8,051 matches
-
aici, dar mi-a fost frică.... da... n-am vrut să pară că... ȘEFUL GĂRII: Credeți că într-adevăr... marea? (Exaltat.) Credeți că e vorba de apă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E apă! E apă multă, atât de multă încât... Vă jur că e apă, e apă! CASIERUL (Către ȘEFUL GĂRII.): Dacă a început să se vadă apa, dacă zice el că se vede apa... înseamnă că nu mai avem ce să facem aici... înseamnă că am putea și noi... HAMALUL: A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în pat lângă ea - alt culcuș n-are - și adoarme iepurește, cu urechile ciulite. Mâine Izabela nu-și va aduce aminte nimic sau va prefera să nu-și amintească, va plânge, va fi țâfnoasă, îi va cere bani și iertare, jurându-i iubire veșnică sau neîmpăcare, după caz. Ce era să facă, la urma urmei? Ce erau să facă? Pascal Ciortea se gârbovea și cugeta. De unde știu eu că prin gura femeii nu-mi vorbește adevărul gol-goluț? Ce urâtă e... De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
așa. Propac pentru pisici obeze, tu ce părere ai, o fi o chestie așa grozavă? Aș cam vrea să mă culc, Mămăligă, mai zice Aurora. Sper să-ți ajungă până la cinci dimineața. Dacă iar sari pe mine de pe dulap, îți jur că nu te mai las în dormitor. Da, da... Și în timp ce motanul plescăie mai departe, Aurora își târșește pâslarii pe mozaicul din coridor, îndreptându-se către somn. Oare ce-o să mai viseze în noaptea asta? Când era tânără, visa mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a venit la ea acasă, au dat gata pălinca, le-a venit chef să iasă în oraș, au mai băut și la restaurant, au ajuns și la Nemo, acum o doare capul să-i plesnească. Și doar își promisese, își jurase că n-o să se mai culce cu un tip de la prima întâlnire. Nici măcar nu-și aduce aminte cum a fost. O fi fost cumva, de vreme ce a ajuns aici, în pielea goală, într-o cameră străină, ca un nou-născut. De ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o situație care nu le-ar mai fi permis să aibă în vreun fel de-a face cu Potirul Sfânt. Eroina îl îndeamnă pe erou să fugă cu Potirul înainte de-a înceta să mai fie demn de el. Eroul jură că va fugi fără Potir, lăsând-o astfel pe eroină demnă de-a continua ea să-l păzească. Eroul ia el hotărârea pentru amândoi, a precizat Wirtanen, de vreme ce amândoi deveniseră impuri în gânduri. Potirul Sfânt dispare. Și, uluiți de această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu amabilitate. Îmi dădea o lecție de conduită civică. — Așa se conduce o țară, am spus eu. Nu știu dacă dumneata râzi sau nu de mine, a zis el, dar așa se conduce. Nu râd de dumneata, l-am asigurat. Jur că nu. Acest simplu jurământ de credință l-a satisfăcut. — Tatăl meu a fost ucis pe insula Iwo Jima, a zis el. — Îmi pare rău, i-am spus. — Bănuiesc că de ambele părți au murit oameni buni, a adăugat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
adâncă reverență, lunganul prinse mâna zârnoaicei și o sărută îndelung, prelung. În cele din urmă Andromanda îl goni: „Ho, potcosule, că mă prinde Zorilă p-acilea și-mi ia puterile“! Astfel, povestesc unii, s-ar fi plămădit fata veterinarei. Alții jură că a fost făcută cu un excavatorist, Sile Bogheanțu, din echipa de instalatori care au tras conducta cu gaze aduse de la ruși. Au plecat din Șoptireanca la 20 februarie 1970, când se constituise Academia de Științe Sociale și Politice, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
campanie feroce de tulburare a oamenilor. Ieșiseră toți, de la ăl mai mare, până la ultimii neisprăviți. Fiecare cu sarcini precise și cu teritoriu de acțiune bine stabilit. Ăl mare avea cartierul general undeva în Bărăgan, între Ianca și Fetești. Alții se jurau că-i trimite Chirul ăla de-a rămas în Baltă de la colectivizare. Acela mai șopti, gâjâit, cuvinte hâțânate, vânturate parcă de ventilatorul-policandru de la protoierie, adus de părintele protopop din călătoria duhovnicească de la Kazan, pe la începutul anilor ’80. - Oferta mea rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Nu-i răspunse. Urmărea cum dincolo, peste Dunăre, noaptea încolăcise de-acum turla bisericii. Lumina care încă o mai scălda se răsfrângea în ape vâscoase, de sânge negru, închegat. - Îți spun, am fost de față, continuă ea. Tot cătunul se jura că în viața lor nu văzuseră vreun stejar sau cruce. De când se știau acolo fuseseră flori în jurul pietrei de hotar. Cei mai bătrâni își aminteau chiar că voiseră părinții lor să facă o biserică acolo, dar cum era răscruce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așa ca o prăbușire de cer peste mine, imaginile din acel asfințit la Șoptireanca, cu mine, cu tata ridicat în picioare în docar, țipând. Amenințându-i și cu țiganii în jurul nostru privindu-l ca și cum atunci îl vedeau pentru prima dată, jurându-se că în viața vieții lor nu văzuseră un stejar în locul acela, la răscrăcare, cum spuneau ei. Și chiar mă simțeam nespus de singură. Cei doi cățelandri se hârjoneau pe buza Dunării. Cheiul, nepietruit acum, mâncat de ploi, se afunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Vezi și tu. Ca și la țiganii ăia ai tăi. Acum ăștia de-acum îmi dau diplome, ca și cum nu tot ei m-au alungat atunci. Au adulmecat banii mei și mă onorează cu diplomele și cheile lor. Și toți se jură că nu ei au dat cu pietre după mine. - Nu ei au dat. Erau alții cu pietrele pe-atunci, știi și tu. - Tot ca ei erau, nu-i mai apăra. Sau părinții lor. Protopopul, cel puțin, era și pe-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor speriată: - Ce ți-a venit? Vine noaptea... Furtuna... Și de unde barcă? - Mi-a venit... Când vorbeai, te ascultam și tot mă gândeam: de ce m-am întors aici, când jurasem să... Uite, simt, că pentru asta m-am întors! Să mai merg odată cu tine în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru. S-a făcut lumină dintr-o dată. Parcă și văd drmul prin Baltă până acolo. Mergem? - Dar, Ilarion... Te-așteaptă lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
469. Samuel dezactivă terminalul și se așeză la pupitrul de bord. Cum e posibil așa ceva? Am creat o nevastă și computerul îi dă note, cum e posibil să fiu atât de dobitoc... De azi înainte nu mai citesc datele tehnice. Jur. Ba, mai mult, o să le criptez ca să nu fiu tentat să le modific vreodată. Dacă am ales ca Margareta să trăiască, trebuie să merg până la ultimele consecințe. Și, spunându-și acestea, iniție un dialog cu computerul de agrement care, surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pantă tragică. Relația de prietenie dintre Elena și Ioana suferi o puternică lovitură. Mai mult decât atât, părinții Ioanei le acuzară pe cele două că sunt niște perverse și că au chefuit cu obsedați sexuali. Nu fură crezute când se jurară cu lacrimi că nu știu ce s-a întâmplat și că ele n-au făcut decât să bea singure puțină șampanie, după care s-au culcat. Însă când urletele unui copil nevinovat sfâșie liniștea nopții nu trebuie căutate explicații, ci vinovați - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să adoarmă, fiindcă eram cu o fată și fumam și mi se ridicaseră colțurile buzelor, iar obrajii îmi ardeau. Ia încearcă să miști piciorul acum, a făcut Carmen, nu pot, am exclamat, ba poți, dar e mai greu, nu, îți jur că nu pot, încearcă totuși, parc-ar fi de plumb, nu-i așa, nici eu nu pot să-l ridic, stai, și i-am apucat piciorul cu mâna, vezi că și tu poți? Atingerea piciorului, a osului ei cald care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scene - știi tu: „How happy some o’oer other some can be1“ dacă avem timp azi. Deși cred că o să fiu ocupată până peste cap cu Violet. —Violet? repetă Hazel. — Da, este din nou printre noi, spuse MM ușor ironic. Jură că știe textul ca pe apă, ceea ce n-ar strica. Ei bine, mă bucur să aud că și-a învățat, în sfârșit, replicile, zise Fisher cu sarcasm. Pe unde a fost? —În Goa. Dar să nu facem caz de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
termină povestea asta... O siluetă voinică se zări înaintând cu greu pe cărare, către noi. Hugo se întoarse rapid și vocea i se înmuie. —Bill, drăguțule! Hai să facem o plimbare. Nu ne-am văzut de două zile și-ți jur că fiecare clipă fără chipul tău zâmbitor a fost o tortură pentru mine... Strecurându-și brațul pe după cel al lui Bill, care nu era deloc entuziasmat, o luă agale către aula bisericească. Sophie chicotea. —Huge1 ăsta e o figură, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
m-am întors în galerie, sărind pe partea cealaltă, fără ajutorul lui Bez. Fustele mini din lycra sunt printre cele mai mari invenții ale secolului douăzeci. —Perversule! strigai la Sally, de pe margine. Așa e, cara1, îmi răspunse el. Puteam să jur că-și flutură genele; numai că eram prea sus să le văd. —Bun, deci așa rămâne, spuse Bez, nu te mai urc până la grilaj că te cațeri pe el ca o maimuță. Arătă cu degetul unde era atârnat acesta, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în căștile mașinistului care stătea lângă mine, o voce care abia se distingea din cauza interferențelor și care venea de sus, de pe pod. Vocea întreba dacă mașinistul observase ceva în neregulă cu cablul. —Nimic. Ce naiba, dacă vă spun că nimic! Îți jur că a mers ușor, ca întotdeauna, insista săracul om. Cel din zona de servicii se răsucea acum, uitându-se roată în sus. Mașiniștii din zona de servicii o țineau întotdeauna una și bună cum că ei pot să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mlaștină. Noii veniți tresăriră, alarmați. Negrul cu pușca strânse cu putere patul armei. — Glumiți? întrebă el și, văzându-i expresia, păru convins. Fire-ai al naibii să fii! exclamă el. Ți-am spus că ne-am rătăcit și tu te jurai că ajungem la izvoarele râului Napuari. — Râul Napuari e la Vest , le arătă el; trebuie să vă întoarceți pe canal și să vă abateți din drum când o să dați peste două insulițe gemene. O luați pe gura din stânga... — O săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
neisprăviți mi-am găsit drept tovarăși! Unul greșește drumul la Napuari, iar celălalt intră în bucluc cu yubani-i. Ce-o să facem acum? Spune, mizerabile! Ce-o să facem acum? — Eu... Îmi pare rău, Rafalo. Îmi pare rău cu adevărat... Ți-o jur! Totul a fost o glumă. A fost o glumă, „domnule“, vă dau cuvântul meu... Nu aveam de gând să mă ating de copila aia. Pe sănătatea maică-mii că nu aveam de gând să mă ating de ea. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În ziua în care am hotărât să fug pe Amazon și să mă descotorosesc de casă, m-am văzut deodată înecat sub un munte de obiecte inutile pe care le-am tot acumulat de-a lungul unei vieți întregi. Vă jur că, până în ziua aceea, mi se păreau absolut obligatorii și nu înțelegeam existența fără ele. Dar, de îndată ce le-am dăruit, mi-am dat seama că nu-mi lipseau. Eram încă un sclav al „Tiraniei Superfluului“ care ne ținea legați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
blestemară ouăle prăjite în ceva ce părea ulei de motor, orezul nedecorticat și aproape nefiert, carnea urât mirositoare, făcută scrum, și o cafea în care trebuie că se spălaseră pe picioare toți metișii din Santa Marta. Ce loc de căcat! Jurasem să nu mai pun piciorul vreodată în locul ăsta. — Liniștește-te, fiule. Liniștește-te. Mâine o să aranjez ca franciscanii să ne primească în mănăstirea lor. Azi e deja prea târziu... — Nu pentru dumneavoastră. V-ar fi primit la orice oră. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o soluție. La urma urmelor, sunt membru al unui Cabinet și trebuie să mă supun hotărârilor majorității și ordinelor președintelui. Există o limită peste care nu pot și nici nu vreau să trec. Când am depus jurământul pentru funcție, am jurat devotament și ascultare și asta mă leagă. — În definitiv. Ce puteți face pentru noi? Zâmbi, amuzat. — Drept la țintă. Nu despre asta e vorba? Mai puține vorbe goale și mai multe fapte. Bine... În primul rând, voi da dispoziție ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
război. Și acum suntem în război. Sau nu-i adevărat? — Nu știu. Sunteți în război? — Albii îl vor... De cincizeci de ani, yubani-i n-au mai micșorat capete. Ritualul este aproape uitat și doar Xudura, cel mai bătrân dintre vraci, jură că și-l amintește. — O să micșorați capetele astea? întrebă el, îngrozit. Îi veți transforma pe nenorociții ăștia în „tzanza“, pentru ca albii să aibă dreptate când spun că yubani-i sunt niște animale care nu merită respect? — Albii nu respectă animalele, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]