5,469 matches
-
aduse odată cu migrările “bejenarilor” peste munți. Iată câteva exemple de apelative regionale de la baza toponimelor corespunzătoare: boiște, blidar, bahnă, bobeică, budăi, ceair, chetrărie, chicere, ciungi, coșere, cuciur, curături, dâmb, podei, săliște, tinoasă “noroioasă”, glod, hățaș, hultoană, corhană, podiac, bute, mangal, odaie “adăpost pentru animale, în țarină sau pe munte”, bour, țintirim “cimitir”, buhai, pripor, toloacă, șipot “izvor”, perj “prun”, prisacă, răsturniș “alunecare de teren”, rogoz, secătură “loc defrișat”, staniște, tarniță etc. Desigur, în cazul unor formanți topici mai apar și unele
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
își dă duhul. Aflând vestea, prietenii l-au pus în sicriu. Când să-l scoată, parcă bojdeuca nu-l lăsa să plece la cimitir. Coșciugul prea mare; ușile prea strâmte. Cum să iasă? Amicii strică zidul de lut, dintre ferestruicile odăii de curat. Prin spărtură este scos sicriul și dus la Eternitatea, unde e înmormântat pe 2 ianuarie 1890. 11 Contribuția marilor clasici la dezvoltarea limbii și literaturii române „Epoca ce urmează, a lui Eminescu, Caragiale și ceilalți, duce cultul formei
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
mod obsesiv, cel al grotei, peșterii, oferind astfel lectorului posibilitatea unor multiple interpretări. Grila simbolică ar ajuta și la o înțelegere aprofundată a bivalenței spațiului blecherian. Astfel, spațio-temporalitatea în romanele lui Blecher are un punct comun, în sensul că avem odaia celui care se află într-o continuă criză identitară, completată de spațiile blestemate din copilărie, saloanele din sanatoriul de la Berck, cabina, pivnița, grota, scoica, acvariul, craniul, orbitele goale și corsetele de ghips. Acestea sunt spații locuite în diferite momente ale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
din însăși imposibilitatea sa de a se stabiliza"164. Dimensiunea spațială este esențială pentru apariția operei, ,,locul" fiind liantul dintre scriitor și societate, scriitor și operă, operă și comunitatea socială. Astfel, ,,metaforele obsedante" ale textelor narative ale lui Max Blecher odaia, spațiile blestemate din copilărie, saloanele din sanatoriul de la Berck, cabina, pivnița, grota, scoica, acvariul, craniul, orbitele goale, corsetele de ghips devin ,,spații literare paratopice"165 care îi oferă scriitorului posibilitatea de a-și rescrie identitatea dată în ,,societatea topică" de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lui Blecher dialectica ,,societate topică" vs. ,,spațiul literar topic" poate fi rescrisă în termenii ,,loc rău" vs. ,,loc bun"166. Bivalența acestor spații este mai mult decât evidentă, în sensul că același loc acționează uneori pozitiv, alteori negativ asupra eului. Odaia, de exemplu, este un astfel de spațiu bivalent, în care granița dintre bine și rău se șterge. Ceea ce provoacă inițial criza personajului : În odăi închise însă crizele se produceau mai ușor și mai des. De obicei nu suportam niciodată singurătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai mult decât evidentă, în sensul că același loc acționează uneori pozitiv, alteori negativ asupra eului. Odaia, de exemplu, este un astfel de spațiu bivalent, în care granița dintre bine și rău se șterge. Ceea ce provoacă inițial criza personajului : În odăi închise însă crizele se produceau mai ușor și mai des. De obicei nu suportam niciodată singurătatea într-o camera necunoscută... Odaia însăși se pregătea pentru el: o intimitae caldă și primitoare se filtra din pereți, prelingându-se pe toate mobilele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
astfel de spațiu bivalent, în care granița dintre bine și rău se șterge. Ceea ce provoacă inițial criza personajului : În odăi închise însă crizele se produceau mai ușor și mai des. De obicei nu suportam niciodată singurătatea într-o camera necunoscută... Odaia însăși se pregătea pentru el: o intimitae caldă și primitoare se filtra din pereți, prelingându-se pe toate mobilele și pe toate obiectele 167 devine mai târziu o realitate dezirabilă. ,,Locurilor blestemate", așa cum însuși naratorul le numește ,,metafore" ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
spațiu relativ topic". Astfel, interiorul corpului este perceput ca o nouă lume în care personajul călătorește, aici fiind și sediul tuturor reveriilor. Toate ,,spațiile relativ topice" se vor desprinde de aici, în exterior putându-se recunoaște spații sinonime ale acestuia odăi, grote, pivnițe etc.: În clipa în care scriu, pe mici canaluri obscure, în râulețe vii, șerpuitoare, prin întunecate cavități săpate în carne, cu un mic gâlgâit ritmat de puls, se revarsă în noaptea trupului, circulând printre cărnuri, nervi și oase
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ferocitate să cad pradă atmosferei speciale ce conțineau. Un pas, un singur pas dacă făceam și intram într-un asemena spațiu blestemat, criza venea inevitabil 199. Astfel de spații sunt în Întâmplări în irealitatea imediată: parcul orașului, malul râului, unele odăi etc. Spațiile care-l liniștesc pe naratorul-personaj sunt de asemenea camuflate în realitate grota, de exemplu, oferă ,,un decor intim și nespus de plăcut"200, care-i dă posibilitatea acestuia să iasă din criză. Disperarea eu-lui blecherian căruia nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
care i-a fost dat să trăiască. Astfel, senzația și convingera pe care o are naratorul-personaj este aceea că nimic în lume nu poate merge la nesfârșit, într-un final chiar ferocitatea lucrurilor se epuizează, ,,locurile rele" devin ,,locuri bune". Odaia ,,spațiul paratopic bivalent", deoarece aici crizele se produc ,,mai ușor și mai des,"203 devine în Vizuina luminată ,,o insula proprie și secretă, un oraș al meu viu și animat, înconjurat de tot mucigaiul și întunericul plin de noroi ale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Toate aceste spații fie că este vorba de pivnițe, ca aceea unde naratorul-personaj este dus de Walter, fie că este vorba de poduri ca cel din casa Weber sau din casa bunicului său, de subsolul scenei, de sala cinematografului, de odăi, grote sau locuri umbroase din parc sau oraș sunt de fapt tentative ale eu-lui de a crea spații în care el-ului să-i fie dat să fie și altceva decât eu. Tot în Discursul literar, Dominique Maingueneau evidenția rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
despletit se umpluse de nisip. În ce gunoaie se tăvălise pentru a ajunge la aspectul acesta de cerșetoare nebună? Emanuel avu o strângere de inimă mai penibilă decât la primirea scrisorii. Și nu era numai atât. Abia când intră în odaie, el zări în mâinile ei obiectele hidoase pe care le aducea cu dânsa, culese desigur de pe vreun maidan părăsit, într-o mână ținea o gheată veche, ruptă și putredă, iar în cealaltă o pasăre moartă, cu gâtul în jos, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vuiet de neînchipuit mă aruncă în cascadele inimii, în pivnițele de mușchi și fibre unde revărsarea sângelui umple rezervoare imense pentru ca în clipa următoare barajele să fie ridicate și o contracție teribilă de caverne, imensă și puternică, înspăimântătoare ca și cum pereții odăii mele într-o secundă s-ar strânge și s-ar contracta pentru a da afară tot aerul din cameră, într-o strângere care plesnește lichidul roșu în față și îl îndeasă, cu celulă peste celulă... îmi duc mâna căuș la
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
thanatosului, pe care personajul le ascultă nu se exclud, se completează. Sfârșitul romanului este edificator în acest sens. Simbol al degradării și descompunerii umane, ultima experiență trăită de personaj la malul Mării Negre va anula și ,,locurile bune", spațiile-refugiu ale acestuia. Odaia va fi invadată de semnele morții: Era odaia mea, o odaie ca oricare?... Tot sanatoriul putrezea acolo alungit, cu totul descompus, cu coastele afară, foșnind de gândaci și de viermi care îi rodeau stârvul. Și nu numai gândacii îl rodeau
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
exclud, se completează. Sfârșitul romanului este edificator în acest sens. Simbol al degradării și descompunerii umane, ultima experiență trăită de personaj la malul Mării Negre va anula și ,,locurile bune", spațiile-refugiu ale acestuia. Odaia va fi invadată de semnele morții: Era odaia mea, o odaie ca oricare?... Tot sanatoriul putrezea acolo alungit, cu totul descompus, cu coastele afară, foșnind de gândaci și de viermi care îi rodeau stârvul. Și nu numai gândacii îl rodeau, erau și șoarecii care îl invadaseră și care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Sfârșitul romanului este edificator în acest sens. Simbol al degradării și descompunerii umane, ultima experiență trăită de personaj la malul Mării Negre va anula și ,,locurile bune", spațiile-refugiu ale acestuia. Odaia va fi invadată de semnele morții: Era odaia mea, o odaie ca oricare?... Tot sanatoriul putrezea acolo alungit, cu totul descompus, cu coastele afară, foșnind de gândaci și de viermi care îi rodeau stârvul. Și nu numai gândacii îl rodeau, erau și șoarecii care îl invadaseră și care ronțăiau și ei
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Idealul scrisului ar fi pentru mine transpunerea în literatură a înaltei tensiuni care se degajează din pictura lui Salvador Dali. Iata ce-aș vrea să realizez demența aceea la rece perfect lizibilă și esențială. Exploziile să se producă între pereții odăii, și nu departe între himerice și abstracte continente". Asadar, Blecher pare a-și asuma, prin această mărturisire, un crez suprarealist 362. Cu toate acestea, textul pictural al lui Blecher nu se identifică până la suprapunere cu reprezentările grafice ale pictorilor suprarealiști
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în care urmăream modulațiile și diversitățiile unei bucăți de concert cu aceleași reveniri și cu aceleași teme, pe care le descopeream în compoziția durerii exact ca în muzica ce-o ascult 373. Asocierile și transgresările limitei continuă în mod halucinant, odaia devine insulă: ... o melodie extraordinară, obsedantă ce mă împiedica să dorm și mă făcea să-mi creez în mijlocul orășelului de provincie, în odaia închisă, fără ferestre, unde dormeam și lumina venea prin plafon, o insulă proprie și secretă, un oraș
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
durerii exact ca în muzica ce-o ascult 373. Asocierile și transgresările limitei continuă în mod halucinant, odaia devine insulă: ... o melodie extraordinară, obsedantă ce mă împiedica să dorm și mă făcea să-mi creez în mijlocul orășelului de provincie, în odaia închisă, fără ferestre, unde dormeam și lumina venea prin plafon, o insulă proprie și secretă, un oraș al meu viu și animat...374, saloanele de spital: depozite imense de amintiri și nostalgii, și fiecare claxonare de automobil, fiecare țipăt și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
al textului literar. Romanul se încheie circular, cum a început, cu incertitudinea naratorului-personaj, care nu poate distinge între vis și realitate. Sfârșitul este dalian: Eram în craniu, în craniul calului, în splendidul și uscatul gol al oaselor lui uscate. Era odaia mea, o odaie ca oricare? Erau crăpăturile pereților crăpături adevărate? În care colț mă uitam regăseam craniul, interiorul de ivoriu și oase, crăpăturile pereților nu erau decât încheieturile cu care se strângeau oasele. Și rândul acela de obiecte galbene și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Romanul se încheie circular, cum a început, cu incertitudinea naratorului-personaj, care nu poate distinge între vis și realitate. Sfârșitul este dalian: Eram în craniu, în craniul calului, în splendidul și uscatul gol al oaselor lui uscate. Era odaia mea, o odaie ca oricare? Erau crăpăturile pereților crăpături adevărate? În care colț mă uitam regăseam craniul, interiorul de ivoriu și oase, crăpăturile pereților nu erau decât încheieturile cu care se strângeau oasele. Și rândul acela de obiecte galbene și lungi, rânjind la
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
organe ce-mi sunt complet necunoscute 408. Iată un prim nivel al realității/ percepției textului blecherian. ,,Natura subiectivă" se va obiectiviza în momentul în care percepția va coincide cu realul: ,, Într-un sfârșit mă recunosc pe mine însumi și regăsesc odaia"409. Romanul va continua în această manieră, naratorul-personaj trecând cu ușurință dintr-un ,,nivel de realitate" în altul, subiectivizând la nesfârșit natura dată. ,, Dispariția subită a identității", care coincide cu o altă percepție a eului, determină automat și percepția diferită
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
fantastice" în care ploaia ,,sculptase șuvițe lungi de crăpături fine ca niște arabescuri, însă hidoase ca niște plăgi rău cicatrizate" care devin ,,adevărate zdrențe din carnea lutului, răni oribile și beante", pe de-o parte, iar pe de altă parte, odaia, a cărei ,,intimitate caldă și primitoare se filtra din pereți, prelingându-se pe toate mobilele și pe toate obiectele" care la un moment dat ,,își pierd sensul lor comun" și ,,o nouă existență le scaldă. Ca și cum ar fi fost subit
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
însemna numai o simplă izolare a lor, ci o extactică exaltare. Entuziasmul de a exista într-o nouă aureolă mă cuprindea și pe mine: aderențe puternice mă legau de ele, cu anastomoze invizibile ce făceau din mine un obiect al odăii la fel cu celelalte, în același mod în care un organ grefat pe carne vie, prin schimburi subtile de substanțe, se integrează trupului necunoscut 411. ,,Natura transdisciplinară" de care vorbește Basarab Nicolescu are, astfel, o structură ,,ternară": ,,natura obiectivă", ,,natura
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de percepție corespund cu nivelurile de realitate"413. La nivelul textului blecherian, obiectivizarea subiectivității sau părăsirea unui ,,nivel de realitate" creat pentru revenirea în realitatea unidimensională se petrec tot sub imperiul percepțiilor și senzațiilor: Dacă se auzea zgomot de pași, odaia intra repede în vechiul ei aspect. Se pornea atunci între pereții ei o scădere pe loc, o diminuare extrem de mică a exaltării ei, aproape imperceptibilă; asta îmi dădea convingerea că certitudinea în care trăim era despărțită de o pojghiță foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]