7,995 matches
-
armamente peste orice limită a raționalului reprezenta, în epocă, problema majoră a politicii mondiale. Nu era for sau conferință mondială, în care să nu se dezbată sau măcar să se amintească, printre preocupările lor, fenomenul înarmărilor, efectele lui și mai ales, neputința de a îl stopa. De fapt, el continuă și astăzi, poate nu la aceleași proporții și anvergură și nu mai apare la fel de vizibil. Gândesc adeseori că omenirea s-a obișnuit, ca la fiecare nod al istoriei, să aibă o mare
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
Apar apoi altele, cea dinainte trece pe plan secund, și astfel existența umană se transformă într-o acumulare de probleme grave nerezolvate. În zilele noastre, a venit în atenție energia. Vine din urmă încălzirea globală. Și de fiecare dată, față de neputința unora, se intensifică activismul altora. La fel s-a întâmplat și cu dezarmarea. De la cele mai reprezentative foruri internaționale, guverne și alte personalități până la ultimul om, toți vorbeam despre dezarmare. Până la urmă, totul se reducea însă la o "agitație" fără
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
pillatian, cu ermetismul barbian ori cu onirismul lui Gellu Naum. Cărțile sale de versuri reiau aceleași teme și motive, în același registru stilistic, al detașării de sine echilibrate, decorative; pietrificarea emoției este dublată de conștiința propriei goliri interioare și a neputinței de exprimare poetică. Fără a se impune în contextul literar al anilor ’70, poezia scrisă de A. reprezintă o voce cu o notă distinctă, caracterizată prin impersonalitatea rece, deghizată într-o imagistică livrescă, barochizantă. SCRIERI: Exodul, București, 1967; Cenușa, București
ARBORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
ar fi fost slăbită.” Ce vor de fapt să spună cuvintele Încărcate de reproș ale lui Louis Blanc, neobositul apărător al idealurilor socialiste, În 1862, când scrie Istoria Revoluției Franceze? Că Muscadinii ar fi un simbol al cecității umane, al neputinței de a vedea cu limpezime Încotro se Îndreaptă lumea. „Armele lor sunt un baston scurt și plumbuit, gros la ambele capete... O haină pătrățoasă, foarte scurtă, strânsă pe corp; o cravată verde, oribilă, În care gâtul dispare, amenințând să ascundă
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
că el demonstrează lumii Întregi că e un cuceritor fabulos și, În plus, un unicat absolut. Proiect de care nici un dandy autentic nu rămâne străin. Dovadă că a devenit un loc comun al dandysticii următoarea ironie la adresa celor care, din neputința de a deveni Napoleoni, s-au făcut Brummelli. Chiar dacă alt loc comun al doctrinei dandy spune limpede că nu devii, ci te naști sau nu Brummell. Doar că temperamentul năvalnic al Franței e astâmpărat În plină glorie napoleoniană de briza
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
germană. Sau pe Maiakovski, revoluționarul, cu al cărui nume Giuseppe Scaraffia Încheie suita dandy-lor din secolul XX. „În persoana lui Vladimir Maiakovski (1893-1930) ciocnirea dintre progres și utopie a avut cea mai mare violență. Acest dandy revoluționar a murit din neputința de a-și acorda vocea la corul istoriei. Nu e deloc Întâmplător că tocmai el a lăsat drept ultimă imagine a dandysmului pe cea a unui «nor În pantaloni».”1 Pentru că i-am pomenit pe suprarealistul-dandy Jacques Vaché (1896-1919), dar
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
să Îi dăm dreptate Marylènei Delbourg-Delphis: „În transformarea brutală a peisajului ideologic apare totuși un nou dandysm, paralel cu cel neoclasic, care ar face să se reaprindă - dacă nu și-ar fi atins deja apogeul - melancolia acelor fashionables, transformând sentimentul neputinței În criză de conștiință, exacerbat și narcisic, cu atât mai intens cu cât oglinzile au dispărut. Pornind de aici, se suprapun două dandysme fără a se contrazice: dandysmul desperado al foamei de acțiune și un dandysm invers, un soi de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
blazarea, narcisismul, onoarea, demnitatea, eleganța, eroismul, spiritualitatea, stoicismul, frumusețea dandy-ului compun pagini de o splendoare neegalată nici până azi. ...et comp.tc "...et comp." Dar ceilalți dandy? Nimic mai simplu decât să-i notăm și pe acești eroi (deveniți Brummelli din neputința de a fi Napoleoni) În catalogul nostru. Le vom face mai tuturor pomenirea, dar Îi vom scoate cu câteva paragrafe Înaintea celorlalți doar pe unii. Majoritatea scriu. Alții se dedică artelor plastice, arhitecturii, muzicii, filmului, modei. Sau sunt pur și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Gilles Lipovetsky. O altă nuanță a patologiei narcisice. La finele spectacolului dat de dandy-ul Narcis În fața oglinzii (care, la un moment dat, opacă, nu Îi mai returnează nici o imagine, nici măcar propriul chip) se dezvăluie complicata „strategie a vidului”2. Neputința de a simți, neantul emotiv, desubstanțializarea, incapacitatea de atașament afectiv, solitudinea, vulnerabilitatea, refuzul pasiunilor, dar mai ales trăirea În simulacru - toate acestea Îl apropie mult pe Narcisul postmodern de dandy-ul „clasic”. Inutil, ineficient, nefructuos, superfluu, van, deșert, steril, futil
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
efeminat, dandy-ul - cred aceștia - Își intuiește posibila ratare. Atunci, incapabil să realizeze o veritabilă creație, mult prea fragil și dispers, inapt pentru o mobilizare masivă, „În forță”, el se refugiază În simulacrul vieții. „Se silește să devină Brummell din neputința de a fi Napoleon”, s-a afirmat cu maliție de atâtea ori despre grațiosul elegant. Dar de ce să nu dăm credit și altor două puncte de vedere, care denunță cele de mai sus drept o prejudecată? De ce să considerăm (pe
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Dar de ce să nu dăm credit și altor două puncte de vedere, care denunță cele de mai sus drept o prejudecată? De ce să considerăm (pe urmele sociopsihologilor) egolatria pusă În scenă În numele unui „misticism estetic” doar ca o formă de neputință? Cei mai mulți dintre dandy-i pe care i-am pomenit În această carte aleg să trăiască astfel nu neapărat dintr-un resort compensator. „Un general, un savant, un ministru se consacră acțiunilor, operelor proprii plasându-și acolo orgoliul sau setea de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
un utilitarism grosier, pe de-o parte Frivolitatea 2, iar pe de alta Imaginația (care-și cerea dreptul În fața unei legi morale prea strâmte pentru a fi adevărată) au generat o manifestare aparte, o știință a manierelor și posturilor, cu neputință de a fi apărut altundeva, a cărei expresie deplină, de neegalat, a fost Brummell. Se va vedea din ce cauză anume. IX George Bryan Brummell s-a născut În Westminster, ca fiu al lui W. Brummell, secretar particular al acelui
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
a fost o mână regească, cea a lui William al IV-lea, a cărui domnie a creat un post modest plătit de consul la Caen, oferit lui Brummell. Dar slujba a sfârșit prin a nu mai fi susținută bănește din pricina neputinței 1 disprețuitoare a dandy-ului de a se achita de datorie 2. Mai târziu i-a fost chiar luată. Atunci când guvernanții, care ar trebui să judece capacitățile oamenilor când le oferă de lucru, le ignoră vocația, cred ei oare că
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
fi ghicit de cum Îi treci pragul casei. Această vastă și veșnică imagine care este reprezentarea 1 averii de care dispuneți nu trebuie niciodată să fie modelul ei deformator; v-ați afla atunci pândit de două primejdii la fel de mari: avariția sau neputința. Or, fiind prea Înfumurat sau prea modest, nu vă mai conformați acelei unități al cărei principal beneficiu este Înscăunarea unui fericit echilibru Între forțele producătoare pe care vă bazați și forma exterioară pe care o arborați. O asemenea greșeală capitală
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
regilor, precum și monumente care nu aparțin decât națiunilor. Cel care este destul de neghiob pentru a introduce În viața lui un singur fragment dintr-o existență superioară va Încerca astfel să pară ceea ce nu este și va fi cuprins de acea neputință al cărei ridicol am Încercat să Îl veștejim. De aceea am elaborat maxima următoare, cu speranța de a le lumina pe victimele maniei grandorii: XXVIII Cum viața elegantă este o iscusită prelungire a amorului propriu, tot ceea ce dezvăluie prea direct
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Împreună cu John Woodvil”, strigă el, „că s-ar potrivi vieții zeilor să sălășluiești Într-un atare element”, să vezi, să auzi, să scrii lucruri de curaj: Aceste farmece ale furtunii vieții, Nu știu de gustul tihnei dintru moarte. E cu neputință să nu simțim că În acest pasaj ne aflăm În fața vorbirii unui om care avea o pasiune autentică pentru litere. „Să vezi, să auzi, să scrii lucruri de curaj”, acesta Îi era țelul. Scott, redactorul-șef al lui London Magazine
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
sa așa cum plac alții prin operele lor”. Asemenea spirite se detașează de real prin filtrul visului, traversând teritorii oculte sau creând paradisuri artificiale, ca un reflex de negare a lumii burgheze. Exacerbarea individualității, prezentă În decadentism, e o marcă a neputinței de dezindividualizare; „decadentul” Își este „trup și hrană sieși”, se autodevorează sufocat de o lume Închisă, care nu e altceva decât propria sa răsfrângere. Transcenderea vieții prin artă Înlocuiește eticul cu esteticul. Frumosul rămâne o formă sensibilă percepută cu insațietate
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
atunci când, în 1516, scrie Utopia, de aceea îl face pe navigatorul portughez Hythlodeu să mărturisească: "Dragul meu Morus, ca să-ți spun ce mă frământă și acolo unde toi măsoară totul în bani, ei bine, în acele ținuturi este aproape cu neputință ca dreptatea și prosperitatea să domnească în opinia publică"797. Există o părere de rău că se întâmplă așa. Omul își plânge sieși de milă, într-o zbatere și o relație cu banul și cu puterea pe care nu o
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
de natură sau de direcțiune deosebite, se întâlnesc, atunci ele încep o luptă care nu este altceva decât un număr de triumfuri și de contrabalansări parțiale". În contextul luat în discuție, al mișcării universului, pe baza legilor fizice "... este cu neputință ca toate forțele universului să ajungă la un echilibru universal și absolut, din cauză că numărul forțelor răspândite în spațiu este nesfârșit 836. Acest număr nesfârșit rezultă din faptul că materia este răspândită în spațiu până la nesfârșit"837. În acest context al
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
mod programatic. Este vorba aici despre naturalețea dezvoltării bazată pe libertatea și pe spiritul faustic al căutării. Soluția socialistă, stătută și rigidă, va găsi loc de manifestare într-un spațiu stătut și rigid. Rusia era un spațiu închis de propriile neputințe ale unei țări feudale izolate. Ca răspuns la utopia socialismului occidentul a căutat și a găsit în mod natural soluția prosperității larg difuzate în interiorul societății. Fernand Braudel arată că "Meritul occidentului este de a fi căutat cu îndârjire o ripostă
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
competiții sociale și economice reale. În aceste condiții nu este de mirare că socialismul nu a produs și nu avea cum să producă valoare adăugată și profituri. Omul nou al socialismului este un om care așteaptă paralizat de propriile-i neputințe. "Omul nou" al socialismului este un om scutit, în mod fericit pentru el, de sarcina riscului și a grijii. "Alternativa este următoarea: fie atât opțiunea, cât și riscul, rămân în sarcina individului; fie el este scutit de amândouă"1143. Nu
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
parte din conduita persoanei și oferindu-i gata rezolvat programul a aproape tot ce are de făcut, ele îi permit să-și concentreze viața personală, creatoare și cu adevărat umană în anumite direcții, ceea altminteri individului i-ar fi cu neputință. Societatea îl situează pe om într-o anumită libertate de acțiune și-i permite să creeze ceea ce este nou, rațional și mai desăvârșit". Vezi Omul și mulțimea, Editura Humanitas, București, 2001, pp. 8-13. 166 Există o tendință modernă în știință
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
și spiritele strămoșilor. Cel mai adesea, aceste constructe simbolice sunt activate de evenimente istorice: apropierea anului 1000 conform calendarului catolic creștin, pierderea teritoriilor istorice și Închiderea În rezervații a populațiilor din America de Nord (ghost dance - „dansul spiritelor”) sau sărăcia și sentimentul neputinței În fața exploatării coloniale din insulele Pacificului de Sud (cargo cult - „cultul Încărcăturilor”). Liderii spirituali ai acestor mișcări (Taio sau Wovoka pentru ghost dance, Tsek sau John Frumm pentru cargo cult) declarau că au trăit experiențe extatice, În urma cărora s-au
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
secolul al X-lea, așa cum arătam mai sus. În nordul Dunării, ea a fost introdusă inclusiv în biserica românească din Transilvania, înainte de cucerirea maghiară din secolul al XI-lea. O introducere a ei după cucerirea ungurească ar fi fost cu neputință, deoarece regii și episcopii catolici n-ar fi îngăduit aceasta. Concluzia indubitabilă este că liturghia bizantină n-a putut fi introdusă decât în epoca în care ținuturile românești erau dominate de slavi, care înțelegeau vechea limbă slavă, fiind vorbită îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alții decât acei "chorepiscopi" de prin schiturile de lemn, menționați înainte de anul 1000. Pe acești stareți-episcopi (vlădici) nu-i puteau așeza cumanii, pe atunci încă păgâni. Ei proveneau dintr-o evoluție organică a populației locale, însă dăinuirea lor era cu neputință fără ocrotirea și îngăduința căpeteniei turanice. Episcopul, de orice caracter ar fi fost, presupunea și pe conducătorul politic (voievodul) și ceata sa militară. Stăpânirea turanică (cumană) nu-l putea înlătura, hoarda neavând un caracter așezat și mulțumindu-se cu dijma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]