3,831 matches
-
povești (1967) ș.a. Cu o structură fundamental lirică, V. nu poate renunța la poezie, deși prospețimea metaforei, de influență folclorică, din cartea de debut (Muguri), va fi alterată ulterior de un patetism convențional, răspunzând „comenzii sociale” a momentului. Plachetele pentru ostași Reportaj liric (1963) și Poeme în marș (1969) conțin fie scrisori de dragoste adresate „patriei socialiste”, fie declarații de atașament partinic. Cu trecerea timpului, poetul își definește mai precis menirea și își limpezește orizontul liric. În Ctitorie în albastru (1972
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
de miază-noapte”, VR, 1959, 8; Gabriel Dimisianu, O imagine simplificatoare, GL, 1959, 39; Paul Georgescu, „În munții de miază-noapte”, GL, 1960, 7; Mihai Drăgan, „În munții de miază-noapte”, IL, 1960, 3; Valeriu Râpeanu, Despre două volume de proză în „Cartea ostașului”, „Viața militară”, 1963, 4; De vorbă cu scriitorul Dragoș Vicol, „Femeia”, 1963, 7; Dan Bedrosian, „Omul de la ora 13”, GL, 1964, 43; Nicolae Baltag, „Buchet în august”, CNT, 1965, 32; Alexandru Chiriacescu, „Flăcări în Vest”, LCF, 1967, 4; Adriana Iliescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
14 iulie 1919, în care nenumărate șiruri de soldați au traversat Neuilly-ul îndreptându-se spre capitală. Trași la patru ace, cu privirea semeață și cu încălțările bine lustruite - războiul își relua aerul de paradă. Se afla oare printre ei și ostașul care avea să strecoare în mâna Charlottei o pietricică maro, schija de obuz acoperită de rugină? Erau oare îndrăgostiți? Logodiți? Întâlnirea aceea nu a schimbat cu nimic hotărârea Charlottei, luată cu mulți ani înainte. La prima ocazie ivită, ocazie miraculoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
colorată vag în maro și cenușiu, a unui tablou care fusese pictat cu realismul foarte minuțios care atrage prin precizia și abundența detaliilor. Cercetându-le în timpul acelei lungi seri ploioase, i-am reținut probabil subiectul. O coloană foarte disparată de ostași, toți vizibil marcați de oboseală și de vârstă, traversa strada într-un sat sărac, cu copacii desfrunziți. Da, soldații erau toți foarte în vârstă - niște bătrâni, așa mi s-a părut, cu părul lung și alb ieșit de sub pălăriile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a arătat brusc sub înfățișarea unui sat din nord, unde casele joase se chirceau în spatele unor garduri rare de mărăcini, unde copacii piperniciți fremătau sub vântul iernii. Surprinzător, m-am simțit foarte apropiat și de strada aceea noroioasă, și de ostașii bătrâni condamnați să cadă într-o luptă inegală. Nu, nu era nimic patetic în demersul lor. Nu erau eroi care-și arătau vitejia sau abnegația. Erau simpli, umani. Mai ales cel ce purta o cască veche de conchistador, un bătrân
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
suliță, la capătul coloanei. Chipul lui m-a subjugat printr-o surprinzătoare seninătate, amară și surâzătoare totodată. Cufundat în melancolia mea de adolescent, am fost cuprins subit de o bucurie confuză. Mi s-a părut că am înțeles calmul acelui ostaș bătrân în fața înfrângerii iminente, în fața suferinței și a morții. Nici stoic, nici suflet naiv, mergea cu fruntea sus, prin ținutul acela plat, rece și șters, pe care-l iubea totuși, numindu-l „patrie”. Părea invulnerabil. O fracțiune de secundă, inima
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fatalitatea, singurătatea. În bravada aceea am simțit un fel de coardă nouă a armoniei profunde care era pentru mine Franța. Am încercat să îi găsesc un nume: mândrie patriotică? Semeție? Sau faimoasa furia francese pe care italienii le-o recunoșteau ostașilor francezi? Evocând în minte etichetele acelea, am văzut cum fața bătrânului soldat se întuneca încet, ochii i se stingeau. A redevenit un personaj dintr-o reproducere veche, în tonuri cenușii și negricioase. Ca și cum și-ar fi întors privirea ca să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mine într-o zi la gară. Am clătinat din cap pentru a scăpa de priveliștea dezgustătoare. Trebuia deci să mă mulțumesc cu muzeul acela populat de mumii, cu figuri de ceară purtând etichete: „Trei cochete”, „Președintele Faure și iubita lui”, „Ostaș bătrân într-un sat din nord”... Am închis la loc cufărul. Sprijinindu-mă în coate de balustrada balconului, mi-am lăsat privirea să rătăcească în auriul străveziu al serii, deasupra stepei. „La urma urmei, la ce le-a slujit frumusețea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
așa zeu cum eram, nu puteam să le ofer decât o existență de marionete. Porneam resortul amintirilor mele și cele trei cochete începeau să țopăie, Președintele Republicii o înlănțuia pe Marguerite Steinheil, ducele de Orléans cădea, înjunghiat de pumnale perfide, ostașul cel bătrân își înșfăca sulița lungă și își umfla pieptul... „Cum se face oare, m-am întrebat eu cu spaimă, că toate aceste patimi, dureri, iubiri lasă atât de puține urme? Ce absurde sunt legile acestei lumi, în care viața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Mulți dintre cei care locuiau în așezări mai mici s-au dus în orașele apropiate, în așezări de la marginea șoselei principale, ca să asiste la evenimentul excepțional. Iar, dacă trupele opreau, muzica nu mai contenea, până în zori fetele erau dansate de ostași, în multe locuri negustorii serveau pe gratis, iar localnicii maghiari nu conteneau să se minuneze "cum de a putut Ungaria asta mică să se echipeze în așa măsură". E drept că uneori din aceste amintiri răzbate consternarea: cât de dur
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
gratis, iar localnicii maghiari nu conteneau să se minuneze "cum de a putut Ungaria asta mică să se echipeze în așa măsură". E drept că uneori din aceste amintiri răzbate consternarea: cât de dur se comportau uneori acești ofițeri cu ostașii, cât de "infatuați" și distanți erau ei. Pe tânărul Sz. J. - chiar și după o jumătate de veac - îl cuprinde entuziasmul, la fel ca pe tinerele de atunci, din sat: "Fetele erau înnebunite după ostașii unguri. Ostașii erau, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
comportau uneori acești ofițeri cu ostașii, cât de "infatuați" și distanți erau ei. Pe tânărul Sz. J. - chiar și după o jumătate de veac - îl cuprinde entuziasmul, la fel ca pe tinerele de atunci, din sat: "Fetele erau înnebunite după ostașii unguri. Ostașii erau, atât de frumoși, încât nici înainte, și nici după, nu puteai vedea așa frumusețe de bărbați!" (...) "Arătau toți de parcă erau scoși din cutie! Umblau în haine călcate și erau așa de fini! Mâinile - aveau niște mâini așa
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
acești ofițeri cu ostașii, cât de "infatuați" și distanți erau ei. Pe tânărul Sz. J. - chiar și după o jumătate de veac - îl cuprinde entuziasmul, la fel ca pe tinerele de atunci, din sat: "Fetele erau înnebunite după ostașii unguri. Ostașii erau, atât de frumoși, încât nici înainte, și nici după, nu puteai vedea așa frumusețe de bărbați!" (...) "Arătau toți de parcă erau scoși din cutie! Umblau în haine călcate și erau așa de fini! Mâinile - aveau niște mâini așa fine!". Dar
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
carne!" Și urma concluzia: "Poporul acesta, nici înainte și nici după aceea nu a fost așa de fericit ca atunci"13. Dar nu numai satele secuiești, ci și populația maghiară din orașe i-a întâmpinat cu un imens entuziasm pe ostași: chiar și atunci când ploaia i-a udat până la piele, ca în ziua de 11, la Cluj, sau chiar dacă toată festivitatea, din cauza sosirii șefului statului și a guvernului ungar, a trebuit repetată, în aceeași zi de 15 septembrie. Populația germană, dotată
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
simpatie trupele armatei ungare; mai mult, au fost unii care s-au refugiat din sudul Transilvaniei, deoarece, odată cu ascensiunea la putere a Gărzii de Fier, situația comunităților evreiești părea să se deterioreze sub administrația românească. De pildă, în Odorheiul-Secuiesc pe ostașii evrei din trupele ungare i-a întâmpinat și i-a ospătat comunitatea locală, sub regim de status quo ante, iar de Roșh Hașhanah fiecare membru al comunității a invitat la el acasă câte un coreligionar din armata ungară; încă de la
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
purtând pe braț brasardă tricoloră (mai târziu purtând haine civile și, pe braț, brasardă galbenă). În localitatea Marghita (Margitta), veteranii evrei din Primul Război Mondial au ieșit în întâmpinarea trupelor ungare cu decorațiile pe piept și i-au salutat pe ostași cu deosebită afecțiune (comandantul trupelor i-a și sfătuit pe foștii combatanți de front să elibereze locul cât mai repede). "Tatăl meu lucrase, din zori, ca vitrinele Parfumeriei Ideal să fie demne de marea sărbătoare. Eram evrei maghiari; douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
1/b a Corpului de armată III, militarii trebuiau să fie gata pregătiți pentru eventuale atacuri de gherilă, trebuiau să se ferească de minele lăsate în urmă (s-a atras atenția în mod special asupra sobelor din încăperile destinate cazării ostașilor și ofițerilor), de fântânile cu apă otrăvită. Ocuparea Transilvaniei de nord (5-13 septembrie 1940) S-a recurs și la cooptarea unor așa-zise persoane B. (Bizalmi egyének = persoane de încredere), care nu puteau fi decât maghiari și aveau datoria să
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
localnicii ieșiți să-i întâmpine să nu arunce militarilor buchete de flori pentru că nu se putea ști care buchet putea ascunde vreo grenadă de mână. Asemenea știri - din cauza cenzurii circulau din gură în gură - făceau ca, în cercul ofițerilor și ostașilor, să existe o tendință ca rezolvarea conflictelor să se facă cu arma în mână, în chip de represalii. Literatura română de specialitate (mai ales reprezentanții ei orientați spre istoria partinică, aflați la vârf prin anii optzeci), pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
nu găsește măcelul ca fapt înscris în contul formațiunilor armatei ungare. Totuși, după unele mărturii din documente, un număr de 86, iar după altele 91, ba chiar 93 de persoane au căzut victime represaliilor comise de armată, mai exact de ostașii batalionului 22 Vânători de munte din subordinea Corpului de armată VI (în ziua de 9 septembrie). Pare de neînțeles ce căutau vânătorii de munte la Treznea (Ördögkút), un sat-fundătură pierdut printre dealuri, la distanță de patru kilometri de șoseaua Zalău-Cluj
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
micului sat locuit în majoritate de români. Locotenent-colonelul Ákosy Károly, comandant de batalion, a ordonat asaltul pentru ocuparea parohiei și uciderea atacatorilor. Din cauza atacului neașteptat care s-a dezlănțuit asupra lor, în rândurile coloanei de militari a apărut panica, iar ostașii au deschis focul asupra caselor din jurul bisericii, adică asupra localnicilor care își lucrau grădina. Au dat și foc la câteva case, printre care și la câteva ale unor gospodari maghiari. A doua zi au întreprins razii în sat, în decursul
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
maghiari. A doua zi au întreprins razii în sat, în decursul cărora au ucis nenumărați civili - printre care copii, bătrâni și femei -, rănind și câțiva localnici maghiari. Conform istoriei orale, preotul ortodox (sau fiica lui) a tras cu arma asupra ostașilor. Că a fost vorba de represalii sau nu, ceva s-a întâmplat, totuși: practic, maghiarii dispăruseră din sat încă în timpul războiului (de pildă, în 1943 nu mai rămăseseră decât un număr de 63) și, deși tribunalul poporului, după război, a
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
Margitta) și Șimleul Silvaniei (Szilágysomlyó), a făcut un lung popas în satul Ip (Ipp). În timpul popasului, într-unul din carele de muniție, a explodat o cutie întreagă cu grenade de mână, rănind mortal un vizitiu și un ofițer de la muniții. Ostașii capturaseră grenadele în cazarma din Marghita (Margitta) și, în loc să le dezactiveze, le-au încărcat în care, unde din cauza hurducăielii, s-au activat și au explodat. E posibil ca atunci să se fi născut legenda "coșului cu mere împănat cu grenade
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
încărcat în care, unde din cauza hurducăielii, s-au activat și au explodat. E posibil ca atunci să se fi născut legenda "coșului cu mere împănat cu grenade" (conform căreia un localnic român nutrind sentimente dușmănoase a ascuns printre merele dăruite ostașilor unguri un explozibil care a provocat moartea celor doi). Drept urmare, în ziua de 13 septembrie, batalionul disciplinar al celebrului regiment 32 din Budapesta, sub conducerea locotenentului Bedő Zsolt, s-a deplasat la Ip (Ipp). Bedő primise ordin de deplasare într-
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
cu populație majoritară maghiară, consemnând găsirea a 18 "suspecți de a fi legionari" care "au încercat să evadeze", motiv pentru care 16 dintre ei au fost împușcați de militari. În mijlocul nopții, cineva a tras asupra soldaților încartiruiți în clădirea școlii, ostașii au răspuns atacului, "i-au și urmărit pe atacatori" și, în timpul acestei urmăriri, au împușcat 157 de bărbați, femei și copii, toți români. Pare fără nicio noimă ca, într-o urmărire spontană, după un foc tras noaptea, să moară 157
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
totul decât 392 de persoane de limbă maternă română. Istoricul militar (cât se poate de cumpătat în judecăți) Illésfalvi Péter, care a dezvăluit întâmplarea pe baza unor surse ungare, califica drept o "minciună nerușinată" afirmațiile referitoare la urmărire susținute de ostașii unguri. Pe 15 septembrie, compania disciplinară a părăsit satul și a plecat mai departe; în satul Marca (Márkaszék) a mai împușcat alți "suspecți din garda de fier, dezertori". După război, cu ocazia procesului scriitorului Wass Albert, crimele săvârșite pe 20
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]