3,849 matches
-
pus de asemenea în relație cu divinitatea, poate fi așezat și acesta tot sub incidența religiosului, dar cu un semn negativ, pentru a sublinia diferența radicală față de modelele sacre. El face parte în mod intrinsec, chiar ca negare, din ceea ce dogma afirmă și apără cu tărie. Obținem astfel încă două suite de termeni: public-privat (imaginarul puterii - imaginarul cotidianului, două prime nivele tipologice și cronotopice); laic (reglementat normativ și dogmatic), religios pozitiv (manifestările divinității) și religios negativ (manifestările diavolului sau ale păcatului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
autocratului creștin și mare cărturar sau a constructorului de biserici sau de mănăstiri constă în gesturi edilitare, de finanțare, de tipărire de carte etc., întărită fiind prin ceremonialuri religioase și prin respectarea ritualurilor comunității (modelul de cucernicie). La întâlnirea cu dogma religioasă, se formează modelele sacre, ale apologetului, ecumenului, ascetului, clericului sau monahului (pentru codul cultural), modelul sfinților eliberatori sau al sfinților martiri (pentru codul eroicului). Acestora li se opun, într-un modul al negării, anti-modelul creștinului trădător sau al ereticului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sintagmatic), cu credințele populare, ereziile sau gnozele care traversează cultura și imaginarul popular creștin, cu bestiarele, complexele, codurile și unitățile spațiu-timp ("clase morfologice") și cu o zonă în care imaginile fantastice sunt generate de o imaginație bogată și insurgentă față de dogmă, completată, în sfârșit, cu o zonă a "literaturii" livrești (mai puțin liberă însă, din cauza vizibilității ei la nivelul elitelor, unde canonul este mai atent respectat). Speculum mundi Imaginarul medieval în scrierile din Țările Române Paradoxurile întemeierii statelor medievale românești 19
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ale sinelui, atât în manifestările "artei" religioase, cât și în spațiul public (pentru care problema comportă o discuție aparte) și în viața privată, societatea românească a reușit totuși să configureze, într-o cultură predominant orală și cu o mentalitate tributară dogmei ortodoxe conservatoare, o lume a imaginarului, deși marcată de spiritul rigid al timpului. Perioada la care mă refer, secolele XIV-XVIII, a fost dominată - cu terminologia lui Zumthor - de oralitatea mixtă (oralitatea coexistă cu scrierea, influența acesteia fiind mai curând minoră
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
autoritate. (Romanitatea orientală în Evul Mediu 198-99) Populația acceptase creștinismul încă din perioada Daciei romane, după care, prin forța lucrurilor, a fost mai aproape și a avut un contact constant cu credința "răsăriteană", devenită "ortodoxă", difuzată de imperiul bizantin prin dogmă, dar și prin ideologia basileică. Fără îndoială, exista o tradiție religioasă, așa cum amintește și Brezeanu în același loc (susținută de mărturiile arheologice, de hărțile diocezelor, de documente bizantine clericale sau ale cancelariei imperiale etc.), răspândită și dominantă în teritoriul de la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
deși creștini ortodocși, rămân "latini", înconjurați din trei părți de populații de limbă slavă. Ideea bizantină ajunge astfel [după Constantin Cantacuzino, n.n.] să se disjungă în două elemente: Imperiul roman și Imperiul grecesc. Românii, datorită originii lor latine, devenite o dogmă pentru cărturari, și nu numai în provincia de peste munți, își revendică apartenența la primul. Centrul cercului în care ei ființează nu mai e Roma "cea nouă", a ereziei latinilor, nici, cu atât mai puțin, Țarigradul greco-turcesc, Stambulul. Conștiința de a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Io Constantin Basarab Voievod", ca și în cartea neagoeană de învățătură, chipul idealizat al domnitorului caută să răspundă și programului general al politicilor militare locale, și celui de guvernare creștină, care are drept suport moral și drept etică a judecății dogma religioasă. Din principiu, ca "uns" al divinității, autocratul substituie instanța supremă atunci când veghează atent asupra credincioșilor, după cum autorii notează în același loc: Ce lucru mai bun și mai dumnezeesc supt soare iaste, prea luminate și înălțate Doamne, decât binele și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cuplului, dar și acuzarea femeii, fie și în ipostaza ei de "vrăjitoare". Păcatul, în înțelegerea mai tolerantă a medievalității răsăritene, poate fi ispășit prin abstinență (virginitate și monahism) și prin unirea creștină, însă în cel mai mare respect față de interdicțiile dogmei. Societatea românească nu renunță totuși la ideea cuplului ierarhizat, reflectată și susținută în imaginarul cult și în cel popular, prevalența omului adamic fiind motivată de imaginea unei Eve vinovate etern de înșelăciune. Trupul ei "bolnav" de păcat face ca opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
orientate doar către menținerea puterii. Hagiografiile, catehismele, scrierile lui Antim Ivireanul, precum culegerile de legi, mențin și ele, cum altfel?, acuzațiile generice aduse naturii păcătoase a femeii. Întreaga viață personală, atât cât i se îngăduia, îi este sever controlată de dogmă, care își extinde puterea astfel dincolo de granițele sensibilității feminine. Deși acestei soții și mame îi revine și datoria educării moștenitorilor, pe lângă veghea asupra treburilor casei, deși este stăpâna mitică a focului și simbolul creației, ea rămâne sortită spațiilor închise, care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru o altă viață, trăită în păcat, dar în care își poate asuma tocmai frumusețea naturii sale umane (surprinse de romanele populare importate din alte culturi). Atât această în-trupare, cât și ipostaza sfințeniei se regăsesc într-o lume controlată de dogma care, în fond, apropie magia de sacrificiul creștin, folosind aceeași măsură, a suferinței fizice. În imaginarul colectiv, în siajul discursului clerical, femeia este așezată mai aproape de diavol decât de bărbat, care se sustrage pe cât posibil de sub incidența păcatului adamic. Aparițiile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
unor chipuri feminine noi, diferite de cele medievale, descrise în tonuri mai îngăduitoare sau mai ironice, atente totuși la această existență mută, timp de secole, în imaginarul istoriografic. Între cuplul adamic și Fecioară, între păcat și sfințenie, între cotidian și dogmă, dar mai mereu în interiorul casnic, femeia din evul mediu românesc ne apare în scrierile culte supusă, tăcută și redusă la tiparul desăvârșit în comun de biserică și de puterea laică masculină. Cărțile populare: dincolo de regalitate și de cotidian Situate în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nefaste (Boia, Pentru o istorie a imaginarului 33). Biserica nu întârzie să reacționeze. Divagațiile tulburătoare și pervertirea sensului creștin al istoriei omenirii − semn al unei voințe divine de neinterogat și de nepătruns −, precum și încercarea de a ridica presiunea impusă de dogmă sau răstălmăcirea populară a Apocalipsei reprezentau pericole reale pentru credința dreaptă. Mărgăritariul fraților Greceanu îl citează pe Ioan Chrysostomos, iar Cele șapte taine ale bisericii, traduse de Eustatie Logofătul împreună cu Varlaam și tipărite de acesta, condamnă vehement ghicitul în stele
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
după modelul fabulosului precreștin. Textele sfinte devin, după această metamorfoză, niște basme sau povești din care mirabilul a fost expulzat, iar coordonata fantastică a ajuns consonantă cu creațiile și cu spiritul popular românesc. Ca și în legendele hagiografice, sacrul canonic (dogma și gândirea religioasă) este înlocuit de mit și de fabulos într-un epos eliberat de spaimă, mai aproape de umanitatea profană care își savurează cu încântare fantezia, dedublându-se (autor−lector) pentru a mima, ludic, mirarea. Până la "vesela Apocalipsă" din Țiganiada
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și timpul specifice încadrează, așadar, practica religioasă și tipul de exercițiu spiritual, determinându-le un rol diferit. Simbolistica majoră a "locuinței", pentru că stă în relație cu rolul femeii și cu imaginarul configurat în jurul ei, este încadrată și controlată atent de dogmă. În chip necesar, trupul ca lăcaș al sufletului trebuie să se purifice, pentru a permite contopirea umanului cu divinul, a materiei cu spiritul. Regăsim acest precept major în Învățăturile lui Neagoe, în scrierea Sicriul de Aur al lui Ion Zoba
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
celelalte spații "împotrivă"). Pentru prima ipostază, vorbim corelativ despre "vârsta de aur" a Edenului, despre ceremonial, dar și despre Înviere. Locul absolut de trecere între supra- și sub-terestru rămâne, în planul vieții pământești, biserica, de fapt "casa" instanței legiuitoare în numele dogmei, a ecclesiei. Transferând semnificațiile muntelui din mitologiile păgâne asupra construcției și asupra arhitecturii suple a turlelor, religia creștină adună în acest topos atât simbolul maternității (biserica−trupul Mariei), cât și pe cel al masculinității (purificarea prin ruga înălțată către cer
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sub autoritatea benefică a tatălui celest, reprimirea fiului risipitor (adamic) și iertarea lui. Biserica, centrală în topografia terestră religioasă, în cea laică își află corespondentul în imaginea palatului și a curții regale. Totuși, ecclesia este cea care ghidează și supune dogmei atât regalitatea, cât și viața publică, atât comunitatea în ansamblul ei și spațiul de viețuire în comun, cât și individul și spațiul lui privat. Dacă planul unei case, indiferent de mărime și importanță, răspunde doar unor condiționări strict materiale și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
au preformat schema imaginarului medieval în varianta lui locală. Acest pattern din gândirea comunității românești, despre sine și despre raportul său cu alteritatea, deși formulat stereotip - date fiind regulile de memorare specifice culturii predominant orale, dar și locurile comune din dogma ortodoxă și din exegetica ei medievală −, a lăsat puțin loc pentru creații locale laice și pentru traseele imaginative alternative. Vegheate atent de instituțiile puterii, conservatoare, formulele au rămas aproape neschimbate în timp. Moștenirea "reziduală" formată din structuri ideatice antice, preluate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
efectul trompe l'œil, ornamentația bogată, pe baza teoriilor desprinse de altfel din textele clericale ale mișcării iezuite și ale fondatorului Companiei lui Iisus, Ignatio de Loyola. Pe de altă parte, imaginarul mistic al occidentului creștin se clădește pe fundamentul dogmei religioase, modificate și adaptate la evoluția spiritului și a civilizației materiale, dar se reflectă în egală măsură în pictura religioasă, interesantă tocmai prin originalitatea și prin devierile de la canoanele reprezentării iconografice bizantine (depășite în spațiul catolic curând după înfrângerea Bizanțului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de cele două războaie mondiale și spectrului unui continent aproape ruinat În 1945, ca rezultat al aderării oarbe la viziuni și ideologii utopice. Intelectualii europeni, e de Înțeles, au condus asaltul Împotriva proiectului modernității. Voiau să se asigure că vechile dogme nu Îi vor mai duce vreodată pe drumul spre distrugere. Atacul lor frontal asupra metanarațiunilor i-a făcut să devină adepții multiculturalismului și, mai apoi, ai drepturilor universale ale omului și ai drepturilor naturii. Multiculturalismul era privit de postmoderniști ca
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
găsit expresia cea mai deplină În America. Încă de la Început, europenii au avut Îndoieli În legătură cu capitalismul. Americanii nu le-au avut niciodată. America a fost de mult considerată drept bastion al capitalismului. Atât de profundă a fost credința noastră În dogma capitalistă Încât America și capitalismul au ajuns să aibă un statut tautologic. Este posibil ca americanii să fie singurii capitaliști pur-sânge rămași În lume. Ideea lui Adam Smith a unei piețe nestânjenite, În care vânzătorii și cumpărătorii individuali concurează pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Gala Galaction și alții. Unii autori vorbesc în lucrările lor fie despre virtuți, fie despre păcate. Astfel, Tudor Arghezi schițează în mod admirabil mândria deșartă astfel: „E de necrezut ce părere bună are omul despre sine și ce ușor adoptă dogma infailibilității personale! Nițel să-i dai nas, o împrejurare, un succes, o situație, la care uneori ajunge pe negândite, ori numai o speranță, că nu-l mai recunoști!” George Coșbuc surprinde frumos chipul omului smerit: „Multe bunuri are omul Dar
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
și rezultatele ei, constituțiile date de clasa biruitoare după câștigarea luptei etc., formele juridice, fără a mai vorbi de oglindirea acestor lupte reale în mințile participanților, teoriile politice, juridice, filosofice, concepțiile religioase și dezvoltarea lor ulterioară într-un sistem de dogme, toate aceste elemente exercită de asemenea o influență asupra desfășurării luptelor istorice și determină, în multe cazuri, în special forma lor. Există aici o interacțiune a tuturor acestor factori, în cadrul căreia mișcarea economică, creându-și drum prin mulțimea nesfârșită de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tot felul a Ipostasului-obârșie, totul se face prin Cuvântul ca revelare a Tatălui. (n. s. 84, p. 265) 39 — Nu înțelegi că în aceste cuvinte este vorba de două persoane? Că pretutindeni în istoria creației este semănată în chip tainic dogma teologiei”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a VI-a, II, în PSB, vol. 17, p. 133) „Ce cuvânt va fi îndestulător, ce auz va putea cuprinde, ce timp ne va ajunge să spunem și să istorisim toate
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
că Însăși Înțelepciunea lui Dumnezeu a intrat într-un pântece femeiesc, S-a născut ca un prunc, a țipat ca sugarii care plâng”. (Origen, Despre principii, cartea a II-a, II, 6, în PSB, vol. 8, p. 142) „Cât despre dogmele atinse în Simbolul credinței privitoare la întruparea Domnului, noi nici nu le-am pus în discuție și nici nu am argumentat acceptarea lor, pentru că depășesc puterea noastră de înțelegere, întrucât, după cum știm, în momentul în care ne atingem de simplitatea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
rânduită celor osândiți”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a VI-a, III, în PSB, vol. 17, p. 134) „Cei care au întors spatele dumnezeieștii învățături, cei care n-au iubit frumosul și binele, cei care au respins dogmele învățătorești ale înțelepciunii, puși în comparație și față în față cu cei din aceeași generație, care s-au distins prin grija lor față în față cu cei din aceeași generație, care s-au distins prin grija lor față de cele bune
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]