4,697 matches
-
a pipăit căptușeala care trebuia să protejeze capul tău. Capul său. — Ține și cald, a spus și a zâmbit trist. Tu i-ai strâns umerii, ai scuturat-o, ai cuprins-o ca o furtună blândă. Bucuria ta i-a alungat melancolia. Și pentru prima oară ne-am întors acasă fără tine. Tu erai în spate cu scuterul, urmăreai mașina noastră care mergea foarte încet. În oglinda retrovizoare îți vedeam casca roșie. Îmi aduc aminte că am spus: — Nu putem trăi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de briza care bate la înălțimea aceea, e întuneric, doar clopotnița cu turla romanică apare iluminată printre acoperișurile negre. Așezați pe o bancă de piatră privim în fața noastră căluțul de lemn cu un arc gros în loc de picioare și o ușoară melancolie își face loc în clandestinitatea noastră. Jocurile acelea fără copii ne întristează. Leagănul care nu vrea să se oprească din scârțâit ne strică buna dispoziție. Italia se ridică, se duce să se așeze pe scăunelul de fier, împinge o dată, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în mână. Vrei să bei ceva? Dau din cap. — Ce ai? zice. — Nimic. — Ești sigur? Va veni toamna, marea va deveni gri, nisipul murdar, vântul îl va zbura, casa va fi deja închisă. Elsa simte și ea adierea aceea de melancolie. Se strânge lângă mine în pat, vrea să facem dragoste. — Vrei să dormi? Nu mă mișc, rămân la locul meu: — Te superi? Se supără. Nu mă mai sărută, dar rămâne lângă mine, intenționat. Respirația ei grea mă îndepărtează de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să intru și să înfrunt atmosfera aceea de falsă poveste. Burta soției mele creștea, pe fereastră se vedeau lucind, printre coroanele copacilor, luminile tremurătoare ale decorațiunilor de Crăciun. Într-o seară valul m-a izbit cu forță. Valul negru al melancoliei, al dezastrului. Viața îmi cădea în cap. Nu era de ajuns să pedalezi în gol, pentru a te salva. Răul nu se desprindea de mine, rămânea lipit ca bicicleta aceea fără roate. În seara aceea i-am telefonat. În salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
exclamă: „De-ar fi trăit tatăl tău!...“ Îl puse apoi să îngenuncheze, fapt de care el, ditamai băiețoiul, se simțea rușinat, și-l ținu așa, în tăcere, cu ochii la scrumiera răposatului. Și veniră apoi studenția, prieteniile din facultate și melancolia bietei mame, vâzând că fiul ei încerca să-și ia zborul cu aripile lui. „Eu, pentru tine, eu, pentru tine! - obișnuia să-i spună ea -, și tu, pentru cine știe care alta!... Așa e lumea, băiatul mamei.“ În ziua când deveni licențiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ascuns Înăuntrul său răspundea chemării celui de sus cu acorduri neauzite, pline de dor. Ca și cum de-a lungul anilor se Înfiripase și se consolidase o legătură tainică Între ceea ce li se făcea dedesubt trupurilor femeiești folosind forcepsuri de inox și melancolia sunetelor violoncelului de deasupra. Văzându-l pe Fima, durduliu, șleampăt, zâmbind ca un copil rușinat, cu genunchii și mâinile pline de noroi, doctorul Wahrhaftig se simți cuprins de o bucurie amestecată cu afecțiune și de o dorință aprigă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În spatele pinilor și al chiparoșilor. Dar o lumină cenușie ciudată, Întretăiată de licăriri vagi mai persista pe cer: o lumină care nu era nici cea a zilei, nici cea a nopții. Deasupra bulevardului și clădirilor se lăsase un fel de melancolie tipică ajunului de sâmbătă, delicată, mișcătoare. De parcă Ierusalimul Încetase să mai fie un oraș și redevenise un vis urât. Ploaia se oprise. Aerul era umed, Îmbibat de apă, iar Fima simți În nări un iz amărui de frunze putrede. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a mai rămas decât numele și o amintire: Carla Lombardi, nici o fată n-o să mai fie asemenea dumneavoastră, și nici una nu va mai avea acel arc deasupra ochiului după întoarcerea din vacanță, nici pe ulițele satului, nici în curtea școlii. Melancolie, spunea mama, se numește sentimentul de tristețe prelungită; ea însăși torcea la un astfel de fir ce ducea în întuneric, de data asta nici nu mai vorbea românește, nu mai folosea deloc limba aceea, iar rochiile de vară pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
din cartea despre vin, ca o chiparoasă neagră, păstrată proaspătă și parfumată. Imaginea nefericitului dispărut se înalță uriașă în spirale eterate, spre undele sufletești ale urmașilor înțelegători. Îmi place să-l știu la Paris, atins mereu și pretutindeni de romantica melancolie a unui prinț bolnav și singuratic: „Ce mai aștept? nimic! pe căile-mi apuse, E o femeie ce sărută oricând vrea. Parisul sărutărilor nicicând n-avuse Mai tristă dragoste și mai bolnavă ca a mea...” Iată-l renunțând de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
clătinându-se amețit. Pe o mână pistruiată are o pată de ficat. Semnele de bătrânețe trag linii categorice pe chipul creț și gălbejit, de-a lungul pleoapelor făcute. Dojana „pour un peu d’amour”, din privirile ei umezite de ridicolă melancolie, îmi dă certitudinea că mă iubește, cu toate că nu mai sunt dispus să-i admir ultimele bijuterii, - niște pietre enorme ce i s-au extras din ficat, și pe care le păstrează într-o cutiuță de argint, capitonată cu atlas. Ferdinand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Ce rost ar avea să îndrepți o critică literară, cât de abilă ar fi ea făcută? Dar H. Bonciu e și un mare artist. El știe cum să alterneze umbrele și luminile, și care sunt cuvintele care sugerează și desprind melancolii. H. Bonciu poate să facă să tremure atmosfera pe care ți-a dăruit-o, chiar după ce s-a terminat ultimul rând. Și să rămână concis, nuanțat, să te oblige să rămâi tot timpul atent. Galeria lui de portrete te invadează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a mai gândit nimeni Înaintea noastră, riscând astlfel, permanent, o Înfrângere și o dezamăgire. — Dar nu ține și de temperament? — Ba mă tem că da, suspină el. Și, probabil, se și moștenește. Toți membrii familiei mele știu bine ce este melancolia - mai puțin mama. E În sângele James-ilor, evident. Tata și-a găsit alinarea În Învățăturile lui Swedenborg, dar nici unul din copiii lui nu a descoperit o soluție. În ciuda schimbului de confidențe, nici unul nu făcu referire la Un experiment florentin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plăcerii de a o distra pe Fenimore. Ea se arătă recunoscătoare și Încântată, lăudând tot ceea ce propunea sau aranja el, și Începu să arate mai bine, cu mai multă culoare În obraji și un pas mai săltăreț. Dar simțea o melancolie profundă și permanentă, care rămânea nclintită, netulburată de tot acest divertisment, ca un iaz Într-o peșteră Întunecată, subterană. Nu Îi păru entuziasmată de vestea că noul roman era bine primit În America. Revizuia textul pentru publicarea În volum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
precipitat Înfricoșătorul gest - și se agăță de acest aspect cu aceeași disperare ca restul familiei -, dar nu Îl provocase. Teoria sa, pe care o comunică prietenilor și cunoștințelor Într-un vârtej epistolar, era că suferise de un acces brusc de melancolie sau demență, stârnit de febra bolii, odată cu care temperamentul ei cronic depresiv devenise pentru moment autodistructiv. Era, pe scurt, un gest comis “ În timp ce echilibrul mental era perturbat“, pentru a folosi o formulă din criminalistică, cu nimic mai puțin tragic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de voluptate, chinuindu-ne cu exotisme ca instrumente de tortură, îndrăznim să pretindem un adevăr precum Galilei un punct de sprijin. Întindem brațele cu degetele rășchiate și sfărîmăm între ele meduze. Gelatina lor însă, nu poate opri nici o alunecare spre melancolie. Murdar, domnule V.! Da. M-am murdărit de gînduri abia ieșit din Elada copilăriei mele și-ncet, încet, moartea, esența feminină, mi-a diluat spaima cu lacrimi. Îl observ pe tînărul V.: trăiești zîmbind, peirzînd, noapte și zi, noapte și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
se alăture-stupidă satisfacție-precum Julieta. Acum: incert acest termen. Acum, cuprins de limpezimea vitraliului, V. tînăr este transparent. Toți trec pe lîngă el ca și cum nu l-ar vedea. Ai zice chiar că l-ar putea străbate. A devenit așa secretînd inerție: melancolia părăsitului de zeu. Doar Doctorul îl ia în rîs: „-Ce minunat ar fi să te ucizi pe căi legale, cerînd ca-n Atena, aprobarea Senatului“-spune el. „Eu mă dau în judecată pentru faptul de a mă fi torturat, de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
care rubinul m-a făcut să pot străluci până la cer, acolo unde un vânt umed mi a vrăjit trupul înfometat de atâtea anotimpuri. Simt, frunzele teilor pălind, sub pașii mei ce se risipesc ca otrava bătută-n zori mânjind de melancoliile toamnelor ce miau șters urma iubirilor de ieri. Simt, cum mirosul zilelor îmi trezește în rezonanța golurilor mult mai multă putere. Ecoul iubirii nu-mi mai pare a fi falsul monotoniei pe care mi-l cerșisem pentru tot restul vieții
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o altă ordine, unde evidențierea unui NEANT DE VISARE e această verbală tăcere, ruptă din mine pe un ASFINȚIT GLACIAL CE MĂ DOARE. DEMIURGUL ÎL TERMINĂ, prin trupul lui de iubire flămând, unde căutarea aceasta de dragoste albă e o melancolie a entuziasmului de a da exilului petale de dor răstignit. Dar nu a venit încă timpul să ne ucidă iubirea nu a venit acea lumină străină să ne strivească AMORUL, și nu s-a făcut suficient de noapte în noi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cluburi de noapte. Unde bea și fumează Evora, de o urîțenie greu de definit, cu privirea sașie și cele aproape o sută de kilograme pe care și le poartă desculță, diformă, totul șters Însă complet de vocea ce plutește În melancolia, Sodade, irepresibilă, sfîșietoare, cu surdină, a unei muzici de port fără viitor recuperabil, unde se Întîlnesc fado-ul local mai Încărcat de tristețe decît cel lisabonez, În dialect exotic cu tangoul marinarilor argentinieni, dramatismul gen Edith Piaf adus de francezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Orgoliul decrepitudinii este cea mai vizibilă particularitate arhitectonică, palpabilă, caracteristică atît a casei cît și a proprietăresei, o bătrînă cu trăsături grele venind parcă din La dolce vita, cu toate că nu numai grotescul tinde să o circumscrie În tablou, ci și melancolia desprinsă din melancolia generală a locului, care o Înconjoară cu cîteva replici conținîndu-și propria persiflare Într-o scurtă meditație asupra bătrîneții („Vezi mîinile astea ? CÎndva au fost frumoase.”), cuvinte de o banalitate atît de directă Încît derapează În falimentul tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cea mai vizibilă particularitate arhitectonică, palpabilă, caracteristică atît a casei cît și a proprietăresei, o bătrînă cu trăsături grele venind parcă din La dolce vita, cu toate că nu numai grotescul tinde să o circumscrie În tablou, ci și melancolia desprinsă din melancolia generală a locului, care o Înconjoară cu cîteva replici conținîndu-și propria persiflare Într-o scurtă meditație asupra bătrîneții („Vezi mîinile astea ? CÎndva au fost frumoase.”), cuvinte de o banalitate atît de directă Încît derapează În falimentul tuturor meditațiilor. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
prinde scena. Tipurile astea de finaluri au ceva enigmatic. Ipu moare. Ar mai trebui să amintesc secvențele erotice, cu Cecilia Bârbora care-l Încalecă pe Răzvan, Însă imaginea asta am mai văzut-o, sînt sîni de-atunci, te ia cu melancolie, cu o notă specială a juriului, care e obligat să sublinieze că aceeași actriță joacă extraordinar, indiferent de film. Totuși mă văd nevoit să nu Înțeleg de ce scenele cu nuduri, de la care aștepți cel mai mult, sînt Îmbibate fără excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vertiginoasă cu valențe estetice, a ventilatorului e primul film În care banalul ventilator are un rol major În crearea și menținerea suspansului , și, accentuat, din pricina montajului. Un ritm excepțional, alternînd cu măiestrie planurile, woodoo, New York-ul, sudul american al violentei melancolii, absurdul, oceanul, jazzul absolut memorabile secvențele În contrapunct, unde se văd picioarele-n bascheți ale celor doi băieți bătînd step În ploaie pe asfalt, cuplate cu măcelărirea superbei mulatre propriul copil al lui Rourke (pe care-l cheamă, În rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
marelui ecran și o vălurire care te urmărește multă vreme, pînă ce apare Dumitru Graur. În legătură cu campania electorală nu pot decît să Întreb unde sînteți voi, Emanoil Valeriu, Petre Popescu și celălalt? Emisiunile au fost obsesiv ratate din lipsă de melancolie, de Întrebări care să-ți ridice părul de alegător pe cap, de tablouri, steaguri, dat cu piciorul pe sub masă, om bandajat, clopoțel și sticlă spartă. Emil Constantinescu pare cam nervos. În ce-l privește pe contracandidatul cîștigător, să remarcăm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
coasă, imaginile sînt precum secvențele de propagandă cunoscute, diferind ușor prin cîte-o scenă cu el fumînd o țigară, cu ea privindu-l cu dragoste, cu amîndoi În căpiță. Nu e vorba de vreo masochistă nostalgie după vremurile comuniste, ci de melancolia trezită-n noi de timpul cînd viața avea parfum, pentru că indiferent unde i-am petrecut, exceptînd Închisoarea, sînt anii cînd eram tineri. Koncealovski face o demonstrație. E valabilă pentru foarte mulți. Pentru mine nu. Nici urmă de nostalgie, dimpotrivă: groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]