15,723 matches
-
porțile Mării Negre, străjuite cu strictețe timp de secole de Bizanț. În această direcție avea să se împlinească una dintre urmările cele mai însemnate și durabile ale cruciatei a patra. Protecția flotei venețiene a fost cea mai sigură pavăză a Imperiului Latin, amenințat în însăși capitala sa de tendințele de restaurație ale statelor grecești constituite din ruinele Bizanțului, îndeosebi fragmentul de putere bizantină salvat în Asia Mică, Imperiul de la Niceea. Semnificativ pentru funcția protectoare decisivă a Veneției în raport cu Imperiul Latin e faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a Imperiului Latin, amenințat în însăși capitala sa de tendințele de restaurație ale statelor grecești constituite din ruinele Bizanțului, îndeosebi fragmentul de putere bizantină salvat în Asia Mică, Imperiul de la Niceea. Semnificativ pentru funcția protectoare decisivă a Veneției în raport cu Imperiul Latin e faptul că restaurația puterii bizantine la Constantinopol în 1261 a avut loc când flota venețiană care ocrotea permanent orașul se afla la distanță, în apele Mării Negre, unde îndeplinea o misiune al cărei rost precis nu ne este cunoscut 6
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care ocrotea permanent orașul se afla la distanță, în apele Mării Negre, unde îndeplinea o misiune al cărei rost precis nu ne este cunoscut 6. Nu mai puțin semnificativ e faptul că Veneția s-a aflat în centrul proiectului de restaurare latină la Constantinopol, care s-a reactualizat în câteva rânduri până în primele decenii ale secolului al XIV-lea când a fost definitiv abandonat. Implantul feudal latin pe teritoriul Imperiului Bizantin a fost considerabil subminat de un șir de antagonisme: cel dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mai puțin semnificativ e faptul că Veneția s-a aflat în centrul proiectului de restaurare latină la Constantinopol, care s-a reactualizat în câteva rânduri până în primele decenii ale secolului al XIV-lea când a fost definitiv abandonat. Implantul feudal latin pe teritoriul Imperiului Bizantin a fost considerabil subminat de un șir de antagonisme: cel dintre feudalitatea latină și populația greacă rurală și urbană subjugată; cel dintre Imperiul Latin și statele ostile din Peninsula Balcanică - Țaratul Vlaho-Bulgar și Despotatul de Epir
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Constantinopol, care s-a reactualizat în câteva rânduri până în primele decenii ale secolului al XIV-lea când a fost definitiv abandonat. Implantul feudal latin pe teritoriul Imperiului Bizantin a fost considerabil subminat de un șir de antagonisme: cel dintre feudalitatea latină și populația greacă rurală și urbană subjugată; cel dintre Imperiul Latin și statele ostile din Peninsula Balcanică - Țaratul Vlaho-Bulgar și Despotatul de Epir - și din Asia Mică - Imperiul de Niceea; nu în cele din urmă, de cel dintre biserica latină
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ale secolului al XIV-lea când a fost definitiv abandonat. Implantul feudal latin pe teritoriul Imperiului Bizantin a fost considerabil subminat de un șir de antagonisme: cel dintre feudalitatea latină și populația greacă rurală și urbană subjugată; cel dintre Imperiul Latin și statele ostile din Peninsula Balcanică - Țaratul Vlaho-Bulgar și Despotatul de Epir - și din Asia Mică - Imperiul de Niceea; nu în cele din urmă, de cel dintre biserica latină și cea ortodoxă, puternic stimulat de contactul direct dintre cele două
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
latină și populația greacă rurală și urbană subjugată; cel dintre Imperiul Latin și statele ostile din Peninsula Balcanică - Țaratul Vlaho-Bulgar și Despotatul de Epir - și din Asia Mică - Imperiul de Niceea; nu în cele din urmă, de cel dintre biserica latină și cea ortodoxă, puternic stimulat de contactul direct dintre cele două confesiuni și civilizațiile pe care le exprimau, factor agravant al neînțelegerii dintre cuceriți și cuceritori și care a făcut imposibilă simbioza lor. Caracterul limitat al restaurației bizantine din 1261
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dintre cele două confesiuni și civilizațiile pe care le exprimau, factor agravant al neînțelegerii dintre cuceriți și cuceritori și care a făcut imposibilă simbioza lor. Caracterul limitat al restaurației bizantine din 1261 a lăsat să subziste însemnate vestigii ale cuceririi latine din 1204, îndeosebi cele venețiene, cărora nu avea să le pună capăt decât cucerirea otomană în secolele XV și XVI. Una dintre cele mai însemnate și de lungă durată ramificații ale evenimentului din 1204 a fost înlăturarea barierei bizantine de la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
corăbierii și negustorii venețieni, în căutarea produselor care se găseau în porturile de pe țărmurile ei, Marea Neagră a dezvăluit treptat, spre mijlocul secolului XIII, perspectivele nebănuite și imposibil de bănuit în faza timpurie de expansiune a comerțului intercontinental. Spre sfârșitul hegemoniei latine la Bosfor, un alt proces major de istorie universală, expansiunea rapidă a Imperiului Mongol spre apus, în stepele nord-pontice și, prin Asia Centrală, spre Mediterana, a înlesnit pentru prima oară, după mai bine de șase secole, negustorilor mediteraneeni contactul direct cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Hoarda de Aur - și a altuia în Orientul de Mijloc - Ilhanatul Iranian - cu deschidere spre Marea Neagră prin Imperiul de Trapezunt, stat vasal, a deschis larg poarta continentului asiatic, până atunci inaccesibil negustorilor mediteraneeni. După două decenii de cooperare în Imperiul Latin, unde Veneția a acordat Genovei drept de a participa la exploatarea resurselor comerciale ale noului imperiu, raporturile dintre cele două principale puteri maritime ale Mediteranei au evoluat spre ruptură, urmare a gravelor contradicții de interese în Țara Sfântă, la Acra
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la iveală atât însemnătatea comerțului din și prin Marea Neagră la această dată cât și cunoașterea acestei însemnătăți de către emisarii Genovei care au încheiat alianța cu Mihail Paleologul: „De asemenea, /împăratul/ promite și convine să nu îngăduie de acum înainte vreunui latin, cu excepția genovezilor și a pizanilor, să meargă spre a face negoț în Marea Neagră, și cu excepția a lor săi /ai împăratului/, care vor duce banii sau bunurile vistieriei noastre. Căror genovezi nu le va impune interdicții de a merge în Marea Neagră
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
apariția și în spațiul românesc. Un detașament al Ordinului Teutonic a fost instalat în Țara Bârsei pentru a-i combate pe cumanii din spațiul extracarpatic, care constituiau o primejdie imediată atât pentru Transilvania și Regatul Ungar cât și pentru Imperiul Latin instalat la Bosfor prin sprijinul acordat de călăreții stepei statului vlaho-bulgar, adversar primejdios pentru cruciați îndată după 1204. Desfășurare independentă de acest din urmă aspect sau coordonată cu el • Gh. I. Brătianu, Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană, ed. a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cruciata își reverbera consecințele și asupra romanității răsăritene, sudși nord-dunărene. Când, după marea invazie mongolă din 1241, regalitatea ungară a făcut apel la un alt detașament al cruciatei - călugării-cavaleri ioaniți -, instalați la sud de Carpați, legătura acestei inițiative cu Imperiul Latin e evidențiată de regele Bela IV, care afirma că unul dintre rosturile prezenței ioaniților pe teritoriul regatului ungar era de a asigura controlul asupra Dunării până la vărsarea în mare de unde urma să stabilească legătura cu latinii din Constantinopol 11. Mult
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în șirul evenimentelor generatoare de procese istorice, de realități de lungă durată. „Devierea“ inițială nu numai a devenit o realitate de durată dar a și generat alte „devieri“, programate sau înfăptuite, de la cursul tradițional al cruciatei. Încă în timpul ființării Imperiului Latin la Constantinopol, forțe ale cruciatei din Apusul Europei sau chiar din Țara Sfântă au fost îndrumate spre Constantinopol, așadar deviate de la destinația fundamentală a cruciatei. După restaurația din 1261, • Ș. Papacostea, Drumurile comerciale internaționale și geneza statelor românești în viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Occidentului în evul mediu, împlinire care însă nu s-a dovedit capabilă să integreze definitiv „Cele două Europe“ (Les deux Europe), pentru a relua titlul lucrării unui publicist francez, care nu și-a pierdut încă actualitatea. ALIAȚI NORD-DUNĂRENI AI IMPERIULUI LATIN DE LA CONSTANTINOPOL: REGII CUMANI JONAS ȘI SORONIUS Ovidiu Pecican Nu cunoaștem situația de la sud de Carpați în cei paisprezece ani de dominație teutonă. „Ultramontania“, cum am îndrăznit să numesc teritoriul cucerit de ordin la sud de Carpați și grupat în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
împreună cu ei. În perioada imediat următoare, însă, la aproximativ un deceniu de la plecarea Ordinului Teuton din Țara Bârsei, la sud de Carpați sunt amintiți doi regi cumani care continuau să trăiască în conformitate cu vechile lor credințe și obiceiuri: Jonas (în forma latină din cronica lui Alberic de Troisfontaines, care îi pomenește), „considerat cel mai mare dintre regii cumanilor“ (major in Regibus Comanorum la Alberic și „le grant roy de Commains“ la Joinville 2), și Soronius 3. În 1239, conform lui Georgios Akropolites
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
devenită ulterior soția nepotului și succesorului acestuia, Boril (1207-12??), s-a botezat sau nu. Este plauzibil de crezut că a făcut-o. • B. P. Hasdeu, Olteneștile, ed. de Ovidiu Pecican, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2002, p. 81. • Ibidem, p. 83. Imperiului Latin al proaspăt alesului împărat Baudouin de Courtenay, a fost bine primită de bulgari și a beneficiat de ajutorul „sciților“, adică al cumanilor 4. Conform lui Alberic, în oastea occidentală erau șapte sute de cavaleri și vreo treizeci de mii de călăreți
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sciților“, adică al cumanilor 4. Conform lui Alberic, în oastea occidentală erau șapte sute de cavaleri și vreo treizeci de mii de călăreți. Ei nu ar fi putut străbate Bulgaria dacă nu o ajutau cumanii cu care două dintre căpeteniile cavalerilor latini s-au și încuscrit. Spre a obține ajutorul cumanilor, latinii au trebuit să încheie cu aceștia o alianță. Pentru aceasta s-a dat curs unor obiceiuri cumane, dintre care cronicile occidentale amintesc: amestecarea sângelui cuman și latin obținut prin crestarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dintre căpeteniile cavalerilor latini s-au și încuscrit. Spre a obține ajutorul cumanilor, latinii au trebuit să încheie cu aceștia o alianță. Pentru aceasta s-a dat curs unor obiceiuri cumane, dintre care cronicile occidentale amintesc: amestecarea sângelui cuman și latin obținut prin crestarea ușoară a mâinilor căpeteniilor și băutul acestui amestec de către ambele părți; hăituirea și prinderea unui câine așezat între cele două armate, animalul fiind hăcuit cu săbiile de către cumani și latini, ca simbol al pedepsei care l-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cronicile occidentale amintesc: amestecarea sângelui cuman și latin obținut prin crestarea ușoară a mâinilor căpeteniilor și băutul acestui amestec de către ambele părți; hăituirea și prinderea unui câine așezat între cele două armate, animalul fiind hăcuit cu săbiile de către cumani și latini, ca simbol al pedepsei care l-ar fi așteptat pe trădător. În fine, alianțele matrimoniale. Conform lui Alberic de Troisfontaines, ambii regi cumani își căsătoreau fiicele cu personaje ilustre din ambianța Imperiului Latin de la Constantinopol. Una dintre fetele lui Soronius
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fiind hăcuit cu săbiile de către cumani și latini, ca simbol al pedepsei care l-ar fi așteptat pe trădător. În fine, alianțele matrimoniale. Conform lui Alberic de Troisfontaines, ambii regi cumani își căsătoreau fiicele cu personaje ilustre din ambianța Imperiului Latin de la Constantinopol. Una dintre fetele lui Soronius a fost dată lui Guillaume, fiul lui Geoffroy de Méry, conetabilul Romaniei, iar o alta - lui Baudouin de Hainaut. Fiica lui Jonas a fost luată în căsătorie de Nariot de Toucy, senior puternic
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ale locului și timpului, urmărind să întărească cooperarea stabilită între cumanii dintre Dunăre și Carpați și cruciații din Balcani. A urmat episodul traversării Țaratului Bulgar și Român, după care regele Jonas a rămas alături de ginerele și fiica lui, în Imperiul Latin. Trei ani mai târziu, în 1241, el murea, fiind îngropat (după obiceiul cuman, nu creștinește) în afara Constantinopolului, sub o măgură 5. În același an murea și Ioan Asan al II-lea. Celălalt rege, Soronius, i-ar fi trădat pe latini
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Latin. Trei ani mai târziu, în 1241, el murea, fiind îngropat (după obiceiul cuman, nu creștinește) în afara Constantinopolului, sub o măgură 5. În același an murea și Ioan Asan al II-lea. Celălalt rege, Soronius, i-ar fi trădat pe latini, trecând, în toiul rapidei faceri și desfaceri a alianțelor din acel moment, de partea grecilor. Nu este de mirare că lucrurile s-au putut petrece astfel, câtă vreme între timp, aliatul său tradițional, țarul bulgarilor și românilor, Ioan Asan al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fiului lui, ca și a patriarhului, la asediul cetății Tzurulon (= Ciorlu), în 1239, Ioan Asan s-a împăcat cu Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (1222-1254) și s-a aliat cu Frederic al II-lea (12??-12??), întorcându-se contra latinilor. Totuși, Maria Holban obiectează acestei ultime datări prin constatarea că soția lui Ioan Asan murise anterior zilei de 7 iunie 1238, când era pomenită ca decedată în scrisoarea regelui Bela al Ungariei 6. Acest episod încâlcit de istorie balcanică se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
secolele XIII-XIV, București, Editura Academiei, 1981, p. 68, n. 53. când Ioan Asan al II-lea - care își spunea „imperator și autocrator al bulgarilor și bizantinilor“7 a fost împiedicat să obțină tronul de la Constantinopol prin zădărnicirea căsătoriei tânărului împărat latin - încă minor - Baudouin al II-lea cu prințesa Elena, o ortodoxă. Astfel, în 1231 aristocrația occidentală de la Constantinopol a respins uniunea dinastică, preferând să îl invite să devină regent al imperiului pe fostul rege al Ierusalimului, Jacques de Brienne (1231-1237
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]