3,752 matches
-
nou evoluționism (1976) conține strategia opoziției poloneze din anii următori, aceasta Însemna o despărțire radicală de aderența lor energică din tinerețe la marxism și prioritățile sale socioeconomice. Pentru cei care, asemenea lui Václav Havel, nu fuseseră niciodată implicați În polemici marxiste, tranziția a fost mult mai ușoară. Fiu al unui prosper om de afaceri praghez a cărui familie fusese expropriată de guvernul comunist după 1948, Havel nu manifesta entuziasmul revoluționar tineresc al contemporanilor săi angajați și nici nu jucase un rol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care se ocupau scriitorii și artiștii din RDG. Dar mulți critici „interni” ai regimului est-german nu și-au abandonat nici țara, nici vechile convingeri. La sfârșitul anilor ’70, RDG era singura țară comunistă care se putea lăuda cu o opoziție marxistă neoficială, care activa chiar În cadrul partidului. Cei mai cunoscuți disidenți atacau autoritatea comunistă de pe poziții de stânga - de aceea erau deopotrivă inaudibili și irelevanți În restul Europei de Est, după cum observa caustic scriitorul ceh Jiøí Pelikán. Astfel, Rudolf Bahro, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și irelevanți În restul Europei de Est, după cum observa caustic scriitorul ceh Jiøí Pelikán. Astfel, Rudolf Bahro, care În 1979 a fost deportat În Vest după ani de persecuție, era cunoscut Îndeosebi pentru eseul său intitulat Alternativa, o critică explicit marxistă a „socialismului real existent”. Robert Havemann, un comunist mai vârstnic care a fost pus sub acuzare și amendat pentru că Îi luase apărarea cântărețului de folk Wolf Biermann (exilat În Occident În 1976), a criticat aspru partidul conducător nu pentru Încălcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cât și principalul său criteriu de evaluare a succesului. După cum am văzut În capitolul XIII, mecanismele economice erau principala preocupare a unei generații anterioare de intelectuali reformiști: ei i-au Întors regimului comunist propriile obsesii, conform ipotezei - Împărtășită deopotrivă de marxiști și mulți nemarxiști - că obiectul politicii este, În ultimă instanță, economia. În cursul decadei revizioniste dintre 1956 și 1968, discuția critică ambalată sub forma sugerării unei reforme economice fusese manifestarea cea mai apropiată de o opoziție reală. Însă, la mijlocul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
manifestarea cea mai apropiată de o opoziție reală. Însă, la mijlocul anilor ’70, orice observator avizat al blocului sovietic nu mai putea lua În serios posibilitatea reformei economice din interior - și nu doar pentru că, după decenii de abuzuri grosolane, limbajul economiei marxiste Încetase să mai funcționeze. Începând cu anul 1973, economiile est-europene au rămas mult În urmă, chiar și În comparație cu ratele de creștere reduse din vestul Europei. Cu excepția unui scurt reviriment al veniturilor Uniunii Sovietice datorat creșterii prețului petrolului, inflația din anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
susține un guvern-marionetă Într-un teritoriu nefamiliar și ostil a generat o opoziție intransigentă formată din gherile și fanatici (mujahedini) Înarmați și finanțați de peste hotare. În loc să „rezolve” problemele naționale ale imperiului, ea n-a făcut decât să le exacerbeze: autoritățile „marxiste” sprijinite de sovietici la Kabul n-au servit prestigiul Moscovei În lumea islamică, nici acasă și nici peste hotare. Pe scurt, Afganistanul a fost o catastrofă pentru Uniunea Sovietică. Impactul său traumatizant asupra unei Întregi generații de soldați a ieșit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de aproape de ei. François Mitterrand (28 noiembrie 1989) Când am pornit la drum, nu am Înțeles gravitatea problemelor cu care ne confruntam. Mihail Gorbaciov (1990) țara noastră n-a avut noroc. S-a decis ca noi să suportăm acest experiment marxist. Într-un final, am dovedit că ideea aceasta nu are sens - ea n-a făcut decât să ne scoată din rândul țărilor civilizate. Boris Elțîn (1991) Existența națiunii cehe nu a fost niciodată o certitudine, și tocmai această nesiguranță constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre Herri Batasuna, aripa politică a ETA, ea a pierdut voturi În favoarea autonomiștilor moderați și chiar a partidelor spaniole obișnuite. La sfârșitul deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor de toate culorile, de la ecologiști și feministe rebele la marxiști și militanți antiglobalizare. În Spania, clivajul statului-națiune a fost declanșat de amintirea trecutului. În Italia, scindarea s-a datorat mai degrabă nemulțumirilor din prezent. Regiunile disidente prin tradiție se aflau la extremitatea nordică: zone de frontieră unde localnicilor li se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
57; fascinația pentru maoism 383; fascismul 45; greve 381-383; industria cinematografică 354-355; Institutul pentru Reconstrucție Industrială (IRI) 240, 510; intelectuali 196-199; intermediari economici și agenții 239-240; legea avortului 450; Liga Lombardă 642; Liga Nordului 642, 667, 678; Mafia 438, 680; marxiști 382-383; Mezzogiorno 221, 239; miracol economic 381; mișcare grevistă (din 1969) 381-384; mișcări studențești 381-384; musulmani 676; naționalizări postbelice 336; opoziția față de extinderea Uniunii Europene 668; partide comuniste 86, 93, 197, 297, 372, 382-383, 437, 455; partide politice (anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din februarie 1986 (care nu conține niciun cuvânt asupra acestui subiect), identitatea culturală s-a dovedit a fi fata din Arles 90 a construcției europene. În mod cu totul surprinzător, părinții fondatori ai CEE (creștin-democrați) s-au comportat ca niște marxiști fără să o știe. Au plasat economia ("infrastructura") la baza a ceea ce avea să devină într-o zi edificiul politic sau "suprastructura" administrativă. Acest stadiu suprem ar lua naștere de la sine din unificarea piețelor și dispariția vămilor, după exemplul istoric
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
este și rector între 1970 și 1976. A fost redactor la „Contemporanul”, „Tânărul scriitor”, redactor-șef adjunct la „Luceafărul” (1965-1968) și redactor-șef la „Amfiteatru” (1969-1974). A mai colaborat la „Revista de filosofie”, „Gazeta literară”, „Era socialistă”. Estetician de formație marxistă, A. încearcă, în volumele Ce se va întâmpla mâine? (1972) și Artă și speranță (1974), abordarea fenomenului artistic contemporan din perspectiva unei gândiri marxiste eliberate de dogmatism. Necesitatea reexaminării conceptelor estetice tradiționale (techne, ars, mimesis), în vederea stabilirii „locului și rolului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285152_a_286481]
-
Amfiteatru” (1969-1974). A mai colaborat la „Revista de filosofie”, „Gazeta literară”, „Era socialistă”. Estetician de formație marxistă, A. încearcă, în volumele Ce se va întâmpla mâine? (1972) și Artă și speranță (1974), abordarea fenomenului artistic contemporan din perspectiva unei gândiri marxiste eliberate de dogmatism. Necesitatea reexaminării conceptelor estetice tradiționale (techne, ars, mimesis), în vederea stabilirii „locului și rolului artei în societate”, conduce demersul interogativ, pe urmele lui Freud, Marcuse, Fromm sau Adorno, spre cele mai importante probleme ale relației dintre artă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285152_a_286481]
-
dintre artă și societatea industrială: problema kitsch-ului, politizarea mesajului estetic, raportul dintre normal și patologic în artă, rolul pieței în impunerea valorii estetice. Problematica socialului în artă, definitorie pentru sfera de interes a autorului, este rezolvată, în sensul ideologiei marxiste, prin afirmarea rolului primordial al „angajării” și „militantismului”. Volumul Frumosul dincolo de artă (1988) este un manual de estetică în care sunt reluate și adâncite atât noțiunile estetice clasice, cât și, îndeosebi, problema graniței dintre artă și non-artă, ca și „situațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285152_a_286481]
-
sociale rezultate din sensul și „câmpul larg” de subînțelesuri. Ar fi greșit să extindem asupra unor realități din trecut sensul unor concepte cu valabilitate prezentă. Modul în care definim munca a generat și generează o serie de consecințe majore. Definiția marxistă a muncii, limitând munca doar la activitatea celor „exploatați”, i-a dat un puternic caracter ideologic și a corelat-o direct de o serie de consecințe atitudinale majore (munca exploatată implică lupta de clasă și „revoluția socialistă”). În realitate, munca
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
dezvoltare care poate fi urmărit). Relativismul reduce istoria literaturii la o serie de fragmente disparate și deci discontinue, în timp ce majoritatea concepțiilor absolutiste fie că servesc numai o situație actuală trecătoare, fie că se întemeiază (cum e cazul cu criteriile neoumaniștilor, marxiștilor si neotomiștilor) pe vreun ideal abstract, străin de literatură, nepotrivit formei istorice a literaturii. Termenul de "perspectivism" implică recunoașterea faptului că există o singură poezie, o singură literatură, comparabilă de-a lungul veacurilor, care se dezvoltă, care se transformă, care
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
un proces de dezvoltare prin modernizare, teoria modernizării a ajuns să fie aspru criticată, mai ales în „teoria dependenței”. Immanuel Wallerstein a lansat, pe această linie, „teoria sistemului mondial” (The Modern World-System): centrul (țările capitaliste bogate), periferia și semiperiferia. Teoriile marxiste au avut o influență enormă asupra sociologiei dezvoltării, mai ales asupra analizei statului colonial și postcolonial (vezi capitolul 3 și Robbins, apud Forsyth, 2005). La sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX mișcarea comunistă a formulat un program
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
clasei boierești în boierii mari și cei mici (boiernași) și emergența burgheziei române ca clasă stratificată în grupul agrarienilor comercializați, grupul cămătarilor, birocrația și oligarhia politică. Teza pe care o susține și o validează Zeletin se referă nu la aserțiunea marxistă a luptei de clasă dintre boierime și burghezie, ci la transformarea vechii clase stăpânitoare prin sciziunea acesteia și prefacerea micii boierimi comercializate în burghezie. În esență, este vorba despre legitimarea eforturilor de modernizare a societății românești de către burghezia încă minoră
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fenomenelor sociale, prima reprezentare fiind susținută de mecanisme de schimbare spontane, naturale, în vreme ce în al doilea caz era vorba despre o ordine construită prin procese de convenționalizare și clasificare înfăptuite cu sprijinul statului. Proiectul neoiobăgiei Cel mai de seamă sociolog marxist din țara noastră de la finele veacului trecut și începutul secolului nostru, Constantin Dobrogeanu-Gherea, a întreprins o analiză aprofundată, materialist-istorică a structurii agrare a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, articulată în faimoasa teorie asupra neoiobăgiei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
revoluționară (Lovinescu, 1924/1972, p. 314-315); „sus” instituțiile democratice ale burgheziei capitaliste, „jos” viața economică a vechiului regim (Zeletin, 1922, p. 19). O critică incisivă a perspectivei sociologice de factură romantic-agrariană poporanistă și țărănistă a venit și din orizontul gândirii marxiste. Constantin Dobrogeanu-Gherea, C. Racovscki, Lucrețiu Pătrășcau și L. Rădăceanu au subliniat erorile de diagnoză și prognoză ale structurii și devenirii societății românești de pe pozițiile poporaniste și țărăniste, aducând clarificări în ceea ce privește caracterul fundamental capitalist al acesteia, procesele de diferențiere, concentrare și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sapiens dezvoltat armonios. Mult mai aproape de acest ideal este viața țăranului care „în adevăr are toate elementele unei vieți pline, omenești: el muncește, simte, cugetă, la el lucrează deopotrivă trupul, inima, capul” (Stere, 1921, pp. 43-46). dezvoltând ideea, de inspirație marxistă, privind prioritatea cauzelor economice în existența claselor sociale, M.D. Ralea a formulat, în teza sa de doctorat, o tipologie care deviază de la modelul poporanist-țărănist, de o deosebită relevanță pentru analiza transformărilor structurale ale societății: este vorba despre încorporarea ideii sale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
puterii de către clasa respectivă. Sunt relevatoare precizările pe care le face Ralea cu privire la „constituirea proletariatului sub formă de clasă revoluționară”, capabilă să impună grupului întreg un nou etalon de valori (1930), considerente ce se înscriu în orizontul teoretic al gândirii marxiste, de care a fost influențat autorul atunci când și-a elaborat teza de doctorat la Sorbona; o altă idee importantă pentru concepția dezvoltării sociale a fost dezvoltată de Ralea în termenii unor mecanisme de transformare a claselor sociale (1926, p. 133
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
indivizilor care transformă sectele în clase sociale; creșterea cantității tinde să împartă o clasă în noi formațiuni, ca, de pildă, „elita uvrieră”; lupta de clasă - factor de transformare a claselor; sociologia poporanistă a constituit „prima critică radicală a evoluționismului sociologic marxist” și cea dintâi afirmare a „rolului evoluționar al clasei mijlocii” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 82). Ca alternativă la sociologia marxistă, observa Ilie Bădescu, sociologia poporanistă a formulat două teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică a omenirii s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
uvrieră”; lupta de clasă - factor de transformare a claselor; sociologia poporanistă a constituit „prima critică radicală a evoluționismului sociologic marxist” și cea dintâi afirmare a „rolului evoluționar al clasei mijlocii” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 82). Ca alternativă la sociologia marxistă, observa Ilie Bădescu, sociologia poporanistă a formulat două teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică a omenirii s-a născut prin superpunere; peste „elementul țărănesc nediferențiat social, conservator s-au superpus pe rând, în istorie, feluritele rânduieli ierarhice, de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
neglijat în frenezia industrializării și rezultatul a fost o acută criză a balanței de plăți, țară după țară”. (A J So, 1990, p 94). La această stare de lucruri s-au produs următoarele tipuri de reacții: apariția unei Școli neomarxiste - „Marxiștii clasici priveau imperialismul din perspectiva metropolei (a «centrului»), ca stadiu al capitalismului monopolist”, „neomarxiștii văd imperialismul d.p.d.v. «periferial», centrându-se pe acuzarea imperialismului privitor la dezvoltarea lumii a treia” (So, 1990, p. 94). „Neomarxiștii percep burghezia ca incapabilă să îndeplinească
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
expansiune. Aceasta poate fi legată, eventual, de faptul că au fost produse prea multe materii prime, astfel că oferta depășește cererea. Expansiunea externă diminuează; și, întrucât sunt importate tot mai puține materii prime, producția în „centru” stagnează. Dinamica de tip marxist predomină acum pe plan intern. (Randall, 1988, p. 96) Întreprinderile mai slabe dau faliment sau sunt preluate de competitori; mondializarea crește și capitalizarea este centralizată, pregătind calea pentru o nouă expansiune. În plus, stagnarea producției în „centru” diminuează condițiile favorabile
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]