3,973 matches
-
durere ischemică de repaus; Stadiul IV : ulcerație sau gangrenă. Utilitatea acestei clasificări la pacienții cu diabet poate fi limitată datorită motivelor menționate anterior (85). In sfîrșit, nu trebuie uitat faptul că durerea în membrele inferioare este o problemă de diagnostic diferențial și că alte cauze (de ex. claudicția venoasă, durerea neuropată, bolile osteoarticulare) trebuie excluse. Inspecția membrelor inferioare, palparea pulsului și auscultația sunt metodele de bază ale examenului clinic. Chiar dacă informațiile pe care le oferă aceste metode are o valoare limitată
Piciorul diabetic [Corola-website/Science/92027_a_92522]
-
multe comete, asteroizi și obiecte din cadrul centurii Kuiper au orbite foarte eliptice. Pozițiile corpurilor în sistemul solar pot fi prezise folosindu-se modele numerice. Deși Soarele domină sistemul prin masa sa, el măsoară doar 2% din momentul cinetic, datorat rotației diferențiale din interiorul Soarelui gazos. Planetele, dominate de Jupiter, măsoară cea mai mare parte din restul momentului cinetic datorat combinației dintre masele, orbitele și distanțele lor față de Soare, cometele având cel mai probabil și ele o contribuție semnificativă la total. Datorită
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
2181 m.Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidență flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanța de gresii, marne și conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiționat apariția prin dezagregare și eroziune diferențială, a unui relief rezidual de turnuri și coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele și Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiței domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Țapului), doline, chei (Horoabele, Urșilor, Peșterii
Județul Dâmbovița () [Corola-website/Science/296657_a_297986]
-
de sub Mecetul Turcesc și de la obârșia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene. Subcarpații Ialomiței formează treapta colinară înaltă ce constituie partea central-nordică a județului. Sunt alcătuiți dintr-o asociere de dealuri și depresiuni, acestea din urmă fiind generate de eroziunea diferențială și dispuse în lungul văilor principale. Un prim aliniament îl formează Subcarpații interni, alcătuiți din fliș cretacic și paleogen, în care se dezvoltă pinteni prelungi cu înălțimi de 800-900 m, situați la baza masivelor Bucegi și Leaota. În lungul văilor
Județul Dâmbovița () [Corola-website/Science/296657_a_297986]
-
(n. 17 august 1601, Beaumont-de-Lomagne aproape de Montauban, Franța d. 12 ianuarie 1665, Castres, Franța) a fost un avocat, funcționar public și matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale vaste în diferite domenii ale matematicii, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților. Lui Fermat îi este atribuit într-o măsură mai mică calculul modern, în special, pentru contribuția sa referitoare la tangente și punctele staționare. Fermat este considerat de unii autori "părinte" al calculului diferențial "și" al
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților. Lui Fermat îi este atribuit într-o măsură mai mică calculul modern, în special, pentru contribuția sa referitoare la tangente și punctele staționare. Fermat este considerat de unii autori "părinte" al calculului diferențial "și" al teoriei numerelor. A avut contribuții și în geometria analitică și probabilitate. S-a născut în orașul Beaumont-de-Lomagne din Occitania. Tatăl său, Dominic Fermat, era un bogat negustor de piei și consilier al orașului Beaumont-de-Lomagne. Copilăria și-a petrecut
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
matematician, Fermat a fost un autodidact, dar și un matematician diletant. Cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial pentru aflarea tangentei la o curbă. În 1639 a stabilit o metodă generală pentru rezolvarea problemelor de maxim și de minim, metodă care ulterior a devenit celebră. A descoperit derivata funcției putere. A rezolvat cuadratura parabolei și a hiperbolei. A
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
de funcții, cum ar fi concavitatea și convexitatea. Trebuie menționat că nu toate funcțiile admit derivate. De exemplu, funcțiile nu au derivate în punctele în care au o tangentă verticală, în punctele de discontinuitate și în punctele de întoarcere. Calculul diferențial și integral au fost inventate practic simultan, dar independent unul de celălalt, de către englezul Isaac Newton (1643-1727), respectiv de către matematicianul german Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716). Se poate menționa, cu titlul aproape anecdotic, dar absolut real, că lumea științifică a
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
În matematică, o ecuație diferențială ordinară este o ecuație diferențială care descrie o relație prestabilită între o "funcție necunoscută", argumentele acesteia și derivatele ordinare ale sale. În practică, se presupune de obicei că "funcția necunoscută" există, deși stabilirea riguroasă a acestui fapt poate cere noțiuni
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
În matematică, o ecuație diferențială ordinară este o ecuație diferențială care descrie o relație prestabilită între o "funcție necunoscută", argumentele acesteia și derivatele ordinare ale sale. În practică, se presupune de obicei că "funcția necunoscută" există, deși stabilirea riguroasă a acestui fapt poate cere noțiuni de topologie. Ordinul unei ecuații
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
care descrie o relație prestabilită între o "funcție necunoscută", argumentele acesteia și derivatele ordinare ale sale. În practică, se presupune de obicei că "funcția necunoscută" există, deși stabilirea riguroasă a acestui fapt poate cere noțiuni de topologie. Ordinul unei ecuații diferențiale este dat de derivata de cel mai mare ordin a funcției necunoscute. Odată cu apariția calculului diferențial și integral a început și studiul ecuațiilor diferențiale, necesitatea lor apărând clar din modelele care au dus la construirea conceptelor de bază ale analizei
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
În practică, se presupune de obicei că "funcția necunoscută" există, deși stabilirea riguroasă a acestui fapt poate cere noțiuni de topologie. Ordinul unei ecuații diferențiale este dat de derivata de cel mai mare ordin a funcției necunoscute. Odată cu apariția calculului diferențial și integral a început și studiul ecuațiilor diferențiale, necesitatea lor apărând clar din modelele care au dus la construirea conceptelor de bază ale analizei matematice: tangenta la o curbă și viteza mișcării unui corp. Teoria ecuațiilor diferențiale ordinare studiază procesele
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
necunoscută" există, deși stabilirea riguroasă a acestui fapt poate cere noțiuni de topologie. Ordinul unei ecuații diferențiale este dat de derivata de cel mai mare ordin a funcției necunoscute. Odată cu apariția calculului diferențial și integral a început și studiul ecuațiilor diferențiale, necesitatea lor apărând clar din modelele care au dus la construirea conceptelor de bază ale analizei matematice: tangenta la o curbă și viteza mișcării unui corp. Teoria ecuațiilor diferențiale ordinare studiază procesele de evoluție care sunt deterministe, finit-dimensionale și diferențiabile
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
Odată cu apariția calculului diferențial și integral a început și studiul ecuațiilor diferențiale, necesitatea lor apărând clar din modelele care au dus la construirea conceptelor de bază ale analizei matematice: tangenta la o curbă și viteza mișcării unui corp. Teoria ecuațiilor diferențiale ordinare studiază procesele de evoluție care sunt deterministe, finit-dimensionale și diferențiabile. Dacă evoluția ulterioară și trecutul unui proces sunt determinate univoc de starea sa prezentă, acest proces se numește determinist. Mulțimea tuturor stărilor posibile ale procesului se numește spațiul fazelor
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
tuturor stărilor posibile ale procesului se numește spațiul fazelor. Pentru un sistem mecanic, de exemplu, spațiul fazelor este o mulțime în care fiecare element este dat de ansamblul pozițiilor și vitezelor tuturor punctelor sistemului. Câteva exemple de aplicații ale ecuațiilor diferențiale ordinare sunt: O problemă cu valori inițiale (IVP:initial value problem), sau problemă Cauchy, este o ecuație diferențială/sistem de ecuații diferențiale formula 3 cu formula 4 pentru care avem condiția suplimentară formula 5, unde: formula 6 și formula 7. Fără a restrânge generalitatea putem
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
o mulțime în care fiecare element este dat de ansamblul pozițiilor și vitezelor tuturor punctelor sistemului. Câteva exemple de aplicații ale ecuațiilor diferențiale ordinare sunt: O problemă cu valori inițiale (IVP:initial value problem), sau problemă Cauchy, este o ecuație diferențială/sistem de ecuații diferențiale formula 3 cu formula 4 pentru care avem condiția suplimentară formula 5, unde: formula 6 și formula 7. Fără a restrânge generalitatea putem presupune că formula 8, formula 9. Fie formula 10 un interval, formula 11 mulțime deschisă și formula 12 o o aplicație. Problema determinării
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
interval, formula 11 mulțime deschisă și formula 12 o o aplicație. Problema determinării unui interval formula 13 și a unei aplicații formula 14 cu proprietățile : (1).formula 15 este derivabilă pe formula 16; (2).formula 17, pentru orice formula 18; (3).formula 19, pentru orice formula 18 se numește ecuație diferențială ordinară de ordinul întâi, definită de aplicația formula 12 și se notează pe scurt :formula 22. Dacă, în plus, se mai dau formula 23 și formula 24, problema determinării unui interval formula 25 astfel încât formula 26 și a unei aplicații formula 14 cu proprietățile (1).,(2). și
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
în: metode numerice cu un pas (de exemplu metode de tip Runge-Kutta) și metode numerice cu mai mulți pași (de exemplu metode de tip Adams sau metoda diferențierii regresive-BDF) Metodele de tip Runge-Kutta pot fi folosite pentru aproximarea soluțiilor ecuațiilor diferențiale, atât ca metode de sine stătătoare, cât și ca metode pentru determinarea primilor pași în metodele cu mai mulți pași. Aceste metode au fost dezvoltate în jurul anului 1900 de către matematicienii germani C. Runge și M. W. Kutta. Unul dintre avantajele
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
folosite pentru a condensa mai multe ecuații liniare ca mai sus într-un singur vector ecuație, și anume: unde "A" = formula 2 este matricea care conține coeficienții ecuațiilor date, este vectorul , reprezintă , și este vectorul nul. În mod similar, soluții "ecuațiilor diferențiale liniare "formează spații vectoriale. De exemplu, produce , unde "a" și sunt constante arbitrare, și e funcția exponențială cu baza naturală. "Bazele" permit reprezentarea vectorilor cu ajutorul unui șir de scalari numit "coordonate" sau "componente". O bază este o mulțime (finită sau
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
pentru o matrice fixă "A", ca mai sus. Nucleul aceastei aplicații este un subspațiu de vectori x , astfel încât , care este tocmai mulțimea soluțiilor sistemului omogen de ecuații liniare care aparțin lui "A". De asemenea, acest concept se extinde la ecuații diferențiale liniare În aplicația corespunzătoare derivatele funcției "f" apar liniar (adică nu apar de exemplu sub forma de "f""("x")). Când diferențierea este o procedură liniară (adică și pentru orice constantă ) această atribuire este liniară, și se numește . În particular, soluțiile
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
În aplicația corespunzătoare derivatele funcției "f" apar liniar (adică nu apar de exemplu sub forma de "f""("x")). Când diferențierea este o procedură liniară (adică și pentru orice constantă ) această atribuire este liniară, și se numește . În particular, soluțiile ecuației diferențiale formează un spațiu vectorial (peste sau ). "Produsul direct" al unor spații vectoriale și "suma directă" a unor spații vectoriale sunt două moduri de a combina o familie indexată de spații vectoriale într-un nou spațiu vectorial. "Produsul direct" formula 8 al
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
din bază ca fiind suficiente pentru scopul aproximării, ci, împreună cu procedeul Gram-Schmidt, ea permite și construirea unei . Astfel de baze ortogonale sunt generalizările la nivel de spațiu Hilbert a axelor de coordonate în spațiul euclidian finit-dimensional. Soluțiile a diverse ecuații diferențiale pot fi interpretate în termeni de spații Hilbert. De exemplu, numeroase de domenii ale fizicii și ingineriei duc la astfel de ecuații și soluții cu anumite proprietăți fizice sunt frecvent utilizate ca funcții de bază, de multe ori ortogonale. Ca
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
f" pe un domeniu Ω: Atunci când mulțimea formată dintr-un singur punct, aceasta se reduce la distribuția Dirac, notată cu δ, care asociază unei funcții test "f" valoarea sa în punctul . Distribuțiile sunt un instrument puternic de rezolvare a ecuațiilor diferențiale. Deoarece toate noțiunile analitice standard cum ar fi derivatele sunt liniare, ele se extind în mod natural în spațiul distribuțiilor. Prin urmare, ecuația în cauză poate fi transferată într-un spațiu de distribuție, care este mai mare decât spațiul funcțional
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
Politehnice din Timișoara al cărei prim rector (sau director) a fost în 1920. A fost de asemenea deputat de Caransebeș. S-a ocupat în special de teoria ecuațiilor integrale și de aplicarea lor în rezolvarea unor probleme din teoria ecuațiilor diferențiale, aducând contribuții însemnate în acest domeniu. A publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuațiilor integrale, intitulat "Introducere la teoria ecuațiunilor integrale". A murit la 15 iunie 1929 la București. Din anul 1990 devine membru post-mortem al Academiei Române
Traian Lalescu () [Corola-website/Science/298276_a_299605]
-
tratează teme variate de teologie, drept, diplomație, politică, istorie, filologie și fizică. A fost fondatorul și primul președinte al ""Academiei de Științe"" din Berlin (1700). Leibniz moare la 14 noiembrie 1716 în Hanovra. Leibniz elaborează în jurul anului 1675 bazele calculului diferențial și integral, de o mare însemnătate pentru dezvoltarea ulterioară a matematicii și fizicii, independent de Isaac Newton, care enunțase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferențial și integral se folosesc
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]