îi întâlneau la mesele organizate în suburbii sau la petrecerile la care mergeau de când ajunsese printre oficialitățile Washingtonului. Acum, doar ea mai știa că undeva în spatele înfățișării impecabile se ascundea voluntarul neras și neglijent, care distribuia mâncare pentru o organizație de caritate, de care se îndrăgostise. Nu au fost de la început împreună. El a fost transferat în America de Sud imediat ce s-au cunoscut. Până să se întoarcă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
privească bărbatul și femeia, astfel încât să se vadă pe ei și nu pe tine. Liz nu era convinsă. Presupunea că Maggie luase prostiile alea din vreo carte și avea dreptate. Nici Maggie nu lăsă să se înțeleagă că această nouă înfățișare era preferată și de prietenul ei. Prin aluzii subtile la început, apoi mai deschis, Edward o îndemnase să-și prindă părul la spate sau să renunțe la tricourile mulate, pantalonii strâmți sau fustele până la genunchi care alcătuiseră garderoba ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
despre mostrele de nisip ce părere ai? — Păi, valoarea lor e mai puțin evidentă la prima vedere. — Știi desigur că fiecare fir de nisip a fost odată o piatră mai mare. Una care s-a transformat, care și-a schimbat înfățișarea cu timpul. Dacă te uiți bine la orice fir de nisip, vei vedea rocile și pietrele din trecut. Henry luă prima mostră și o lovi de muchia biroului său de stejar, împrăștiind nisip pe tot covorul. Se uită atent spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
încăpere erau scaune amplasate pentru funcționarii oficiali, de la secretarul de stat american mai departe. Mișcă încet cusorul peste echipa americană, descoperindu-i pe Bruce Miller și pe Robert Sanchez, până când dădu peste avatarul unei femei cu păr lung, șaten și înfățișare cochetă, pe chipul căreia se zărea o expresie plictisită și absentă. Imediat pe ecran apăru o bulă informativă: Maggie Costello, mediator al Statelor Unite. —Cel puțin sunt în cameră, murmură Maggie pentru sine. Ghici că avatarurile acelea erau neactivate, niște manechine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
periferie al Ierusalimului era cel potrivit. Dar se simți ușurată că îl aleseseră. —Ești ziaristă? întrebă o femeie care purta o pereche de ochelari mari, ținând de mână o adolescentă, poate fiica ei, într-o parte și un bărbat cu înfățișare de rabin, de vârsta lui Maggie, căruia i se legănau franjurile șalului de rugăciune, în partea cealaltă. —O, nu, zise Maggie imediat și, chiar fără să planifice asta, exagerându-și accentul irlandez. Sunt în vizită. —Ce, turistă? Turistă. — Nu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Icni și se trase înapoi când peretele din stânga ei dispăru subit: un alcov în care se afla o femeie bătrână, îmbrăcată complet în negru, cu mâinile încleștate pe o carte de rugăciuni. Maggie amețise. Pământul de sub picioarele ei își schimba înfățișarea: un pătrat de sticlă prin care se vedea dedesubt un bazin sau o cameră. Bărbații erau doar la zece metri în spatele ei. Deodată tunelul se sfârși, deschizându-se spre alt bazin. În sfârșit, putea să ridice capul. Voia cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în acele locuri ascunse. Tânjea după o baie lungă, într-o cadă fierbinte, și un somn adânc. Dar nu era pregătită pentru asta acum: gândurile nu o lăsau să se odihnească. Dădu peste un parc, aproape pustiu și cu o înfățișare destul de jalnică. Spațiile verzi erau neîngrijite pe margini, iar picioarele de metal care susțineau foișorul umbrit din mijloc fuseseră lăsate să ruginească. Maggie observă că până și pietrele de pavaj, și băncile erau făcute din aceeași piatră galbenă de Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]