13,778 matches
-
lui M., Procanonul (alcătuită în 1783, dar publicată abia în 1894), este și cea dintâi atestare a alinierii sale la spiritul timpului. Urmărind îndeaproape argumentele unei lucrări a lui Justinus Febronius, el propune limitarea prerogativelor Bisericii Catolice, în special ale papei, denunțând imixtiunile laice și abuzurile clerului. Spirit critic și talent polemic, înarmat cu argumente derivate din dreptul natural, din interpretarea rațională a Bibliei și a istoriei creștinismului, el militează, în fond, pentru liberalizarea și democratizarea vieții sociale. Asemenea precepte și
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
rebeldía de los escritores sovieticos, Madrid, 1960; Le Chevalier de la résignation, Paris, 1961; ed. (Cavalerul resemnării), tr. Ileana Cantuniari, postfață Monica Nedelcu, Craiova, 1991; Les Impossibles, Paris, 1962; Quaderno italiano, Pisa, 1962; Diccionario de los Papas, Barcelona, 1963; ed. (Dicționarul Papilor), tr. Ana Vlădeanu, București, 1999; Giovanni Papini, Paris, 1963; La Septième lettre, Paris, 1964; Platón, personaje de novela, Madrid, 1964; Journal d’un paysan du Danube, Paris, 1966; El despertar de la sombra, tr. A. Iglesias Laguna, Madrid, 1967; Une Femme
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
și Vatatzes - n. O.P.] au fost împiedicați să cucerească Constantinopolul în 1236 doar de intervenția în ultimul moment a flotei venețiene, sprijinită de alte republici italiene și de un contingent trimis de prințul latin al Ahaiei. Jignit de atitudinea papei [care se împotrivise căsătoriei tânărului împărat latin cu o ortodoxă - n. O.P.], Asan a urmat exemplul sârb și a început negocierile cu patriarhul Niceei, dar atunci când grecii au început să-i creeze probleme, el a ales pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în Asia Mică, recunoștea patriarhia de Târnovo printr-un act semnat de patriarhii ortodocși de Constantinopol (aflat în exil la Niceea), de Alexandria, de Antiohia și de Ierusalim. Așezat în fruntea acesteia a fost Ioachim I9. „Alarmat de aceste evenimente, papa i-a delegat pe regele și pe arhiepiscopul ungar, ca reprezentanți ai săi în sud-estul Europei, să rezolve problema creată de «nobilul Asan», dar Asan a reușit să-l liniștească pe papă prin promisiunea supunerii față de Roma și a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a fost Ioachim I9. „Alarmat de aceste evenimente, papa i-a delegat pe regele și pe arhiepiscopul ungar, ca reprezentanți ai săi în sud-estul Europei, să rezolve problema creată de «nobilul Asan», dar Asan a reușit să-l liniștească pe papă prin promisiunea supunerii față de Roma și a unei noi alianțe cu latinii. Totuși, când cuvintele sale nu au fost urmate de fapte, papa Grigore al IX-lea a proclamat cu surle și trâmbițe cruciada împotriva țarului schismatic, însărcinându-l pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sud-estul Europei, să rezolve problema creată de «nobilul Asan», dar Asan a reușit să-l liniștească pe papă prin promisiunea supunerii față de Roma și a unei noi alianțe cu latinii. Totuși, când cuvintele sale nu au fost urmate de fapte, papa Grigore al IX-lea a proclamat cu surle și trâmbițe cruciada împotriva țarului schismatic, însărcinându-l pe Bela al IV-lea al Ungariei cu organizarea ei. Această cruciadă, punctul fierbinte al multor scrisori papale către Ungaria în anii 1238 și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și, respectiv, est de Carpați. Să ne amintim, aici, că, patru decenii mai devreme, în octombrie 1345, papalitatea, prin vocea lui Clement IV (1342-1352), nu își ascundea satisfacția la vestea despre convertirea la catolicism a curții domnești muntene, care, potrivit papei, ajunsese să cunoască drumul adevărului „scuturând și lepădând de la ei cu totul sămânța schismei și celelalte rătăciri cu care dușmanii mântuirii omenești ținuse împresurate inimile lor“4. Această convertire, rămasă, ca și cele de mai târziu de la curtea princiară moldovenească
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
răsuna ideea, preluată și reiterată ostentatoriu în secolele următoare, precum că germanii au venit coate-goale în Boemia să se procopsească pe seama localnicilor. Nu este lipsit de interes faptul că episcopul praghez Jaromír luase la consacrare numele german Gebhard și că papa Grigore al VII-lea (1073-1085), suveranul pontif aflat în acerbă dispută cu Henric al IV-lea (rege german între anii 1056-1106 și împărat în perioada 1084-1106) pentru dreptul de investire în demnitățile ecleziastice, a preferat să i se adreseze pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
teoria hipnozei, care se dovedește în final și o alegorie a manipulării persoanei în regimul comunist. SCRIERI: Idolii peșterii, București, 1969; Alergie, București, 1973; Fără identitate, București, 1982; Pentru toate vine o zi, București, 1986; Văzând și făcând, București, 1994; Papa Ioan Paul al II-lea și România (în colaborare), București, 1999; Pianul hipnotic, București, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, „Idolii peșterii”, CNT, 1969, 44; Damian, Intrarea, 141-144; Constantin Boureanu, „Alergie”, AST, 1974, 1; Val Condurache, „Alergie”, CL, 1974, 2; Titel
LOGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287845_a_289174]
-
avut ca principale etape Locurile Sfinte (unde a și fost călugăr într-o mănăstire de lângă Bethleem), Egiptul, iarăși Palestina, Constantinopol (a trăit o vreme în preajma lui Ioan Hrisostom, care îl va hirotoni ca ierodiacon), Roma (ducea acolo o epistolă către papa Inocențiu I în sprijinul exilatului, atunci, Ioan Gură de Aur), pentru a se sfârși la Marsilia, loc în care Ioan Cassian va ajunge ieromonah și va întemeia câteva așezăminte monastice. Informația impresionată de care dispunea ca un adânc cunoscător al
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
douăsprezece cărți, Conlationes Sanctorum Patrum, în douăzeci și patru de cărți) sau probleme legate de mișcările religioase divergente în raport cu norma creștină, cum a fost contribuția De incarnatione Domini contra Nestorium Libri VII, scrisă la solicitarea lui Leon, arhidiaconul ce va ajunge apoi papă, unde, după o trecere în revistă a dezvoltărilor eretice, demontează tezele lui Nestorie, cel care refuza să admită că Hristos s-a născut din Fecioara Maria, contestând numele de Maică a Domnului ori Născătoare de Dumnezeu. Într-o înșirare ghidată
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
și episcopul tomitan Valentinian (sec. VI), participant astfel la o dispută teologică de faimă în veacul său (controversa „celor trei capitole”). Scrisoarea lui Valentinian, redactată în latină, nu s-a conservat, dar din răspunsul pe care i l-a adresat papa Vigilius (dilectissimo fratri Valentiniano episcopo de Tomis provinciae Scythiae), și el amestecat în dispută, cercetătorii au dedus un Valentinian consecvent în apărarea deciziilor sinoadelor ecumenice, partizan al unei stabilități ecleziastice prielnice. Impunătoare a fost și statura scriitoricească a lui Dionisie
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
florilor?, București, 1957; Glasuri limpezi, București, 1961; Frăgezimi, București, 1964; Poeme, pref. Al. Piru, București, 1965; Cireș amar, București, 1967; Călător fără vâlvă, București, 1969. Traduceri: O. Vâsoțkaia, Haide-n horă, București, 1956; Ghicitori populare rusești, București, 1956; I. Akim, Papă Lapte, București, 1959; V. Ardamațki, Aici 11-17..., București, 1960 (în colaborare). Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, III, 169-170, IV, 156-158, V, 24-25, VII, 271-272, XII, 315-317,522; Bădăuță, Note, 14-16; Constantinescu, Scrieri, II, 484-490; G. Bogdan-Duică, „Cântece pentru madona mică”, „Națiunea
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
Estimates and Fortune-Telling in Intelligence Work”, International Security, 4, nr. 4 (primăvara 1980), p. 40, n. 3. În anul 1985, Statele Unite au folosit o abordare de tip „avocatul diavolului” pentru a reanaliza problema complicității sovietice la încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea din 1981. În perioada imediat următoare atacului, CIA era de părere că tentativa de asasinat trebuia pusă pe seama unui singur individ. În 1985, conform unor noi informații, ținute secrete până în acel moment, era posibil ca
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
atacului, CIA era de părere că tentativa de asasinat trebuia pusă pe seama unui singur individ. În 1985, conform unor noi informații, ținute secrete până în acel moment, era posibil ca Bulgaria și Uniunea Sovietică să fi fost implicate în atacul împotriva Papei; astfel, Robert Gates, adjunctul DCI, a ordonat elaborarea unei evaluări în stilul tipic „avocatului diavolului” pentru a aduce argumente în favoarea implicării Uniunii Sovietice. Această evaluare a fost folosită în timpul audierilor de către cei care se opuneau nominalizării lui Gates, ca exemplu
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
și Cuba operațiuni de dezinformare autodezinformarea 190 condițiile Î 186-190 contradezinformarea 190-197 Î folosită de statele arabe împotriva Israelului 260 Vezi și „decalajul bombardierului”; „sistemul încrucișat” Organization of Petroleum Exporting Countries (OPEC) 300 n. 55 Ptc "P" Pack, Betty 44 papa Ioan Paul al II-lea, tentativa de asasinat la adresa lui Î 306 n. 76 paper mill 45 Pathé, Pierre-Charles 164 Pelton, Ronald 175 Penkovsky, Oleg 271 n. 5, 275 n. 26, 340 n. 12 Philby, Harold („Kim”) 43, 171, 174, 275
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
doar de o simplă controversă doctrinală. De comun acord cu prietenul său Aureliu, a convocat un conciliu în 416 unde, după condamnarea lui Pelagius, s-a hotărât să fie obținută confirmarea condamnării chiar de către Roma; episcopul din Hippona îi trimise papei Inocențiu cartea sa Despre natură și har și scrise o operă pe care i-o trimise lui Aureliu în care relata Comportamentul lui Pelagius (De gestis Pelagii). Aici, Augustin susține că Pelagius fusese achitat de conciliul de la Diospoli pentru că episcopii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Diospoli pentru că episcopii nu erau bine informați în privința doctrinelor sale și se mulțumiseră doar cu faptul că acesta se disociase de Celestius și cu ceea ce Pelagius însuși spusese în acel moment, de aceea Augustin consideră necesar să reexamineze întreaga problemă. Papa Inocențiu aprobă acțiunea lui Augustin și Aureliu și îl condamnă pe Pelagius în ianuarie 417, însă, cum papa moare la puțin timp după aceea, Pelagius și Celestius însuși reușesc să obțină anularea condamnării de la succesorul lui Inocențiu, Zosimus, lăsând să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se disociase de Celestius și cu ceea ce Pelagius însuși spusese în acel moment, de aceea Augustin consideră necesar să reexamineze întreaga problemă. Papa Inocențiu aprobă acțiunea lui Augustin și Aureliu și îl condamnă pe Pelagius în ianuarie 417, însă, cum papa moare la puțin timp după aceea, Pelagius și Celestius însuși reușesc să obțină anularea condamnării de la succesorul lui Inocențiu, Zosimus, lăsând să se înțeleagă că o astfel de condamnare avusese drept cauză maniheismul ascuns al lui Augustin. Zosimus i-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de condamnare avusese drept cauză maniheismul ascuns al lui Augustin. Zosimus i-a certat cu asprime pe episcopii africani pentru decizia luată. Așadar, totul trebuia luat de la capăt. Nu putem expune aici complexele evenimente care s-au succedat după hotărârea papei; Pelagius a scris un nou tratat, Despre liberul arbitru, iar Augustin a reluat acțiunea de combatere a ereticului prin două opere scrise în 418 și legate între ele, una Despre harul lui Cristos (De gratia Christi) și alta Despre păcatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în cadrul unui conciliu: acesta a fost convocat la 1 mai în anul 418 și a reafirmat cu mai mare claritate, sub forma a nouă anateme, condamnarea pelagianismului, a doctrinei harului și a doctrinei păcatului originar; totodată, a confirmat validitatea sentinței papei Inocențiu și a trimis o copie a hotărârilor sale lui Zosimus. Apoi, bizuindu-se pe propria autoritate, și ajutat de Aureliu, Augustin a intervenit pe lângă împărat astfel încât, la 30 aprilie 419, printr-un rescript al prefectului pretoriului, Pelagius și Celestius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
intervenit pe lângă împărat astfel încât, la 30 aprilie 419, printr-un rescript al prefectului pretoriului, Pelagius și Celestius erau condamnați pentru subversiune din cauza doctrinei lor periculoase și erau obligați să părăsească Italia: împăratul dădea ascultare episcopatului african fără să ceară părerea papei. În mare grabă, Zosimus a trebuit să revină asupra propriilor hotărâri și să confirme printr-o epistolă (așa-zisa Tractoria) condamnarea celor doi. Bibliografie: CSEL 42, 1902 (De perfectione iustitiae hominis, De gestis Pelagii, De gratia Christi et de peccato
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
arbitru (De gratia et de libero arbitrio) pe care a trimis-o starețului și călugărilor mânăstirii din Adrumeto, care, pentru a-i contesta doctrinele, se folosiseră chiar de o epistolă a episcopului din Hippona (nr. 194) adresată lui Sixtus (viitorul papă Sixtus al treilea). În afară de această operă, Augustin mai răspunde și cu două scrisori (n. 214 și 215) care o explică pe cea precedentă; o legătură (chiar dacă mai puțin strânsă) cu aceeași chestiune are și tratatul următor despre Mustrare și har
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
chiar pe împăratul Theodosius al II-lea în privința erorilor lui Celestius. Aici a scris, redactându-l întâi în greacă și traducându-l apoi în latină, Memoriul cu privire la Celestius (Commonitorium super nomine Caelestii). Mercator fusese trimis probabil la Constantinopol din însărcinarea papei Celestinus I (422-432); în acest fel a reușit să obțină expulzarea din Constantinopol, unde se refugiaseră, Celestius și Iulian din Eclano, ca și reconfirmarea condamnării pelagianismului la conciliul din Efes din 431. Ceva mai târziu (430-431), redactează Memoriul contra ereziei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să avem în vedere că unii cercetători consideră că unele din aceste predici nu sunt ale lui Quodvultdeus. Opera sa cea mai importantă este Cartea făgăduințelor și a prevestirilor lui Dumnezeu (Liber promissionum et praedictorum Dei), scrisă după 444, atunci când papa Leon a inițiat o campanie de persecuții contra maniheilor și a pelagienilor, însă înainte de conciliul din Calcedonia din 451, care nu e menționat în lucrare; într-adevăr, autorul condamnă erezia nestoriană, dar nu pare s-o cunoască pe aceea a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]