5,591 matches
-
a cărei impetuozitate uterină îl orbise. Valsînd-o, aeropurtînd-o și abandonînd-o înaintea capului falsului preot, care nu ostenea nici să pârțâie din buze, nici să profereze ocări împotriva Numelui Preasfânt. Observând, mai apoi, că aleasa mânecii sale era Gabriela P. Mocanu. Învăluind-o pe Gabriela într-un tambur gros de noroi, și pornind, astfel, cu ea, scăldat în strigătele ei de durere, către capătul labirintului de cămăruțe și coridoare. Acolo unde Genel, după ce încălcase o oră și jumătate o hotărâre de guvern
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că tot ceea ce dorise dumnealui era să ne spună era noapte bună. Am tras de aici concluzia că era, în general, foarte de acord cu tot ceea ce plănuisem să furăm în acea seară. I-am mulțumit. A plecat ușurat, învăluindu-ne într-un nor de lavandă, dar și-a uitat geanta. Am luat eu geanta, am intrat în gheretă la prietenii mei și ne-am gândit s-o mîncăm." (!!!) Nu este adevărat, domnule colonel, adnotează Ulpiu. Nici vorbă că s-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
găsea un bazin dreptunghiular din beton, având plasată în mijloc o fântâna țâșnitoare și susurătoare care stropea nemiloasă un grup statuar din bronz. De obicei oglinda liniștită a apei din bazin nu era tulburată de nicio tresărire, aruncând străluciri adânci învăluite în misterele rezolvate din viața elevilor. Cunoștea fântâna atât de bine! Pan imperturbabil cânta melodii neauzite, în vreme ce silfidele extaziate îi mângâiau copitele, cu toți nepăsători la agitația din jur. Semizeul din bronz și acum face în ciudă trecătorilor, cântându-le
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
luase sfârșit însă nu ia dat Gabrielei drumul la mână nicio clipă. L-a studiat dintr-o singură privire. Era un tip obișnuit, banal, puțin mai înalt decât ea, solid puțin rigid, era în el parcă ascuns un trecut bizar, învăluit în beznă. Avea o mapă de piele tip sectorist. Se întreba ce văzuse la el însă mesajul ei a fost clar și fără echivoc<viitorul soț! Au rămas unul în fața celuilalt, cu martorul mut la un pas, care auzea tot
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
aceea, pentru Laur toate necazurile au dispărut în neant. Un timp care i se păru viu se instală între cei doi; își uneau imperceptibil umerii încordați, se apăsau și stabileau ce să facă. Totul dispăruse între cei doi și-i învăluise într-un singur ghem care se desfășura de aici înainte neașteptat de lin. Căutările lor erau de- acum zadarnice, se găsiseră! Flora se înălță nerăbdătoare și-i șopti candid la ureche: - După ce intră Malvina în casă, mergem în oraș !? Era
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
spună, de e profesoara ta! spune Flora agasată dar spre deliciul tuturor și îi șoptește lui Laur: - Mergem și noi, că mă plictisesc? S-au ridicat nerăbdători și trec s-o lase pe Malvina. Au rămas doar ei pe strada învăluită în întunericul copacilor bătrâni și se sărută. Flora îi prinde mâna și o așează ușor printre nasturii rochiei. Se descheiaseră câțiva, îi simte pântecul întins cum aștepta încordat să-l reîntâlnească. Explorează mai departe, mătasea îl încurajează, își dă seama
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
împlinirilor. Stau clipe înlănțuiți, nu mai doresc să iasă din mare, se consideră copiii ei, ar putea să meargă în larg. Afară este frig, e urât< îi așteaptă toate răutățile pământului, pe când acolo în mare apa este moale, călduță, îi învăluie, îi împacă cu liniștea și zbuciumul ei și uită tot. Au ajuns la capăt! - Nu mai plânge, iubitule, trebuie să mă uiți, repetându-se, să mă uiți! Cuprinsă brusc de un val de efluvii lirice, miloase îl înăbuși. El face
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ei care îi place atât de mult. Parcă în altă viață a mai auzit aceste cuvinte, totul se repetă necontenit în tumultul mării. Îl sărută până îi dispare tremurul și o dorește din nou. Se liniștesc se calmează și îl învăluie desfăcută pentru a-l apăsa și din adâncuri izbucni neștiutul care se Un liceu la malul mării 181 cutremură într-un nestăpânit întreg comun. Trupurile contorsionate s- au unificat, șoaptele lor se risipesc în imensitatea timpului, îi zgârie necontrolat. Îl
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă. Femeia răsuflă, intrară în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
toate! răspundeau unii. Spre răsărit, prin crengile vișinilor, răzbea lumina tulbure a zorilor. Lina se așeză pe un scaun lângă ginere care ieșise între timp și asculta glumele mesenilor. Văzu urmele umede de pahare pe fețele de masă și o învălui tristețea. Totul i se păru murdar, cerul ca o leșie, zidurile casei, lămpile unsuroase care ardeau în pomi. Roșioară îi făcu semn lui Stere. Acesta se ridică și intrară în casă din nou. Soacra așeza rufele pe pat, le păturea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aștepta bacșișul, și cârciumarul îi dădu câteva piese. Aglaia vorbea cu soacra. Droșca întoarse și plecă înapoi, hurducăind. Rămăseseră în fața gardului spălat de ploi. Stere deschise larg poarta și spuse: - Asta-i cârciuma mea! Se opri să răsufle. Soarele îl învăluia. Avea o față dreaptă și bărbia aruncată înainte, ca și când ar fi voit să arate mereu ceva. Era vesel și mândru. Peste umerii lui, femeia zări fereastra întunecată a prăvăliei. Pereții de scânduri țineau o vinețeală umedă și geamurile murdare de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sosise cu hîțele de pricopseală și se oprise într-o parte, lângă țarcul de vite, așteptîndu-și rândul. Mai era vreme. Florea trăgea dintr-o țigară. Îl cuprinsese lenea. Privi prin umbrarul de frunze uscate prin care cădea soarele, la cerul învăluit într-o lumină de toamnă și parcă nu s-ar mai fi ridicat. Lângă el negustorii înfulecau pe nerăsuflate. Se auzeau trosnind fălcile puternice și măselele lor fărâmițau oasele moi, le rodeau până nu mai rămânea o bucățică de carne
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se vedeau capetele câtorva mușterii și umbra Linei. Trecu pe Ungă gard, spre rampă. Voia să simtă de acolo, de sus, mirosul nopții de primăvară. Își descheie nasturele de la gât al cămășii și vântul șovăitor i se strecură pe piele, învăluindu-l, rece ca o apă. Pașii i se înfundau în noroiul gros, scotea greu bocancii, dar mergea mai departe, ferindu-se de lumina focurilor. I se făcu dor de ai lui, de părinții morți, de casa de la țară, de unde plecase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aici sânt o mulțime de oameni. Fel de fel. Nu te lua după unu și după altu. Țu de jupân să știi. Ce ți-o spune el e sfînt! M-ai auzit? Stere privise mulțimea zgomotoasă, peroanele înalte și locomotivele învăluite în nori de aburi. Și când au ieșit afară și au dat cu ochii de clădirile cu caturi, luminate de soare, s-au oprit o clipă în loc. Ce de vreme trecuse! Ce știuse el? Păzise oile și boii, la cîte-un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nopții. Vântul spulbera zăpada. La cumătră, Beghe a găsit lampa stinsă. Au trecut degeaba groapa, la ceferiști. Ocoliră depoul pe niște ulițe strâmte și oarbe. Trenurile se auzeau aproape. Printr-un gard de fier, plin de polei, văzură locomotivele negre, învăluite în aburi fierbinți. - Ia te uită ce de trenuri! spuse țâncul vecinului. Li se făcuse frig, mai mușcară din covrigii strânși în fețele de pernă și o luară la fugă, sunând nucile puține. Plecară pe la alde cuscri. Trecură șina Constanței
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le îndrăgiseră. Vara da o iarbă înaltă, drumurile se lățeau. Cădeau ploile. Vremea se înăsprea. Timpul căciulii. Lucrătorii aduceau gâște să le îndoape și porci pentru îngrășat. De sărbători, nunți și bătăi, unde cântaseră lăutarii cânta câteodată popa, apoi liniștea învăluia din nou curțile până la Bobotează, cîftd venea sfinția-sa cu miruitul. Trecea părintele cu dascălul, după obicei. Tot pe atunci băteau finii la ușile nașilor cu plocoanele. Muierile țineau prosoapele lucrate în arnici, portocalele și lămâile învelite în foițe, iar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
forței în dispreț - pleacă dintr-o vitalitate nesigură, agravată de bănuieli la ce e mai esențial în lume. Un instinct sigur și o credință hotărâtă îți dau dreptul să fii obraznic; te silesc chiar. - Timiditatea-i modul de a-ți învălui un regret. Căci orice îndrăzneală nu e decât forma pe care o ia lipsa de regrete. De câte ori nu mai ai iluzii, este ca și cum ai fi servit de oglindă toaletei intime a vieții. - Mister mai înduioșător ca în dragostea de viață
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
S-ar putea prea bine ca el să nu fie decât opera acesteia. Observați de altfel că femeile n-au intrat în istorie decât în măsura în care au putut face pe bărbați mai singuri. Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ emană din toamna veșnică a Creatorului și dintr-un cer necopt pentru a-și scutura stelele. Anotimpul la care s-a oprit ne arată prea bine că El nu-i o auroră, ci un amurg, și că doar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trăiesc în moarte, ci în poezia ei. Te topești așa într-un flux mortal, sălășluind visător în delicată agonie, vrăjit de miresme funebre. Căci moartea-i untdelemn ce se prelinge pe spațiul nevăzut al lepădării noastre de lume și ne învăluie de o amânare plăcut-dureroasă a stingerii, pentru a ne sugera că viața-i un final virtual și devenirea potențialitate infinită de sfârșit. A suferi e modul de a fi activ fără să faci ceva. În mod corect, nu te poți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
clocotul senzual al sângelui se înalță un protest melodic și sfâșietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spațiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptății. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o priveliște de infinit sieși. Echivocul iubirii pleacă din faptul că ești fericit și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administrație a naturii. În fiece parfum se tânguie un plâns imaterial al florilor, de dată ce ne inspiră o destrămare funebră. Învăluiți în el, neliniștea morții ne cuprinde ca o sevă pornind de departe și ridicîndu-se domol și trist în vlaga trupului. Și cum suspină un trandafir în mâhnirea noastră, înnobilînd-o! Sau parfumuri încărcate de sinucidere, plutind vast și tulbure spre inimi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-i împlinire decât aparținând, prin toate slăbiciunile, formei de viață ce el o reprezintă. Femeia - acest om prin excelență - s-o ridici la tine nu poți, să te scobori la ea, mai puțin. Atunci, trăiești în preajma ei și suferi, învăluind-o în ne-umanitate. Perversiunea aceasta, de a iubi o ființă omenească atunci când nu mai ai senzații de om, când nu ești nici deasupra și nici dedesubt, ci în afară de soarta umană! Și iluzia femeii crezând a-ți oferi uitarea și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acesta, înțeleg mai bine înclinarea noastră bolnăvicioasă, plină de suferință pasionată, pentru femeie. Deși mai ancorată în viață decât noi, nu-i putem totuși răpi un caracter de ireal, alcătuit atât din poezia vaporoasă în care ne complăcem a o învălui, cât și din echivocul sexualității. Femeia este orice, afară de o evidență. Și suferința în dragoste, în orice dragoste, împlinită sau neîmplinită, câștigă în adâncime și ciudățenie cu cât prezența femeii se subtilizează într-o perfecțiune pe cât de carnală, pe atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinite pierderi. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! Ce vijelios m-aș îngropa în culoarea marelui regret! Au luat foc toamnele în mine și inima mi s-a întors pe dos. Cântecul prelung și vaporos al morții mă învăluie ca o spumă a veșniciei. Și-n lâncezeala ademenitoare a sfârșitului, sânt o epavă încoronată pe mările de muzică ale lui Dumnezeu sau un înger fluturând prin inima Lui. Fiindcă iubesc prea mult viața, evreii n-au poeți. Gustul violet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Groaza este o memorie a viitorului. Acele tresăriri de răutate funebră în care ai vrea să ucizi aerul... și-n care un zâmbet te cutremură ca mâinile de mort din coșmaruri. A trăi nu-i o noblețe. Dar a te învălui în nimb de nimiciri... În zadar umbli după existență și adevăr. Nimic e totul, o horă de închipuiri lipsită de ritm. Ceea ce face ca un lucru să fie e starea noastră de febră, iar adevărurile se proiectează pe o lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]