4,526 matches
-
Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu semilună al Profetului. Osmanlâii se bulucesc peste parapete, valuri-valuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii ieniceri ai Împărăției, nămoliți până-n albul ochilor, orbecăiau prin neguri ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind. "Allah! Allah!" mai apucau să bolborosească cu ultima lor suflare scuipând noroi și sânge! Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochii, fătuco!" mi-ai poruncit. Râdeai. Deschide-i!!" Și i-ai deschis! Brrr! M-ai fulgerat cu niște ochișori albaștri, plini de ură, să mă bagi în mormânt... Pe frunte ți se prelingea o dâră de sânge închegat, amestecat cu noroi și sudoare. O zgârietură, mă însemnase o săgeată în zbor... Aici, îi pipăie Voichița fruntea, se mai simte urma... M-ai privit în ochi... Îți amintești ce mi-ai spus? Nu, nu-mi amintesc. Ai spus: "Măi, măi! De unde ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unui oștean era o cămașă sfâșiată, noroită, sângerată... Îl priveam îngroziți și nu înțelegeam ce voia să facă. Ai uitat să spui că, de fapt, îmbrăcase "cămeșa morții"... murmură Ștefan. Da... "cămeșa morții" îngână el cu voce tremurătoare. Plin de noroi și sânge, cu capul gol, cu pletele în vânt, a ridicat ochii spre noi, ne-a zâmbit; era atâta tristețe dar și hotărâre în ochii lui... Ne-a făcut cu mâna un semn de bun rămas, și-a făcut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Îmi venea să vărs de scârbă. Taie-l!! am poruncit gâdelui. Alexandru bate din palme, cu bucurie: L-ai răzbunat pe bunicu'! Capul descăpățânat s-a rostogolit într-o mocirlă. Își găsise tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ploioasă. Apoi am pornit-o la drum, călcând, din cauza întunericului, pe unde se nimerea, astfel încât, când am ajuns în fine la gazda mea din Gruiu, am constatat cu uimire (deși n-aveam de ce să mă mir) că eram stropit cu noroi până la brâu. În halul acesta de murdărie, epopeică aș zice, nu mai fusesem, cred, niciodată în viață. Sub „pielea” mea grosieră, se ascundea însă, ca în poveste, un superb prinț al fericirii. * Din amintirile din copilărie ale Doinei. Împreună cu fratele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pomenit în situația disperat-comică de a nu mai putea înainta. Aversele de ploaie transformaseră solul într-o clisă perfidă, mai lunecoasă decât gheața. Cădeam la fiecare pas aproape. Ne-am descălțat, dar a fost și mai rău: în „ciorapi” de noroi „patinam” într-un chip și mai catastrofal. Așa ceva nu ni se mai întâmplase! Și doar trecusem de atâtea ori prin acel loc... A fost, într-adevăr, un semn. Un semn de rău augur, în ciuda aparenței de pățanie hazlie. * Cutremur (decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
râu până-și potoleau setea. Când apa râului era limpede se folosea și pentru spălatul rufelor. În satul Boarca nu există piatră. Pentru pietruirea șoselelor, piatra se aduce de la mare depărtare. Din această cauză drumurile nu erau pietruite. Când ploua, noroiul de pe drumuri ajungea până la genunchi, iar când se întindea seceta, praful se întindea ca pecinginea peste oameni, peste copaci, peste case, ca o pulbere cenușie. Deși satul Boarca, în care m-am născut, este așezat pe un cot de câmpie
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
kilometri până în Enichioi, o comună foarte mare cu populație bulgară, iar eu în comuna Galilești, tot mare, mare ca și drojdia speranțelor noastre, cu ucrainieni harnici și gospodari . Nu înghețase, iar drumurile nepietruite făceau ca roțile căruțelor să intre în noroi până la butuc. Eu aș fi putut merge cu vaporul până la Vâlcov, Veneția Românească, iar de acolo pe mare cu caiacul până la Galilești, dar era prea complicat și trebuia ca împreună cu Iancu să împărtășim aceeași soartă ca și până acum. Ne-
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de 30 de ani ca și soția. Bărbatul vorbea destul de bine românește, soția nici un cuvânt. Am plecat mai spre seară și când am ajuns la Damianovca, o suburbie a Chiliei, a început să amurgească. Se mergea greu, căruța mare, noroiul până aproape de butucul roții, noroc că erau caii voinici și bine hrăniți. Pe drum am vorbit tot timpul. Feodor conducând caii și schimbul de vorbe cu nevastă-sa. Cam înghețasem, dar cum să te dai jos și să fugi după
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
butucul roții, noroc că erau caii voinici și bine hrăniți. Pe drum am vorbit tot timpul. Feodor conducând caii și schimbul de vorbe cu nevastă-sa. Cam înghețasem, dar cum să te dai jos și să fugi după căruță în noroi și întuneric? În fine, după ce am trecut prin comuna Cariacica, mi-au spus că mai avem șapte-opt kilometri de mers. și iată că, la sfărșitul orei s-a auzit lătratul de câini și s-au luminat ferestre. Am ajuns
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
o găină proaspăt tăiată și un sac de anecdote. Nu se vorbea de radio pe vremea aceea, așa că toată noaptea cântam noi. De la Spasca la Becceabia erau doar patru kilometri, urcatul și coborâtul unei coaste. Totul era frumos, chiar și noroiul care, pe umed, ajungea până la genunchi. Dar ce conta? Eram, Doamne, tineri! Ne făcusem prieteni și în Cișmele, între care, cel mai bun era un oltean, Matei Constantin de fel din comuna Goicea Mare, județul Dolj. Tot acolo era și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a cum scria la intrare dar în clasă, nimeni. Cu chiu cu vai, după parlamentări de-a dreptul suprafirești am reușit să adun 12 copii. Era exact cifra necesară desființării postului și intrării în necunoscut a steluței mele călăuzitoare. Între noroiul din ce în ce mai înghețat și căldura tot mai frumoasă a sufletului oamenilor, în vacanța de Crăciun mia sosit vestea mutării la școala primară din comuna Filești, un fel de cartier sătesc al Galațiului. Aș fi rămas dar frecvența
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
dragă Luca, plec la Tighina, la revizorat. Poate s-o găsi un post și pentru mine. și iar pelerin spre sfântul post. Am luat cap compas către Alexanderfeld, o comună cu populație germană apoi mai departe, drum de oboseală și noroi până la gara din Tarutino sau Basarabeasca, dumnezeu mai știe cum. Drumul a durat patru zile. Tovarăși de drum, gazde de treabă, moldoveni sau ucrainieni. și iată-mă la revizorul Ion Moldovanu din păcate proaspăt înlocuit cu un favorit al senatorului
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
o cumpănă de viață și moarte? După lecții am plecat pe jos, cale de 12 kilometri, la Ismail. Am luat vaccinul și bucuros, pe lumină încă, am pornit spre casă. Se dezgheța și picioarele intrau adânc în zăpadă, până la atingerea noroiului lunecos de dedesubt. Fiecare pas, o mică victorie. Între Motrosca și Lărgeanca era un fel de canal care aștepta de mult timp să primească și un pod. Tocmai în acel loc era îngămădită sumedenie de zăpadă, derdeluș cuminte sub care
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
făcut cunoștință cu autoritățile satului: moș Filip Cebotarenco, delegatul Comitetului școlar comunal, Sava Mataman, delegatul consiliului comunal și cu moș Mitea Anghelov, gardistul satului. Satul avea o singură uliță care, când ploua, devenea capcană pentru pantofi prin densitatea și adâncimea noroiului. Partea dinspre sud era locuită mai mult de ucrainieni, cealaltă de bulgari veniți de la Cișmeaua Văruită. școala era în câmp, fără măcar un țăruș de gard. Probleme. Directorul școlii de centru, Avram Popovici, ne-a întâmpinat cu ostilitate. Aceeași ostilitatea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
trei lămpi dar un Phillips costa o avere. Radiourile mergeau cu acumulator și 30 de baterii de câte 3,5 V. Mai era nevoie de doi stâlpi de câte 14-15 metri pentru antenă. Dar ce nebun ar fi înotat prin noroi să aducă de la Ismail catargele? și le-au adus cu butucii roților ascunși de vedere, sub hleiul drumului, moș Filip Cebotarenco și Sava Mataman. Erau peste poate de mândri de parcă aduseseră în sat moaștele vreunui sfânt! și iată-mă și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
i-am predat un foarte frumos costum național de Rucăr iar ea mi-a arătat livada proaspăt înființată. Totul bine și frumos dar școala stătea agățată de cer și cele patru puncte cardinale, golașă, adică lipsită de gard. Când era noroi, ca să fie mai bine, sătenii treceau direct prin fața geamurilor, spre bucuria copiilor plictisiți de învățătură. și iată-ne la sfat desigur cu aceeași minunați delegați comunali, un fel de consilieri, Sava Mataman și Filip Cebotarenco. Ce să facem? Un bal
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
în prezența ei. Mi-a șoptit, cântărindu-mă din cap până în picioare: Ești profesoară, tovarășa? Nu, vin din fabrică. De ce? 41 Arăți a intelectuală, nu pari muncită. Ești elegantă și firavă. Nu te prea văd umblând prin praf și prin noroaie. Păi... nu prea am muncit în ultimele luni, am răspuns, făcând haz de necaz. Cred că ne vom înțelege destul de bine, mi-a mai spus șoptit la ureche. Mă duc să trag o țigară. Nu pot fuma de față cu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
că am făcut rost de ea. Aș fi luat bucuroasă fără bani, dacă cineva mi-ar fi dat, dar de ce să-mi dea mie, dacă erau atâția șefi flămânzi înaintea mea? NU ȘTIAI NICIODATĂ CÂND APARE ȘEFUL Afară ploua. Era noroi și lapoviță. În birou era cald. Ne gândeam că pe o astfel de vreme nimeni nu va mai veni prin comună, așa că stăteam relaxați la o cafea: primărița, vicele și cu mine. Ca din senin, în birou a intrat secretara
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
uzi pe haine și la picioare. Era lapoviță. Cojocelul elegant de Orăștie, cu glugă, de care eram foarte mândră, s a udat în scurt timp, iar cizmele din piele, cu tocuri înalte au tras umezeală și s-au umplut de noroi. Ploaia s-a transformat puțin câte puțin în chiciură, iar știuleții erau uzi și înghețați. Această ieșire a noastră era probabil prilej de satisfacție pentru țăranii nemulțumiți de felul cum erau plătiți pentru muncile grele pe care le făceau. An
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
la vie. Inginerul de la ferma viticolă avea o casă arătoasă în celălalt sat, iar sora lui era preoteasă în același sat, profesoară de matematică și directoare. De câteva ori pe zi cobora din Dacia albastră care era mereu plină de noroi în fața primăriei, unde poposea adeseori să bea o cafea sau să piardă timpul, mânat permanent de o curiozitate nestăpânită în a ști tot ce se face și se vorbește în primărie. Când nu era la primărie, era acasă la contabilă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
primărie și de toți acei care aveau funcții importante. Casa parohială așezată lângă biserică era mare, iar în curte se putea întoarce tractorul cu remorcă. Curtea era neîngrijită și plină de păsări nenumărate, lăsate libere. Când ploua, în curte era noroi și nu puteai umbla decât cu cizme de cauciuc sau cu gumari. În casă, peste covoarele persane, erau puse mereu foi de plastic pentru ca nenumărații musafirii veniți în vizită să nu fie nevoiți să se descalțe. Ocupată cu treburile școlii
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
la haine. Plecam în fiecare dimineață prin satele comunei. O zi mergeam în satele de pe lângă Fundoaia, iar în ziua următoare în satele de pe lângă Ghiduleasa. În zilele ploioase, șefii de la Consiliul Unic sau de la județ nu intrau cu Aro-ul prin noroaie, de aceea mă opream la casa unui gospodar. În orice casă intrai, prima întrebare era: Beți o cană de vin fiert sau o țuică fiartă? 163 Ceva de mâncare nu aveți?, întrebam cu sfială. Uneori pe masă apărea o mămăligă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
necunoscut, spre deruta mea completă. Pe ușa larg deschisă au intrat și alți săteni. Aceștia erau cunoscuți ca fiind bețivii comunei. Starea lor era de avansată ebrietate. Și-au stins țigările pe fața de masă de pe birou și, curățându-și noroiul de pe cizmele de cauciuc pe covorul aproape nou, au început să mă înjure și să mă amenințe cu moartea. Te-am prins, primărițo! Ai încurcat-o, javră comunistă! Acum ești pe mâna noastră și vie nu vei scăpa. Dacă ai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]