25,860 matches
-
vis? Străluminarea de care-și ferea ochii pînă n-avea să iasă cu totul din grotă, legănat ca-ntr-o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced, vîscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvîntat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și-i lăsă În jos, coborîndu-și genele, și ele roșiatice la vîrfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvîntat! SÎnt sclavul tău și al stăpînului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătînde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decît verde-Închis (cum fusese cîndva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într-o hîrtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta era gimnaziul de fete! Deci nici urmă de chiotele de entuziasm În care se treziseră În zorii zilei, Înainte de răsăritul soarelui, ca s-o pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
în picioare ghete de rafie (opinci - n.a.) sau sandale. O altă imagine, de același autor, ne prezintă un tablou grăitor: țăranca cu broboada, cu o căma cusută la gât, umeri, în față și jos, la mâneci, cu lână roșie și albastră, într-un decor în benzi, umplut cu model „ferăstrău”, țăcurit, care se vede clar și pe catrință. Broboada nu are niciun fel de înflorituri, iar la brâul care prezintă încrețituri, ranca ține o furcă sub braț și toarce, trăgând firul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
gard din spini între pari de stejar, împletit din nuiele sau din lețuri și scândură. Până la apariția fațadelor cu model geometrică și floral, casele erau văruite fie cu var alb (la exterior, mai rar), fie cu var cu o culoare albastră, mai intensă sau mai deschisă, obținută dintr-o substan numită local chindros. Anexele gospodărești erau construite tot din lemn, paie, stuf, lut și piatră. Puține gospodării aveau hambar, întâlnit la unii gospodari din Fruntești, cei care aveau o recoltă mai
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Felinarele de pe Ramblas desenau un bulevard de aburi, clipind În timp ce orașul se dezmorțea și se desprindea din deghizarea lui de acuarelă. Ajungînd la strada Arco del Teatro, ne-am avîntat spre Raval pe sub arcada ce promitea o boltă de ceață albastră. L-am urmat pe tata pe drumul acela Îngust, mai curînd cicatrice decît stradă, pînă cînd luminile de pe Rambla s-au pierdut În urma noastră. Limpezimea zorilor se filtra de pe balcoane și cornișe În raze de lumină piezișe ce nu ajungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
peste caldarîm, inertă. Slaba clipire de chihlimbar a jarului unei țigări i se reflecta În ochi. Era Îmbrăcată În culori Întunecate, cu o mînă adîncită În buzunarul jachetei, cealaltă Însoțind trabucul care Îi țesea o pînză de păianjen din fum albastru Împrejurul profilului. Mă urmărea În tăcere, cu chipul ascuns În contralumina felinarelor. Rămase acolo preț de aproape un minut, fumînd cu nepăsare, cu privirea fixată Într-a mea. Apoi, cînd se auziră clopotele catedralei bătînd miezul nopții, figura schiță o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cadoul? Întrebă. Singurul meu răspuns fu ușa pe care am trîntit-o cînd am ieșit. Am coborît scările furios, simțind cum din ochi Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci cînd am ieșit În strada dezolată, scăldată În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul de la jachetă. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de duros? Pe mine banii mă lasă rece. Prețul Îl stabilești tu. — V-am mai spus: nici nu e de vînzare, nici n-o am, am replicat eu. V-ați Înșelat, după cum vedeți. Străinul rămase tăcut, nemișcat, Învăluit În fumul albastru al acelei țigări ce părea să nu se stingă niciodată. Am observat că nu mirosea a tutun, ci a hîrtie arsă. HÎrtie bună, de carte. — Poate că tu ești cel care se Înșală acum, sugeră el. — Mă amenințați? — Probabil. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe palier. Am pipăit zidurile de marmură rece, ostilă, și am găsit reliefurile ușii de stejar și ciocănelele din aluminiu. Am căutat orificiul Încuietorii și am introdus cheia pe bîjbîite. CÎnd ușa apartamentului s-a deschis, o franjă de luminozitate albastră m-a orbit momentan, iar un suflu de aer cald mi-a mîngîiat pielea. Camera Bernardei se afla În partea din spate a apartamentului, lîngă bucătărie. M-am Îndreptat mai Întîi Într-acolo, deși eram sigur că servitoarea lipsea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
oglinzi fumurii și o comodă pe care Bernarda așezase suficienți sfinți, fecioare și icoane ca să-și poată deschide un sanctuar. Am Închis ușa și, cînd m-am Întors, mai că-mi stătu inima În loc cînd Întrezării o duzină de ochi albaștri și stacojii Înaintînd dinspre fundul coridorului. Pisicile Bernardei mă cunoșteau prea bine și Îmi tolerau prezența. M-au Înconjurat, mieunînd suav, iar cînd și-au dat seama că hainele mele Îmbibate de ploaie nu degajau căldura dorită, m-au abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului și Încrucișîndu-se cu Fermín Romero de Torres, care se Întorcea din safariul său gastronomic. Intră pe rînd și Își ocupă fotoliul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Rilke-uri și un eseu apocrif, atribuit lui Ortega, pe tema etapelor și a profunzimii sentimentului național, și i-am lăsat pe Fermín și pe tata adînciți În dezbaterea lor despre obiceiuri și cutume. Era o zi splendidă, cu un cer albastru de sărbătoare și cu o briză proaspătă ce mirosea a toamnă și a mare. Barcelona mea preferată a fost dintotdeauna cea din octombrie, cînd sufletul ei iese la plimbare și cînd devii mai Înțelept pur și simplu bînd din izvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
intrare și mi-am ridicat privirea de pe coloanele de cifre și de ștersături. Tocmai intrase un individ Îmbrăcat Într-o gabardină cenușie și cu o pălărie de fetru pe cap. Etala o mustață ca trasă cu pensula și niște ochi albaștri și sticloși. Exhiba un zîmbet de vînzător, fals și forțat. Mi-a părut rău că Fermín nu era de față, fiindcă el nu stătea prea mult la taclale pentru a se descotorosi de comis-voiajorii de camfor și de nătărăii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
atingere de ruj ce săruta chenarul, pe care se putea citi adresa expeditorului: Penélope Aldaya Avenida del Tibidabo, 32, Barcelona Am deschis plicul și am scos scrisoarea, o foaie de culoare ocru, Îndoită ferm la jumătate. Un scris cu cerneală albastră aluneca Într-o nervozitate impetuoasă, pălind treptat și recăpătîndu-și intensitatea la fiecare cîteva cuvinte. Totul pe acea filă vorbea despre vremuri apuse: firul scrisului dependent de călimară, cuvintele zgîriate pe hîrtia groasă de vîrful peniței, atingerea rugoasă a hîrtiei. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nou În stradă, mi s-a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de ziuă și un firicel de purpură sfîșia norii și se presăra pe fațadele micilor palate și ale marilor case senioriale care flancau bulevardul Tibidabo. Tramvaiul albastru se tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Încetini mersul pînă cînd se opri aproape cu totul. Conductorul sună din clopoțel, iar controlorul Îmi azvîrli o privire de cenzură. — Hai, domnu’ isteț. Grăbiți-vă, că numărul treizeci și doi aici e. Am coborît și am ascultat huruitul tramvaiului albastru care se pierdea În ceață. Reședința familiei Aldaya era peste drum. O poartă mare din fier forjat acoperită de iederă și de frunze uscate o păzea. Profilată printre bare, se Întrezărea o portiță Închisă zdravăn. Deasupra zăbrelelor, În prelungirea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spre aripa dinspre sud a casei. De acolo se putea obține o vedere mai clară a unuia din turnurile micului palat. În clipa aceea, am remarcat cu coada ochiului silueta unui individ cu un aer famelic, Împodobit cu un halat albastru, care vîntura un măturoi, martirizînd frunzele uscate de pe trotuar. Mă privea cu o oarecare suspiciune, și am presupus că era portarul vreuneia din proprietățile Învecinate. I-am zîmbit așa cum numai cine și-a petrecut multe ceasuri Îndărătul unei tejghele știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spre stația de metrou, mi l-am imaginat pe Julián Carax mergînd pe același trotuar și contemplînd aceleași fațade solemne care, de atunci, abia dacă se schimbaseră, cu scările și cu grădinile lor pline de statui, așteptînd poate același tramvai albastru care se cocoța, pe vîrfuri, pînă la cer. CÎnd am ajuns la capătul bulevardului, am scos fotografia În care Penélope Aldaya zîmbea, În curtea interioară a vilei familiei sale. Ochii săi promiteau un suflet curat și un viitor ce urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
seama că Nuria Monfort mă privea din pragul holului. Mă observa În tăcere, așa cum te uiți la străinii de pe stradă sau din metrou. Își aprinse o țigară și rămase acolo unde se afla, cu chipul estompat În volutele de fum albastru. M-am gîndit că Nuria Monfort avea, fără să vrea, Înfățișarea unei femei fatale, din acelea care Îl ațîțau pe Fermín atunci cînd se iveau din cețurile unei gări din Berlin, Învăluite În halouri de lumini imposibile, și că, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru a lupta împotriva mafiilor, a traficului de droguri, a exploatării sexuale, a sclaviei, a dereglărilor climei, a deversării deșeurilor și atacurilor îaccidentale, teroriste sau militare) cu nanoroboți sau cu agenți patogeni autodirijați, ce ar putea distruge biomasa: o gelatină albastră îarmă nanotehnologică absolută) aflată doar în mâinile guvernului planetar și destinată combaterii gelatinei cenușii îgray goo). O forță planetară de asistență și de securitate, dotată cu cele mai bune echipamente, despre care a fost vorba mai sus, va proteja mediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
dragi compatrioți, va fi o zi frumoasă. A fost, într-adevăr, o zi frumoasă. Dimineața devreme, cum cerul care ne acoperă și ne protejează se afla în toată splendoarea lui, cu un soare de aur arzând pe fondul de cristal albastru, conform cuvintelor inspirate ale unui reporter de la televiziune, alegătorii începură să iasă din casele lor pornind spre respectivele secții de votare, nu în masă oarbă cum s-a spus că se întâmplase cu o săptămână înainte, dar totuși mergând, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]