KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...148 149 150 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

sa familie. Pentru siguranța copilului proscris, pentru siguranța noastră, trebuia ca Tumanbay să câștige victoria. Când, în cursul zilei de duminică, mi-am dat seama că el pierduse definitiv partida, am izbucnit împotriva lui din pricina dezamăgirii, a fricii și a furiei înăbușite, declarând că n-ar fi trebuit niciodată să se lanseze într-o încercare atât de riscantă, să târască populația pe urmele lui și să atragă asupra ei mânia lui Selim. Deși era încă foarte slăbită, Nur s-a ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fost cât pe ce să mor de pneumonie și, abia refăcut, a fost rândul piciorului să-mi dea bătaie de cap. Era atât de amorțit și de umflat, încât m-am temut din nou că mi-l vor amputa. De furie, de disperare, lucram și iar lucram, zi și noapte. Am putut astfel isprăvi traducerile arabe și ebraice pe care i le făgăduisem tipografului saxon. Am mai putut de asemenea să scriu, în anul acela, primele șase cărți din Descrierea Africii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
iau lă sănătoasa; adevărul se află cu siguranță în altă parte. Guicciardini reacționa în același mod. Numit locotenent general al trupelor pontificale, se afla în nordul Italiei, alături de Giovanni, pe care-l observa cu un amestec de admirație și de furie: Dă dovadă de o mare vitejie, dar își riscă viața în cea mai măruntă încăierare. Or, dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire, ne-ar fi cu neputință să stăvilim valul imperialilor. Consemnate într-o scrisoare adresată papei, aceste doleanțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cardinal veni să ne dea vestea, cu un zâmbet larg luminându-i chipul tras, se auziră câteva strigăte de victorie. Alături de mine stătea un bărbat care nu-și exprimă defel bucuria. Era un veteran al Cetelor Negre, care fierbea de furie. — Așa ajuns războiul în zilele noastre? Cu blestematele astea de archebuze, cel mai viteaz dintre cavaleri poate fi doborât de departe de un fluieraș oarecare! Ăsta-i sfârșitul cavaleriei! Sfârșitul războaielor onorabile! În ochii gloatei, totuși, fluierașul florentin a devenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Galliei și Germaniei de soldații romani, ce aplicau disciplina, dar și cruzimea celor care au învățat că popoarele cucerite trebuie supuse prin sânge. Neobosiți, galii își roteau săbiile deasupra capetelor și înfigeau pumnalele în trupurile soldaților romani. Erau cuprinși de furia celui care simțise forța implacabilă a armatei romane, dorința ei de cucerire și de dominație. Asemenea unor fiare libere să se răzbune în sfârșit pe cel care le-a capturat, barbarii se luptau mânați de voința nu doar de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aceea, erau singuri și condamnați, cu trupurile rănite, sângerânde. Paralizat, Valerius asculta zăngănitul armelor, trosnetul oaselor rupte, fâșâitul cărnii membrelor tăiate, care zburau prin aer și, lăsând în urmă o dâră de sânge, cădeau apoi în zăpadă. Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre picioare. Fiecare lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană provocată era o tăietură pe care nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Lurr se ridică, se îndreptă repede spre ușă și se întoarse spre Valerius, care se ridicase în picioare, luându-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase nici cu vreun bărbat. Se întoarse lângă foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ăsta-i un manipul pentru aprovizionare? îl auzi râzând. Îi răspunseră strigătele barbarilor. Quazii goneau cu toții spre frontul roman; erau vreo patru sute împotriva celor o sută șaizeci de soldați care îi așteptau impasibili, nemișcați, liniștiți ca niște feline. Era liniștea furiei gata să explodeze. Sub privirea hipnotizată a lui Valerius și a tovarășului său, genieri rezistară ciocnirii cu barbarii, reușind să-și mențină pozițiile. Înaintară puțin, ca și cum spaima de a fi călcați în picioare de uriașii aceia le-ar fi dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se întoarseră, dar nu văzură un dușman în bărbatul înalt care venea strigând, cu securea ridicată deasupra capului. Armele lui erau barbare... Așa că nu-i mai dădură atenție și se îndreptară spre tribun. Antonius era copleșit. Titus înainta ca o furie; doborî doi quazi și îi strigă lui Antonius să se retragă spre stânga, apoi înaintă și, dintr-o lovitură, tăie capul altui quad, care se pregătea să-l lovească pe Antonius cu securea. Mânjit de sângele quadului decapitat, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mârâitul lui Lurr, care, întins lângă cort, își arăta în somn dinții unui dușman nevăzut. — Te-am văzut când luptai... Erai transfigurat. — Nu mai auzeam nimic. Nu auzeam strigătele quazilor, nu auzeam zgomotul armelor... — Erai în extaz... Erai cuprins de furia sacră... — E greu să-mi găsesc cuvintele. — E chiar cu neputință, murmură Valerius. „Velunda“, se gândi. Velunda nu avea nevoie să asculte cuvintele ca să înțeleagă. El da, avea nevoie. Se gândi la ea. Ochii, mâinile, părul... Glasul ei... Umilința ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
avut o viziune, spuse cu glas scăzut; își înălță capul: Tocmai când simțeam că m-am cufundat undeva, din ce în ce mai jos... Tocmai când mi se părea că m-am distrus pe mine însumi, am văzut în spatele dușmanilor împotriva cărora luptam cu furia unui uragan... așa, deodată, am văzut înaintând spre mine o siluetă sinistră... Un om. Purta o toga praetexta și niște păsări ciudate se roteau deasupra capului său. Nu puteam să-i văd chipul, căci era ascuns de mantie. Când a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de inviolabilitatea organismului său, deșteptând durerea aceea bine dozată, niciodată destul de intensă ca să-l facă să se prăbușească, dar nici ușor de îndurat. Loviturile de bici deveniseră o obsesie. Nu avea altă cale de ieșire decât să ajungă la altar. Furia lui Antonius își schimbă deodată ținta; nu se mai îndrepta împotriva bărbaților înarmați sau a bărbatului mascat din spatele său. Rămase nemișcat, mânios pe el însuși. El era vinovat că nu putea să înainteze. Nimeni nu-l împiedica să ajungă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vultur spre primul adversar. Luat prin surprindere, acesta fu împins în spate. Imediat, ceilalți doi se postară în fața lui Antonius, încercând să-l oprească, așa cum încerci să ții la distanță o fiară sălbatică. Antonius striga și gemea. Lupta cu o furie dezlănțuită. Când mânia ajunse la culme, încețoșându-i privirea și făcându-i inima să stea în loc, oficiantul dădu semnalul. Timpanul începu să bată repede, sălbatic. Deodată, cei doi bărbați înarmați se dădură în lături. Antonius simți că, în adâncul conștiinței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bată repede, sălbatic. Deodată, cei doi bărbați înarmați se dădură în lături. Antonius simți că, în adâncul conștiinței sale, ceva se schimba. Se simți dintr-odată liber, cuprins de o profundă emoție. Se îndreptă spre altar, ridică tinctorium-ul și, cu furie și durere, ca și cum ar fi ucis o parte din el însuși, îl înfipse în pânza întinsă deasupra bazinului. Îl înfipse de mai multe ori; chipul îi era scăldat în lacrimi. Timpanul amuți. Se auzi zgomotul lamei ce pătrundea în carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
groapa în care vei pieri. Antonius ridică mâna, arătând spre ziduri. Trei corbi se roteau prin văzduh. — E puterea care va duce corbii aceia spre apus... Știi bine ce reprezintă un astfel de semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău să moară, răspunse Vitellius cu glas înfundat. Bărbatul cu păr alb se aplecă spre el, arătând spre cer. Vitellius privi în sus. Cei trei corbi se îndreptau spre apus. Îi văzu trecând, negri, prin dreptul soarelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și mustește de sânge. Armata noastră s-a predat și a cerut pacea, iar vitellienii au acceptat pe loc. — Au pierdut... Au pierdut... Antonius sări în picioare, scotoci printre haine și găsi o scrisoare, pe care o aruncă pe masă. Furia pe care încercase s-o stăpânească până în clipa aceea explodă. — Otho! izbucni. După întâlnirea nefericită cu Vitellius de la Augusta, i-am scris și m-am oferit să mă duc cu legiunea mea la miazăzi de Pad și să ne întâlnim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fi oprit, gărzile lui Vitellius l-ar fi ucis pe loc. Se uită o clipă spre statuia de lângă el, spre balaurul ținut cu hotărâre de mâna copilului. — Din cauza impulsivității a ajuns la Ludi, zise Proculus. S-a lăsat orbit de furie... Dacă vrei să-ți atingi obiectivele, trebuie să nu fii orb. Trebuie să vezi limpede unde vrei să ajungi și să raționezi în consecință. Îmi pare rău, dar Valerius plătește pentru greșeala lui, ca mulți alții. — Dar Valerius va muri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mâini, ca să-și înăbușe mânia și durerea pe care i le provocaseră ultimele cuvinte ale maestrului. Își aminti viziunea din timpul luptei cu quazii, când, cuprins de mânia sacră, înfruntase de unul singur douăzeci de dușmani. Revăzu chipul lui Vitellius; furia și ura se redeșteptară. — Eu răspund violenței cu violență, zise cu glas scăzut. Dar nu știu cum să te conving să-l ajuți pe fratele meu. Tăcut, Proculus întinse o mână și luă sacul lui Valerius. Îl deschise și scoase, pe rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l ataci, trebuie să eviți tridentul și plasa lui... Numai așa vei învinge. Aleargă! — Ajunge. Dacă nu-ți continui antrenamentul și nu alergi, te omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
eliberă din strânsoare. — Nu așa sugrumi un om, zise disprețuitor. Vrei să-ți arăt eu cum? Îl apucă pe instructor de gât și apăsă cu degetele mari în scobitura traheii. I se păru că-l sugrumă pe Vitellius; cuprins de furie, i se păru că-l vede pe imperator cu ochii măriți de groază, gâfâind înspăimântat. — Așa se face! strigă. Toți instructorii și gladiatorii se opriseră și se uitau la ei. Apoi se apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
durere, încercă să se apere cu scutul. Adversarul se apropie și începu să-i înțepe cu tridentul gleznele și brațele; după câteva clipe, începătorul sări în picioare, orbit de durere și mânie. Începu să-l urmărească pe rețiar cu o furie ucigașă. Acesta sărea când la dreapta, când la stânga, și de fiecare dată începătorul lovea în gol și cădea, iar celălalt îl înțepa cu tridentul. Începătorul se ridică de opt ori, dar nu reuși să-l atingă pe rețiar. Nu reuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-ul. Capătul bățului aluneca pe scut și Valerius reușea să-l împingă la pământ și să-și continue fuga prin galerie, ajungând să lovescă cu sabia ținta de paie. De fiecare dată când atingea ținta se simțea cuprins de o furie asemănătoare cu cea care îl determinase să dea buzna în pulvinar ca să-l ucidă pe Vitellius. Da, zise Proculus. Cam asta e... În adâncul sufletului, trebuie să simți ceva asemănător. — Îmi citești gândurile, zise Valerius, îndreptându-se spre cercul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de a lupta, de a ataca... Pe scurt, facem mereu aceleași lucruri. Iar dacă te uiți cu atenție, poți să-ți dai seama ce puncte slabe are fiecare. Valerius își sprijini capul de perete și închise ochii. Fu cuprins de furie. Ce căuta acolo? Ce legătură avea el cu luptele acelea sângeroase? De ce nu era cu calul său într-o pădure, departe de toată suferința? Privi în jur, încercând să-și domine dorința de a fugi. Încăperea se golea. Unul după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
N-ai auzit? Cu Florius - arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care e punctul lui slab? — Furia. Se lasă orbit de furie. Mânia e bună, dar când lupți trebuie să știi s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]