11,260 matches
-
de sâmbătă : grăbită, ca de obicei, fără memorie, naivă promisiune și vagă. Pânze albe acoperă cele două mari ferestre, pentru a proteja de lumina violentă și de arșiță. Cămășile, rochiile, pantalonii și bluzele lipite de trupurile umede, năclăite, fierte. Un abur greu, în care răbufnesc, ca niște vârtejuri, zgomotele, răgușeala tranzistoarelor, clocotul scăzut al glasurilor, alarma telefoanelor, ușile trântite. Ortansa lipsește primele ore. A.P. se crede favorizat de această absență. Aude, alături, foșnetul mâinilor lui Lucian, care își desface pachetul de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de a-l auzi în preajmă și de a-i oferi modesta sa protecție. Nimic altceva decât hrană sau jertfă, în acest enorm căscat flămând ? Infernul numit plictiseală, căscatul enorm, deschizând prăpăstii. Îi mulțumește, iată : glasul său abia ridicat din aburii fierbinți ai cafelei sună călduț, șovăielnic. Manole : un reazem sigur. Nimic de oferit sau de pierdut sau de regretat sau de recuperat, o permanență, egală cu ea însăși. Își șterge bărbia cu palma. Se întoarce spre ceilalți ; doar domnul Storck
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a depus încet-încet privirile de dulceață, scrutậnd eternitatea. Fiecare dintre noi suntem mereu în căutarea purității pierdute! Eu am regăsit-o într-o lacrimă omenească, tu o vei regăsi poate într-un zậmbet de copil, el o va regăsi în aburul pậinii scoase de mama din cuptor, ea o va regăsi în lumea divină a poeziei, pentru că în fiecare dintre noi se ascunde o îndepărtată lume a copilăriei. Nu știu cum se face că ducem cu noi pậnă în larga zare mirosul rufelor
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
dintre noi se ascunde o îndepărtată lume a copilăriei. Nu știu cum se face că ducem cu noi pậnă în larga zare mirosul rufelor geruite întinse pe sậrmă, clinchetele clopoțeilor de la sanii, merele poleite din Ajunul Crăciunului, mirosul cald al cozonacilor și aburii zglobii ai mămăligii răsturnate din ceaunul de tuci. Nu știu cum se face că ducem cu noi pậnă în îndepărtatele zări de lumini vara cu munții ei împăduriți, toamna cu cămările ei pline, iarna cu candelele aprinse sub icoane făcătoare de minuni
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
că ai avut și febră mare, zicea nevastă-ta că dogoreai precum teracota Încinsă. Trebuia să faci un duș călduț, cică dă randament. Lichide văd că bei, mai ia, mai ia, e suc berechet, poți să faci și băi de abur. Pui apă fierbinte În chiuvetă și ții căpățâna ta mare deasupra ei - te desfundă, uiți de toate. Sandu strănută, iar Gore și Gicu propun În cor să fie dat afară din incintă fiindcă virusează atmosfera. Nu-i ascultă nimeni, Sandu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fi copii, zău ășa, se mai uită și lumea la noi, Își dau coate străinii de cârciumă, că au apărut fețe proaspete. Ce exemplu dăm noi celor abia veniți În acest stabiliment al pierzaniei și al regăsirii de sine prin aburi de alcool? Vai de capetele voastre - seci, de altfel! -, Gore se crede paparáți de când a intrat pe poartă, a pozat și musca-n zbor și berea din halbă, iar tu, Sandule, te simți vedetă care nu vrea să fie deranjată
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
zgârci, atrage-i atenția patronului că număr boabele. Cel interpelat se ridică de pe scaun, merge la bar, discută câteva secunde cu patronul, aprinde o țigară, rezemat de tejghea, apoi revine cu ibricul Într-o mână. Gore preia recipientul și trage aburul În piept. Aaaaaaaa, asta este viața, băi, băieți! Gogonelele sunt puse la butoi, varza se murează fără să facă figuri, nevastă-mea pune bulionul la sticle, iar toamna mă face să regret că nu sunt poet din ăla care vede
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
an în nopți de vară Vezi pe luciul vagabond, Cum pescaru-n luntre sboară Cu-al ruinei geniu blond. {EminescuOpIV 7} HORIA Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Ca-a robit copiii-i pe sub mâni streine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor. Eu am - zise-un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scut argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuer Din fluer. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gîndirei se-ntrece Și calu-i turbat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răsae Și pân-la mal durează o cale de văpae. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pricepe. {EminescuOpIV 451} MUȘAT ȘI URSITORILE Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii; ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordeiu ce sta lângă cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
negre Pe lințolii de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceață învăscută. Ce gîndește? - numai norii Lin se-mbină, se desbină Ca fășii de gaz albastru Ca și aburi cu lumină. Lin pin iarbă scotocește Apa-n prund și-n pietricele. Florile surînd în taină, Oare ce-or surâde ele? {EminescuOpIV 507} Și[-s] cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să fie indiferentă la necazurile celorlalți. Unii nu pot fără să citească. Sunt mai numeroși însă cei care nu pot fără să scrie. Opulența are oroare de înțelepciune. Speranța haosului rămâne hazardul. Oportuniștii au mirosul foarte dezvoltat. Simt de la distanță aburii fripturii. Există și clasici ai calomniei. Iago a ajuns secretarul general al lumii moderne. Se plictisesc și analfabeții. Dar și aristocrații spiritului. Bărbații respinși de femeile frumoase urăsc și pietrele din jurul lor. Viciile anesteziază procesele de conștiință. În exces, și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
le privește, fiecare muritor le vede de departe. 26. Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe; numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns. 27. Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur și dă ploaia, 28. pe care norii o strecoară și o picură peste mulțimea oamenilor. 29. Și cine poate pricepe ruperea norului și bubuitul cortului Său? 30. Iată, El își întinde lumina în jurul Lui, și acopere adîncimile mării. 31. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Fiara sălbatică se trage într-o peșteră, și se culcă în vizuina ei. 9. Vijelia vine de la miază-zi, și frigul, din vînturile de la miază-noapte. 10. Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața, și micșorează locul apelor mari. 11. Încarcă norii cu aburi, și-i risipește scînteietori; 12. mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pămîntului locuit. 13. Îi face să pară ca o nuia cu care lovește pămîntul, sau ca un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Am râs dezlănțuit, pentru a ne elibera de povara care ne apăsa pe amândoi... Cu mers de melc, am ajuns și în locul fatidic al „rămasului bun”... Ne oprim și... „tac mă cheamă”... Câtă vreme om fi stat așa nu știu... Aburii vinului băut pe îndelete la han m-au luat în brațe și legănându-mă molatec m-au purtat pe drumuri ici cunoscute, dincolo nevăzute nici când... Din depărtare, cu mers bătrânesc, se apropie un călugăr prefirându-și mătăniile printre degete
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de pământ materia nu era eterică, ca astăzi, ci cu mult mai grea, mai deasă. Deci în unul și același spațiu poate fi materie mai multă sau mai puțină. Într-un păhar încape atâta fier, atâta lapte, atâta apă, atâta abur. Deci unul și același spațiu încape multă și puțină materie. Din aceasta urmează însă că spațiul, pentru a încăpea materia, trebuie să fie mai mare decât ea. Din momentul însă în care am admis că spațiul e mai mare, deci
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cauza vaporului sau vaporul cauza mașinei? Din contra, construcția mecanică a morii dă o însemnătate specială, deosebită, complicată, puterii simple a apei, precum mașina de vapor dă o însemnătate foarte complicată și plină de intenții * puterii cumplit de simple a aburului. Aceasta se și vede de acolo că se constată că în natură nu este decât un singur lucru, simplu și deosebit după grade - mișcarea. Ceea ce auzim e o mișcare, ceea ce vedem e mișcare, ceea ce atinge pipăitul în formă de căldură
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
spre el ! Îi simți tăria cum o pătrunse ispititor însă involuntar nu își stăpâni un vaiet, când umblă în ea. Îi răspunse în continuare surprinsă, strigându-și prelung usturimea. Nu era obișnuită cu bărbați, avusese două aventuri rapide, încărcate în aburii tabieturilor banale, încheiate subit... totul se petrecuse cu mult timp înainte, în repezeala stațiunilor de odihnă si tratament. Păienjenișul memoriei diluase întâmplările și rămase cu un gust indiferent, îndoielnic pentru sex. Fusese sigură că va sfârși aproape fată bătrână, însă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realitățile fecunde și mai ales stelele întunecate de vești negrăite. În magazinul de șmecherii ai împroșcat din trompetă alergând amorțirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale; ai reprogramat cronometrul și am clacat răsturnat în valuri... pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
protecție din fața șoselei și netopită nici acum, frig și multă umezeală ascunsă deja printre hainele mele, cam ăsta era decorul unde actor principal eram eu, cel mai prost român plecat, sau francez întors, înfundat până la brâu în zloată, fornăind cu aburi mai abitir ca o locomotivă, undeva între calea ferată și șosea, nemaighicind silueta trenului în întuneric, disperat că prima mașină din noapte nu mă va lua și pe mine către București, pentru că tocmai s-a dus, rămînîndu-mi doar ultimul tren
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
voci, din mai multe curți, parcă era concurs. De multe ori ne trezeam și plecam la pescuit. Eram mai mulți nepoți, dormeam claie peste grămadă, care în pat, care afară pe prispă, care în pătulul din podul grajdului. Dimineața cu aburul ei fin de ceață, cu iarba încă udă de rouă, în care nu găseam lăcuste, și pe care alergam, fără frica albinelor, trîntore șa ele la ora aia, albine care ne înțepau zilnic picioarele desculțe, în care mărșăluiam același islaz
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
pămînt și ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp și nici o iarbă de pe cîmp nu încolțea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt și nu era nici un om ca să lucreze pămîntul. 6. Ci un abur se ridica de pe pămînt și uda toată fața pămîntului. 7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu. 8. Apoi Domnul Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
sufocarea prin înec. 2. În lipsa ziarului, care poate fi din motive financiare (costul lui echivalând cu acela al pâinii pentru două zile), folosiți lectura. Puteți citi o carte din categoria „ciuperci după ploaie”, chiar dacă ați mai parcurs-o. 3. Printre aburii și aroma cafelei, derulați, în fiecare zi, câte un episod din filmul propriei vieți, fără a vă apropia prea mult de cel postnouăzecist, care v-ar putea provoca un accident cerebral sau cardiac (Doamne ferește!). 4. La fel ca un pahar
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
și cu începutul sfârșitului pentru grup. Mă refer la cea mai frumoasă materializare a visului nostru colectiv: apariția în '81 a "Aerului cu diamante". Ziua când am făcut, Stratan, Iaru, Coșovei, Tudor Jebeleanu și cu mine, fotografiile de pe locomotiva cu aburi abandonată, ca în "Sun-flower Sutra", pe un teren viran însorit, rămâne, dacă nu mă-nșel, cea mai frumoasă zi din viața mea. Eram toți efectiv un suflet, un grup, eram atât de buni prieteni, aveam planuri atât de mari. Nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]