4,032 matches
-
ca să le rup gura. N-avem voie, țipă pilotul. Hai, vă rog. O mie de euro pun la bătaie. V-am spus că nu pot. Pierd licența! Două mii. Nu pot. Cinci mii. Nu insistați, vă rog. Zece mii, dar așa, la mustață. Dinu indicase casa lui Romeo Lungu drept casa lui. Acesta, în vasta sa grădină făcea un grătar imens și avea zeci de musafiri. Doamne, ce prostii mă tentezi să fac! Dar așa, să le zboare cenușa din grătar. Bine, dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
hîrtie, își apleca mult capul, mușca și din nou împacheta. Mesteca tacticos un timp îndelungat, înghițea și din nou pleca foarte jos capul ca să muște din ceva. Din ce muști așa lacom, nea Vasile? întreabă un băietan, căruia îi mijea mustața. Din mă-ta. Ce, te freacă grija? Nu, dar prea mănînci pe ascuns! Muncitorii se îndreaptă cu privirea spre Vasile și chiar devin curioși. Chiar, băi Vasile, doar nu te-ai dilit. Mănînci de frupt? Mănînc ce vreau. Vedeți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
doarme Răducu, băiețelul lui de trei ani. Cum dă cu ochii de copil se moaie de tot și ochii i se umezesc. N-are tata să-ți dea nimic, îngeraș scump. O lacrimă chiar își dă drumul și ajunge în mustață, provocînd o ușoară mîncărime. Vasile încearcă să se scarpine cu dinții de jos, schimonosindu-se în fel și chip. Se uită atent la copil și comentează: Ce vină are el? Toți copiii se bucură de sărbători și el săracu'... Analizîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tenis și... cîte și mai cîte. Erau copii buni, silitori, serioși și ne iubeau foarte mult. Cei doi stau pe trotuarul îngust și trecătorii nu îndrăznesc să-i salute. Baba Catinca plînge în surdină și moș Ilarion își tot mușcă mustața albă ca neaua. Ai dreptate și mata că-s oleacă nesimțiți... Atunci de ce te-ai supărat așa de rău? Dar asta să ne-o spunem unul la altul, nu la străini. Chiar așa, mami, ce a trebuit să... Vezi? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fund. Ia să văd? Mai du-te dracului. Acu vrei să-ți arăt și fundul? Bărbatul îi dă o pălmuță la fund și femeia răcnește ca turbată. Să nu vii lîngă mine, du-te în cuhne! Băietanii, cu puf în loc de mustață, au aflat imediat povestea și chicoteau de mama focului. Îmi amintesc că după 3-4 zile de la eveniment, Saveta șchiopăta vizibil, deși se ferea cît putea. Doare rău, țață Savetă? Vezi că-ți rup urechile! Dar cîți colți v-au intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă femeia pirpirie Îmbrăcată În negru văruiește pietrele din jurul copacilor mută și adunată În munca ei o cochilie de melc mai mare pripășită printre rădăcini și frunze „ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
supraveghea intrarea blocului de spre drum. Licitația săptămînală urma să aibă loc În ziua următoare, astfel Încît sala era plină de bibliofili Înarmați cu cataloage - cineva nebărbierit și cu hainele boțite nu părea deplasat printre ei. Un individ cu o mustață flocoasă și cu o jiletcă ruptă În coate, cu buzunarele pline cu sendvișuri, răsfoia atent un volum gros despre arta grădinăritului. Ceva mai Încolo, un episcop - sau poate că era doar decan - cerceta o ediție completă a romanelor din ciclul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de cuvînt. MÎnat de o milă puternică, se simțea În stare să comită și-o crimă pentru a-l scăpa de chinuri pe nenorocitul acela. Îl vedea bălăcindu-se În apa mîloasă a iazului, cu ochii lui albaștri senini, cu mustața-i țepoasă de militar și cu expresia aceea de adîncă Îngrijorare și simț al răspunderii. Un lucru este limpede: nebunii Își păstrau personalitatea chiar și În acest loc. Nici o nebunie nu putea stinge În sufletul lui Stone simțul datoriei ostășești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În rîs. — Păstrează-ți cozonacul pentru Prentice! Îi răspunse omulețul, pe un ton acru. El e suprarealistul nostru! Intrară Într-o cameră aproape identică, dintr-o altă clădire, unde dădură peste un individ Într-un costum de tweed, cu o mustață sură. Pleoștită, după moda epocii eduardiene. Ședea pe marginea unui scaun, Într-o poziție destul de incomodă. — Dumnealui e Arthur Rowe, pe care-l căutam, zise detectivul, punînd pe masă dosarul. Cel puțin așa pretinde. N-are nici un carnet de identitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la nările lui Rowe. Ai o părere bună despre sanatoriul doctorului? — E un sanatoriu bun, atîta vreme cît nu te cerți cu doctorul... — Ha, ha... exact. Și apoi? Apoi, te pomenești În pavilionul rezervat furioșilor. — Uluitor! exclamă domnul Prentice, mîngîindu-și mustața pleoștită. Orice s-ar spune, e ceva ieșit din comun... N-ai nici un temei să te plîngi? — M-au tratat foarte bine. Da, firește, mă așteptam la asta. Vezi dumneata, dacă s-ar plînge măcar vreunul dintre pacienți - toți intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lîngă doctorului? — Da. N-ați putea să-l scoateți de-acolo? Întrebă Rowe, rugător. L-au vîrÎt Într-o cămașă de forță, deși Stone nu s-ar atinge nici de-o muscă. — Trebuie să chibzuim bine, zise domnul Prentice mîngîindu-și mustața, ca și cum ar fi muls-o. Trebuie să cercetăm problema pe toate fețele. — Dar Între timp Stone o să Înnebunească de-a binelea! Sărmanul! rosti domnul Prentice, fără convingere, cu o compasiune rece. Dar Poole? — A venit la mine o dată - nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
răgaz Între două Împușcături. — Firește, urmă Rowe, nu le-ar fi convenit să-mi recapăt memoria prea repede... Deși puteau să recurgă oricînd la „Pavilionul special“. — N-ai vrea să-mi spui despre ce e vorba? Întrebă domnul Prentice, mîngîindu-și mustața cu un gest nonșalant, dar parcă și studiat În același timp. Își făurise un adevărat stil - viața era mai ușoară În felul acesta. Întocmai cum un scriitor Își dezvoltă o anumită tehnică, inspectorul Își confecționase o atitudine fizică. — Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
grav, rosti domnul Prentice. Nici eu nu-mi dau seama de Întreaga gravitate a situației. Dar știu că noi toți sîntem interesați În reușita acestei vizite... Această afirmație fu Însoțită de un tremur nervos, urmat de o chicoteală. Apoi, mîngîindu-și mustața mătăsoasă, domnul Prentice continuă cu o undă de tristețe În glas: — Există, după cum bine știți, unele slăbiciuni care trebuie ascunse. Dacă nemții ar fi știut, Îndată după Dunkerque, cît de slabi eram... Avem și azi unele slăbiciuni, pe care dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
prinde pe spioni. Acum, era rîndul lui să Încerce. Ar fi vrut să se poată lăuda În fața Annei, ca un băiețaș: „Eu i-am prins!“ În zori, pe la patru și jumătate, li se alătură un tînăr, pe nume Brothers. Atît mustața cît și umbrela și pălăria lui neagră vădeau tendința acestuia de a-l imita pe domnul Prentice; În douăzeci de ani, poate că ar fi ajuns să semene leit cu modelul său, dar deocamdată Îi lipsea patina vîrstei - ridurile săpate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Locuiau Într-o casă destul de urâtă la Fontaine-les-Dijon, dar aveau o peluză imensă, foarte plăcută, cu arbori. Guilmard era prof de mate, preda cam la aceleași clase ca mine. Era lung, slab, adus de spate, cu părul blond-roșcat și o mustață pe oală; semăna puțin cu un contabil neamț. Guilmard pregătea grătarul cu nevastă-sa. După-amiază trecea, vorbeam despre vacanță, eram cam aburiți; de obicei, eram patru sau cinci cupluri de profesori. Nevasta lui Guilmard era infirmieră și avea reputație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ciorbă de legume? Da, desigur. Du te tu , te rog, în grădină și alege legumele. — Bine, zise Andrei fericit. El se duse afară și începu să aleagă morcovi roșcovani și gustoși, pătrunjel verde ca smaraldul, țelină plină de pământ și mustăți, ceapa îmbrăcată în șapte cămăși, roșii grăsuțe și lucioase, păstăi lungi și aromate, cartofi ovali și maronii și niște ardei grași și aurii. — Mamă, am adunat legumele, strigă Andrei obosit. — Bine, acum spală-le bine și vin eu să le
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
un crâmpei de melodie, punctând fiecare sfârșit al versului printr-o zvâcnire a șoldurilor. În spatele lui venea o mulțime pestriță: indivizi lați În umeri, Îmbrăcați În halate lucioase de pugiliști, inși clorotici cu peruci albe, mafioți cu păr uleios și mustăți cât dungulițele de la bóxeri, negri cu tunsori expandate sau cu chelii lucioase. Nou-veniții erau gălăgioși, Își puneau piedici și-și dădeau bobârnace, ba chiar Își smulgeau unii altora impudic prosoapele din jurul taliei, plesnindu-se cu ele peste dosuri. Ajunși În fața
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
aminti de colegul de cameră. Cu o mișcare autoritară, smulse cearșaful și dedesubt se ivi René Descartes, chircit În forma unui semn de Întrebare . Filozoful clipea des, păsărește. Plecând de sub cupola bretonului, un nas coroiat unea fruntea Îngustă cu o mustață cam jigărită și cu un barbișon, agățat de buza de jos ca o maimuțică speriată. — Filozofule, iar n-ai dormit, Îl mustră Împăratul. Descartes clătină Încet din cap. Ca o minge de plajă uitată la soare, Napoleon se dezumflă și
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ceară și mi-au promis c-o să mă trateze gratis, se văicări jalnic Descartes. Apoi, În timp ce Napoleon era băgat În sac și bumbăcit, filozoful se chirci, făcându-se din ce În ce mai mic, până când din el nu rămase decât o mingiuță alb-gălbuie cu mustăți și barbișon, care se rostogoli câțiva metri mai Încolo, unde unul dintre curioșii care se Îngrămădeau să vadă ce se Întâmpla la baza turnului călcă pe ea, transformând-o Într-o masă informă de Întrebări fără răspuns. Împachetat ca un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
furnicar. Foloseau fiecare oprire pentru a se săruta, ceea ce stârnise câteva claxoane mânioase din partea șoferului mustăcios al dubei din spate, o hardughie pe care scria „Guido Pepperoni - aparatură electronică second-hand“. Pe benă era desenat chiar chipul zâmbitor al șoferului, cu mustățile lungi, arcuite ca două aripi În zbor, ceea ce contrasta teribil cu originalul Încruntat, expus În cabină, la nici un metru distanță. Înaintam de vreo jumătate de oră În ritmul unei coloane de condamnați legați cu același lanț și totul părea să
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
lua prin intermediul gazului de eșapament, al petelor de ulei Întinse pe caldarâm sau al lichidului de parbriz pulverizat În atmosferă. Guido, omulețul nervos din duba cu efigia pictată a propriului chip, se Îndrepta grăbit către noi. Părea extrem de agitat, iar mustața Îi tremura ca o coadă de veveriță aflată În plină alergare. — Mă scuzați că intervin, dar sunteți singurii oameni pe care-i cunosc aici... A, da, l-a Întrerupt tânărul, ricanând. Azi ne-ați salutat de multe ori cu claxonul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de jucărie care, rotind o drujbă deasupra capului, Își conjugase atacurile cu cele ale unei mașini de tuns iarba. Un aspirator masiv Își repezise Înainte brațul tubular, Încercând să-l piște pe Guido de obraz. Suptă de curentul de aer, mustața acestuia fremăta ca o flamură În bătaia vântului, până când vânzătorul de electronice, cu o mișcare de expert În jiu-jitsu, a frânt membrul de plastic și l-a aruncat cât colo. Apoi, cu puterea disperării, Guido a săltat În brațe voluminosul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
din palme -, a fost năpădit de adunătura soldaților electronici. Cabluri de alimentare au apărut de peste tot, imobilizându-l la pământ. — Fugiți! Salvați-vă! a gemut el eroic, Împingându-ne cu privirea, În timp ce un ondulator de păr Începuse să-i pârlească mustața. Supliciul lui nu trebuia să rămână inutil ( Între timp, un storcător de fructe prinsese a-i răzui buricele degetelor de la mâna stângă); pe sub capa sacrificiului său, fluturată În fața mecanismelor setoase de sânge, aveam timp să ne strecurăm, cel puțin până când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fi Încadrat nici la catatonici, nici la autiști, nici la microbiști, nici la social-democrați, nici la vegetarieni. Pe scurt, viața Îl lăsa totalmente rece. Prezența lui putea fi caracterizată doar prin faptul că era permanent absent. Totuși, Îmbătrânea. Barba și mustățile Îi creșteau. Trupul i se alungise cu trecerea anilor, trăsăturile i se modificaseră. Era Însă ca și cum toate aceste schimbări i-ar fi fost total străine, nu-l afectau și nici nu-l priveau, iar el doar le găzduia pentru o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ghearele traficanților de organe și i-l dusesem acasă Întreg, cu linii punctate În zonele unde urma să fie decupat și transformat Într-o revistă de benzi desenate. Când a auzit de ce aveam nevoie, Diadea mai că și-a Înghițit mustața. — Iggy, băiatule, sper că știi cu cine te pui. Se vorbește că tipul Îi are la mână pe mulți granguri de pe-aici, ca să nu mai vorbim de primar și de restul. Jumătate de oră mai târziu, aveam În față
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]