KorAP: Find »[drukola/base=barbă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...148 149 150 ...249 >

6,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

nu rămâne decât urciorul de lut în care a ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza în cascada unui pârâu, liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul ca și barba cu firele lor, și în palmele întinse spre izvorul etern al vieții, Soarele, viespii să-și facă fagurii și cetatea lor de ceară... Râul, curgând în veci proaspăt, să mă dizolve și mă unească cu întregul naturei, dar să mă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
nimic... adormi adânc, adânc... Marea purta în patul ei moale și albastru două cadavre unite, strâns îmbrățișate, însă vântul, trecând pintre crengile unui arbor vechi, mișca între cre [n]gile-i aplecate oasele albite de curgerea apelor a unui om cu barbă lungă, a cărui profeție se-mplinise. {EminescuOpVII 155} CEZARA* (E) I In zidul monastirei, privit din grădină, se văd feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e toată întrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Și nu rămâne decât urciorul de lut în care au ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele... în palmele-mi întoarse spre izvorul vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei. Astfel cadavrul meu va sta ani

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e din șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrîe și clăpăesc la fiecare pas, Barba albă i-e rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două, scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis" zise pictorul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Și nu rămâne decât urciorul de lut în care au ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și- n palmele-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei, dar să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ținîndu-mă în tremurândele lor brațe, povești fantastice despre zâne îmbrăcate în aur și lumină, cari cântă senina lor viață în palate de cristal. Au trecut ani d-atunci - și parc-a fost ieri - ieri pare - că - mi încîlceam degețelele în barba lor cea albă și ascultam la graiul lor cel înțelept și șoptitor, la înțelepciunea trecutului, la acele vești din bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut. Să fi trăit pe timpii aceia când Domni îmbracați în haine

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în casă se jucau d-a cărțile, dar mama sta tot întinsă, tot nemișcată, tot galbenă. A treia zi o au dus-o oamenii la o casă de lemn cu o cruce deasupra - la biserică; un om bătrân cu o barbă albă, îmbrăcat în haină lungă și văpsită fel de fel, cânta încet și pe nas, apoi a pus-o într-o groapă, au aruncat țărână deasupra ei de-au acoperit-o... M-am întors acasă... Nu vorbisem neci o vorbă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
foc și fierbea mâncare. - Tu ești, Finițo? zisei eu sculîndu-mă, luîndu-i capul între mâni și sărutînd-o. - I, Doamne! zise ea surâzând cu degetele la gură și măsurîndu-mă cu ochii din creștet pîn-în talpe. Ce mare te-ai făcut... Uite! și barbă și mustăți... Da tare ești galben, vere, pare c-ai fi îndrăgit? - Nu știi tu, zisei eu, uitîndu-mă în ochii ei inocenți și lucitori, nu poți ști tu ce am suferit. Dar ce frumușică era verișoara mea. Fața albă și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
piele, vechi, risipite, unele căzute pe jos. Oblonul cu icoana erau în păretele dintre camera aceasta și alta, mai mică, alături. Preotul era spânzurat de-un cui mare de fier deasupra ușei... Ochii lui erau întorși cumplit, din gură, peste barbă, curgea spuma cea vânătă a morții, mînele sale erau dinainte legate. Alături c-un părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu marii ei ochi negri înfundați, încongiurați cu mari cearcăne vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
acea martiră sântă, albă. Și vergină, zăcând întinsă pe pământ alături cu acele figuri satanice și dobitocești totodată. Unul din ei da vânt preotului și-l clătina de picioare într-o parte și-ntr - alta, altul i-atinse lumânarea de barba lui cea albă, care prinse foc și începu a arde-n sus... Pielea cea vânătă de pe fața bătrânului începu să plesnească, genele albe și lungi se {EminescuOpVII 209} aprinsese, pielița de pe ochi, arzând, se trase-n sus, astfel încît ochii

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
să plesnească, genele albe și lungi se {EminescuOpVII 209} aprinsese, pielița de pe ochi, arzând, se trase-n sus, astfel încît ochii încă lucii se holbau sălbateci și-ntorși cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era un spectacol cumplit și înfiorător! Barba arsă, fața negru de pârlită, ochii întorși și înfundați, gura deschisă, plină de spume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap de mort schilod care-și îndrepta ochii săi, ce părea a vorbi cu toată cumplenia faptelor, către

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cu pălăria lăsată pe ochi, în chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un țigan bătrân o făcea să răsune când vesel, când plâns. Fața neagră și espresivă, barba albă ca zapada, ochii mai stinși și discolorați de bătrânețe, pieptul păros și gol, abia acoperit de-o cămașe neagră, căciula cafenie de oaie, ruptă, astfel încît prin rupturi ieșea pe - alocurea părul alb al capului: astfel ședea bătrânul pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vinete {EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui Dumnezeu, căci credeam că vin să mă omoare. Intră temnicerul bătrân cu barba roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Luna poleia pietrișul uliței ce-l puteai număra, și umbra evreului, lipită pe păreți, îl urma parecă... într-o căsuță mică se vedea pin fereasta colbăită și afumată arzând un muc. El s-apropie și bătu încet. Un bătrân cu barba sură și lungă apăru în prag. Erau Ruben și Levy. - Le-ai adus, zise el încet, și ce face Hagar a mea, ginere? zise el încet, Hagar cea frumoasă! - Hagar? Mă numești ginere și-ntrebi ce face Hagar? întrebă cel

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o ții de rău, Ruben? Sărmana fată, cum va fi plângând ea-n pustiu și mă va fi blăstemînd, căci eu am jertfit-o pe Hagar a mea ca Iepth sin Gibud... Dar taci... să tăcem, zise bătrânul netezindu-și barba, să-mpărțim aurul ce mi l-a dat creștinul, treizeci galbeni venetici, să-i împărțim ca rude de sânge. El își ridică poala caftanului și scoase o pungă veche de piele, o puse pe masă, trase un scaun și șezu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
n-auzi? - Lumina încă arde, zise Levy. - Am spus, lumina între tine și mine - iată, zise, Ruben, ș-o răsturnă la pământ. Se stinse, numai sfeștila mai licărea. El și-ntinse mînile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mînă-și strânse brâul, cu cealaltă lovi cu cuțitul pe contrariul lui și-i străpunse gâtul, încît sîngele-i împroșcă obrazul. Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sîngele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
sări de pe scaun și luă sacul pe care Ruben l-adusese, îl dezlegă la gură, scoase și distinse * pe masă ce era în el... erau straie purtate de Domn, cari odată de mare preț or fi fost. Levy murmură în barba pe care și-o ridica[se] cu mâna la buze. Pe uliță nu era nimeni. Luna apusese, părea că inima nopții își scursese sângele luminos, căci era întuneric... Cercă dacă ușa-i bine închisă, întinse o cergă veche peste mort

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de apă. Eu am adus un urcior plin și am venit la Hagar a mea în turn. - Vai, Ștefane, zise ea încet, te-ai făcut urât acum. Ai lipsit multă vreme de la mine și de la copilul meu, ți -ai lăsat barbă de supărare, n-ai tuns-o, de mult lucru ce-ai avut la palatul nostru cel nou... Și erai așa de frumos, Ștefane, și sărutarea gurei tale era ca vinul de Chipru, și ochii tăi - ca ochii de hulub. - Hagar

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ul] e[r]a crunt. Într-un colț al casei mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași mână umblând pe masă peste o hârtie și acum distinse un bătrân cu capul aplecat peste masă, a cărui barbă sură atingea hârtia. El simți cum mînile mici îi îmblă peste trup și descheie toate curelele de la armura lui, îi iau casca din cap, îi scot încălțămintele - dar era foarte înghețat. În sfârșit, fără greutatea armelor și dezbrăcat, el căzu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
că era acoperit bine, că-i era cald și bine; își deschise [ochii], se uită *: în casă [era] o lumină mai clară. Bătrânul îmbla prin casă. El era îmbrăcat în negru, avea o față mare și o frunte, naltă și barbă pîn-în brâu. El îmbla prin casă, dar nu i se auzeau pașii și ochii-i păreau închiși. El voi să vorbească, dar își simți gura astupată. Atunci simți abia că este cineva lângă el. Tăcu, își întinse numai brațul stâng

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fără de vis, un întuneric fără spațiu și fără timp. *** Nu-l lasa! Sfrrr! După el, băieți!... Hahaha... Și copiii desculți, cu pălăriile lor mari, fugeau de le pocneau călcâiele după un cerșitor bătrân și trențăros, cu fața speriată și cu barba zburlită. Azvârleau pietre după el... și el plângea sărmanul și striga din toate puterile: - Cucurigu!... Un franciscan tânăr și palid trecu pe lângă el... el s-aruncă la picioarele lui și-ncepu să-i sărute poalele rasei și-și ridică mînele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
firești și totuși dacă s-ar fi întrebat de ce le face nu și-ar fi putut da socoteală... Avea instinctul neconștiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuință fără să știe spre ce scop. El își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit... deschise [O] ladă seculară și mohorâtă... scoase din ea haine frumoase de catifea și se schimbă în ele... Scoase o oglindă din ladă și se admiră în ea... găsi un șip vioriu plin de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
nu lipsește nici acest control, cel mai sigur, al realității... Și acest om s-ar contrage-ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de pe uliță să ia sama să nu-l calce, ori s-ar subția într-o prăjină cu barbă englezască și cu pălărie naltă, ori s-ar îngroșa ca un birtaș bavarez... ar trece printr-o mie de figuri el însuși și, dac-ar dormi toată viața lui, nici în minte nu i-ar mai veni să se îndoiască

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
trezvie... va să zică nu lipsește nici însuș acest control, cel mai sigur, al realității - și acest om s-ar contrage-ntr-o cartofă care - ar striga oamenilor de pe uliță să nu-l calce, or s-ar subția într-o prăjină cu barbă englezască și cu pălărie naltă, or s-ar îngroșa ca un birtaș bavarez... ar trece printr-o mie de figuri el însuși și, dac-ar dormi toată viața lui, nici în minte nu i-ar mai veni să se îndoiască

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]