KorAP: Find »[drukola/base=agăța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...148 149 150 ...272 >

6,798 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

acum la mijlocul lui iulie și el murise în februarie, dar încă mă mai simțeam ca și cum tocmai mă trezisem dintr-un vis monstruos, de parcă eram suspendată în starea aceea paralizantă, năucă, dintre somn și realitate, în care încercam zadarnic să mă agăț de realitate. De normalitate. —Di cum ai ÎNTRAT în crâșmă! Mi-am dat ZEAMA că ești un BĂRBAAAT extins, DE-A TREPTUL un barrrosan! —O, Doamne, iar începe. Neliniștită, Rachel și-a ridicat privirea spre tavan. Nu știu cum reziști, eu una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
smulgeam părul din cap.) Și de ce a trebuit să mori? Ar fi trebuit să faci un efort, NEMERNIC leneș și fără rost ce ești! Dacă m-ai fi iubit îndeajuns de mult, ai fi rămas în viață, te-ai fi agățat de viață. NENOROCITUL dracului, nu ești bun de nimic, să te dai bătut așa ușor! Am apăsat tasta „redial“, dar suna ocupat și asta m-a înfuriat și mai tare. Nu era doar o întâmplare. —De ce nu vrei să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Ciufuțica! Perspectiva de a-i spune fetiței Ciufuțica ni s-a părut atât de nostimă încât am început să ne tăvălim de râs; cu cât râdeam mai mult, cu atât mai nostim ni se părea, până când am ajuns să ne agățăm una de cealaltă și să ne scuzăm în fața asistentei, nu foarte convingător, pentru comportamentul nostru scandalos. De fiecare dată când ne opream, una din noi spunea „Ciufuțica, fă-ți curat în cameră“ sau „Ciufuțica, mănâncă-ți morcovii“, și iarăși ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
fi cazul să te ducem la urgență. Am sărit într-un taxi, cu mâna mea întinsă peste noi doi, ca un iepuraș bolnav. La spital m-au luat la radiografie și am fost entuziasmată, da, recunosc, entuziasmată, când doctorul a agățat radiografia de suportul luminat și a zis: — Da, uite, fractură în fir de păr de-a lungul articulației degetului arătător. Deși nu mi l-au pus în ghips propriu-zis, doar într-un fel de atele, era plăcut să nu fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
spui nimănui că fac chestia asta. După câteva zile, a ajuns acasă înaintea mea - un eveniment neobișnuit - și avea un aer de agitație abia stăpânită. Observi ceva? a întrebat. —Te-ai pieptănat? Apoi am văzut. Le-am văzut. Radiografiile mele. Agățate pe perete. Înrămate. În rame minunate din aur cu platină, de parcă ar fi încadrat clasici ai picturii mai degrabă, decât negativele fantomatice ale degetelor mele fusiforme. M-am luat cu mâna de burtă și m-am prăbușit pe canapea. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
o ținea. Spunea că nu poate să doarmă liniștit dacă nu mi-a spus „te iubesc“ de șaizeci de ori. De ce tocmai de șaizeci? — Dacă ar fi depășit, zicea că o să mi se urce la cap. —Oau. Stai. S-a agățat de o balustradă și a gemut și a icnit până când a trecut o nouă contracție. Apoi s-a îndreptat și a zis: —Spune-mi cinci lucruri frumoase despre el. Haide, m-a îndemnat, când părea că o s-o refuz. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

acum nu o mai recunoștea, ridicându-și poalele rochiței roșii mototolite, ude și pătate, pentru a-și ascunde obrazul plâns. — Eram fetița cea mai frumoasă și cea mai răsfățată din întreg cartierul Albaicin, iar bunica ta - Dumnezeu s-o ierte! - agățase de straiele mele două amulete la fel, una la vedere, iar cealaltă ascunsă, pentru a preîntâmpina orice nenorocire. Numai că în ziua aceea, nimic n-a fost de vreun folos. * * * — Sultanul din vremea aceea, Abu-l-Hassan Ali, hotărâse să organizeze, zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mulțimea, călcându-i în picioare, își pierdu cumpătul. Era în continuare la fel de întuneric. Țipetele de spaimă se amestecau cu urletele de durere. Am alunecat la rându-mi, iar mâna mea dădu drumul mâinii fratelui meu pentru a încerca să se agațe de poalele unei rochii ude, apoi de o alta, fără a putea cu adevărat să se prindă de ceva. Apa îmi venea deja până la genunchi și țipam cu siguranță mai tare ca toți ceilalți. De cinci-șase ori am căzut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
momentul cel mai periculos din viața unui sugar este perioada imediat următoare înțărcatului, spre sfârșitul primului an de viață? Lipsiți de laptele matern, mulți copii nu izbutesc să supraviețuiască prea mult, de aceea s-a împământenit obiceiul să li se agațe, în chip de protecție, amulete din jais și talismane, înfășurate în punguțe din piele și conținând uneori fraze misterioase, reputate pentru puterea lor de a-l ocroti de deochi și de boli pe cel care le purta; un anume talisman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
câteva zile înconjurul cartierului evreiesc din Granada, hotărând-o în cele din urmă să aleagă calea bejeniei. Se spune că un înțelept din comunitatea noastră a așezat la fereastra casei sale trei porumbei. Unul era mort și jumulit; acestuia îi agățase de gât o tăbliță pe care scrisese: „Convertitul ăsta a plecat ultimul“; al doilea porumbel, jumulit, dar viu, purta de gât tăblița: „Convertitul ăsta a plecat ceva mai devreme“; al treilea își păstrase și viața și penele, iar pe tăblița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ce i se ceruse. Dacă aș fi făcut-o, nu un clinchet s-ar fi auzit, ci o adevărată salvă de zornăieli, căci tatăl tău îmi dăduse să port sute de dinari, îngrămădiți în zece pungi pântecoase, pe care le agățasem în jurul șoldurilor, convinsă fiind că nici un bărbat n-ar cuteza să scotocească atât de departe. Când trecătorii providențiali ajunseră în dreptul nostru, am văzut că era vorba de un detașament de soldați. Mohamed se grăbi să le povestească în amănunt urzeala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
sau de bieții străini. În privirile mele era nu atât dezamăgire, cât mai degrabă surpriză. — Ai să mă întrebi, continuă Khâli, de ce le-am spus acestor oameni care erau aici contrariul adevărului. Vezi tu, Hassan, toți oamenii ăștia încă țin, agățată pe ziduri, cheia casei lor din Granada. În fiecare zi se uită la ea, și, uitându-se la ea, oftează și se roagă. În fiecare zi revin în amintirile lor bucuriile, obiceiurile, o anume mândrie mai cu seamă, lucruri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dar nu-și mai trăsese la loc vălul, în pofida prafului de pe drum. M-am întors spre ea și am privit-o îndelung, pentru prima dată de atâta timp. Nu era mai puțin bucălată decât atunci când o văzusem venind spre noi agățată de brațul maică-sii, pe tartană. Pielea nu-i era mai puțin trandafirie. Buzele nu-i luceau mai puțin. Cu toate astea, khôlul întins pe pleoape o făcea să pară femeie. La fel și silueta. De altfel, în vreme ce o tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
interzisă, cea a tatălui meu. Pe unde vagabonda mintea ei în acele clipe? Se simțea oare plutind ca și mine spre încleștarea plăcerii? Nu cred. Era oare doar amorțită, tumefiată în trup și în suflet? Avea oare nevoie să se agațe de mine ca de singura ființă care-i împărtășea spaima? N-am s-o știu niciodată, căci niciodată n-am vorbit de lucrul ăsta, niciodată nimic din vorbele noastre sau din gesturile noastre n-a dorit să amintească faptul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cu oameni ai legii, emiri din armată, dregători din regat; unii se arătau dornici să-l liniștească, alții erau încurcați, iar alții făgăduiau găsirea unei soluții înainte de următoarea sărbătoare din calendar. Nu renunțam la o speranță decât pentru a ne agăța de o alta, la fel de zadarnică. Așa au stat lucrurile până în clipa în care Khâli a izbutit, după mii de intervenții, să intre în legătură cu fiul cel mare al suveranului, prințul Mohamed Portughezul, poreclit astfel pentru că fusese capturat pe când avea șapte ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
văd eu, ai să leșini fie numai și la gândul că ar fi trebuit s-o lași pe fata asta în curtea unde ai găsit-o. — Atunci pot s-o păstrez? Tonul meu era cel al unui copil care se agață de o jucărie. Khâli dădu din umeri și le făcu semn cămilarilor să se pregătească de plecare. Cum dădeam să mă îndepărtez, m-a chemat înapoi: — Te-ai atins de fata asta? — Nu, i-am răspuns, ținând ochii plecați. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
murit, căci plata lor va veni în ziua Judecății“. Îi dau lacrimile, glasul i se frânge brusc: „Tocmai mi-a murit fiul cel mare, iar eu sunt gata să-l urmez în Rai de îndată ce stăpânul mi-o va porunci!“ Se agață de mânecile mele, iar mâinile lui încleștate de disperare spun cu totul altceva decât buzele. Un soldat din gardă vine să-i spună soldatului să nu-l deranjeze pe sfetnicul sultanului; bătrânul pleacă tânguindu-se. Mă reîntorc la cortul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
le întinse ostentativ, așteptându-se ca bătrâna să-și deschidă palmele căuș spre a le primi. Cât ai clipi, cerșetoarea îl apucă pe Zeruali de încheietura mâinii și-l trase cu putere. Acesta căzu de pe cal, doar piciorul drept rămânând agățat în scara șeii; trupul i se răsturnă, măturând pământul cu turbanul, în veme ce vârful unui jungher se ațintea spre gâtul lui. — Spune-le oamenilor tăi să nu se clintească! urlă pretinsa cerșetoare cu glas bărbătesc. Zeruali făcu întocmai. — Poruncește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
te lupți niciodată, fără să regreți niciodată, fără să întorci niciodată capul? — Între Andaluzia pe care am părăsit-o și Raiul care îmi este făgăduit, viața nu e decât o traversare. Nu mă duc nicăieri, nu râvnesc nimic, nu mă agăț de nimic, mă încred în pasiunea mea de a trăi, în instinctul meu de fericire, cât și în Providență. Oare nu asta ne-a unit? Am lăsat în urmă fără să șovăi un oraș, o casă, o viață, ca să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am lăsat cu regret pana și am făcut câțiva pași spre omul acela. Mi-a aruncat însă nervos: N-am nevoie de nimeni. O să izbutesc și singur! Stătea aplecat peste bord, ținând în mână o frânghie cu care încerca să agațe scândura plutitoare, când deodată o coadă lungă a țâșnit din apă, s-a înfășurat în jurul lui și l-a aruncat în Nil. Am început să strig, smulgând brutal din somn pasagerii și oamenii din echipaj. A fost coborâtă pânza pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Dă-te la o parte, fetițo, o deranjezi pe Eminența Sa, iar surorile tale așteaptă“. A fost o clipă de șovăială. Aveam să mă pomenesc oare aruncată pe veci în temnița răzbunării? Aveam să fiu oare în stare să mă agăț de mâinile salvatorului meu? Eram cu sufletul la gură, ochii mei implorau. Apoi a căzut sentința: „Așteaptă-mă aici! Am să te spovedesc!“ Mi-au dat lacrimile, trădându-mi fericirea. Dar, când am îngenuncheat la confesional, vocea îmi era iarăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Zăream la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să mă iau, dar care, de fiecare dată, se topea în ceață. Curând, calul mi-a scăpat. Alergând pe orbecăite, m-am lovit de un copac, de care m-am agățat, ghemuit și dârdâind de frig. Când, după ce viscolul s-a potolit, oamenii au venit să mă caute, zăceam leșinat, îngropat în zăpadă, cu piciorul drept rupt de vreun cal care-și pierduse cumpătul. Se pare că nu stătusem prea multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

de sânge îl împroșcă pe Valerius. Acesta se târî, însă avu timp să vadă cum lama romanului străpungea gâtul celui de-al doilea gal. — Julius Caesar înăbușea toate revoltele!... Glasul tunător al soldatului îl urmări pe Valerius, care alerga îngrozit, agățându-se de mâna fratelui său; acesta apăruse pe neașteptate, iar acum îl trăgea după el. Fumul îi îneca, gâtul le era ars de focul care, împreună cu satul, prefăcea în cenușă o mulțime de victime lipsite de apărare. Alunecând pe sângele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
el, ca în atâtea alte nopți, goală, cu părul lung unduindu-se la cea mai mică mișcare și privirea profundă care îi aprinea dorința. Îi mângâie cu mâini înfrigurate trupul, sânii, șoldurile, chipul, îmbrățișând-o delicat, vrând parcă să se agațe de ea sau să o împiedice să dispară. O fericire intensă puse stăpânire pe el, până când ea rupse vraja și plecă. Vizitele Velundei erau prea scurte pentru a-i alina dorința sau nostalgia. Valerius își înfundă fața în pătura ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
împreună. — Nu. Ca și cum ar fi primit o poruncă, Lurr se ridică, se îndreptă repede spre ușă și se întoarse spre Valerius, care se ridicase în picioare, luându-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]