4,922 matches
-
investigație amplă, pe o temă importantă și actuală. Să amintim, în final, faptul că marele stilistician Leo Spitzer cerea interpreților de literatură talent, experiență și credință, adică aderarea simpatetică la operă, ceea ce Alina-Iuliana Popescu demonstrează în lucrare, cu mențiunea că lirica Anei Blandiana reprezintă chiar spațiul ideal în care autoarea a dobândit o experiență analitică importantă și plină de consecințe. Rețin deci această tentativă reușită de a descifra câteva elemente definitorii ale unei creații de mare forță artistică, printr-un unghi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
60. Deși este știut că harta neomodernismului poetic românesc este una de o extrem de mare diversitate, fiind alcătuită dintr-o pluralitate de voci lirice, Ana Blandiana este o reprezentantă distinctă a Generației '60. Vorbim, pe de o parte, despre o lirică în care toposurile, temele, motivele, dar și mijloacele de expresie ale reprezentanților ei se regăsesc, "în doze și cu finalități variabile" (Iulian Boldea), iar, pe de altă parte, avem motivația originalității și a unicității limbajului poetic blandian, născută dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
francezii, de tipul lui Baudelaire, Verlaine sau Rimbaud, condamnați la nefericire prin darul lor poetic"118. Păstrând această tonalitate sumbră, romantică, Dicționarul general al literaturii române caracterizează volumul Cincizeci de poeme (1970), drept un volum care "cultivă valorile stilistice ale liricii psalmice, pe linia simbolisticii romantice a nopții. Alura mistică a metaforelor sugerează o sensibilizate sacralizată, tulburătoare totuși prin intimitatea dialogului (...) Senzuală în esență, tensionată până la crispare de obsesia extazului și a lucidității, poezia Anei Blandiana se recompune potențial într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fiică a Transilvaniei, poeta nu putea să nu se sprijine, instinctiv, în producția sa, pe acei "factori etici, de adâncime, de perenitate, ai spiritului național, necesari, în timpul totalitarismului, ce amenința cu distrugerea identității de neam. Informată de fluizii subtili ai liricii moderne, fragilă și anxioasă, în reflecția sa, precum orice expert autentic al sufletului, Ana Blandiana este, totuși, în primul rând, un exponent al tradiției. Puritatea severă, sentimentul tainei, gravitatea raportului dintre individ și colectivitate, dintre prezent și trecut, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
este, de fapt, miza principală a demersului nostru, ne propunem să o reliefăm prin raportare tematologică, urmărind cronologia volumelor, pe parcursul cărora să insistăm și asupra artei poetice propriu-zise, asupra marilor toposuri, în modul lor de materializare textuală. Universul particular al liricii acestei poete va fi investigat, în consecință, simultan, la nivel retoric și la nivelul poeticii elementelor, alături de analizele la nivelul tematicilor. stfel, pe parcursul celor 12 volume (ediții Princeps) și a încă 14 culegeri și reeditări, autoarea se dezvelește pe ea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetei transpare, prin cuvânt, în universul liric. Puterea sufletului său domină lumea, acceptând numai ceea ce este în concordanță cu trăirile și cu puritatea, sensibilitatea și bucuria tăcută ce-i definesc personalitatea."29, astfel încât "în majoritatea poeziilor, glasul ce străbate din lirica Anei Blandiana este rezultatul confruntării cu diferite experiențe."30 Bucuria de a trăi, specifică tinereții, cunoaște diverse forme, de-a lungul vârstelor, la fel și frenezia simțurilor, care, treptat se estompează, devenind tăcere. Deși, odată cu dobândirea unei anumite maturități scriitoricești
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de data aceasta, în care fuga devine evadare, marcată de permanenta dorință de a se ascunde în ea însăși. Și cum poate mai bine să se ascundă, dacă nu prin cuvânt, prin poezie, prin confesiune, fenomen caracteristic, de altfel, întregii lirici moderne 39. Iată preeminența poeziei în fața vieții! De altfel, în al doilea volum, Ana Blandiana își va afirma și propriul crez poetic, printr-o definiție proprie atribuită poeziei: "Cred că singura definiție a poeziei, care nu m-a jignit, care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fluturat peste voi -/ Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,/ Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!//". (Dans în ploaie). Căpătând valențe metafizice de tip expresionist, iubirea Anei Blandiana este, adesea, asociată cu timpul, o altă constantă a liricii sale. Timpul ca întoarcere și timpul ca regăsire, care dezvoltă, pe parcurs, strigăte de neputință în obiectivele propuse. Vârsta originară a copilăriei, transpusă în poezie, adică reîntoarcerea la vremurile edenice, în care lumea întreagă este o poezie, nefiind nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ale lui Adrian Păunescu"55, tot așa idea că oamenii unei epoci se aseamănă între ei domină și versurile din Mândrie: "Epoleții generației mele/ Cine ar îndrăzni să îi jignească?", conform cărora "întreaga generație se consacră la începuturile ei unei lirici pe care am putea-o numi de identificare afectivă, caracterizată de un declarativism ingenuu și tineresc, de un entuziasm factice artistic (...) și de recurența câtorva teme (candoarea, adolescența, natura descătușată, datoria față de părinți, care simbolizau adevărata tradiție interioară, în raport cu altele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Crengile de pe care căzură,/ Că totul va mai putea să învie?/" (Psalm) Presupusul dialog cu divinitatea este, de fapt, o tăcere reflexivă, vocea interioară, devenită și ea mută, fiind supusă, în permanență, degradării trecerii timpului. Din nou, cu ascendență în lirica blagiană 87, a cărei influență este "statornică"88, poezia Anei Blandiana, "reflexivă, gravă, simplă (...) nu mai cunoaște acum afectarea sentimentală și stilistică din volumele anterioare, izbutind să-și asume deplin problemele morale și existențiale, pe care le consideră esențiale, și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să-și asume deplin problemele morale și existențiale, pe care le consideră esențiale, și să le individualizeze ca trăiri veritabile 89". Jocul, nostalgia, spiritualitatea, exuberanța, tăcerea devin embleme, mai mult sau mai puțin concrete, ale traversării timpului, toposuri definitorii ale liricii Anei Blandiana, încărcate însă, cu o nuanță diferită. Deconstruind canonul prim al semnificațiilor acestora, promovat în poeziile de început, poeta le încarcă acum cu sensuri noi, aproape opuse celor originare. De exemplu, exuberanța de la început, în care realitatea exterioară nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
configurează lumi posibile și imposibile, generate de trecerile succesive în planul visului, prin care eul liric ajunge la echilibrarea mișcărilor interioare, legitimând astfel permanenta construcție și reconstrucție a creației"106. Reinvestirea cu sensuri noi, în legătură sau nu cu constantele liricii neomoderniste, fac din poetica Anei Blandiana o poetică distinctă, care își câștigă individualitatea tocmai prin această permanent deconstrucție și reconstrucție a diferitelor tipuri de canon. Interesantă este, însă, deconstrucția individuală, pe care Ana Blandiana o va realize în interiorul propriului canon
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
te învăț pe dinafară pentru clipa,/ Când, întreținându-se ninsoarea,/ Vei dispărea cu spaimă iar... "(Abia începusem să simt) Momentul absenței metaforei și al primatului absolut al sensului în fața formei se deschide cu această prezență a antinomiilor, care transferă cumva lirica Anei Blandiana, într-o lirică a gravului. Metaforă-simbol, care domină, de altfel, acest întreg volum, este somnul, care aduce un sens nou ideii de vid. Somnul devine o punte de trecere către vârsta dezinhibării, a exteriorizării, a reconstrucției unei noi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
clipa,/ Când, întreținându-se ninsoarea,/ Vei dispărea cu spaimă iar... "(Abia începusem să simt) Momentul absenței metaforei și al primatului absolut al sensului în fața formei se deschide cu această prezență a antinomiilor, care transferă cumva lirica Anei Blandiana, într-o lirică a gravului. Metaforă-simbol, care domină, de altfel, acest întreg volum, este somnul, care aduce un sens nou ideii de vid. Somnul devine o punte de trecere către vârsta dezinhibării, a exteriorizării, a reconstrucției unei noi vieți, bazată pe cea de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Și-ntre ele numai/ Un limpede jind,/ Cu miros de prune, urcând spre alcool,/ De fum și de iarbă uscată?/ Ce poate fi fericirea,/ Dacă nu să adormi,/ Așteptându-ți sfârșitul,/ În septembrie,/ Într-o livadă?" (Această plutire) Pendulând între lirica lui Lucian Blaga și cea a lui Nichita Stănescu, autoarea realizează o demitizare a spațiului primordial, pur, printr-o trimitere a sa în cotidian. Alteori, însă, dimpotrivă, reinstalând romantismul diafan pe care nu îl suprapune primăverii, nici toamnei, ci unui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
asemenea/ Mâinii supreme,/ După gura mea pictată/ de atâtea milioane de ori?/.../ Iertați-mă, uit mereu/ Că e totul prestabilit./ Și, totuși, un ultim cuvânt:/ Nici după cele ce spun,/ Nu știți cine sunt?"(Cel viu) Reconstruind, însă, elemente al liricii congenerilor săi, precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana scrie versurile a căror apropiere de A doua elegie 140 a lui Nichita Stănescu este tulburătoare: "În fiecare hohot/ Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-ntr-un mormânt ce dospește/ Viața viitoare./ Noi doi/ Gemeni în uterul Spaimei". (Gemeni) De o tulburătoare transparență, volumul Stea de pradă, 1985, este aproape "epurat de metafore"143, din punct de vedere tematic "putând fi observată o continuitate în lirica acestui volum, inedită fiind proiectarea poemelor în negativ"144. Considerat, pe departe, unul dintre cele mai dramatice volume, Stea de pradă își păstrează "un discurs liric" de o mare simplitate, aproape lipsit de metafore, "înregistrându-se o accentuare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a creației). Aceasta din urmă face din propria intimitate un spațiu al refugiului, un cadru ocrotitor, deoarece ea se simțea bine în trupul său, material și spiritual. Ileana Mălăncioiu devine, însă, prizoniera propriei realități interioare, iar tragicul, transpus printr-o lirică a gravului, pe care aceasta o adoptă în cea mai mare parte a creațiilor sale, e constituit tocmai din căderea între cele două lumi, simțindu-se neînțeleasă total, în niciuna. Lipsa cuvintelor potrivite intervine, la Ileana Mălăncioiu, mai ales, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
însă, așa cum am mai spus, refugiu sau consolare. La fel ca în cazul Anei Blandiana, avem și aici de-a face cu o evoluție a poeticii, dinspre interior către exterior. Ceea ce nu întâlnim, însă, la Ana Blandiana, este tocmai această lirică a gravului, pe care Ileana Mălăncioiu o promovează, nu doar în poezia interzisă, ci și în poezia de factură romantică, prin acea reinstaurare a romantismului de tip macabru. Gesticulația și monologul poetei ne fac să ne-o imaginăm ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cum definiți libertatea? A.B.: A rămâne tu însuți, indiferent de consecințe. A.-I. P.: Dar Poezia? A.B.: Încăpățânarea și iluzia că poți să spui ceea ce știi că este de nespus. [ANEXA 2] Note biografice Traiectoria extrem de interesantă a liricii Anei Blandiana are ca premisă biografia acesteia 506, care a fost supusă unei tulburate istorii. Debutul său literar este cenzurat de vitregiile ideologiei politice a momentului, urmând ca anii care continuă să stea sub același stigmat pentru aceasta: "Încă dinainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
autoarea afirmă că, în etapa poetică a demetaforizării, avem absența ritmicității, a rimei, a unei măsuri regulate, elemente care fac din aceste poeme precursoare ale postmodernismului. Chiar dacă versurile sunt albe, ele au un ritm al lor, o muzicalitate specifică întregii lirici a Anei Blandiana, elemente dominante, care, din păcate, infirmă o posibilă afinitate cu textele postmoderne. Îmi îngădui să adaug că versurile alese nu certifică absența ritmicității. Comparația cu Ileana Mălăncioiu se justifică (doar) prin prisma poeziei interzise, prin impactul mesajului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
schimb, este reflexivă, gravă, de o simplitate debordantă, sentimentală, ascunzându-se, parcă, asemenea unui copil, după salcâmul de-abia înflorit din grădina bunicilor. Aș fi încercat, mai degrabă, chiar cu riscul de-a ieși din limitele feminismului, o conexiune între lirica Anei Blandiana și cea practicată de Ioan Alexandru sau de Gheorghe Pituț. Alina-Iuliana Popescu alege, în demonstrația ei referitoare la structurarea discursului poetic, o cale tranșantă. Împarte radical, în două, creația poetică, în funcție de cum, în ce proporții, se manifestă metafora
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
modelul Blaga, în literatura română, de o poezie, așadar, eminamente reflexivă, cu rare "scurtcircuitări" de tranzitivitate, n-aș fi optat pentru neta despărțire de metaforă, la un moment dat. Poezia Anei Blandiana rămâne, orice am spune, prizoniera afectului, e o lirică a sentimentului descătușat, senzorială, până la un punct. Chiar și volumul Cu stea de pradă (1985), care se delimitează de letargicele, oniricele, metafizicele poeme anterioare (unde visarea și somnul erau tutelare), din perioada maturității (Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Ochiul de greier
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unor figuri de stil. E de observat, în acest sens, consecvența poetei. Alina remarcă saltul valoric din volumele maturității. Tonul este, aici, puternic elegiac, ca o plângere continuă. În Ochiul de greier, spre exemplu, apar toate temele și motivele din lirica poetei. E, așadar, în opinia autoarei, un volum emblematic. Acest amănunt ne poate conduce magistral prin rețeaua poemelor blandiene. Sesizarea pertinentă a faptului că-n fiecare volum există câte-o artă poetică dezvăluie, și ea, conexiunea dintre părți, sudarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pertinentă a faptului că-n fiecare volum există câte-o artă poetică dezvăluie, și ea, conexiunea dintre părți, sudarea lor într-un tot unitar, situat dincolo de metaforicitate, dincolo de simbol. Textul interpretativ se coagulează, în această carte, în jurul unor constante ale liricii Anei Blandiana. Sunt detectate constantele poetice din primele volume, apoi se compară cu cele din următoarele volume de autor sau antologii. În final, se identifică punctele de tangență dintre toate volumele, cu, de bună seamă, diferențele inerente. E vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]