5,195 matches
-
greutăți fără număr. Se putea oare îngădui ca cele două armate aflate în tabără la Varna, să stea inactive?": De aceea "inamicul trebuia forțat să se teamă de noi. Crimeea ni se înfățișa ca o chezășie. Lovind Rusia în Crimeea, izbind-o la Sevastopol, am fi rănit-o în inimă"405. Primind și aprobarea forurilor conducătoare de la Paris și Londra, toate navele de transport de la Varna, pe care urmau să se îmbarce trupele, s-au concentrat în rada portului Balcic, unde
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
grijă, să nu te lași dusă de vorbele ca zaharul a primului flăcău mai îndrăzneț. Da’ lasă, că ți-oi mai spune, mergi de zi-i mamă-tii să dea la vite. Sărutându-i mâna, fata ieșise în fugă. Se izbi de soră-sa și merse în curte să-și anunțe mama. Nu apucă să îi spună ce o rugase badea Gheorghe, din casă lacrimile îl strigau pe bărbat și pe soția sa. Satu’ întreg venise la înmormântare. Se duse de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
scoteam niște carne să-ți mai dau și brânză de oaie că merge. - Da, aha. O întoarse dintr-o zvâcnitură și o lovi cu sete în stomac cu pumnul. Femeia se aplecă de durere și căzu la picioarele lui. O izbi cu piciorul în dulap și se întoarse la masă. Luă oala cu borș și o turnă în cap, apoi o azvârli în ea. - Na, să mănânci tu, să te saturi cu neamul tău. Polixenia tresări speriată. O durea trupul. Se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Venită de nu se știe unde, se învârtea fără zgomot, în zbor istovit. Janine o pierdu din ochi, apoi o văzu cum se lasă pe mâna nemișcată a bărbatului ei. Era frig. Musca se înfiora la fiecare pală de nisip izbită de vânt în geamuri. În lumina slabă a dimineții de iarnă, mașina înainta, se legăna, târânduse cu chiu' cu vai, hodorogind din toate încheieturile. Janine își privi bărbatul. Marcel avea chipul unui păun îmbufnat: fruntea îngustă, năpădită de smocuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întorcându-se, cu același pas sprinten. Numai ochii îi râd deasupra vălurilor sub care și el și-a ascuns fața. Îi vestește că sunt gata de plecare. Închise ușa, vântul amuți, și ploaia de nisip se auzi și mai deslușit izbind în geamuri. Motorul tuși, apoi se opri de-a binelea. Îndelung solicitat de demaror, porni în cele din urmă și șoferul îl făcu să urle, accelerând. Icnind puternic, mașina se urni din loc. Din mulțimea zdrențăroasă și nemișcată a păstorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lustruit, un bătrân arab cu mustață albă. Tocmai turna ceaiul, ridicând și coborând ceainicul deasupra a trei păhăruțe colorate. Din prag, până să apuce să deslușească și altceva în penumbra dughenei, îi întâmpină mireasma răcoroasă a ceaiului de izmă. Se izbeau de ghirlande de ceainice de cositor, de cești și tăvi de tot soiul, amestecate cu vrafuri de cărți poștale. După ce trecu de ele, Marcel se pomeni lângă tejghea. Janine rămase la intrare, dându-se puțin la o parte, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tot mai vastă, mai uscată, mai rece, prin care străbăteau, cu o limpezime desăvârșită, până și cele mai slabe zgomote ale oazei. Aerul incandescent părea că vibrează în jurul lor, cu o vibrație tot mai lungă, pe măsură ce înaintau, ca și cum trecerea lor, izbind în cristalul luminii, ar fi dat naștere unei unde sonore cu cercuri din ce în ce mai largi. Și în clipa când, ajunși pe terasă, privirea le zbură dintr-o dată dincolo de pădurea de palmieri, către zarea nemărginită, Janinei i se păru că cerul întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sub țeastă, ceva vorbește, sau cineva, deodată se face tăcere, apoi iar ceva sau cineva vorbește, aud prea multe lucruri pe care nu le spun eu, ce învălmășeală, și dacă deschid gura, aud ca un scrâșnet de pietre ce se izbesc între ele. Să-mi pun rânduială în gânduri, să-mi pun într-un fel rânduială în gânduri, spune limba, și în același timp vorbește de altceva, da, întotdeauna mi-au plăcut treburile bine rânduite. Un lucru, cel puțin, e sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ca soarele de pe cer, și mă punea să citesc, îmi băga latina cu de-a sila în blestemata asta de căpățână: "Băiatul nu e prost, dar e îndărătnic ca un catâr", da, în căpățâna asta blestemată, cu care m-am izbit de toți pereții, dar care, de când mă știu, n-a sângerat niciodată: "Ce mai căpățână de bivol", spunea porcul de taică-meu. La seminar nu-și mai încăpeau în piele de mândrie, aduseseră la dreapta credință un protestant, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
au îndrăznit să-și ridice din sare și din nisip cetatea lor înghețată și fierbinte, iar eu... Ce învălmășeală, căldura se întețește, sunt lac de sudoare ei nu asudă niciodată, acum până și umbra s-a înfierbântat, simt cum soarele izbește în piatra sub care mă aflu, izbește, izbește ca un ciocan în toate pietrele, și aud cântarea, cântarea uriașă a amiezii, aerul și pietrele vibrează pe sute de kilometri, bum, așa cum alteori aud tăcerea. Da, aceeași tăcere, sunt ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și din nisip cetatea lor înghețată și fierbinte, iar eu... Ce învălmășeală, căldura se întețește, sunt lac de sudoare ei nu asudă niciodată, acum până și umbra s-a înfierbântat, simt cum soarele izbește în piatra sub care mă aflu, izbește, izbește ca un ciocan în toate pietrele, și aud cântarea, cântarea uriașă a amiezii, aerul și pietrele vibrează pe sute de kilometri, bum, așa cum alteori aud tăcerea. Da, aceeași tăcere, sunt ani de atunci, m-a întâmpinat, când străjile m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din nisip cetatea lor înghețată și fierbinte, iar eu... Ce învălmășeală, căldura se întețește, sunt lac de sudoare ei nu asudă niciodată, acum până și umbra s-a înfierbântat, simt cum soarele izbește în piatra sub care mă aflu, izbește, izbește ca un ciocan în toate pietrele, și aud cântarea, cântarea uriașă a amiezii, aerul și pietrele vibrează pe sute de kilometri, bum, așa cum alteori aud tăcerea. Da, aceeași tăcere, sunt ani de atunci, m-a întâmpinat, când străjile m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
râd, râd cu hohote, uite-l cum se zvârcolește în veșmântul acela pe care-l urăsc, ridică puțin capul, mă vede, pe mine, pe stăpânul lui înlănțuit și atotputernic, de ce îmi zâmbește, îi strivesc zâmbetul! Ce minunat sună patul puștii izbind în chipul bunătății, o, mi-a fost dat să văd ziua când cele ce trebuiau împlinite s-au făptuit și pretutindeni în deșert, la multe ceasuri depărtare, jur-împrejur, șacalii adulmecă văzduhul încremenit, apoi se pornesc să alerge, cu pași mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Începem? spuse el. Fiecare se îndreptă în tăcere către locul lui. Ballester mergea de la un capăt la celălalt, amintindu-le în câteva cuvinte ce aveau de început sau de terminat. Nu-i răspundea nimeni. În curând se auzi primul ciocan, izbind în pana de lemn căptușită cu fier cu ajutorul căreia erau strânse cercurile pe partea umflată a butoiului, o rindea gemu poticnindu-se într-un nod de lemn și unul dintre ferăstraie, pus în mișcare de Esposito, se porni cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
netede, aproape negroide; nasul însă era drept, ochii întunecați, cu privirea înfrigurată. Turbanul descoperea o frunte încăpățânată și, sub pielea arsă de soare, dar care pălise puțin din pricina frigului, întregul chip avea o înfățișare neliniștită și totodată răzvrătită, ce-l izbi puternic pe Daru atunci când arabul, întorcându-și fața către el, îl privi drept în ochi. - Treceți alături, le spuse învățătorul, o să vă fac un ceai de izmă. - Mulțumesc, spuse Balducci. Ce corvoadă! De-aș ieși mai repede la pensie! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aduse din magazie puțină brânză, câteva ouă, curmale și lapte condensat. Când socoti că turta e coaptă, o puse la răcit pe marginea ferestrei, încălzi niște lapte condensat subțiat cu apă și sparse ouăle pentru omletă. În timp ce le bătea, se izbi cu brațul de revolverul pe care-l avea în buzunarul drept. Lăsă castronul pe masă, trecu în clasă și băgă revolverul în sertarul de la catedră. Când se întoarse'ân cameră, se înnopta. Aprinse lumina și-i întinse arabului mâncarea, spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu se clintea. Îl strigă pe Daru: - Ascultă! Învățătorul îl privi. - Jandarmul se întoarce mâine? - Nu știu. - Vii și tu cu noi? - Nu știu. De ce? Prizonierul se ridică și se întinse peste pătură, cu picioarele către fereastră. Lumina becului îl izbea drept în ochi. Îi închise. - De ce? repetă Daru, stând în picioare în fața patului. Arabul deschise ochii sub lumina orbitoare și îl privi, străduindu-se să nu clipească. - Vino cu noi, îi spuse. Se făcuse miezul nopții și Daru tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
inaintând cu brațele larg depărtate, cu trupul aplecat ușor pe spate și zvârlind piciorul mai înainte, nu putea trece neobservată. Metoda putea chiar să se întoarcă împotriva intențiilor mărturisite ale Louisei, de vreme ce ea era în fiecare clipă amenințată să se izbească de vreunul din tablourile ce zăceau peste tot în atelier. Zgomotul îl trezea atunci pe copil, care își arăta mulțumirea așa cum putea, adică țipând cât îl ținea gura. Tatăl, încântat de capacitatea pulmonară a fiului său, alerga să-l răsfețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Când ajunse pe la mijlocul fluviului, se zăriră limpede, în lumina galbenă, trei bărbați goi până la brâu, aproape negri, purtând pălării de formă conică. Stăteau nemișcați, bine înfipți pe picioarele lor ușor depărtate, cu trupul aplecat puțin înainte din pricina curentului puternic ce izbea cu apele sale nevăzute în marginea unei plute mari și rudimentare ce se ivi abia la urmă, din noapte și din ape. Când bacul se apropie mai mult, omul zări în spatele adăpostului, în partea dindărăt, doi negri înalți, purtând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
plutei, în timp ce negrii, cu aceeași mișcare încetinită, se aplecau deasupra apei, până la limita echilibrului în față, cei trei mulatri, nemișcați, tăcuți, priveau cum se apropie malul, fără să-și ridice ochii către cel care-i aștepta. Dintr-o dată, bacul se izbi de capătul unui debarcader ce înainta în apă, luminat abia atunci de lanternă, care, în urma loviturii, începu să se legene. Negrii încremeniră cu mâinile înălțate, agățați de capătul prăjinilor ușor cufundate în apă, dar cu mușchii încordați, străbătuți de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și continentul de arbori ce se întindea dincolo de el, pe mii de kilometri. Între oceanul atât de apropiat și această mare vegetală, mâna de oameni care plutea la acel ceas pe fluviul sălbatic părea pe veci pierdută. Când pluta se izbi de un nou debarcader, ai fi putut crede că ajunsese, cu toate odgoanele rupte, la țărmul unei insule învăluite în întuneric, după zile întregi de navigație înspăimântată. Când coborâră pe pământ, se auzi, în sfârșit, și glasul oamenilor. Șoferul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
opri. Mașina luase oarecare viteză. Gonea printre ziduri înalte de arbori și de vegetație luxuriantă, învăluită într-o mireasmă molatică și dulceagă. Muște luminoase își încrucișau zborul, săgetând fără odihnă întunericul pădurii și, la răstimpuri, păsări cu ochi roșii se izbeau pentru o clipă de parbrizul mașinii. Uneori, un urlet ciudat venea până la ei din străfundurile nopții, și atunci șoferul își privea vecinul, holbându-și ochii în modul cel mai comic. Drumul cotea când la dreapta, când la stânga, traversând nenumărate pârâuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sărbătoare. Spargi, spargi cu ciocan bucăți din piatră, care purtat noroc. Tu spargi, spargi, ea crește, crește. Minune! Ajunseră la grotă. Peste capetele celor ce așteptau, puteau zări intrarea scundă. Înăuntru, în întunericul străpuns de flacăra lumânărilor, o siluetă ghemuită izbea cu un ciocan. Omul, un gaucho deșirat cu mustăți lungi, se ridică și ieși, ținând în palma deschisă, în așa fel încât să poată fi văzută, o bucățică de stâncă jilavă, pe care se grăbi s-o ascundă cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-ntâmple o nenorocire. Am izbutit să punem bărcile pe apă. În timpul nopții s-a stârnit o furtună pe mare, barca s-a răsturnat, iar eu m-am dus la fund. Când m-am ridicat din nou la suprafață, m-am izbit cu capul de barcă. Am început să plutesc la întâmplare. Noaptea era întunecoasă, valurile mari, eu nu prea știam să înot, și îmi era și frică. Deodată am văzut în depărtare o lumină și am ghicit că acolo e turnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul de luptă al zeului. Inginerul se uită la bucătar, izbit de vocea lui schimbată. Cu privirea fixă, aplecat înainte, cu pumnii strânși, acesta reproducea, stând pe loc, tropăitul ritmat al celorlalți. Și abia atunci d'Arrast își dădu seama că el însuși dansa de o bucată de vreme, cu întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]