4,121 matches
-
tradiție comună pentru toate popoarele finice din zona Mării Baltice. Cântecele runice erau larg răspândite între estoni până în secolul al XVIII-lea, când au început să fie înlocuite cu cântece populare ritmice. Instrumentele tradiționale de suflat derivate din cele folosite de păstori erau odinioară răspândite, abia în prezent începând să revină în utilizare. Alte instrumente, inclusiv scripca, țitera, concertina și acordeonul se utilizează la interpretarea polcilor și altor melodii de dans. Kantele este un instrument autohton a cărui popularitate este în revenire
Estonia () [Corola-website/Science/296908_a_298237]
-
doi frați Fouraux și preface în teatru casa doctorului Peretz din strada Goliei. Sala de teatru activa sub firma „Théâtre de varieté”. Pe scena acestui teatru, în 10 aprilie 1834, Gheorghe Asachi a organizat spectacolul în limba română intitulat „Serbarea păstorilor moldoveni”, în care „actorii” erau Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Al. Mavrocordat, N. Docan, Scarlat Vărnav și alți fii de boieri. În anul 1840 se înființează Teatrul Național, sub direcțiunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail
Iași () [Corola-website/Science/296948_a_298277]
-
relativ mici. La Jieț, localitate aparținătoare a Petrilei s-au găsit urme ale exploatării aurului aluvionar, de către daci și romani la locul numit Hududeu, unde au fost descoperiți și dinari romani. "Petrila" înseamna "drum pietros neasfaltat" în română. Oamenii locului, păstori și crescători de vite pe plaiurile bogate în pășuni, foloseau "piatra neagră care arde" la încălzit și la efectuarea schimburilor comerciale, straturile de huilă fiind întâlnite chiar la suprafață. La vremea când se închegau primele formațiuni statale românești feudale, voievodatul
Petrila () [Corola-website/Science/296993_a_298322]
-
construit o mică colibă pe o pășune. Soția lui a adormit într-o zi în timp ce laptele era pe foc, iar când laptele fierbinte s-a umflat, i-a căzut păstoriței pe obraz și i-a lăsat semn. Din cauza semnului. ceilalți păstori au poreclit-o "Breaza" și de la ea își trage numele localitatea. Originea transilvăneană a populației din Breaza reiese din anumite nume întălnite la unii localnici. Astfel, numele Focșeneanu pe care-l au un număr semnificativ de familii indică originea străbunilor
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
distruse. în secolul VI e.n., însăși localitatea dispare. Documentele și hărțile de dată recentă menționează localitatea începând cu anul 1860 ("Adjidjé"). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se semnalează în Agigea o creștere numerică a populației, îndeosebi păstori, veniți din jurul Sibiului, din părțile Brăilei, Ialomiței, iar mai târziu din Oltenia și Moldova care trăiesc alături de pescarii greci și de tătarii colonizați de Poartă în Dobrogea. Până în anul 1989 în localitatea Agigea nu a existat biserică aparținând, din punct
Agigea, Constanța () [Corola-website/Science/301134_a_302463]
-
în comuna Lupșanu din județul Călărași, Muntenia, România. Pe teritoriul actual al satului Plevna, amplasat în Câmpia Lehliu, subunitate a Bărăganului Mostiștei, parte a Câmpiei Române, ca o destinație „adăpostită” și prielnică a transhumanței, își aveau adăposturile sezoniere, tradiționale deja, păstori din Câmpulung și Buzău, ce se ocupau și cu plugăritul. Poate nu întâmplător și nu exclusiv pentru relieful determinat de văile numite azi Valea Tabacului și Valea Rusului, de grad secundar, afluente stânga ale Văii Baba Ana, noua așezare s-
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
Valea Tabacului și Valea Rusului, de grad secundar, afluente stânga ale Văii Baba Ana, noua așezare s-a numit inițial Valea Mare, poate și pentru a delimita- în raport cu străinii sau a identifica- geografic, sentimental și de apartenență, spațiul folosit de păstorii originari din Valea Mare-Pravăț, învecinată Câmpulungului argeșan, despre care se consideră că au fost primii stabiliți aici. Există în zonă exemple de așezări noi, numite omonim celor de origine, ca în cazul localității Siliștea, com Valea Argovei, ce ținea legătura
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
numite omonim celor de origine, ca în cazul localității Siliștea, com Valea Argovei, ce ținea legătura sentimentală și onomastică de apartenență cu Săliștea Sibiului, locul de origine al întemeietorilor satului. O legendă toponimică locală, favorizează atribuirea întemeierii vetrei satului unor păstori „de la munte”. „"Se spune că pe aceste meleaguri, cu mulți ani în urmă, s-ar fi stabilit o păstoriță venită de la munte, pe care o chema Ana. Ea venise cu o turmă mare de oi. Văzând pășuni bogate, această păstoriță
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
a desfășurat activități rodnice pe toate planurile slujirii preoțești : · Misiune apostolică: „"parohia a fost asaltată continuu de diverși și numeroși sectanți veniți de aiurea cu scopul de a atrage în mrejele lor rătăcite pe credincioșii credinței ortodoxe. Dar cum eu, păstorul, nu am lăsat nicio fisură în viața religios-morală, de care ei să se agațe, asaltul lor a rămas fără succes. Așa și familia mea am căutat să avem purtări demne, iar deviza mea preoțească a fost ca orice credincios să
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
își trage numele de la rolul jucat de acesta ca punte de legătură între Muntenia și Ardeal. Folosit de unii domni în pelerinajele lor, dar și pentru a se pune la adăpost de amenințări, atunci când vremurile le erau potrivnice, de păstorii transhumanți sau de comercianții preponderent pastorali, acest itinerar de creastă a fost întotdeauna umblat, ca o dovadă certă a unității vetrei etnice de dincoace și de dincolo de Carpați. Fiind aproape și chiar conducând către granițe cu Austro-Ungaria, nu se exclude
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
fost preluate de stat. Primele așezări stabile în actualul teritoriu al localității au fost consemnate în anii 1857-1859, când s-au stabilit aici grupuri de mocani veniți din părțile Făgărașului și Muscelului, cărora li s-au adăugat alte grupuri de păstori între anii 1864-1866; aceștia și-au construit bordeie și colibe în preajma lacului, formând un cătun numit atunci Bășica Galbenă sau Movila Galbenă. Localitatea a luat ființă între anii 1879-1882 (când a și fost atestată documentar), prin împroprietărirea participanților la Războiul
Amara () [Corola-website/Science/301228_a_302557]
-
fragile copile”), Ține-mi mâna (pseudo eminesciană), Mai vii? (titlu pastișat după romanța De ce nu-mi vii?), Nu-nțeleg (unde ne frapează versul: „trandafirii sunt toți o vrajă”). Bucolice, aferate, pășuniste - deși, paradoxal, fără turme de mioare, fără ciobănei ori păstori coborând din baladă - sunt creații de genul Pastel, Fior (în care umbra iubitului nu poate fi, evident, decât „dulce”), Vin la pieptul meu (vin ca verb, nu vin de Segarcea, Tokai, Porto sau Bordeaux), Te-aștept, Ploaia de frunze (chemări
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
se găsesc în multe alte țări din America de Nord, Europa de Vest etc., datorate în special comunităților formate prin emigrarea est-europenilor. Biserica Ortodoxă a celor șapte Sinoade Ecumenice are la bază Vechiul și Noul Testament. Conducătorul ("Capul") ei este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Păstorul cel bun”, care îndrumă credincioșii, mădularele vii ale Bisericii, pe calea spre mântuire. Biserica Ortodoxă a celor șapte sinoade ecumenice recunoaște un același Dumnezeu Treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în ipostas (Persoane), dar Unul în ființă (esență), Dumnezeu
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
că Biserica este formată din mulțimea credincioșilor - mădulare vii - al cărei cap este Iisus Hristos - Mirele. În acest context, Biserica, ca clădire și ca organizare administrativă are un rol subordonat, de a sprijini viața duhovnicească a mulțimii credincioșilor conduse de „Păstorul cel bun”. Conform istoricului Eusebiu, creștinismul ar fi fost adus în Dobrogea chiar de Apostolul Andrei, deci foarte de timpuriu. Prima mențiune scrisă privind martiriul unor creștini pe teritoriul românesc datează din anul 290 și se referă la doi mucenici
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
Ruginoasa este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Dumbrăvița, Rediu, Ruginoasa (reședința) și Vascani. După tradiție, numele localității de reședință ar avea cel puțin două surse posibile. Una ar fi că provine de la un păstor pe nume Rugină care s-ar fi stabilit prin aceste părți cu oile, dar în lucrarea „Ruginoasa”, Boris Crăciun menționează că „ și astăzi în diferite locuri ale comunei se poate vedea, în special dupa ploaie, un strat subțire brun - roșcat
Comuna Ruginoasa, Iași () [Corola-website/Science/300091_a_301420]
-
Într-un hrisov din acel an se vorbește de existența a opt case, înțelegându-se din text că satul mai cuprindea și altele. După tradiție, numele localității ar avea cel puțin două surse. Una ar fi că provine de la un păstor pe nume Rugină care s-ar fi stabilit cu oile prin aceste părți, dar în lucrarea „Ruginoasa”, Boris Crăciun menționează că „și astăzi în diferite locuri ale comunei se poate vedea, în special după ploaie, un strat subțire brun - roșcat
Palatul Cuza de la Ruginoasa () [Corola-website/Science/300152_a_301481]
-
împrumuturi din pictura murală romană este susținerea monoteismului de către erou, evidentă pentru Clemens Alexandrinul și Eusebiu în atașamentul pentru Apollo și în refuzul venerării lui Dionysos, dar sunt invocate în afară de aceasta puterea sa de a domoli natura (după tipul Bunului Păstor), precum și cântul ca simbol al mesajului lui Hristos. Coborârea în infern este văzută pe deasupra ca analogie a coborârii Mântuitorului în limb. În pofida acestor izvoare patristice, analogia cu Isus rămâne în arta creștină sporadică. Puține sunt în epoca romanică și reprezentările
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
Istorii IV, 99, p. 51. Triburile rătăcitoare ale sciților au ocupat părți din Dacia până prin secolul II î.Hr., când urma lor se pierde printre geți. La răsărit de triburile dacice, în stepele din nordul Marii Negre, locuiau sciții, un neam de păstori, foarte buni luptători. Călăreți neînfricați, ei se foloseau mai ales de arc, aruncând săgeți din fuga calului. Năvala lor era înspăimântătoare. Se abăteau ca un uragan acolo unde nimeni nu știa că vor lovi. Atrași de bogățiile dacilor, sciții au
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
definit această cultură ca fiind caracterizată de patru perioade succesive, cea mai precoce (Kurgan I) incluzând culturile Samara și Seroglazovo dintr-o regiune situată între fluviile Nipru și Volga din epoca calcoliticului (începutul mileniului 4 î.Hr.). Reprezentanții acestor culturi erau păstorii nomazi, care, în funcție de modelul considerat, s-au răspândit de la începutul mileniul 3 î.Hr. în întreaga stepă din nordul Mării Negre, din jurul Mării Caspice și în Europa de est. Contribuția Marijei Gimbutas la stabilirea originii indo-europeenilor, propusă pentru prima dată în 1956 în lucrarea
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
transformare lingvistică, de la Pietriceana a rezultat Pietriceaua și de la Șteflești a rezultat Ștefești. Acum 480 ani, prin această zonă treceau turmele de oi către bălțile Dunării. Cum județul Săcuieni avea poteci larg cutreierate de turme de oi, poate că un păstor ardelean din Șteflești a rămas în județul Săcuieni și a dat numele localității. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Vărbilău din județul Prahova (interbelic) și era formată din satele Ștefești și Scurtești, având în total
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
chemat de sunetul unui „bucin”. Însurații și nevestele formează cete mixte de colindători și își colindă neamurile, prietenii și preotul satului. Poezia colinzilor este cu precădere religioasă, cântând Nașterea și Botezul Domnului, mai ales fiind o localitate de ciobani și păstori, existând și o temă laică a celor „trei păstori” care uneori împletesc cunună de flori, dar alteori se împart în taberele motivul mioritic. Indiferent de caracterul religios sau laic al poeziilor colinzilor, acestea sunt închinate gazdei și se termină cu
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
cete mixte de colindători și își colindă neamurile, prietenii și preotul satului. Poezia colinzilor este cu precădere religioasă, cântând Nașterea și Botezul Domnului, mai ales fiind o localitate de ciobani și păstori, existând și o temă laică a celor „trei păstori” care uneori împletesc cunună de flori, dar alteori se împart în taberele motivul mioritic. Indiferent de caracterul religios sau laic al poeziilor colinzilor, acestea sunt închinate gazdei și se termină cu urarea "„Să fi gazdă sănătoasă!”". Vremea colinzilor, când toată
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
necesare pentru animale , mai ales pentru oi . Atrași probabil de condițiile de existență mai bune și de suprafețele mari pentru pășunat , pe teritoriul localității s-au adunat moșneni și clăcași , veniți din diverse regiuni ale țării , mulți dintre ei ca păstori . Cei mai mulți păstori însă , au venit în timpul domnitorului Știrbei Vodă ( 1849 - 1856 ), printre aceștia numărându-se , oltenii “, care au venit comuna Butoiești , județul Mehedinți ,, jienii “, ce au venit de pe malurile râului Jiu , din județul Gorj , iar , ungurenii “ sunt păstori , proveniți de
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
ei ca păstori . Cei mai mulți păstori însă , au venit în timpul domnitorului Știrbei Vodă ( 1849 - 1856 ), printre aceștia numărându-se , oltenii “, care au venit comuna Butoiești , județul Mehedinți ,, jienii “, ce au venit de pe malurile râului Jiu , din județul Gorj , iar , ungurenii “ sunt păstori , proveniți de prin părțile Sibiului. În vremea domnitorului Brâncoveanu exista la Slobozia și un conac pentru popasul domnesc , ce a fost refăcut de Știrbei Vodă , acesta moștenindu-l împreună cu ținuturile din jur . Mai târziu , acesta a fost moștenit de unul
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
Livadia de Coastă (locuitorii acesteia fiind numiți și cei de peste apă, sau peiorativ „năpărteni"). Locuitorii satului au fost până după cel de al doilea război mondial, predominant crescători de animale. Din anii 1950 și mai ales după colectivizare, caracterul de păstori a dispărut complet, cultivarea cerealelor devenind preocuparea principală. În gospodării a mai rămas câte o vacă pentru lapte și cu vițel, un porc și găini, mai mult nici nu permitea statutul de țăran colectivist. După spusele bătrânilor, satul, până în urmă
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]