4,016 matches
-
Transferând greutatea corpului pe piciorul drept, artistul înclină toate axele orizontale și schimbă succesiunea lor într-un joc oscilatoriu. Axa centrală nu este indicată explicit, ajungem însă la ea prin inducție de la axele mobile ale genunchilor, coapselor și umerilor care echilibrează compoziția. În practica clasică, contrapposto-ul este în esență o variație a perspectivei frontale principale, adică în cadrul celei de-a doua dimensiuni. Această versiune timpurie a procedeului a fost antrenată în cea de-a treia dimensiune, așa cum a arătat David Summers
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
rezistenței consecvente față de atracția verticalei centrale. Dar mai există și un alt mod, mai stabil, de a percepe pictura. În această versiune alternativă, verticala centrală este cea victorioasă. Personajul se așază el însuși în preajma verticalei, cu capul spre stânga și echilibrând paleta în mâna stângă, cu pensulele îndreptate spre dreapta. Acum personajul, în loc să se revolte împotriva șarpantei compoziționale, se sprijină pe axa centrală, susținând-o la rându-i. Pictorul a făcut pace cu lumea. Mi se pare că ambiguitatea care încurajează
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
creată în spațiul dintre băieți și femeie este compensată de către vectorul diagonal puternic, care trece prin capetele lor până la capul femeii, susținut de direcția privirilor. Compoziția dă la iveală de această dată o simetrie centrică între contradicțiile invertite: separare funcțională echilibrată de contactul fizic pe partea stângă și atracție funcțională care copleșește separarea fizică din partea dreaptă. Această simetrie constituie o centricitate stabilă, foarte deosebită de lipsa neliniștitoare a echilibrului pe care am observat-o la prima vedere. Și încă ceva. Centricitatea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
proprie. Când această autonomie a părților este puternic pronunțată, compoziția se prezintă ca o întâlnire a agenților separați, care își răspund unii altora în diferite feluri. Forma cea mai obișnuită este aceea a dualității, întâlnirea a doi parteneri scindați și echilibrați în egală măsură de o axă centrală. Această formă o putem numi compoziție bipolară. O astfel de întâlnire dihotomică poate avea caracterul unui dialog între părțile care se cercetează reciproc, ca, de exemplu, în reprezentările Bunei Vestiri. Ea poate să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
cu ochii holbați, deși privind intens spre exterior, pare paralizată de fixația din gândul său prin simetria-i frontală și prin poziția centrică. Prin contrast, cuplul amanților este cufundat în dialog, dar animat prin elongația dinamică. Axa verticală din mijloc echilibrează cele două jumătăți ale tabloului și invită la comparație. Raportarea lateralelor este marcată cu precădere de axa centrală orizontală. Ea leagă ochii soțului de centrul pubian al femeii - un vector excentric care conectează energic subiectul și obiectul, scoțând în relief
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de volume vectoriale, picioarele întrupând atât verticala, cât și orizontala, prinsă strâns de pământ. Personajul are soliditatea unei fundații de clădire. Dispunerea în unghi drept a picioarelor exprimă o deschidere care sporește tema gurii care cântă. Expansiunea și contactarea sunt echilibrate măiestrit. Brațele se strâng în jurul genunchiului pentru a împiedica căderea corpului, dar prin același gest piciorul drept este tras în sus, cu talpa ridicată. Cu ochii strâns închiși și cu capul dat pe spate, bărbatul pare a fi o pasăre
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de simetrie a planului, sporind astfel centricitatea întregului. Cuprinderea integrală a spațiului Atât timp cât ne limităm la perspectiva bidimensională fie a elevației, fie a planului, centrul de echilibru al sistemului centric se stabilește singur, fără probleme. Clădirea însă trebuie să se echilibreze în jurul centrului și în spațiul tridimensional, fiindcă orice obiect fizic are un centru de greutate. Un astfel de centru intern sau axă centrală nu este întotdeauna direct vizibil și cu siguranță nu din exterior. Fațadele tind să ne ajute, oferindu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
cupolă și tamburul colonadei. La fel ar face o persoană privind într-o machetă a Panteonului. Acest lucru ar fi însă valabil și pentru vizitatorii aflați pe pardoseală? O perspectivă a privitorului contribuie ca vector influent în interacțiunea forțelor care echilibrează compoziția, acest vector putând fi destul de puternic pentru a situa centrul perceptibil al interiorului mai jos, posibil la nivelul ochilor vizitatorului. Atunci trebuie oare arhitectul să determine centrul de echilibru al proiectului său pentru volumul tridimensional ca atare sau raportat
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
marcat explicit de artist pentru a-și juca rolul crucial în aranjamentul forțelor. Acest fapt a fost ilustrat, de exemplu, de o pictură a lui Franz Kline. Premisa a fost aceea că tendința unui câmp vizual delimitat de a-și echilibra dinamica în jurul unui centru este fundamentală și că, prin urmare, această centricitate va fi prezentă și activă chiar și când artistul se străduiește să o guverneze conform voinței proprii. De fapt, am încercat să arăt că efortul de a nega
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
noastre principii compoziționale sunt aplicabile. Fiecare piesă este o putere centrică cu o forță dată, iar configurațiile pieselor favorizează punctele nodale pe care se bizuie configurația veșnic schimbătoare. Totuși, nici un centru de echilibru nu susține unitatea ansamblului. Componentele modelului se echilibrează reciproc pur și simplu prin relațiile vectoriale dintre ele. Nu există pentru o astfel de compoziție lipsită de centru o paralelă în lumea dinamicii vizuale. Știm, într-adevăr, acest lucru din muzica atonală, dacă putem spune cu adevărat că nu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
creșterea distanței față de centrii generatori, câmpul se reduce la spațiul gol. CENTRU - Geometric, centrul este definit doar prin localizarea sa ca punct echidistant față de toate punctele omoloage ale unei figuri regulate. Fizic, centrul este punctul de sprijin în care se echilibrează un obiect. Perceptiv, centrul de echilibru (q.v.) este zona în care toți vectorii alcătuiesc un model vizual în stare de echilibru. Într-un sens mai larg și indiferent față de localizare, orice obiect vizual constituie un centru dinamic, pentru că este
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Și pierderea treptată înseamnă coborârea spre moarte. Aceasta este legea neînțeleasă, dirijată parca într-un vast program: "Joacă în pierdere pământul, soarele nu câștigă/ și nu câștigă vidul, nici alfa, nici plantele/ cine, atunci, câștigă, cine trăiește pulsul ce uriaș echilibrează întreaga noastră pierdere". Modul de existență preferat este singurătatea, în ciuda faptului că ne aflăm în fața cuiva incapabil să înfrunte un univers întreg ("Mod"). În poemul "Cenușă și melci" întârzie confruntarea; poetul, omul în general, rămâne un Hamlet neputincios, deși este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stăpânit" de metafizică. * Industrializarea metafizicii: să batem în cuie imaginea lumii. * S-a scris prea mult despre iubită și prea puțin despre mamă; semn că trăim într-o lume cu valori inversate. În mamă găsim doza de bunătate gratuită ce echilibrează balanța. * Studiile științifice ajung să explice totul, și prin asta să scuze orice; până și crimele. Pe fondul mentalității tradiționale totul devine tot mai greu de aranjat într-o singură imagine, adică tot mai dificil de înțeles. * Proprietatea cunoaște acum
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
În sensul acesta, Socrate vedea moartea ca supremul catharsis, ca o trecere și o „desprindere a sufletului din Închisoarea trupului”, ca o „eliberare a sufletului de suferințele care-i sunt date să le suporte din cauza trupului” În timpul vieții. Perspectiva transcendenței echilibrează suferința și anulează frica de moarte. În plan ontologic Însă, suferința Întrece ca semnificație și importanță durerea. Civilizația este cea care creează premizele favorabile apariției suferinței. Sursele de plăcere sunt tot mai multe, mai variate, mai intense și din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a te pierde pe tine Însuți și apoi de a pierde și sensul vieții tale. În aceste situații, apar fenomene compensatorii, atât psihologice, cât și de ordin moral. Separarea este o situație Închisă a vieții, care va fi compensată sau echilibrată de restaurare, ca situație deschisă a vieții. Restaurarea este actul reparator cu multiple aspecte psihologice și morale. Ea poate fi reprezentată prin Împăcare sau prin refacerea unității În cadrul unui nou cuplu. În felul acesta, restaurarea este actul de regăsire, de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
egală, stabil, rezultat al acțiunii formatoare a factoriilor pozitivi la care am făcut referință anterior. Acest tip uman este echilibrat, calculat, Întâi gândește și apoi acționează, evaluează anticipativ acțiunile sale și judecă În mod critic consecințele. Este o persoană liberă, echilibrată În relațiile și comunicarea cu ceilalți. Se ghidează după normele morale. Se respectă pe sine și pe ceilalți. Cunoaște măsura acțiunilor umane și respectă ierarhiile (statut și rolă celorlalți. Nu se angajează În acțiuni lipsite de sens sau negative, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tipurilor de personalitate și a modelelor psihobiografice ale acestora: Tipul idealist Aspirații morale Tipul nostalgic Întoarcere În trecut Eul personal Tipul revoltat Proiectare către viitor Tipul pragmatic Pulsiuni primare Se poate totuși observa În schemă că există o anumită corespondență echilibrată Între modelele de personalitate și tipurile de psihobiografii. Mai mult decât atât, se poate recunoaște și faptul că fiecare dintre aceste tipuri-modele au o dublă semnificație, atât psihologică, cât și morală și că aceste două laturi ale lor sunt inseparabile
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sentimente psihomorale care se situează În raport cu trecutul - regretul, căința și remușcările - și sentimente psihomorale care se situează În raport cu viitorul: Încrederea În progres, speranța, teama (R. Le Senneă. Se poate vedea că, În multe privințe, aceste grupe de sentimente sunt complementare, echilibrându-se reciproc. Aceasta ne dovedește, o dată În plus, că ele au o origine comună, pe care trebuie să o situăm În conștiința morală a persoanei. Ne vom referi În continuare la sentimentele psihomorale raportate la trecutul persoanei: regretul, căința și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și absența oricărei încercări de a o răsturna 16. Pe scurt, cum observa unul dintre cei mai fini cititori, Petru Creția, în cadrul fundalului compus din esențe, greutate au mai puțin elementele arhetipale, mitologice ori transcendente, cât o anume senzualitate amară, echilibrată de o luciditate care se impune prin chiar conștiința limitelor ei17. Transferate în registrul estetic, analizele semnificațiilor de tip dublu ale mesajului yourcenarian deopotrivă documentare și vizând esențialul au fost reluate în observațiile despre relația dintre limbajul istoric și discursul
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
să realizăm autocontrolul afectiv și să înțelegem puterea de influențare a trăirii afective, ne creează posibilitatea de a înțelege și interpreta corect sentimentele altora. Lipsa unei autonomii și independențe afective, a obiectivității față de sine și față de alții, a unui sistem echilibrat de cerințe față de sine și față de asemeni, precum și absența unei integrări superioare în viața socială și de familie (care înseamnă „angajare” și „cooperare”) - iată semnele incontestabile ale unei insuficiente maturizări afective. Sentimentele devin constante, stabile, numai prin actul de conștientizare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în direcția antrenării persoanei într-o cunoaștere de sine cât mai obiectivă, care să permită realizarea unui acord optim între „aspirație” și „aptitudine”. O condiție, de altfel, a reușitei acțiuni de orientare profesională și tinerilor o constituie realizarea unor raporturi echilibrate între cei trei componenți dinamici ai personalității — „aptitudini”, „aspirații”, „realizări” — în special la vârsta adolescenței când, datorită dezvoltării unei exagerate tendințe spre independență și autodeterminare în viață, există pericolul devansării posibilităților reale și a exacerbării aspirațiilor, năzuințelor, căutărilor, deci a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aceste femei intră, adesea, în funcțiune un fenomen al compensației, cu rol securizant: astfel, iluzionându-se în ideea că sunt iubite de cineva, eventual de o persoană cu rang social sau profesional înalt astfel de femei complexate sau nesatisfăcute se echilibrează în plan psihic, putând dezvolta chiar, în timp, idei de grandoare cu privire la propriile lor posibilități și capacități de a seduce. Unii psihologi atrag atenția asupra unei posibile procesualități (sau dinamici) a desfășurării acestui delir. Astfel, Guy de Cleramboult vorbește de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
interioare și așteptările de moment ale altora față de noi, dar și pentru a putea acorda la rându-ne ajutor și afecțiune celor care se află la un moment dat, într-un imens impas psihologic și moral; b) realizarea unui schimb echilibrat de atitudini afective și morale cu ceilalți din jur, deoarece sunt, din păcate, destule persoane rămase la un stadiu infantil al dezvoltării afective și morale, care le face să nu-și găsească niciodată vreo vină în acțiunile lor neizbutite, și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conduitei proprii și la armonizarea continuă a raporturilor interindividuale cu semenii, a celui care reușește să realizeze un astfel de sentiment de vinovăție temperat, ponderat. Această performanță este caracteristică, evident, persoanelor care apreciază în mod egal importanța realizării unui schimb echilibrat de drepturi și îndatoriri între individ și comunitatea în care trăiește. „Culpabilitatea” este atribuită, în general, acelei persoane care a săvârșit un act deviant, o reacție atipică la o situație dată, un comportament cu conținut antisocial, față de colectivitatea ia o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
fost cele mai bune "fortărețe" împotriva comunismului; și același argument a fost folosit începând cu al Doilea Război Mondial în multe țări din lumea a treia. În timp ce sistemele politice populiste încearcă, deseori fără succes, să construiască noi instituții pentru a echilibra influența grupărilor tradiționale, sistemele politice autoritare inegalitare încearcă să reînvie aceste entități tradiționale, bazându-se pe loialitatea pe care ele le generau în trecut. Acest obiectiv este evident mai ușor de atins când sistemul politic autoritar inegalitar înlocuiește un sistem
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]