6,323 matches
-
intimidat de privirile Georgetei, care-l contempla, în prada celei mai vii îndoieli. Gestul era cam jignitor, dar își dădea silința să creadă că Felix nu mințea. Ideea că un tânăr ar fugi de ea i se părea, de altfel, absurdă. Când Felix ieși în sală, însoțit de Georgeta, dădu ochii de un individ în vârstă, care zâmbea galeș, scoțîndu-și mănușile. Nu auzise nimeni când venise. - Oh, generalul! țipă Georgeta. - Oui, mon enfant, c'est justement ton general 1 Te miră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ieșind în oraș, Felix visă mai mult decât oricând la Otilia, cu o vagă presimțire că ceva trebuia să se întîmple. Prin asociație își aminti de Georgeta. Ideea de a se duce la aceasta i se păru acum cu desăvârșire absurdă. Ciudata familiaritate a generalului, îngăduința lui insistentă, toate i se păreau tulburi și degradante, iar situația de a fi compătimit de Georgeta și de general că iubea pe Otilia i se înfățișă ca rizibilă în cel mai înalt grad. Nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu-și putea închipui ce-l determinase pe Stănică să-i aducă în casă astfel de inși. Nu era probabil nici o explicație, afară de acea obișnuită, că Stănică era nevindecabil în a se amesteca în toate și a provoca cele mai absurde situații, ca să stea de vorbă cu toată lumea și să afle toate. - Fumați, nu e așa? întrebă Stănică, și apoi tot el răspunse: Cum să nu fumați? Se prefăcu că se caută prin buzunare, apoi se scuză: - Sunt și eu un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Simion ar fi tras un profit, ar fi susținut că se făcuse "tot ce era uman posibil" și că acum trebuiau apărate "legitimele drepturi ale copiilor frustrați de uzul bunurilor ce li se cuveneau". Câteodată se înduoioșa la gândul absurd că moș Costache putea să-i lase și lui ceva, și atunci admira "jertfa oamenilor vechi", care se privează de bucuriile vieții ca să facă cu putință "înălțarea tinerilor". O problemă începuse să devină pentru Stănică, de la o vreme, Olimpia. Dacă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
râzând Otilia. - Da. Când ai plecat, am fost amărât. Nu te-am uitatniciodată, toate gândurile mele au fost numai pentru tine, însă eram demoralizat. Plecarea ta, trebuie să recunoști, era ciudată, nu mi-ai explicat niciodată nimic. Cu toate că o speranță absurdă îmi spunea altfel, în ultima vreme nu credeam că ai să mai vii. - Ce prost ești! - Eu am crezut în tine, am fost devotat cuvântului dat(aici Felix avu un scrupul și se opri puțin). Poate am greșit o clipă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domnule, s-o fi dus fata să se plimbe. - Dar ce zice lumea? - Domnule, rea e lumea, pe onoarea mea, nu poți să faciun gest care să nu fie interpretat. Păi, nici eu nu știu ce să mai zic, sunt câteodată coincidențe absurde, care uimesc, care zguduie. (Stănică stinse glasul.) Ți-o spun și eu cum am cumpărat-o. Nu te obligă nimeni să crezi. Ei și? și dacă? ce, numai ea, mă-nțelegi? Felix își stăpâni enervarea. - Ce anume? - Păi, se zice
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în bărbați care fac daruri și femei care le primesc. Ideea de a nu-și satisface capriciile, de a nu avea mănuși și ciorapi la vreme n-o înspaimînta pe fată, pentru simplul motiv că nu putea concepe această situație absurdă. Fiindcă moș Costache nu-i lua aproape nimic, se obișnuise să și-l închipuie pe Pascalopol ca pe un înlocuitor providențial. Deopotrivă o supărau pe Otilia preocupările de înzestrare, de statornicire a viitorului. Asta însemna pentru ea o încetare a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Prefacerile nu schimbaseră cu totul caracterul străzii. Casa lui moș Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ținută cu un lanț, și curtea toată năpădită de scaieți. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru ferestre din față, de o înălțime absurdă, înălțau rozetele lor gotice prăfuite, iar marea ușă gotică avea geamurile plesnite. Felix își aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână și trăsese de schelălăitorul clopoțel. I se păru că țeasta lucioasă a lui moș Costache apare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
duzini de proteze, în orice seară? Se uită mai atent. Își schimbase cerceii. Fardul, pudra, rimelul erau dispuse pe alte trasee. Mda. Ei, dacă își schimbase cerceii... Atunci nu putuse rata ca și pe creștet să-și anine o coroniță absurdă, un belciug mai lărguț, 238 DANIEL BĂNULESCU Fermecătoarele surori Stamatescu își petreceau acum vremea, împingîndu-se, cu palmele desfăcute, în tăblia mesei de mahon și încercînd figura cu ridicatul în picioare. Era cald. Prin decupajele savante ale transperantelor, lumina scăzuse. Spoturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
frumușel de urechi, mă transporta până la dormitor, mă ostoia și-mi șoptea: "A adormit!" "Ei bine, atunci îndrăzneam eu, Doamne-Dumnezeule, fă-o și să uite - și fă-mă și pe mine să uit - că s-a culcat cu individul acela, absurd și nemernic, care a ținut-o în brațe, deși n-o iubea!" Am stat câteva bune minute s-ascult, dar nu se mai deslușea nici un glas. Am repetat. Am dus palmele pâlnie în jurul urechii și-am așteptat. Tot nimic. Cineva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu o memorie de invidiat a întâmplărilor, profesorilor, orelor, reușitelor, eșecurilor, prietenilor și neprietenilor. Ca și noi toți, Stani a pășit încrezător în viață. S-a pus pe treabă. Presupun că a făcut armata și apoi stagiul de trei ani, absurd și umilitor, la care am fost obligați, indiferent de domeniul în care ne pregătisem. O perioadă a lucrat la Canal. S-a însurat. A făcut copii. I-a așezat la casa lor. A plătit taxe și impozite. A contribuit din
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
le petreacă în biblioteca școlii. Fata a fost pedepsită identic, așa că vă închipuiți prin ce chinuri au trecut cei doi; să stea singuri< în biblioteca pustie, fără să scoată un cuvânt, o șoaptă doar nu o fi fost atât de absurdă bibliotecara ! Cert a fost că dragostea dintre cei doi a erupt și mai puternic, matricola a fost prinsă mascat cu ace de siguranță și după ore cei doi puteau fi văzuți în costumele de elevi fără matricole strâns îmbrățișați, plecând
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
altă lume, fiindcă gârbovi de obicei, s-au săturat a o privi pe aceasta. Cărui om, zărindu-se-n oglindă într-un semiântuneric, nu i se pare a se fi întîlnit cu sinucigașul din el? Poți iubi o ființă impermeabilă Absurdului și care nu bănuiește din ce tragedie pleacă el, din câte eleganțe de venin, din cât rafinament de dezolare, din câte reflexe vicioase și înșelătoare ale pustiului lăuntric? Absurditatea este insomnia unei erori, eșuarea dramatică a unui paradox. Febra spiritului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
venin, din cât rafinament de dezolare, din câte reflexe vicioase și înșelătoare ale pustiului lăuntric? Absurditatea este insomnia unei erori, eșuarea dramatică a unui paradox. Febra spiritului nu poate fi măsurată decât prin abundența acestor funeralii logice care sânt formulele absurde. Muritorii de totdeauna s-au ferit cu teamă de ele, au priceput ei negreșit ceva din nobila lor descompunere, dar nu le-au putut prefera siguranței sterpe, calmului compromițător al rațiunii. De câte ori mă gândesc la moarte, îmi pare că voi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un suflet gol. Și atunci, nimicul femeii supraviețuiește nimicului lumii. Din ce găsești mai puține argumente spre a trăi, din aceea te legi mai mult de viață. Căci dragostea ce i-o arătăm n-are valoare decât prin tensiunea absurdului. Moartea, având de partea ei totul, a încetat să mai convingă. Sprijinul rațiunii i-a fost fatal. Lipsa de argumente a salvat viața. Cum ai rămâne rece în fața unei atari sărăcii? E mai ușor să faci biografia unui nor decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rațiunii. Pentru a fi fericit de singurătate, îți trebuie preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și în spiritul golit de lume, izolarea devine apăsătoare și searbădă - și zilele par absurde ca un sicriu spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n-ai ce să faci. Încerci zadarnic să te înșeli, dar soarele-l
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a rezista la mari tensiuni. N-au avut toți misticii, după marile extaze, sentimentul că nu mai pot continua să trăiască? Și ce mai pot aștepta de la lumea aceasta acei care simt dincolo de normal viața, singurătatea, disperarea sau moartea? PASIUNEA ABSURDULUI Nu există argumente pentru a trăi. Acela care a ajuns la limită mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, considerații morale etc.? Evident, nu. Aceluia nu-i mai rămân decât motive nemotivate spre a trăi. În culmea disperării, pasiunea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nu există argumente pentru a trăi. Acela care a ajuns la limită mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, considerații morale etc.? Evident, nu. Aceluia nu-i mai rămân decât motive nemotivate spre a trăi. În culmea disperării, pasiunea absurdului este singura care mai aruncă o lumină demonică în haos. Când toate idealurile curente, moral, estetic, religios, social etc. ..., nu mai pot direcționa viața și nu-i pot determina o finalitate, atunci cum se mai poate menține viața spre a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
legare de absurd, prin iubirea inutilului absolut, adică a ceva care nu poate lua o consistență, dar care, prin ficțiunea lui, poate să stimuleze o iluzie de viață. Trăiesc pentru că munții nu râd și viermii nu cântă. O pasiune a absurdului nu se poate naște decât într-un om în care s-a lichidat totul, dar în care pot să apară groaznice transfigurări viitoare. Aceluia care a pierdut totul nu-i mai rămâne în viață decât pasiunea absurdului. Căci ce îl
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
O pasiune a absurdului nu se poate naște decât într-un om în care s-a lichidat totul, dar în care pot să apară groaznice transfigurări viitoare. Aceluia care a pierdut totul nu-i mai rămâne în viață decât pasiunea absurdului. Căci ce îl mai poate impresiona pe el din existență? Ce seducții? Unii zic: sacrificarea pentru umanitate, pentru binele public, cultul frumosului etc. Nu-mi plac decât oamenii care au lichidat - chiar pentru scurt timp - cu aceste lucruri. Numai aceia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
valoare. Cu ce se deosebește de existența unei pietre, a unui lemn sau a unui putregai? Dar vă spun: trebuie să ascunzi o mare nebunie ca să vrei să devii piatră, lemn sau putregai. Când ai gustat toate otrăvitoarele delicii ale absurdului, numai atunci ești deplin purificat, fiindcă numai atunci ai dus lichidarea la ultima expresie. Și nu este absurdă orice expresie ultimă? Sânt oameni cărora le este dat să guste numai otrava din lucruri, pentru care orice surpriză este o surpriză
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spun: trebuie să ascunzi o mare nebunie ca să vrei să devii piatră, lemn sau putregai. Când ai gustat toate otrăvitoarele delicii ale absurdului, numai atunci ești deplin purificat, fiindcă numai atunci ai dus lichidarea la ultima expresie. Și nu este absurdă orice expresie ultimă? Sânt oameni cărora le este dat să guste numai otrava din lucruri, pentru care orice surpriză este o surpriză dureroasă și orice experiență un nou prilej de tortură. Dacă se va spune că această suferință își are
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în viață și chiar te desființează. Când ai intrat în ele înseamnă că nu mai ai nimic de pierdut și nimic de câștigat. Din perspectiva unei astfel de regiuni, aventura spirituală sau elanul indefinit înspre forme multiple de viață, avântul absurd și nemărginit înspre conținuturi inaccesibile și insatisfacția de limitarea planurilor empirice - devin simple manifestări ale unei sensibilități exuberante, căreia-i lipsește acea infinită seriozitate ce caracterizează pe acela care a intrat în problemele periculoase. A avea o infinită seriozitate este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sacrific în numele lor. Dacă aș fi sincer, ar trebui să spun că nu știu de ce trăiesc și de ce nu încetez să trăiesc. Probabil cheia rămâne în fenomenul iraționalității vieții, care menține viața fără motive. Și dacă nu există decât motive absurde pentru a trăi? Dar acestea se mai pot numi motive? Lumea aceasta nu merită să te sacrifici pentru vreo idee sau vreo credință. Cu cât sîntem mai fericiți astăzi, dacă alții s-au sacrificat pentru binele și luminarea noastră? Ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ape adânci, la senzația unei imersiuni nelimitate, evoluând înspre profunzimi marine, ca și cum ai vrea să fugi de lumină spre a locui pe fundul oceanelor sau al mărilor, cine n-a simțit lăuntric o împleticeală în aer, trasând arabescuri de o absurdă complexitate sau descriind vârtejuri ca o pulbere cosmică, acela nu va pricepe niciodată substratul atracției teribile înspre neant, ce îndeamnă pe unii oameni la suprema renunțare. Mă simt un om fără sens și nu-mi pare rău că n-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]