5,812 matches
-
vorbelor d-tale sunt criminale!... Înțelegi? Criminale!... O, o!... Vasăzică asta ți-e vitejia?... Uite pe cine am propus eu pentru medalia de aur! Poftim!... Medalie de aur!... Glonte, nu medalie... Îl împroșcă cu o privire grea de ură și dispreț, apoi deodată îi întoarse spatele, strivind între dinți o înjurătură și smucindu-și mustața cu mâna dreaptă mică, grasă, încărcată de inele, ca o mână de femeie cochetă. Bologa rămase senin, nemișcat și cu gândul mereu că trebuie să-l
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îi era scârbă de toți, cu Gross în frunte. Din pricina aceasta nici nu s-a amestecat printre ei, și cu pionierul de-abia a schimbat două vorbe indiferente. ― Da?... Ei vezi?... Foarte bine! zise dânsul, vrând să arate curiozitate, cu dispreț în privire. ― Să vezi însă ce m-am gândit eu, reluă locotenentul de huzari, cuprinzîndu-i de mijloc. Dacă izbutim să vorbim cu generalul, trebuie să căutăm să-l convingem că merităm și noi un concediu după aproape cinci luni de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întindă mâna și ridică puțin brațul, nehotărât însă, zicând cu glas tremurat de dragoste: ― Da, da, așa-i... chiar așa, căci... și eu sunt român... ― Dacă ai fi adevărat român, n-ai trage în frați, răspunse repede sublocotenentul cu atâta dispreț, încît i se schimbă deodată înfățișarea. Locul d-tale ar fi dincolo, nu aici, domnule... Dar români ca d-ta... Bologa păli. Brațul i se zgârci și pumnii se încleștară. Lumea întreagă parcă se rostogolea vertiginos într-o prăpastie. Îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aici, domnule... Dar români ca d-ta... Bologa păli. Brațul i se zgârci și pumnii se încleștară. Lumea întreagă parcă se rostogolea vertiginos într-o prăpastie. Îi fulgeră prin gând să se arunce asupra sublocotenentului, să-i smulgă din inimă disprețul. Dar, în aceeași miime de secundă, își mai zise că prizonierul îl face de batjocura ofițerilor. Uluit, întoarse spatele românului și se uită cu un surâs nedumerit la ceilalți, așteptând acum de la ei salvarea din situația aceasta îngrozitoare. Glasul căpitanului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De ce? Tu vezi de serviciu și taci mulcom! Dacă va fi nevoie, te vom chema, n-ai grijă... Acuma sunt în perspectivă evenimente mari, foarte!... Toată lumea trebuie să fie la datorie! Apostol Bologa nu-și putu stăpâni o strâmbătură de dispreț când lepădă receptorul, căci aghiotantul care nu fusese niciodată în tranșee și care ar fi fost în stare să perie în fiece zi pe toți generalii armatei, numai să nu intre el în foc, pomenind despre "evenimentele foarte mari", își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
conducător, osândită să scârțâie infinit, fără rost, îngrozitor de fără rost... În asemenea lume viața ar fi un chin atât de cumplit, că nici o ființă simțitoare nu ar mai putea trăi!... Ar fi într-adevăr sfârșitul lumii... Gross îl privi cu dispreț, zâmbitor mai întîi, apoi cu mirare și în sfârșit izbucni adânc indignat: ― De mii de ani se zbuciumă omul implorând binefacerile Dumnezeului iubirii, și din an în an mai rău! Fiindcă iubirea e zestrea fricoșilor și a neputincioșilor... Martirii întru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
izbucni în lacrimi. Groparul stărui să răspundă "domnului locotenent", dar toate fură în zadar: Ilona plângea și nici în ruptul capului nu voia să deschidă gura. ― Ne pierdem vremea de pomană, domnule locotenent, zise în cele din urmă Vidor cu dispreț. Muierea tot muiere, din lacrimi n-o scoți nici cu șase boi... De altminteri, ce să mai lungim vorba, că fata trebuie să facă precum îi poruncesc eu! Se mai uită o clipă în ochii lui Apostol, apoi se duse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moarte și bubuitul tunurilor îl îngrozea, încît își astupa urechile. Veșnic i se părea că e prea aproape de front reședința cartierului și își dibuia beciuri speciale unde să se ascundă de aeroplanele vrăjmașe. Se credea totuși erou și avea un dispreț aproape curajos față de barbarii din tranșee. Acuma, văzând la spatele lui Bologa pe plutonierul cu fața cenușie și deoarece Bologa examina casele și acareturile indiferent, parcă nici n-ar fi vrut să-l mai asculte, pretorul strigă cu mândrie și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mânia printr-o înjurătură strivită în dinți, se așeză și cercetă pe rând toate lucrușoarele. Când dădu peste harta cu pozițiile, nu se mai putu stăpâni. Sări în picioare și, arătînd-o lui Bologa, strigă: ― Dar asta? În ochi îi fulgera dispreț și ură și triumf... Apoi scrise raportul și făcu schița, liniștit, cu conștiința împăcată, în vreme ce Apostol, pe colțul patului, își trudea zadarnic mintea să ghicească ce-o fi hârtia pe care i-a arătat-o locotenentul... După ce împachetă toate lucrurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încheie cu băgare de seamă nasturii hainei, își potrivi casca, își puse mănușile căptușite și, fără să vrea, se uita numai la Bologa. Se gândea că trebuie să-i facă o imputare măcar sau să-i arunce un cuvânt de dispreț, care să-l umilească. Și-i zise deodată cu glas moale: ― Vezi, Bologa?... Îți aduci aminte când te-am prevenit în tren și pe urmă și... Rău îmi pare că... Eu mi-am făcut datoria... numai datoria, precum trebuie să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebuia. ― Asta e schița oficială, de la serviciul meu, îngînă dânsul, uitîndu-se pe hartă și căutând, instinctiv, drumul pe unde a vrut să treacă dincolo și locul unde s-a întîlnit cu Varga. ― Știu... sunt și eu militar, zise pretorul cu dispreț. Dar cum a ajuns în buzunarul d-tale? Și tocmai când încercai să dezertezi la inamic? ― Fiindcă... fiindcă... bolborosi Apostol, încurcat, roșind brusc și apoi oprindu-se rușinat că iar era să mintă. ― Să-ți spun eu cum, reluă pretorul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși scumpo... de nu te-aș fi văzut Au astă bogăție de-amor aș fi avut? Durerea-mi este dragă, căci de la tine-mi vine Și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăște-mă, privește la mine cu dispreț, 120Să te iubesc prin astea tu mai mult mă înveți. Spuneți-mi cumcă fața o mască e de ceară Și mai mult o să crească iubirea mea amară! Că-n lupanar văzut-o-ați jucând, bătând din palme Și o să-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ciocanul Cu aurul fals al vorbii spoiesc zădarnic banul Cel rău al minții mele... și vremea este vama Unde a mea viață și-a arăta arama. "Să reproduci frumosul în forme" ne înveți: De-aceea poezia-mi mă împle de dispreț... Dator e-omul să fie a veacului copil, Altfel ca la nevolnici el merit-un azil Într-un spital... Acolo cârpească cu minuni Păreții de chilie și spună la minciuni... Da! ticălos e omul născut în alte vremi... Sincer, îți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Decît pe vecinicie să mă omori pe mine? {EminescuOpIV 303} "Au crezi tu că eu tremur, dar vezi - mai cred în moarte - "Ai fi prea blând să ai tu în mînă-ți astă soarte, Aș rîde-atunci de viață, muncind-o cu dispreț, Aș omorî în mine o sută de vieți "Muncind în mine însumi al firei orice nerv, "Peirea cea eternă în pieptu-mi să o serv... "Dar, vai, tu știi prea bine că n-am să mor pe veci - Că vis e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lume nimănui? Virtutea e-o poveste... când gândul ți-l ascuți Tu vezi că slăbiciuni sunt vestitele virtuți: Noblețea-i slăbiciunea acelor ce nu pot Pe sine să se pue deasupra peste tot, Să aibă pentru toate adânc și greu dispreț, Hrănind a lui viață din sute de vieți. A nu-ți ține cuvântul când nu-ți vine-ndemînă A desbrăca pe-acela, ce ți s-a dat pe mână, A înșela mulțimea cu mii făgăduinți, Când ai mințit odată să te
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sigur fii la rele de-apururea urma-va, "Cu sânge și cenușă pământul presura-va... "Ferește-te de una, să te păzească ceriul, "Să nu te-mping-un demon a spune adevărul. "A spune: că nu-s vrednici de cât de-adînc dispreț, Că pentru-o vorbă goală jertfești a lor vieți, "Că-n tine nici îți pasă măcar de-ale lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-incarci e o ocară, Că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din conținutul ei. Oricărui cronicar de artă îi pot înmuguri gânduri de ayatolah. Cu ceai de sunătoare nu poți recepta o poezie scrisă la temperatura coniacului. A rupe condeiul unui scriitor e ca și cum ai ucide o căprioară când bea apă. Disprețul artei este combustibilul frigului. În artă contează drapelul, nu solda. Poezia - o împărtășanie a orelor de taină. Arta încearcă o îmblânzire a abisurilor din noi. Reduta din fața oricărui creator este durata. Un aforism poate fi un grăunte de uraniu spiritual
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
este cea mai subtilă pedagogie. În artă, esența devine coloană. În artă este nevoie de arhitecți, nu de zidari. Gioconda - o nouă dovadă că omul este un altar de surâsuri. Cultura este moneda cea mai stabilă a relațiilor interumane. Cultivând disprețul față de carte și de artă în general, mass-media poate face din omul contemporan o frumusețe de imbecil. Mileniul al treilea s - a născut captiv al subculturii media. Comunismul a fost ineficient. El nu a izbutit să creeze un om nou
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
3. Am și eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decît voi. Și cine nu știe lucrurile pe care le spuneți voi? 4. Eu sunt de batjocura prietenilor mei cînd cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură! 5. Dispreț în nenorocire! iată zicerea celor fericiți: dă brînci cui alunecă cu piciorul! 6. Jefuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mînie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este în pumn. 7. Întreabă dobitoacele, și te vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
judecătorilor. 18. El dezleagă legătura împăraților și le pune o frînghie în jurul coapselor. 19. El ia robi pe preoți, El răstoarnă pe cei puternici. 20. El taie vorba celor meșteri la vorbă. El ia mintea celor bătrîni; 21. El varsă disprețul asupra celor mari. El dezleagă brîul celor tari. 22. El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morții. 23. El face pe neamuri să crească, și El le nimicește; El le întinde pînă departe, și El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul; 33. dacă mi-am ascuns fărădelegile ca oamenii și mi-am închis nelegiuirile în sîn, 34. pentru că mă temeam de mulțime, pentru că mă temeam de disprețul familiilor, ținîndu-mă deoparte și necutezînd să-mi trec pragul... 35. Oh! de aș găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plîngerea iscălită de potrivnicul meu? 36
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
pe un vas plin cu mir. 32. În urmă el lasă o cărare luminoasă; și adîncul pare ca pletele unui bătrîn. 33. Pe pămînt nimic nu-i este stăpîn; este făcut ca să nu se teamă de nimic. 34. Privește cu dispreț tot ce este înălțat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace." $42 1. Iov a răspuns Domnului, și a zis: 2. "Știu că Tu poți totul, și că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale." 3. " Cine este acela care are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
viața după moarte a celor vechi i-a făcut să-i despăgubească pe cei [ce] muncesc viața lor prin o răsplătire după moarte și prin [o] disprețuire a averilor, în fine prin reducerea fericirei la un bun subiectiv, consistând din disprețul averilor și din supraprețuirea situărei * umile și a cugetării filozofice. Altfel cei noi. Siguri, prin succesele naturale despre moartea sufletului individual, sigur cumcă plăcerile simțurilor, ca singure esistente, sunt plăceri adevărate, de-o realitate necontestabilă, ei au voit realizarea prin
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
-o pot Când voi fi mort să mă îngropi aicea Pe acest pământ pe care l-am pierdut; 5 Pas de roman pe țerină să-mi calce În veci să-l simt pe suflet apăsând; Numai o veșnicie de durere, Dispreț, călcare sub picioare Poate ca să plătească crima ce am comis-o 10 Să umilească cruda mea mândrie. O vierme mândru inima ce-o rozi, Unde ești tu ca să te scot cu totul, Unde ești [tu] ca să te calc, te sfarăm
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
roaba ei, a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în țara Canaan. 4. El a intrat la Agar, și ea a rămas însărcinată. Cînd s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreț pe stăpînă-sa. 5. Și Sarai a zis lui Avram: "Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însumi ți-am dat în brațe pe roaba mea; și ea, cînd a văzut că a rămas însărcinată, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]