6,661 matches
-
plecare că aveam să trec prin ceva ce purta numele de mlaștină. Noaptea, mlaștina era plină de țânțari de care mă puteam feri dacă mă acopeream cu clisă, dar de fierbințeala din jurul lor n-aveam cum să scap ziua În amiaza mare orice-aș fi făcut. - Cum se potrivesc lucrurile, Îmi mai zise el Înainte să ne luăm rămas bun. Îți vine să crezi că toate se potrivesc anume ca să-ți facă drumul mai ușor. Luna dădea o lumină mai palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tine le spun buruieni. Cât vedeai cu ochii, numai buruieni și ciulini, petece de iarbă uscată și mușuroaie. Nici potecă nu mai era. Am luat-o agale, drept Înainte și am tot mers, urmând sfatul lui Moru cel uscățiv. Pe la amiază, m-am oprit și am scos din desagă peștele afumat primit În dar la plecare. Era sărat potroacă dar m-am chinuit să-l mănânc. Când s-o iau iarăși din loc, am simțit un miros pătrunzător care se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar ei mi-au arătat o apă care curge mereu. - Acesta e un râu. Râu. Așa face apa care curge: ruu, ruu, ruu. Râu. - Și râul acela, Cenung, e departe de aici? - Las’ că vă ducem noi acolo. Mâine, pe la amiază, o să-l vedem. Am dat s-o luăm din loc, dar oamenii munților strigară la mine: - Hei, nu pleca fără să bei din apa râului de aici. O să-ți dea putere și noroc. - Cum să-mi dea putere și noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Păi, da! Câmpia asta e tocmai bună! Ia zi, măi Krog, măi! Acum, dacă tot am găsit locul luptei de sânge, tu te-ai gândit la povestea pe care s-o lași urmașilor? I-am făcut semn că da. Pe la amiază, am pornit din nou. Enkim meșteșugi un semn al lui Kron, mai mare decât toate cele pe care le făcuse până acum, și Îl lăsă la ieșirea din vale. Oamenii munților se strânseră deîndată În jurul lespezii cu pietre Înfipte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
epoca Jazzului American. Îi cunoscuseră personal pe Picasso și pe Gertrude Stein. Dintr‑un motiv sau altul, discutam despre ei cu Ravelstein acum, la „Café de Flore”. În zilele foarte agreabile, eu trec printr‑o ușoară depresie la Început de după‑amiază - și vremea frumoasă Îmi Înrăutățește starea. Strălucirea solară care aurește Împrejurimile - triumful vieții, ca să spun așa, Înflorirea a tot ce‑i În jur Îmi iscă un soi de disperare. Eu nu voi fi niciodată În stare să țin pasul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și m‑am vârât În pat. - Ce bine că am plecat de pe insula aia blestemată! i‑am spus lui Rosamund. E posibil să fie Încă aceeași zi? Nu‑i decât douăsprezece? Am decolat În zori. „Degetul timpului așezat pe ceasul amiezii”, cum spunea Mercutio - asta era una din replicile favorite din Shakespeare ale lui Ravelstein. Simțindu‑mă În siguranță și comod instalat sub păturile mele, am anunțat‑o pe Rosamund că un pui de somn mi‑ar prinde bine. Era devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
spunea Mercutio - asta era una din replicile favorite din Shakespeare ale lui Ravelstein. Simțindu‑mă În siguranță și comod instalat sub păturile mele, am anunțat‑o pe Rosamund că un pui de somn mi‑ar prinde bine. Era devreme după‑amiază și deci nu ora de culcare. Rosamund nu era de părere că somnul ar fi bine‑venit. Prin nu știu ce facultăți invizibile pentru mine, ea simțea că starea mea e gravă. - Ai fi murit În somn dacă te‑aș fi lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de iarnă? Da, când gheața și troienele din viscolul trecut au început să se topească, țurțurii sunt primejdioși și femeile se duc la ghicitoare la Plumbuita, pe ulița din dreapta lacului de viplă în parcul unde umblă cai morți. La ora amiezii, călduță și însorită, la care se plimbă prin parcul rectiliniu mămici cu bebeluși. Sub prelatele lor în bătaia soarelui și a vântului, vânzătorii de ziare, semne ale prezentului care nu trece, stau cu ochii pe lume și totodată practică indiferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
resturile civilizației. Și în tot parcul, numai ele au mai rămas, parcă a sunat trâmbița zilei de apoi și pământul s-a mântuit de lume. Țipenie! Nici casierițe, nici mape, nici Costache Popa, nici bebeluș! Ninge mărunt, cu dușmănie. După amiaza scade, apăsătoare. Înăuntru, afară, afară, înăuntru, se intră și se iese prin luciul apei. Băltoace mari sau mici, nu contează, liniștite să fie, ca oglinda. Atunci se arată în ele, ieșind din ape sau intrând, cum vrei s-o iei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
beat pulbere. ─ Ce zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe crucea din curtea mitropoliei, sloiurile s-au topit la marginea trotuarelor, abia după amiază s-a încruntat, acum ce-i de făcut? Să-mi treacă, mai repede odată! Să-mi treacă! Și de ce atâta grabă? Mă doare. Altfel de cum îi doare pe toți? Altfel, pentru că durerea e altfel pentru fiecare, durerea de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bunica când era fată mare. Rozul ăla, ăla era cu adevărat rozul pe care și-l dorea! Și fără să vrea se întristează. Își pune halatul de baie și începe să-și aplice cu mișcări încete masca de castraveți. După amiaza trece. Soarele se apleacă dincolo de plopul din fața blocului V 4. Se îndreaptă cu graba vărsătorului către orizontul nevăzut, dincolo de oraș, trăgând după el cerul rose argent. Totul se scaldă într-o lumină roză, movă, arămie, de pe altă lume, mai strălucită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să fie chiar adevărul, acum, în camera asta în care praful plutește în lumină. Dar e un adevăr care va trece, ca un nor pe cer sau o durere de măsele. În vreme ce madam Martinescu se găsește, ca în fiecare după amiază la acea oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ne iau suedejii puiul, mă omule mă! Ce ne facem, vai de noi și de noi? Și într-adevăr pe la prânz două dudui de la Ocrotirea Copilului se și înființează la ușa familiei Mihai. Garofița a plecat la muncă în schimbul de după amiază. Mihai Mihai tocmai se pregătește să plece, trei săptămâni lucrează, una stă acasă. Copila se află în paza femeii de la cinci, care o și alăptează. Le deschide Iulia Barbu și după ce duduile în scurte de piele se legitimează, le lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
naștere pe numele dumneavoastră, vedeți? La părinți, sunteți trecuți dumneavoastră, Mihai Mihai, tata, Garoafa, mama. Și hârtia asta e destul ca să nu ne mai ia fata? întreabă și Garofița. Stau toți trei la masa din sufrageria familiei Mihai. E pe la amiază, toată dimineața domnișoara Carbon a stat pe Obcina Mare, la evidența populației. Cunoaște acolo pe cineva, un locotenent drăguț care a mai ajutat-o și altă dată. Mai un zâmbet, mai o ochiadă, a mers. De fapt, a fost ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
drept în șezut. Din dreptul ușilor, păziți de sepepiști, copiii o privesc cu ochi mari. Muzica încetează. Ce-or să mai scrie mâine ziarele! ─ Urmăriți Observatorul de la ora 23:00. Începem cu un grupaj de imagini înregistrate în această după amiază la Palatul Cotroceni. Președintele țării, prim-ministrul, ministrul de externe și alte persoane oficiale au înmânat șefului delegației Marilor State la București, în semn de omagiu și prietenie, un prețios dar. E vorba de o piesă de mare valoare istorică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Arnold Marx. Are părul foarte roșu. Are doar optsprezece ani, ceea ce înseamnă că Arnold avea trei ani când a murit Hitler și era inexistent când mi-am început eu cariera de criminal de război. Mă păzește de la șase dimineața până la amiază. Arnold s-a născut în Israel. Până acum n-a părăsit niciodată Israelul. Mama și tatăl lui au plecat din Germania la începutul anilor ’30. Bunicul lui, mi-a povestit el, fusese decorat cu o cruce de fier în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
simțit peste mine ruinele orașelor, vreo zece-cincisprezece metri de dărâmături; sub mine alte mormane - resturi de așezări primitive, unul sau două temple... și apoi... Tiglath-pileser al Treilea. CAPITOLUL DOI DETAȘAMENT SPECIAL... Gardianul care îl schimbă pe Arnold Marx zilnic la amiază este un om cam de vârsta mea, adică de patruzeci și opt de ani. El își amintește războiul, și încă foarte bine, deși nu-i face nici o plăcere. Se numește Andor Gutman. Andor este evreu din Estonia, apatic și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
se autocompătimeau..., povestea ea. Bărbați fără neveste, tați fără copii, negustori fără prăvălii, meseriași fără meserii... Gândindu-se la starea în care fuseseră aduși SS-iștii, Helga și-a pus ghicitoarea Sfinxului: „Ce ființă umblă dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?“. Omul, rosti Helga răgușit. A mai povestit cum a fost repatriată - într-un fel, repatriată. N-a fost trimisă înapoi la Berlin, ci la Dresda, în Germania de Est. I s-a dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a vrut să audă de o asemenea poveste de amor. A trimis-o pe fată imediat la Wintris. Ai ei însă, după pățania de Crăciun, n-au mai vrut să se gândească la pierderea copilului. Într-o zi, în plină amiază, au fost ridicați de milițieni tatăl fetei, Girevengu, chingar în Piața Mare, fratele lui, Trotilaș, paznic de noapte la cinematograful „Viața liberă“, unde mai târziu Cangurașu Brandaburlea avea să-și facă sediul central al firmei sale de salubritate, și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Bisericii, nu putea să aprobe așa ceva. Dar să mai și vină la spectacol. Primarul s-a enervat. L-a chemat și pe activistul de partid, unul venit de câteva luni în sat. Om nervos acela. Era și băut la ceasul amiezii. I-a explicat și lui de ce nu poate să vină la cenaclu. Și atunci ăla l-a scuipat, că asta merită el și religia lui care nu înțelege că la cenaclu trebuie să fie unanimitate, că numai așa se dovedește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plăcere o facem. Până atunci, uite, stăm pe bancă, mai povestim ce și cum, că e atâtea necazuri pe Lume, ne mai odihnim sufletele și ne-ntărim în credință.“ De patru zile Smărăndița nu mai apăruse. La ceasul ăsta al amiezii se ducea totuși pe bancă și-și mânca sendviciul. Se gândea la ea și spera că se va întoarce. De ieri au început să vină tipii aceia. Burtosul în pijama și halat, l-a recunoscut din prima, e marele Aulius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
va fi mulțumită? De ce să fiu mulțumit? Mi-ați invadat liniștea, domnule, și... în definitiv, nu sunt obligat să vă dau explicații. De asta nu-mi plac reporterii. Un revolver ieși din umbra hainei lui Frank și sclipi în soarele amiezii. Printre straturile de mușcate de pe balcon, soldații continuau să ochească. Toată lumea era determinată să acționeze în următoarele secunde, în afară de Mitch, care se foia de colo-colo, neînțelegând cum ciuruirea unui reporter poate fi trecută drept accident. Poate că și Frank se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
te atacă degeaba câinii, trebuie să ai tu ceva pe suflet; așa că, aveam sau n-aveam, grupul Albastru mă înconjura și mă lătra ca pe ultimul vagabond. Burtosu era capul răutăților. Ceilalți își duceau viața tihnită topindu-se în soarele amiezii, căci, chiar dacă era octombrie-noiembrie, căldura încă nu părăsise pământul, dar natura are niște căi efectiv ciudate, se trezește Burtosu din toropeala lui, se smulge din culcușul oferit de tanti Silvia și Hector (preșuri vechi), vine la mine și începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
șuierând printre dinți pentru a reproduce sunetul unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum vine treaba. —Mișto, zise Bez. Când trebuie să ajungă Marie? — În după amiaza asta. Mai bine mă retrag în vizuină să termin prototipul. După aia îl atârnăm acolo sus, la doar câțiva metri de pământ, ca să poată să exerseze câteva sărituri, să vadă cum e. —Mai bine ea, decât mine, zise Bez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
grâu - curcubeul cerului căzut pe pământ Săgetați de soare atârnă-n zdrențe norii - înfloresc ciulinii Spuma norilor împrăștiată de vânt - croncănit de ciori Dintr-o dată-n soc florile-s veștejite - și iubirea ta În umbra tufei pisica se răsfață - tihna amiezii În așteptarea ploii - albastrele-nflorite printre mărăcini Gâze în zig-zag pe asfaltul fierbinte - umbra nicăieri Legănate-n vânt pictează cerul în mov - flori de tuia Merele în pârg - curcanul se înfoaie de-atâta roșu Două crăițe fremătând involte-n rond
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]