6,757 matches
-
însăși.10. A existat însă un moment în care filozofia "a tăcut", adică nu s-a mai exprimat în legătură cu limba, ce se află în apropierea epocii în care știința limbii (lingvistica) s-a constituit ca știință de sine stătătoare. Marele filozof, Immanuel K a n t, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și care și-a propus să trateze în opera sa toate problemele care privesc filozofia, nu a emis nici o reflecție în legătură cu limba și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cei mai mulți dintre exegeții săi de mai tîrziu, atît pe cei de formație filozofică, cît și pe cei de formație lingvistică. De obicei s-a văzut aici o mare scădere a filozofiei kantiene, dar s-a emis și opinia că marele filozof german a întrerupt tradiția de pînă la el făcînd loc autonomiei lingvisticii, în virtutea unei demarcații între știință și filozofie 11. În această ultimă perspectivă, așa cum a produs în general o schimbare a modului de filozofare, Kant a pro-dus și o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
considera că de o știință propriu-zisă a limbii se poate vorbi numai începînd cu secolul al XIX-lea12. Începutul secolului al XX-lea a adus cu sine întemeierea deplină a teoriei generale a limbii, a lingvisticii genera-le, și, tot atunci, filozofii au început să se orienteze din nou spre problemele limbii. De cele mai multe ori însă, cercetarea filozofică a limbii a devenit, de data aceasta, modul însuși de a construi filozofia, căci lumea umanizată este concepută tot mai mult ca o lume
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
construi filozofia, căci lumea umanizată este concepută tot mai mult ca o lume a simbolurilor și a semnelor, iar construcția spirituală ca un edificiu semiotic. Firește, fiind o cunoaștere teoretică a limbii, lingvistica generală a fost puternic stimulată de cercetările filozofilor din secolele anterioare, îndeosebi prin analiza raporturilor limbii cu intelectul uman și cu natura, prin cercetarea funcțiilor limbii și a naturii limbajului articulat etc.13 În acest context, revenirea limbii în atenția filozofilor a generat noi perspective, temele anterioare fiind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
generală a fost puternic stimulată de cercetările filozofilor din secolele anterioare, îndeosebi prin analiza raporturilor limbii cu intelectul uman și cu natura, prin cercetarea funcțiilor limbii și a naturii limbajului articulat etc.13 În acest context, revenirea limbii în atenția filozofilor a generat noi perspective, temele anterioare fiind părăsite, iar fundamentarea opiniilor lor corelîndu-se (numai) uneori și cu realizările lingvisticii. Aceasta, la rîndul ei, s-a dezvoltat printr-o prefigurare permanentă a unor discipline cu obiect bine determinat și printr-un
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
logice este reprezentat de noțiune, fără de care operațiile logice (judecata și raționamentul) nu sînt posibile. Prin urmare, noțiunea este forma logică fundamentală care întrunește trăsăturile comune ale obiectelor ce fac parte din aceeași clasă, această formă logică fiind, după unii filozofi (Im. Kant, G. W. Fr. Hegel), un rezultat al formelor și al activității intelectului, ce prelucrează reprezentările lumii exterioare 51. O noțiune are un conținut (o intensiune), constituit din totalitatea notelor (trăsăturilor comune ale obiectelor clasei), și o sferă (extensiune
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
W. Fr. H e g e l arăta că nu poate exista un conținut fără formă 52 și astfel ar fi inacceptabil ca un conținut realizat cu ajutorul intelectului, noțiunea, să primească forma prin intermediul altei facultăți (a limbajului). Totuși, notează acest filozof, "formele gîndirii sînt în primul rînd în limbajul omenesc", fiindcă "important e faptul ca determinațiile de gîndire să apară într-o limbă oarecare ca substantive și verbe și să li se imprime în acest fel o formă obiectivă"53. Pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lumi imaginate. O perspectivă similară în atribuirea numelor se poate realiza în cazul intuițiilor, deși în legătură cu acestea nu există o manieră unanim acceptată în conceperea lor. În prin-cipiu însă, intuițiile sînt forme nemijlocite ale cunoașterii, spre deosebire de cunoașterea logică mijlocită. Potrivit filozofilor raționaliști, intuiția este chiar o cunoaștere nemijlocită a adevărurilor de la care pleacă deducțiile (Descartes, Spinoza) sau o "formă a priori a sensibilității" (Kant), încît atribuirea unui nume nu ridică probleme (egalitate, infinit, spațiu etc.), deoarece intuițiile se structurează ca entități
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
au în vedere, în primul rînd cele care privesc relațiile semnului lingvistic și ale semnificației lui cu imaginea, cu reprezentarea și cu intuiția (în perspectiva atribuită de el). Pe baza relației nemijlocite dintre gîndire și limbă, relație recunoscută atît de filozofi, cît și de lingviști, Ferdinand de S a u s s u r e consideră semnul lingvistic (cuvîntul) ca fiind o entitate psihică cu două laturi: un concept și o imagine acustică sau dintr-un semnificat și un semnificant 57
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este numai un nume diferit pentru "concept (noțiune)" sau întru-nește și trăsături diferențiatoare. O asemenea trăsătură ar fi, în primul rînd, cea care rezultă dintr-o relație specială cu semnificantul, dar această relație a fost atribuită, de logicieni și de filozofi, și noțiunii, atunci cînd stabileau că ea se exprimă printr-un cuvînt 59. Dintr-un alt punct de vedere, noțiunea, fiind o construcție logică, are o structură și o componență ce decurg exclusiv din modul de reflectare și de prelucrare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
locutorului 81. Pentru fiecare dintre aceste tipuri de fraze corespund numeroase acte de vorbire. În cadrul Școlii filozofice de la Oxford s-a dezvoltat însă o teorie deosebită în legătură cu actele de vorbire, considerate ca acte efectuate atunci cînd se rostesc cuvintele. După filozoful John Langshaw A u s t i n82, distincțiile observabile din lumea înconjurătoare pot fi înțelese pe baza distincțiilor conținute de limba naturală sau de limba istorică. Actul complex de rostire a unor cuvinte într-o limbă se compune din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a permite sau a declara ceva) și actul perlocuționar (producerea unor efecte în alte persoane cu ajutorul cuvintelor: stînjeneală, furie etc.). Austin crede că, prin studiul actelor de vorbire, se pot clarifica problemele privitoare la semnificație și la referință. După acest filozof, enunțurile posibile pe care le realizează locutorul (vorbitorul) pot fi enunțuri constatative sau enunțuri performative, primele fiind cele care descriu o stare de lucruri, iar celelalte cele care reprezintă de fapt acțiuni pe care indivizii le realizează prin intermediul vorbirii, adică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de acte ilocutorii, ele fiind reflexul practic al unora dintre actele de vorbire. În ultimă instanță, antrenat în transferul de informații, actul de vorbire devine act de comunicare și, prin aceasta, act ilocuționar. Identificarea vorbirii cu acțiunea, cum stipulează uneori filozoful englez, nu este totuși acceptabilă, vorbirea presupune în unele cazuri o anumită acțiune (respectarea unei promisiuni, executarea unui ordin etc.), dar nu este acțiunea însăși și ea rămîne distinctă de aceasta. Teoria lui J. L. Austin referitoare la actele de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
condiții, se poate observa că, pentru o lungă perioadă din istorie, identificarea limbii materne cu însăși facultatea limbajului se producea nu numai în cazul vorbitorilor obișnuiți, ci și în cazul erudiților și al reflecțiilor des-pre limbă realizate deopotrivă prin activitatea filozofilor sau a specialiștilor care explicau fenomenele limbii și-i reglementau folosirea prin gramatici și prin retorici. În timpul Renașterii însă, a apărut interesul și pentru alte limbi decît cea proprie, iar opiniile despre limbă au început să se bazeze adesea pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
m b o l d t vede în limbă o realitate bipolară, concretizată printr-o mișcare dialectică între subiectiv și obiectiv, între individual și supraindividual (social), întrucît limba este deopotrivă enérgeia "activitate" și érgon "produs, lucru făcut". Cu această perspectivă, filozoful italian de orientare neohegeliană, Benedetto C r o c e, își propune să facă o corecție a teoriei lui Humboldt, pornind de la premisa că limbajul este același lucru cu expresia și reducînd astfel limba la exprimarea ei, la actele de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
coincid niciodată cu noțiunile exprimate. Ar rezulta deci, după Vossler, că "spiritul limbii" este ceva în afara ei, cu o istorie relativ independentă, care are însă un rol hotărîtor în a da o anumită configurație limbii la un moment dat. Acest filozof nu precizează însă cum se constituie acest spirit al limbii, ale cărui determinări devin evidente într-o anumită etapă, și, firește, această omisiune este motivată de imposibilitatea găsirii unei astfel de explicații. De aceea, mai firesc este să se admită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un "spirit al limbii" pînă în secolul al XIV-lea și altul după aceea. Ce s-a întîmplat cu spiritul vechi și cum a apărut cel nou nu se precizează însă. Dar, observînd deficiențele acestei concepții nu înseamnă că acest filozof nu are dreptate cînd afirmă că lingvistica nu a reușit decît rareori să găsească explicații cauzale pentru fenomenele pe care le-a avut în vedere, mulțumindu-se foarte adesea numai cu constatarea, cu clasificarea și cu relaționarea lor. Orice expresie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
face într-o manieră prelucrată de structura limbii, această structură adaptînd desemnarea din perspectiva semnificației. Neohegelianismul în interpretarea limbii Prin neohegelianism se înțelege un curent de gîndire care are la bază ideile dezvoltate, la începutul secolului al XIX-lea, de către filozoful german Georg Wilhelm Friedrich H e g e l. După acest învățat, omul se caracterizează prin două dimensiuni care-i conferă determinarea originară. Prima dintre ele este dată de faptul că omul, deși ființă biologică, nu acceptă lumea așa cum i
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ființă spirituală, capabilă să gîndească. Hegel nu a consacrat lucrări speciale studierii limbajului (limbii); el a trăit, de altfel, în perioada marcată de tăcerea kantiană în legătură cu abordarea filozofică a limbii. Cînd tratează problema ființării, independenței și dependenței conștiinței-de-sine însă, acest filozof stabilește modul de raportare la o altă conștiință de sine printr-o exteriorizare (printr-o ieșire în afară), deci printr-o atribuire de sine, regăsindu-se astfel ca fiind o altă esență, distinctă, și, în același timp, văzîndu-se pe sine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de vorbire prin crearea de fapte noi, iar nu prin repetarea a ceea ce a fost deja realizat. Această posibilitate a creației face din limbă o activitate liberă, adică o activitate al cărei obiect este în mod necesar infinit, potrivit concepției filozofului Friedrich Wilhelm Joseph S c h e l l i n g129. După Coșeriu, limba "se abstrage" din vorbire, are adică un caracter ideal, dar aceasta nu înseamnă că este lipsită de obiectivitate pentru conștiința care o gîndește 130. Ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în primul rînd un subiect rațional (deci nu volițional sau afectiv) și, de aceea, concepția sa este orientată spre articularea lumii fenomenale (cunoscute) din perspectiva rațiunii pure, unice și universale. Înscrisă în general în problematica epocii luminilor, opera acestui mare filozof reflectă aspirațiile de libertate și progres social, fundamentate pe încrederea în valorile științei. Ernst C a s s i r e r este unul dintre reprezentanții de seamă ai Școlii filozofice de la Marburg de orientare neokantiană. Este autor al funcționalismului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și realitate altfel, funcția magică a cuvîntului fiind eclipsată de funcția lui semantică, conferită de rolul lui în cunoașterea umană. Prin aceasta, facultatea vorbirii capătă locul central între activitățile umane creatoare de lumi noi, deosebite de lumea materială (așa cum indică filozoful grec Heraclit). În acest mod, arată Cassirer, s-a trecut (în cadrul filozofiei grecești) de la o filozofie a naturii la o filozofie a limbii. Dificultăți au apărut însă din nou cînd s-a pus problema determinării semnificației, propunîndu-se o legătură naturală
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de obicei una imediată și actuală, dar se poate descoperi prin urmărirea cuvintelor pînă la originile lor, pînă la elementele inițiale. În acest context, etimologia devine factorul esențial al filozofiei limbii și, de aceea, primele etimologii folosite de către gramaticienii și filozofii greci nu erau dominate de nici un fel de principii teoretice sau istorice. Unei astfel de orientări s-a opus însă gîndirea sofiștilor, după care căutarea vreunei explicații a limbii în lumea obiectelor fizice este zadarnică și fără nici o valoare. Ei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau de familii de limbi și prin relația nemijlocită dintre filozofie și lingvistica modernă. În raport cu mulțimea informațiilor științifice oferite de lingvistică, arată Cassirer, filozofia trebuie să se instituie ca o abordare ce urmărește generalizarea și sistematizarea acestora. Așadar, după acest filozof, filozofia limbii ar fi mai degrabă o epistemologie lingvistică în continuarea științei limbii, iar nu o cercetare paralelă sau concurentă lingvisticii, rămînîndu-se în mare parte în cadrele inițiale ale filozofiei fundamentate de Kant. Limba și delimitarea adevărului de falsitate Cînd
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ceva este adevărat sau fals și care este, deci, criteriul adevărului. Răspunsul la asemenea chestiuni a variat nu numai din perspectiva acestui criteriu, dar s-a ajuns uneori chiar pînă la problematizarea posibilității aflării adevărului. Pe de altă parte, mulți filozofi, culminînd cu Im. K a n t142, au urmărit întemeierea rațională a adevărului (care făcea posibilă metafizica, matematica și teoriile științifice) pe mecanismul logic de structurare a cunoașterii, pe validitatea regulilor de alcătuire a judecăților și a raționamentelor. În acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]