3,889 matches
-
fost posibile fără contribuția deosebită a Orchestrei de Cameră Radio. Numeroasele lucrări înregistrate, multe în primă audiție absolută, dintre care o parte fixate pe CD-uri, completează imaginea activității acestui ansamblu muzical. De numele Orchestrei de Cameră Radio este legată monumentala realizare a “Integralei concertelor pentru pian și orchestră” de W.A. Mozart, în versiunea interpretativă a pianistei Dana Borșan, un eveniment discografic în premieră absolută în istoria muzicii românești. Repertoriul specific formației s-a axat și pe promovarea unor lucrări
Orchestra de Cameră Radio () [Corola-website/Science/330099_a_331428]
-
evoluat între anii 1979 și 1982. În acest an, a reușit să obțină un transfer la River Plate, una din marile echipe ale campionatului argentinian. A evoluat la River Plate până în 1988, adunând 58 de prezențe pentru echipa de pe Estadio Monumental și reușind să câștige câteva trofee importante, printre care Copa Libertadores sau campionatul Argentinei. În 1988, an în care avea să debuteze și la echipa națională de fotbal a Argentinei, Goycochea a ajuns în curtea celor de la Club Deportivo Los
Sergio Goycochea () [Corola-website/Science/330105_a_331434]
-
, cunoscut azi ca Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, este o clădire monumentală din Iași situată în Piața Mihai Eminescu, pe bulevardul Carol I colț cu strada Păcurari. Clădirea a fost construită în stil neoclasic între anii 1930-1934 pentru a adăposti sediul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” și biblioteca acesteia. După al Doilea
Palatul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” () [Corola-website/Science/330312_a_331641]
-
României în ședințele din 29 octombrie, și, respectiv, 19 noiembrie 1925. Pentru realizarea scopurile pe care și le propunea Fundația, două structuri subalterne au fost create în Iași: Pentru a adăposti sediul Fundației Universitare a fost decisă construirea unei clădiri monumentale într-o zonă centrală a Iașului. În 1928 Fundația a decis cumpărarea unui teren viran situat pe strada Carol colț cu strada Păcurari, teren a cărui suprafață a fost extinsă ulterior prin cumpărarea a aproximativ 1200 m.p. din terenul aflat
Palatul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” () [Corola-website/Science/330312_a_331641]
-
Constantin Iotzu. În 1930 Consiliul Fundației a aprobat planurile definitive și s-a trecut la executarea lucrărilor sub conducerea inginerului Emil Prager. Lucrările de construcție s-au derulat între 1930-1934, problemele economice ulterioare împiedicând organizarea unei festivități de inaugurare. Clădirea monumentală este în stil neoclasic cu o fațadă executată în piatră masivă de Rusciuk. La etaj se află un balcon cu coloane ionice. Proiectul inițial prevedea amplasarea în golurile dintre coloanele fațadei sau între coloanele aparente din interior a patru grupuri
Palatul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” () [Corola-website/Science/330312_a_331641]
-
care se raportează creația să. Egal importantă este relația spațiu - timp, felul cum timpul spiritualizează structurarea spațiului de către forme. Miza devine intervalul dintre elementele sculpturale. Această reorientare a receptării conduce spre ceea ce am putea numi un traseu inițiatic.<br> Ansamblurile monumentale de simpozion ale anilor ’80, spiralice, sunt limpezi puneri în opera ale acestor intenții, dar li se pot adăuga și recente proiecte de “land art virtual”, lucrate pe computer. De fapt, meditația - în coordonatele de artist vizual - lui Pervolovici asupra
Romelo Pervolovici () [Corola-website/Science/329076_a_330405]
-
în vedere religia creștină a polonezilor și deci accesul la civilizația europeană occidentală, polonezii creat literatură importantă în limba latină. Autori polonezi cunoscuți al Evului mediu sunt, printre altele Gallus Anonymus, Wincenty Kadłubek și Jan Długosz, ultimul fiind autor al monumentalei lucrări despre istoria Poloniei. Odată cu începerea a Renașterii, polonezii au ajuns sub influența modelelor artistice ale stilului umanist, cu operele lor scrise în limba latină participând activ în problemele europene din acea vreme. Originile literaturii poloneze scrise în limba poloneză
Cultura Poloniei () [Corola-website/Science/329115_a_330444]
-
Galeria de artă poloneză veche expune o mare varietate de efigii care scot în evidență mulțimea de artibuții pe care-l are portretistica în domeniul politic și social. Inițial această galerie s-a deschis prezentând portrete aristocratice și de curte monumentale, mixate cu câteva portrete poloneze și europene tradiționale, cu portrete din secolul al XVIII-lea și cu portrete create în timpul lui Stanisław August Poniatowski. Galeria de artă a secolului al XIX-lea expune tendințele principale care au modelat arta secolul
Muzeul Național din Varșovia () [Corola-website/Science/329135_a_330464]
-
i-a fost dat în anul 1873 și a fost numit profesor al academiei în anul 1878. Wojciech Gerson a fost și critic de artă și arhitect. El este celebru în Polonia pentru picturile sale cu tematică politică, pentru abordarea monumentală a scenelor istorice precum și a peisajelor montane. Gerson a murit la vârsta de 70 de ani în Varșovia și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic al Confesiunii Augsburg. Picturile care au scăpat de prigoana nazistă pot fi văzute la Muzeul Național
Wojciech Gerson () [Corola-website/Science/329176_a_330505]
-
1952 și 1955. Proiectul său s-a bazat pe zgârie-nori asemănători construiți în URSS la acea vreme. Cei 3.500 de constructori au fost aduși direct din Uniunea Sovietică, cu propriile lor proiecte, și cazați într-un orășel suburban. Formatul monumental conceput de guvernul comunist a atins apogeul cu construirea unui întreg oraș nou lângă Cracovia, împreună cu un combinat siderurgic care a devenit curând cel mai mare din Polonia. Nowa Huta a fost planificat la nivel central ca un nou centru
Realismul socialist în Polonia () [Corola-website/Science/329194_a_330523]
-
Poznań este destinat Parcului Național Wielkopolski (Wielkopolski Park Narodowy), înființată în 1957. Voievodatul conține, de asemenea, o parte din Parcul Național Drawieński, și 12 parcuri de peisaj. De exemplu, Parcul de peisaj Rogalin este renumit pentru aproximativ 2000 de copaci monumentale de stejar, care cresc în zona de inundație a râului Warta, printre numeroase lacuri. Polania Mare forma inima statului polonez timpuriu din secolul al X-lea, uneori fiind numit "leagănul Poloniei". Poznań și Gniezno au fost centre timpurii ale puterii
Polonia Mare (istorie) () [Corola-website/Science/329217_a_330546]
-
octombrie 1879 prin decret al Consiliului orașului Cracovia după renovarea de doi ani lungi a Halei postăvarilor (Sukiennice) sub conducerea primarului Mikołaj Zyblikiewicz. La balul ceremonial din 03 octombrie 1879 a fost anunțat că artistul Henryk Siemiradzki oferit pictura sa monumentală numită Torțele lui Nero ("Pochodnie Nerona"), ca dar orașului, cu intenția de a crea o galerie nouă în clădire. Noul muzeu l-a ales pe Władysław Łuszczkiewicz, rector al Academiei de Arte Frumoase ca să fie primul director. Din momentul în
Muzeul Sukiennice () [Corola-website/Science/329230_a_330559]
-
chiar și atunci când florile par un pretext pentru un exercitiu cromatic, aidoma lui Matisse”. (Gh. Vida)A realizat desene și diverse gravuri. Împreună cu pictorii basarabeni V. Manoli, I. Filatiev și V. Ivanov, execută în frescă, tempera și mozaic/ulei, lucrările monumentale la Biserică Sf. Împărați Constantin și Elenă, Constantă (1936-1937), si la Biserică Sf. Ilie Tesviteanul, Sinaia (1938-1939), acestea constituind un prinos înnoitor, neo-bizantin, marcat de originalitate pentru atare gen de creație din prima jumătate a secolului al XX-lea - în
Nina Arbore () [Corola-website/Science/329297_a_330626]
-
culoare. Schema de culori era redusă, variind de la versiunea ultramarină (variantă pierdută), spre variantă animată cu verde, la cele ulterioare, în care predomină portocaliul intens. De asemenea, avalanșa de pietre a fost eliminată din versiunea finală. În comparație cu schițele, compoziția finală, monumentală a câștigat în dinamism, contrastul a fost intensificat de jocul culorilor auriu și negru, iar tensiunea dintre lumină și umbră a fost mai bine polarizată. Aceasta ar putea fi rezultatul dramei private a artistului și al îndelungatei sale boli pulmonare
Extazul () [Corola-website/Science/329312_a_330641]
-
și tipul de construcție ”ritmat” ce anunțau preluarea ulterioară a influențelor cubiste. Romeo a început să expună din anii 1920. A lucrat inițial pictură de șevalet în diferite genuri și artă decorativă, pentru a se dedica mai târziu picturii murale monumentale, în Brazilia. Acolo a devenit cunoscut după ce a executat comenzi de compoziții de mari dimensiuni pentru lucrările de arhitectură din noua capitală, Brasília și marele oraș Săo Paulo. Stilul pictural al lui Romeo Storck se revendică, în parte, de la direcția
Romeo Storck () [Corola-website/Science/329343_a_330672]
-
mulți zgârie-nori similari construiți în Uniunea Sovietică în aceeași epoca, mai ales Universitatea din Moscova. Cu toate acestea, arhitectul principal Lev Rudnev a adăugat unele detalii arhitecturale poloneze în proiect în urmă călătoriei în jurul Poloniei și observarea arhitecturii acesteia. Pereții monumentali sunt cu piese de zidărie copiate de la casele Renascentiste și palatele din Cracovia și Zamość. La scurt timp după deschidere, clădirea a găzduit Al 5-lea Festival Mondial a Tinerilor și Studenților. Multe demnitarilor au vizitat Palatul, și el a
Palatul Culturii și Științei () [Corola-website/Science/329351_a_330680]
-
României” în 1985. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncila” din Iași în 1990. În această perioadă, a frecventat atelierul pictorului Ion Neagoe. Din 1990, și-a continuat studiile artistice la Academia de artă "George Enescu" din Iași, secția Artă Monumentala, la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean. În 1996, termină facultatea ca șef de promoție. În această perioadă, călătorește în Rusia, Franța, Italia și Maroc, unde vizitează muzeele și școlile de artă, intrând în contact cu mediile artistice din aceste țări. În
Felix Aftene () [Corola-website/Science/328647_a_329976]
-
(în ) este o aripă nouă a Palatului Hofburg din Viena și parte a monumentalului Kaiserforum, proiectat în 1869 de Gottfried Semper și Karl Freiherr von Hasenauer pentru împăratul Franz Joseph. După construirea începând din 1871 a celor două muzee imperiale, împăratul a aprobat construirea în 1881 a "Hofburgflügels gegen den Kaisergarten", așa cum era denumit
Noul Hofburg () [Corola-website/Science/328662_a_329991]
-
celui nordic au fost reamenajate în stil baroc. Basoreliefurile din stuc în capela altarului centrale au fost executate de către Karl Georg Merville (1782). Altarul principal a fost proiectat în 1782 de către Jean-Baptiste d'Avrange. El este decorat cu o sculptură monumentală din alabastru în stil rococo cu tema "Căderea îngerilor" (1782), executată de sculptorul italian Lorenzo Mattielli (cunoscut și pentru sculpturile sale din Palatul Kinsky și de la Hofburg). Aceasta reprezintă o rupere a norilor pe unde cad îngeri și heruvimi de la
Biserica Sfântul Mihail din Viena () [Corola-website/Science/328663_a_329992]
-
compoziții dar a rămas același colorist. A vândut lucrări unor greci, polonezi, suedezi și bineînțeles, unor colecționari români. A lucrat împreună cu Barbu Nițescu o tapiserie, cu Cornel Rikman vitralii, l-a ajutat pe sculptorul Constantin Popovici să termine o comandă monumentală, a învățat mult de la Neagu Anghel, Benone Șuvăilă, profesorul Constantin Crișan, Bogdan Pietriș cu care a mers în fiecare vară, săptămâni întregi în Delta Dunării la Mila 23 și mai apoi la Casa de Creație de la Partizani (pe brațul Sulina
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
603 - august 683) a fost conducător al organizării politice Maya din Palenque, în perioada clasică târzie. În timpul o domnie lungi de 68 ani, Pakal a fost responsabil pentru construirea sau extinderea inscripții celor mai notabile care au supraviețuit și arhitectura monumentala mayasa. Pakal a urcat pe tron la vârsta de 12 ani, la 29 iulie 615 și a trăit până la vârsta de 80. El a văzut extinderea puterii Palenque în partea de vest a Statelor Maya, si a inițiat un program
K'inich Janaab' Pakal I () [Corola-website/Science/328789_a_330118]
-
probabil din cipolin din Evia. Multe dintre ele a trebuit să fie încercuite cu bronz întrucât se fisuraseră sub greutatea arhitravelor și arcadelor. Monument în sine, Peristilul este format în realitate din fațadele celor trei monumente care îl înconjoară, vestibulul monumental al apartamentelor private din sud, veranda Masuoleului de la est și fațada temenosului templului lui Jupiter către vest. La origine, intercolonamentele arcadelor laterale au fost închise cu o balustradă făcută din panouri perforate, cu o înălțime de : unul dintre acestea încă
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
vizibil în epoca lui Adam. Intercolonamentul ce marca intrarea în Mausoleu și în temenos este mai important, în timp ce cele trei arcade cel mai dinspre sud sunt puțin mai înalte, aproape ajungând la arhitravă. Muchia sudică a Peristilului corespunde verandei tetrastilului monumental al apartamentelor private: patru coloane de granit roșu surmontate de capiteluri corintiene susțin un fronton și o arhitravă a cărei parte centrală, de deasupra porții, formează un arc. Acest motiv denumit „fronton sirian” subliniază axa de simetrie a verandei și
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
și a fulgerelor de pe cea interioară, sunt în acord cu această ipoteză. Ca și podiumul mausoleului, cel al templului conține o criptă, în care se pătrunde printr-un pasaj îngust aflat în spate. Funcția sa nu este cunoscută. În spatele verandei monumentale a intrării ce formează muchia de sud a Peristilului se găsește Vestibulul, o mare cameră circulară (rotondă) cu un diametru de de și o înălțime de . Pereții săi nu prezintă un aparat de blocuri de piatră lustruită, ci zidărie alternând
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
în Antichitatea târzie. Totuși, primii arhitecți și arheologi care au dedicat studii ample Splitului îi recunosc caracteristicile arhitecturale care anticipează, după părerea lor, planurile palatelor imperiale din Antichitatea târzie și epoca bizantină: importanța culoarelor cu colonade, Peristilul cu veranda sa monumentală, Vestibulul, între altele, se aseamănă cu vestibulele, sălile de recepție, rotondele și basilicile ce se regăsesc ca trăsături ale palatelor imperiale de mai târziu. Riscul acestei interpretări este acela al unui dublu anacronism, pe de o parte în istoria ceremonialului
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]