3,736 matches
-
și inconfundabil. LIDIA VIANU: Faci parte dintr-o generație de scriitori care recurg la orice mijloace, fie că e vorba de formă sau conținut (experiment, tehnic și afectiv, cu orice preț), pentru a șoca, năuci lectorul și a-l face neputincios. I-am numit pe acești scriitori Desperado. Ți se pare că ți se potrivește caracterizarea și eticheta? JULIAN BARNES: Faptul că sunt considerat un Desperado mă ia prin surprindere. Da, îmi place grozav caracterizarea (cui nu i-ar place?) dar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
suntem oare o bandă? Aș zice că suntem un număr de scriitori singuri și tăcuți, care ne deosebim mult prin ceea ce scriem. În ceea ce mă privește, sunt sigur că nu vreau deloc să șochez și nici să-mi văd lectorii neputincioși. Am o relație foarte strânsă și afectuoasă cu lectorul meu prezumptiv. Evident, câteodată îmi place și mie să mă joc cu ce știe și ce așteaptă el de la mine. Îmi place să redau realitatea în întreaga ei complexitate năucitoare, dar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu e neobișnuit. Nu mă gândesc atât la forță, deși, când simt că am scris ceva autentic și reușit, sunt fericită, ceea ce îmi dă întotdeauna putere! LV. Divination by Hair e un poem remarcabil, agresiv și neajutorat în același timp neputincios și viguros. Îți smulgi firele albe, la oglindă, însă, "Mai devreme sau mai târziu va trebui să aleg între/ chelie și încărunțire". Ironia face mâhnirea să amuțească. Iată un act foarte Desperado. Ce reacții aștepți de la lectori? Cum ți-ai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
chiar mă intrigă afirmația ta că "nu sunt deloc". Consider feminismul ca o chestiune de feminitate, de definire a feminității. Ce-i drept, însă, nu sunt o feministă universitară radicală. LV. Inele e un poem de o tristețe adâncă și neputincioasă: De atunci încoace port mereu pe dreapta inelul pe care l-am ales cu tata când am făcut douăzeci și unu de ani. Pe stânga am, de când s-a stins mama, inelul ei: inelul de logodnă pe care i l-a cumpărat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mele după moartea ambilor părinți, la zece săptămâni distanță unul de altul. A fost un moment foarte greu. Ai analizat poemul cu extraordinară acuitate. LV. De obicei fără lacrimi ar trebui luat drept profesiune de credință Desperado: "Lacrimile te fac neputincios. E nevoie de mânie". Ca mulți romancieri care-ți sunt contemporani, în sensul adânc al versului ești plină de mânie. De ce mânie? RF. Sunt multe lucrurile care-mi stârnesc mânia politica, în sensul în care privește relația dintre sexe ca
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prostituate etc. Statul nu mai lasă pe seama bisericii asistența medicală dar aceasta, cu surorile ei de caritate în costume albe, lungi cu cruce roșie la piept și șal negru pe cap și spate, sunt în spitale, acasă la bolnavi și neputincioși. Se înmulțesc spitalele, se creează secții de carantină. Se afirmă spitalul de filantropie creștină, dar mijloacele sunt reduse. Posibilitățile terapeutice sunt sărace iar tehnicile preparării medicamentelor sunt rămase în urmă. Medicina își caută aliați în științele fundamentale și filosofie. Clasicismul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
-o înfrâna. Pulsiunea de moarte ce inițiază această ură este atât de puternică, încât Eteocle și Polinice, indiferenți față de propria lor viață, nu pot decât să se omoare între ei. Implorările mamei lor Iocasta, cele ale Antigonei, sora lor, rămân neputincioase. "Etéocle: Nous avons l'un et l'autre une haine obstinée: Elle n'est pas, Créon, l'ouvrage d'une année, Elle est née avec nous, et sa noire fureur Aussitôt que la vie entra dans notre cœur. Nous étions
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și soli mari Împărătești." Spre deosebire de mitul biblic, unde Dumnezeu Însuși cere sacrificiul de sânge, În balada, sultanul, simbol al puterii obținute cu forța, al râului, este cel care cere sacrificiul lui Brâncoveanu pentru a-și demonstra loialitatea. Voievodul român asista neputincios și îndurerat la sacrificarea primilor doi copii și, Împietrit de suferință, se consolează doar cu credința În voia lui Dumnezeu: ,,- Doamne! Fie-n voia ta!". Suferință tatălui sexagenar Îl impresionează până și pe sultanul ucigaș care-și reînnoiește propunerea, dar
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
Ae>șma"; cf. supra, subcapitolul 2.2) va fugi; Gândul Bun (Vohu Manah) va Învinge; Integritateaxe " Integritatea" (Haurvat³txe "Haurvata>t") și Nemurirea (Ameret³txe "Amereta>t") vor Înfrânge setea și foamea; Angra Mainyuxe "Angra Mainyu" va fi Învins și va deveni neputincios (Yașt 19, 95 și 96). Aceste idei sunt probabil rodul speculațiilor sacerdotale care au dezvoltat și Îmbogățit concepte deja prezente În G³th³. Zamy³dxe "Zamya>d" Yașt (Yașt 19), conține În partea sa finală o expunere a principalelor concepte ale escatologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1-8). Ori Senaherib și-a dat seama că adevăratul pericol era în Babilon unde Merodah Baladan ținea în mână frâiele răzvrătirii. Ori, mai simplu, a voit să pună capăt cât mai repede unei campanii deja prea lungi. Ezechia, care asista neputincios la devastarea regatului său, a ales probabil fără ezitare soluția mai puțin dezavantajoasă - „răul mai mic” - când a văzut că cetatea Lachiș căzuse și că asirienii atacau direct. Așadar, s-a predat și a acceptat să plătească un tribut enorm
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
nu mai poate reveni asupra lor. Deși primite fără voia sau fără știința mea, parte dintre ele pot, odată contestate, să fie modificate, înlocuite, reconstruite la nivelul libertății mele. Celelalte limite sau determinații sunt imuabile, au caracter de fatalitate: sunt neputincios în fața lor și nu pot decât să le accept ca atare. Sexul, zestrea somatică, zestrea mentală, ascendența, rasa, națiunea („tribul“), epoca sunt limitele imuabile, determinațiile asupra cărora libertatea mea nu se mai poate exersa ulterior. Nu pot, bărbat fiind, să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de preluare de sine în proiect. Acest „eu“ gol, care premerge oricărui proiect și care se refuză oricărei preluări în proiect, îl descopăr apoi în lene. Acest „eu“ gol, care apare la capătul oricărei neizbutite preluări în proiect, care rămâne, neputincios, în fața hotarelor propuse și neatinse, îl descopăr deopotrivă în ratare și în bovarism. Dar pentru că hotărârea poate să fie și hotărâre în privința altuia, orice preluare în proiect poate să fie o ieșire din granițele proprii, poate să fie o depășire
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
el cu întrebări prostești, încercăm să-l modelăm după bunul nostru plac, îl tragem în atmosfera stătută a existenței noastre drămuite în timp, ne văicărim fără rost. Totuși, de vreme ce nu am făcut nimic pentru a l pricinui, rămânem și altminteri neputincioși în privința lui. Cu un singur lucru îi putem ieși în întâmpinare: în fiece clipă, bucuria reculeasă pentru ceva de necuprins în timp. CELĂLALT. Zeii nu dăruiesc orbește. Darul lor are un tâlc și cel care îl primește nu poate fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui „aici“; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum suntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
greșit prevalent care trebuie distrus pentru a încuraja dezvoltarea spiritului sănătos"22. România era însă fatidic legată de secolul al XX-lea. Neacceptarea schimbării însemna renunțarea la supraviețuire. Evreii prinși la mijloc în acest proces erau oarecum martori inocenți și neputincioși, iar uneori țapi ispășitori. Profesorul Barbu se referea la o tranziție de la schizofrenie la paranoia, dar pentru patrioții români, națiunea, cultura și economia română urmau trei direcții diferite. Intelectualii căutau o soluție. Se părea că au găsit-o (în deceniul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
anumită continuitate și stabilitate. Probabil că astfel de compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945 Însemnau că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale era vitală pentru a asigura alimente, haine și combustibil unei populații neajutorate și Înfometate. Epurarea economică risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar retorica politicii interne a Statelor Unite nu era, mai mult ca sigur, unul dintre ei12. Cauza directă a Împărțirii Germaniei și Europei sunt chiar greșelile lui Stalin din acei ani. În Europa Centrală, unde ar fi preferat o Germanie unită, neputincioasă și neutră, el a dat cu piciorul avantajului din 1945-1947 prin tactici de confrunatre și o intransigență rigidă. Dacă Stalin sperase să lase țara În paragină până când fructul disperării și nemulțumirii germane i-ar fi picat În mâini, atunci s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
efectul scontat. Însă pentru femeia de rând vechea politică a fost Înlocuită nu de noua „Europă”, ci de nevoia de a supraviețui - și prospera. Potrivit laburistului Hugh Dalton, Winston Churchill spera la sfârșitul războiului ca Germania să crească „grasă, dar neputincioasă”. și așa s-a și Întâmplat, mai repede și cu implicații mai profunde decât ar fi Îndrăznit Churchill să spere. Nu a fost nevoie, timp de 20 ani după Înfrângerea lui Hitler, ca vest-germanilor să li se distragă atenția de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de SUA În războiul colonial pe care l-a purtat În Asia. În octombrie 1956, când Marea Britanie, Franța și Israelul au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme după ce a venit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prima dată de când se făceau astfel de statistici, Europa Occidentală cunoștea ocuparea completă a forței de muncă. În multe sectoare se Înregistrau acum crize de muncitori. Deși acest lucru avantaja organizațiile de muncitori, sindicatele (cu excepția tipică a Marii Britanii) erau fie neputincioase, fie refractare În a-și exercita puterea. Era o moștenire a deceniilor interbelice: sindicatele militante sau politice nu și-au revenit niciodată pe deplin după impactul crizei economice și al represiunii fasciste. În schimbul noului lor statut respectabil de parteneri naționali
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statele-satelit din blocul sovietic aveau motive să spere Într-o schimbare. La prima vedere, e un paradox. La urma urmei, dacă cetățenii Uniunii Sovietice erau lipsiți de apărare În fața dictaturii poststaliniste, atunci locuitorii Ungariei sau Cehoslovaciei erau de două ori neputincioși: nu numai că trăiau sub un regim represiv, dar propriii lor conducători răspundeau stăpânirii din capitala URSS. Principiile Imperiului Sovietic fuseseră ilustrate prompt la Budapesta În noiembrie 1956. Mai mult, În Cehoslovacia și România, victimele proceselor-spectacol de după război se aflau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din anii ’60: tot ceea ce păruse interesant și chiar palpitant În atmosfera optimistă de atunci părea acum să prevestească nesiguranță și anarhie. Exista apoi o anxietate mai concretă provocată de inflație și pierderea locurilor de muncă, În privința cărora guvernele păreau neputincioase. Faptul că liderii europeni păreau să fi pierdut controlul era În sine o sursă de angoasă publică - mai ales că politicienilor le convenea Într-un anumit sens, după cum am văzut, să-și exhibe neputința. Denis Healey, ministru de Finanțe În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regimurile lor sursa legitimității internaționale, avea să se Întoarcă Împotriva lor: invocând angajamentele recente ale Moscovei, criticii (din țară și din străinătate) puteau acum să aplice regimurilor comuniste presiunea publică. Împotriva acestui tip de opoziție, represiunea violentă era nu doar neputincioasă ci, În măsura În care ajungea la cunoștința publicului, ea avea un efect de bumerang. Purtați de valul propriului cinism, Brejnev și tovarășii lui creaseră din neatenție o breșă În propria apărare. Contrar tuturor așteptărilor, ea avea să se dovedească fatală. XVItc "XVI
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a proteja interesele comunității turco-cipriote - și a reacționat prompt, pe 20 iulie. În numai o săptămână, aproape jumătate din insulă era În mâinile turcilor. Incapabilă să preîntâmpine sau să contracareze manevra (superioritatea forțelor turcești era evidentă), junta se dovedea clar neputincioasă; Într-o zi ea a ordonat mobilizarea generală, a doua zi a contramandat-o. Această umilință națională a provocat o furie generală În fața căreia dictatorii greci au apelat la bătrânul Karamanlis, invitându-l să se Întoarcă din exilul parizian. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decretarea legii marțiale, când papa a vizitat Polonia În iunie 1983 și le-a vorbit „compatrioților” din Catedrala Sf. Ioan din Varșovia despre „dezamăgirea și umilința lor, suferința și lipsa de libertate”, liderii comuniști nu au putut decât să asculte neputincioși. „Polonia”, Îi spunea Ioan Paul al II-lea, Într-un discurs televizat, unui Jaruzelski stânjenit, „trebuie să-și ocupe locul cuvenit printre națiunile Europei, Între Est și Vest”. Papa, așa cum a remarcat Stalin, nu are divizii. Dar Dumnezeu nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]