4,130 matches
-
magic care-i biciuia sângele! Cu ce avânt se arunca el asupra prepeliței, când o vedea căzând și cu ce tristeță își întorcea ochii înspre mine, când o vedea zburând mai departe! Parcă-mi zicea: Da bine, stăpâne, ce-ai pățit?" Noroc că asemenea greșuri nu se întâmplau tocmai des, căci mi-aș fi pierdut toată buna opinie ce avea el de mine. A, ce câne era Milordachi! Rog să nu se supere domnul Coșbuc de acest diminutiv. El nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de râs înaintea unor oameni totdeauna dispuși să petreacă pe socoteala cuiva. Sunt câteodată situații din acele caraghioaze care fac din tine un obiect de țintă a tuturor privirilor, un fel de erou nenorocit de care toată lumea se ocupă. Așa pățisem și eu. Totuși, ca să nu exagerez, trebuie să mărturisesc că aceste neghibăcii 169, cu toată partea lor ridiculă, nu erau de natură să ruineze un om în opinia celorlalți. Am fost plătit cu câteva zâmbete și căutături ironice și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
apoi în stânga, altă prăpastie, tot atât de fioroasă, și așa în toate părțile, oriîncotro ne îndreptam, dam de râpi grozave care ne închideau calea. În sfârșit, s-a făcut noapte neagră, de nu se mai vedea nimic. Ei, așa-i c-am pățit-o? ne zise unul dintre tovarăși. De ce am pățit-o? răspunsei eu. Suntem în iulie, când avem nopți calde și scurte. Vom dormi aici unde și străbunii noștri au dormit poate de multe ori mai rău decât noi, și, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
toate părțile, oriîncotro ne îndreptam, dam de râpi grozave care ne închideau calea. În sfârșit, s-a făcut noapte neagră, de nu se mai vedea nimic. Ei, așa-i c-am pățit-o? ne zise unul dintre tovarăși. De ce am pățit-o? răspunsei eu. Suntem în iulie, când avem nopți calde și scurte. Vom dormi aici unde și străbunii noștri au dormit poate de multe ori mai rău decât noi, și, de va veni la noapte Ștefan cel Mare, îl vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și azil Am făcut, În capitolul anterior, o paralelă Între ceea ce poate Însemna o modificare de temperatură survenită În mediu atunci când prinde pe unii pregătiți și atunci aceia o rezolvă tragând chiar foloase, respectiv pe noi nepregătiți și atunci o pățim ca astă-vară la Podu Iloaei. Printr’o ironie a soartei, un articol discutând astfel de aspecte a așteptat În sertarul meu o revistă și a găsit-o abia cu o lună Înainte de eveniment, adică În volumul pe care-l editează
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
deocamdată alții plătesc oalele sparte, dar bumerangul aruncat de om se poate Întoarce Împotriva lui; creând o altă lume, artificială, omul rămas el Însuși Încă de esență biologică, se va trezi la un moment dat incompatibil cu ea. Și va păți la fel. Ce anume? Iată pe scurt ceea ce doresc să discut astăzi, exemplificând cu o poveste tristă la care am fost recent martor. O dramă - nu exagerez câtuși de puțin - care ne impresionează adesea În lumea noastră umană, dar pe
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
foamea cu un “hot dogs” ale cărui ingrediente erau invers proporționale cu prețul - deh! ultima șansă, la gară - mai să-mi fie smuls din mână de un copil de o etnie incertă sub jeg, răsărit ca din pământ; n’ați pățit așa ceva cumpărând un suc ori o Înghețată? Și, apoi, În tren, alții, până la Buzău. Dar ce e real și ce e fals În toate acestea, mai precis În ceea ce se vede? Desigur, există oameni necăjiți. Și ei trebuie ajutați. Dar
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
puteam merge la deal, dar doar atâta. Prin mintea mea au trecut atunci foarte multe lucruri, inclusiv să sun la 112, dar mă gândeam la rușinea ce o voi trage că eu, care mă consider un om al muntelui, să pățesc așa necaz, să nu mai pot merge, fără să am nici un accident sau cine știe ce altceva. Până la urmă din întâmplare am descoperit un anumit lucru, îmi era frică de urșii care știam că umblă în zonă și la un moment dat
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
după care, în deplină concordanță cu prevederile legii, acești copaci „căzuți” sunt scoși și comercializați în țară sau în străinătate de „băieții inteligenți” perfect organizați, bine informați, cu relații sus-puse și foarte bine dotați tehnic. Dacă încerci să te opui, pățești ca viceprimarul din Harghita care în anul 2011 a fost găsit mort, cu trei gloanțe în cap. Despre toate acestea senatorii și parlamentarii din legislativul României au fost în repetate rânduri informați verbal, în scris și cu materiale video (CD
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
imagini clare și de netăgăduit), dar nu s-a luat nici o măsură, ziceau ei, din lipsă de fonduri, lipsă de personal, lipsă de competență legală, lipsă de dovezi, vicii de formă, etc. Dar să ne întoarcem la „opincă”, ca să nu pățim ca viceprimarul din Harghita. Și aici se manifestă ingeniozitatea „băieților inteligenți”, mai ales în domeniul Tradiției. O verișoară din Brașov, acum 40-45 de ani, a făcut mare nuntă „cu dar” la Restaurantul Cerbul Carpatin, mirele fiind ajutat substanțial de tot
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
v-am mai spus. Revoluția s-a întâmplat undeva la jumătatea vârstei mele de acum. E vorba de jumătatea vârstei psihologice. Revoluția m-a rupt în două. M-a lăsat cu ochii în soare. O generație întreagă, de fapt, a pățit la fel. Aveam aproape doișpe ani. Organismul era într-o fază revoluționară și el. De prefaceri, de împliniri mărețe. Un critic spunea despre mine că aș fi un soi de ființă cu o alcătuire bizară. Nici/nici. Între și între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
intelectuale, o acroșă pe marginea căreia broda o pseudocronică. Nu inventase chiar, ca alți critici, cronica de copertă, dar nici departe nu era. Iar divaghez, dar apropo de critică și de cronică de copertă, trebuie să vă povestesc ce am pățit cu Tiffany Reynaud. Mă rog Tiffany Reynaud nu există. E invenția mea doar. Am vrut să mă joc și, în postfața cărții mele, am pus un citat care zicea așa „de la un punct încolo, istoria nu a mai fost reală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bețe-n roate, a căzut victimă iudeo-masoneriei sau altei grupări oculte care nu apreciază adevăratele valori. Mai e de remarcat la un țucălar voluptatea cu care își contemplă ratarea. Și abjecția imensă. Am colege care mi-au povestit ce au pățit cu unul mai obsedat sexual care se dă și la studente, și la elevele de la pregătire. Stătea acasă în niște pantaloni din aceia, albaștri, de muncitor, niște pantaloni largi, nu știu exact materialul, și s-a așezat odată lângă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
peugeot, nu piujo, cum zice ăsta? - Mi-am luat și io acu’an carnet. Iete-al dracu’, intrase în viață, io eram un amărât. Oaia neagră. El avea un statut. Ca să revenim la bunele noastre obsesii. - Să vezi ce-am pățit cu psihologu’, când să-mi iau carnetu’! Că m-a întrebat doar tâmpenii. Că mai ai frați p-acasă? Auzi la el? Ai câine? Am cașin din ăla, îl știi! Sau caniș? E vre’nic? Câinele adică. Numai întrebări tâmpite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
unor roți pătrate. Era ceva plăcut. N-am înțeles scriitorii care se chinuie. Dacă scrisul are efecte nedorite, ar fi mai bine să se lase de scris. Io abia aștept să scriu, mă mănâncă palmele uneori. Doar la grădiniță mai pățisem așa ceva. Eram singurul care știam să citesc și le descifram colegilor mei ce scrie pe niște cartonașe cu animale. Au mai urmat câțiva ani de glorie în clasele primare, apoi m-am tâmpit brusc. Ani de conservare, de viață de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
totul. Io am uneori un ton insinuant, sarcastic, și interlocutorul meu trăiește de multe ori cu impresia că-l iau la mișto, că-l iau peste picior sau am spus ceva hazliu și, în consecință, râde de se prăpădește. Așa pățesc și cu străinii. De exemplu, cu niște sârbi care veniseră la noi la facultate. Ne conversam în engleza mea de baltă, ei nu pricepeau nimic din limba mea, dar erau pe jos de râs, din cauza tonului insinuant. La fel și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
memorialistice de pe aici: „Bucuța a fost un om care a vrut să Înfrunte legea naturii. A suferit și eul lui va suferi, fiindcă nu-și va putea găsi echilibrul. În viața ce va urma va fi un mare desfrânat. Așa pățesc cei ce nu se Încadrează legilor vieții. Nimeni nu poate fi erou nesocotind ceea ce destinul i-a hărăzit: celui ce-i este sete să bea, iar celui ce-i este foame să mănânce. Evoluția se face atunci când prin rațiune ajungi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fard și eau de-senteur; venită Într-o doară după cărți la treaba mea editorială și plecată fără nici o carte la sub țiorile ei calde și fericite, cu complicitatea mesei din depozitul Întunecos și cu cheia pe dinăuntru. Sau cum o păți amintita jună copilă de acum doisprezece ani, nu prea sperioasă și nici rebelă, aflată lângă mine la volan, prinși de furtună, noaptea, pe șoseaua Olteniței, și care, invitând-o să-mi ajute la ridicarea capotei, se trezi, nu știu cum, În șanțul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
săpată pe les pedea mecenatului culturii neamului și exploatatorului pros titua telor Busuioc, următorul epitaf cu ortografie proprie: FAMILIA G.I. BUSUIOC DECEDAT 28 DECEMBRIE 1924, ÎN ETATE DE 67 ANI SE ODIHNEȘTE ACI ÎN PUMUNT NEGRU MĂ DUC CE VOI PĂȚI NU șTIU DACĂ VREȚI șTIRI VENIȚI LA MINE SĂ VI LE DAU CU SOȚIA SA ELIZA DECEDATA LA 1932, IULIE 11 - LOC DE VECI - DUMNEZEULE PĂRINȚI ÎN A TA PAZĂ LAS ACEST LOCAȘ AL MEU DE VECI CINE S-O
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aceasta este chiar o patrie, pentru mine sigur este, sau dacă este doar o stație de tranzit în drumul tău spre cer. Ai avut o ezitare, ai întârziat și porțile cerului ți s-au închis, nu ești singurul care a pățit una ca asta. Dar e posibil să se mai deschidă o dată și să ajungi totuși acolo, în cer. Cine populează Văzduhul? Tot felul de creaturi, venite de te miri unde. Nu le putem așeza pe toate sub același numitor. Unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nedeslușit, din ce în ce mai slab. Iar peste câteva minute pur și simplu nu-i mai disting, nu-i mai văd deloc. Mă sperii îngrozitor. Mă întorc sus, la adăpostul meu din peșteră. Mă grăbesc spre înger, nerăbdător să-i povestesc ce-am pățit și să-i cer ajutorul. Lazarus e în apropiere, împreună cu Truman. Parcă mă așteptau. Le istorisesc șocat, nemainimerind cuvintele, ce grozăvie mi se întâmplase. Ei mă ascultă cu o răbdare îngerească și nu dau impresia că le-aș destăinui ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
forme de manifestare... Fața mea este atât de devastată de această perspectivă pe care mi-a dezvăluit-o Lazarus, încât Truman se grăbește să intervină salvator, să-mi ofere ieșirea din impas: -Veniamin, nu te întrista, nu ești primul care pățește asta, care nu mai percepe lumea oamenilor. Există însă remedii, soluții. Eu cunosc câteva, încearcă-le, vezi care ți se potrivește. Îți sugerez să începi cu cea mai probabilă dintre ele: visează lumea de jos, visează viața alor tăi! Gândește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai degrabă a ghicit: Valeriu, ești în viață, pe aici nimeni nu mai știe nimic despre tine! Tata a pus întrebarea care-l chinuise neîncetat, toată perioada acesta, de când fusese surghiunit: Spune-mi, te rog, ce fac ai mei, au pățit ceva? Nu, sunt bine, pot spune, pe Vera am ajutat-o noi, prietenii, și e secretară la o școală într-un sat aproape, la Izvoarele. Copiii se descurcă la școală și lucrează ca zilieri la seră. Tata a respirat ușurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în viață. *** O zi doar a mai rămas Vlad acasă. Nu părea traumatizat. Ba chiar, constata mama, arăta de parcă nimic nu se întâmplase sau, oricum, de parcă nimic nu-l atinsese. În ziua aceea nu i-a pomenit mamei despre ce pățise în arest, nici ea nu l-a iscodit. În schimb, i-a vorbit pe larg, exagerat, despre planurile sale literare și i-a descris detaliat viitorul său pe care-l vedea în culori strălucitoare. Mama s-a bucurat, s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
supărat de mama focului: tocmai era la masă, ce se putuse întâmpla așa grav în vacanță, de fusese ridicat de la masă? Când a auzit de la bătrânul Pârvulescu despre ce e vorba, s-a speriat: era ateu convins, cum dracu să pățească tocmai ei una ca asta, urgent trebuie să alerteze Miliția. Așa a făcut: a pus mâna pe telefon și a sunat: Să trăiți, raportez..., a zis cu umilință, nu cumva din chestia asta să piardă el scaunul de director. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]