1,733,188 matches
-
Oricît de neverosimil ar părea, Povestea unui mort... este echivalentă cu întregul ciclu al Muschetarilor, pe care îl precedă și căruia îi urmează, explicit și pe multiple planuri. Iar Muschetarii, ce reînviați - mai exact, readuși în scenă, după douăzeci de ani și apoi după încă zece, nu sînt decît povestea unor morți, pe care o spune unul dintre ei. Dumas sau - de ce nu? - contele de La Fère. În partea de început a Vicontelui de Bragelonne, roman baroc despre baroc, contele de La Fère
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
după ce a ezitat la o răscruce și a întrebat trei trecători pe unde să o ia, e limpede că povestirea se transformă într-un basm inițiatic. Sînt mult prea multe semne spre a putea fi ignorate. În După douăzeci de ani, narațiunea face două bucle mitice. Prima: întrevederea dintre Athos și ducesa de Chevreuse. Se povestește acolo cum Raoul de Bragelonne e fiul unui preot (Athos) și al unui cavaler rătăcitor (ducesa de Chevreuse) - ambii, celibatari prin definiție. Deghizările sînt revelatoare
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
prin definiție. Deghizările sînt revelatoare, nu întîmplătoare. Cea de a doua: încercarea eșuată a celor patru personaje principale de a deturna cursul istoriei, salvîndu-l pe Carol întîi de la calvar. Trimiterile biblice sînt prezente la tot pasul. Tot după douăzeci de ani, cînd pleacă să-și caute prietenii de odinioară, D'Artagnan îi găsește retrași, pe fiecare, în cîte un paradis. Bucolic - pentru Porthos, iezuit - pentru Aramis și senin-didactic - pentru Athos. Dar numai morții (sau cei încă nenăscuți) pot locui în Paradis
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
în cîte un paradis. Bucolic - pentru Porthos, iezuit - pentru Aramis și senin-didactic - pentru Athos. Dar numai morții (sau cei încă nenăscuți) pot locui în Paradis. O știu ei înșiși, fiecare. Chiar și titlul romanului ar putea să însemne Douăzeci de ani de la moarte. Povestea în trei părți a muschetarilor e o istorie care, treptat, s-a transformat, prin scriitură, în propriul său mit. Cavalerismul medieval caracteristic primului roman din ciclu este înlocuit de haosul și de confuzia Frondei, iar apoi, în
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
Aramis să fie auxiliarii unui D'Artagnan-liant. Eu cred că muschetarii sînt doar trei, pentru că sînt priviți din perspectiva celui de al patrulea, adică tot a unuia dintre ei. Cei trei muschetari sînt, totdeauna ceilalți trei. În După douăzeci de ani, la începutul discuției dintre Athos și ducesa de Chevreuse, citim, de pildă, următorul interludiu (însă nici un interludiu nu e de prisos): "- Acest Athos era prieten cu trei tineri muschetari: D'Artagnan, Porthos și... Athos s-a oprit. - Și Aramis, a
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
lui Carol al II-lea, iar apoi în dizgrația lui Louis XIV. Astfel, Vicontele... "materializează" cele două perechi abia schițate la începutul ciclului. În plus, la finele romanului, Athos și Porthos mor aproape simultan, iar D'Artagnan se întîlnește, patru ani după aceea, pentru ultima oară, cu Aramis. Și astfel, toate combinațiile posibile de 2+2 au fost epuizate. Așa cum s-au epuizat și combinațiile 3+1. În acest ultim sens, e semnificativă și fraza absolut finală a romanului: " Dintre cei
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
etno-pop (ultimul fiind de departe mai viu și mai interesant, cel puțin sub raport simbolic). Muzica ce mă indignează este "folclorul,". "Folclorul" este acea muzică populară a mediilor adusă la perfecțiune sub cârmuirea lui Ceaușescu și cultivată în ultimii trei-patru ani, cu frenezie crescândă, de mai toate posturile de televiziune; acea muzică curățată grijuliu de asperitățile țărăniei, previzibilă, dirijată, "pur românească", mincinoasă și impusă tuturor cu o agresivitate care nu se lovește de nici un zid; acea muzică pe care culturnicii o
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
gesturi care să dea un sens trecutei lor vieți de activiști de partid pe tărâmul culturii. Nu știu care sunt persoanele care semnează emisiunile de pe canalul Etno TV; dar, cunoscând perfect categoria potențialilor autori, presupun că sunt oameni trecuți de 50 de ani, care se exprimă prin maximum 150 de cuvinte dintre care jumătate grupate în sintagme-clișee (meleaguri românești, zestrea spirituală a neamului, muzică reprezentativă, obiceiuri din bătrâni, folclor autentic, vatră folclorică etc.) și care nu mai vor altceva decât să fie lăsați
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
mediilor.) Ce părere au intelectualii responsabili, implicați sau nu în structurile societății civile? De ce n-au reacționat atunci când Horia Bernea i-a incitat să se pronunțe, printr-o scrisoare deschisă referitoare la "folclor" adresată președintelui televiziunii naționale publicată cu doi ani în urmă în revista 22? Poate că Domniile lor găsesc că e degradant să se ocupe de producțiile culturale explicit sub-mentale și infra-umane. Bănuiesc că atunci când dau peste postul Etno, sar peste el printr-o mișcare de deget, tot așa cum
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
Dacă, în ansamblul lor, cele trei eseuri dau o imagine echilibrată a literaturii maghiare (primul se pronunță în favoarea transilvanismului, al doilea împotriva lui, iar cel de-al treilea este o sinteză a evoluției prozei și poeziei maghiare din Ardeal în anii 90), textele prezente, versuri și (fragmente de) proză sînt o adevărată revelație pentru un neofit în ale acestei literaturi. N-aș putea spune cum sună în original, însă traducerile sînt excelente (mai ales cele de poezie, aparținîndu-i lui Paul Drumaru
O ușă întredeschisă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15080_a_16405]
-
în aprilie 2000 în Statele Unite - respectiv în decembrie 2001, la noi. Este cel de-al treisprezecelea roman al lui Saul Bellow, după o lungă perioadă de inactivitate ca romancier. O revenire neașteptată, dată fiind vârsta sa foarte înaintată, 85 de ani, dar și efectele paralizante, după cum s-a dovedit, ale nobelizării (deși în cazul lui Bellow aceasta s-a produs demult, în 1976). În atari condiții, Ravelstein a fost primit cu emoție și chiar cu entuziasm, fiind considerat în cronici "mai
Despre Ravelstein - cu și fără (r)umori by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15097_a_16422]
-
Education Has Failed Democracy and Impoverished the Souls of Today's Students - un exploziv best-seller în care supune unei critici acerbe norme și cutume din învățământul superior american. Precum Ravelstein în carte, Bloom moare de o maladie incurabilă, SIDA, zece ani mai târziu. Prin portretul pe care i-l schițează, s-a spus, Bellow îi face un mare și neașteptat deserviciu prietenului său Allan Bloom. S-a vorbit chiar, cu insistență, despre trădare. Fără a dezbate aici această teză și implicațiile
Despre Ravelstein - cu și fără (r)umori by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15097_a_16422]
-
Gabriela Ursachi Dacă luăm de bun paradoxul călinescian că biografia unui artist nu începe, cum se spune, cu anul nașterii, ci cu acela al morții, e momentul a socoti acum, cînd se împlinesc 80 de ani de la dispariția lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922), în ce măsură reușește autorul Vieții la țară să spargă "pereții sarcofagului de vremi". Partitura interpretativă se dovedește astăzi
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15090_a_16415]
-
Gabriela Ursachi Dacă luăm de bun paradoxul călinescian că biografia unui artist nu începe, cum se spune, cu anul nașterii, ci cu acela al morții, e momentul a socoti acum, cînd se împlinesc 80 de ani de la dispariția lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922), în ce măsură reușește autorul Vieții la țară să spargă "pereții sarcofagului de vremi". Partitura interpretativă se dovedește astăzi extrem de generoasă în tonalități și game, de la trîmbița elogiului macedonskian la debutul său liric în Literatorul: "Fie
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15090_a_16415]
-
un fost distins președinte al Camerei." Malițiozitate sau umor involutnar? Greu de spus. Evoluția acestui controversat precursor are etape lungi, dar distincte de formare, consacrare și declin. Debutează în 1877, nerelevant, în Ghimpele (revistă la care se făptuise cu cîțiva ani mai devreme și debutul lui Caragiale) cu o "dedicație" galantă Domnișoarei Niculescu Aman și va continua în același stil desuet neconvingător, pînă în 1880 cînd Macedonski are revelația unei poeme de factură byroniană Levante și Kalavrita. Dar, după un scurt
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15090_a_16415]
-
e atît de radical, e radicalul prin excelență, în fața căruia a fi nuanțat e oarecum ridicol. Nu că Dan Petrescu n-ar lucra el însuși cu nuanțe, dar mesajul tuturor textelor de opinie sau atitudine scrise de el în ultimii ani este unul clar: fiți tranșanți! în astfel de condiții a spune că Dan Petrescu e așa și așa pare neadecvat. Și totuși: un oarecare amestec de doze, numeroase oscilații de ton, cîteva reducționisme de dragul verdictului pur fac din acest autor
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
că nu simple articole, ci unele adevărate studii, foarte multe în regim de serial, dar totuși articole. Spre deosebire de atîtea alte cărți compuse din articole (adică majoritatea covîrșitoare a cărților de critică, eseu, teorie publicate în spațiul mioritic al ultimilor 10 ani, unde nimeni nu mai are chef și răbdare să scrie acasă o carte de la cap la coadă), acestea două ale lui Dan Petrescu au o indiscutabilă coerență de atitudine. Dan Petrescu e la fel de demitizant, de nervos, de curajos în fiecare
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
înțeleagă mare lucru din caracterul cu totul aparte pe care cenzura comunistă l-a avut în epocă și să facă comparații istorice cu totul deplasate. în alte cazuri Dan Petrescu pune la colț fără milă cărțile mult prizate în ultimii ani ca documente zguduitoare și mărturii emoționante. Așa se întîmplă cu Cartea albă a securității, cu Anatomia mistificării, cu Această dragoste care ne leagă. Demonstrația nu se oprește însă aici, cercul se închide, cu mare satisfacție pentru cititor, prin aducerea în
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
utilizării documentelor, în general defectuoase, putem menționa și o fericită excepție: Anton Golopenția, Ultima carte. Text integral al declarațiilor în anchetă ale lui Anton Golopenția aflate în arhivele S.R.I. (Editura Enciclopedică, 2001), rod al strădaniei editoriale desfășurate vreme de cîțiva ani de profesoara Sanda Golopenția de la Brown University, Providence, în colaborare cu editura amintită. Avem de-a face, pe scurt, cu singurul volum din pletora celor ieșite în ultimii ani care să exploateze documente de arhivă într-un mod absolut corect
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
Editura Enciclopedică, 2001), rod al strădaniei editoriale desfășurate vreme de cîțiva ani de profesoara Sanda Golopenția de la Brown University, Providence, în colaborare cu editura amintită. Avem de-a face, pe scurt, cu singurul volum din pletora celor ieșite în ultimii ani care să exploateze documente de arhivă într-un mod absolut corect, constituindu-se într-un exemplu de acuratețe editorială cvasi-maniacală: 110 pagini de introducere, aproape 150 de note, indice de nume, cîteva facsimile și încă o notă asupra ediției alcătuiesc
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
chiar și citirea sumarului intrigă. Probabil că cititorii își amintesc "cărțile enervante" din volumul trecut. Capitolul (rubrica) se numește acum "cărți greșite" și se ocupă mai ales de cărți cu probleme de ideologie sau de istorie a ultimilor 50 de ani. Autorul a devenit cumva mai serios, mai grav. De la voioșia estetică a cărților enervante, la amarul cărților greșite, e o trecere care ar trebui să ne pună pe gînduri. Se continuă jocul cu "necitirea", cu propria (falsă sau reală) necitire
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
loc la standul Editurii Hanser unde a acceptat să stăm de vorbă, senin și liniștit, în fața microfonului, în vîltoarea și forfota atît de specifice Salonului de Carte de la Frankfurt pe Main. R.B.: Domnule Rüdiger Safranski, cam în urmă cu cinci ani a apărut cartea d-voastră Wieviel Wahrheit braucht der Mensch?/ De cît adevăr are nevoie omul. Deci, de cît adevăr avem nevoie azi? R.S.: În primul rînd, avem nevoie de mult mai puține informații decît cele care sunt vînturate prin
Rüdiger Safranski - Să cugetăm înainte de a da sentințe by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15095_a_16420]
-
o mare problemă, azi. Vorbim de adevăr, dar în fond - e lucru știut - nici nu există un singur adevăr... Dacă mă refer numai la țara din care provin și pentru care realizez emisiuni radiofonice - România -, acolo, în urmă cu zece ani, s-a produs acea "revoluție televizată", iar termenul de "sindromul Timișoara" s-a impus și în mass-media din Occident. Opinia publică a fost bombardată cu imagini și informații de tot felul, care apoi au fost infirmate. Nici pînă astăzi "adevărul
Rüdiger Safranski - Să cugetăm înainte de a da sentințe by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15095_a_16420]
-
suflet; eu le numesc "verkörperte Wahrheiten" (adevăruri întrupate). Vă adresez acum o întrebare naivă, ca și cum aș întreba un oracol: au nevoie oamenii din Estul Europei de mai mult adevăr decît cei din Occident? Popoarele est-europene, care abia de vreo zece ani au revenit într-o societate deschisă, au nevoie în primul rînd de siguranța zilei de mîine, iar dragostea de adevăr este implicit și o dragoste pentru adevăr. Din această cauză dorința de adevăr este în acea parte a Europei mult
Rüdiger Safranski - Să cugetăm înainte de a da sentințe by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15095_a_16420]
-
cele "Internet". Există un astfel de fenomen și în Germania? Da există, și dacă nu greșesc el a apărut chiar înaintea celui din Franța. Au existat acele "Philosophische Praxen", un fel de alternativă la psihoterapie. Primele s-au înființat în anii '80 și ele și-au propus să readucă filozofia în "forum", ca pe vremea lui Socrate.
Rüdiger Safranski - Să cugetăm înainte de a da sentințe by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15095_a_16420]