KorAP: Find »[drukola/base=pernă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...148 149 150 ...212 >

5,290 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

fusese prelucrat, se strângeau nodurile din scânduri, nimeni nu le rașchetase. În mijloc, un cufăr. Genul de chestie adâncă și borcănată, cu mânere, tip ladă de zestre. Pe laterale, două paturi sau canapele (Dumnezeu știe), acoperite de covoare țărănești și perne cu ciucuri. În spatele lor, prinse-n perete de cuie groase, carpetele nelipsite de pe Litoral: răpirea din Serai, lampa lui Aladdin, partida de poker dintre căței. Prin materialul plușat, buldogul îi pasa cu laba un as de treflă șoricarului pe sub masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ochiul spre sticle. „Oricum, zero pahare.“ M-am ridicat și-am adus sticla de țuică lângă pat. Mihnea a pus calculatoarele pe jos, unul lângă celălalt, apoi s-a așezat și el, la picioarele noastre. „Băgați-mi și mie o pernă!“ I-am aruncat un puiuleț cu model popular: pisici, găinușe, ouă de rață. Arta dobrogeană. „Așa.“ Mihnea a apucat sticla, i-a scos dopul cu dinții și l-a scuipat pe jos. Dacă mai aveam vreun dubiu legat de persoana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
gândit toată povestea cu hărțile, lovitura fraților «Brothers», inscripțiile ascunse pe dedesubtul altor inscripții. Am încercat să leg lucrurile simplu, matematic. Recunosc, m-au ajutat și programele mele. Și uite la ce concluzie-am ajuns...“ Și-a încrucișat picioarele peste pernă și-a bătut cu degetul în ecranul laptop-ului. Cu cealaltă mână, mi-a confiscat repede țuica. „Textul ăsta ne spune multe. Un cutremur selectiv, fără epicentru, resimțit la Neptun și-n București. În București, știm pe cineva care l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aparatul, a rămas în peretele primăriei din Balcic.“ „Până l-a găsit cineva și-a pus mâna pe el...“, am zis, uitându-mă insistent spre sacoșa de lângă pantofi. „1943... Anul de pe tablou...“, a observat Maria, sprijinindu-se mai bine de perne. „Și data de naștere a lui taică-meu.“, am completat-o. „Dar mai e ceva. De ce n-ai luat tu aparatul mai devreme, dacă tot ai dat de cap întregii povești?“ Întrebarea era adresată tânărului Lupu. M-a privit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
metalic. Maria a coborât și ea din pat și-a venit lângă noi. Pășea ca pisicile, pe vârfuri, încercând podeaua înainte să apese cu toată talpa. Lupu ne-a scos pentru a doua oară cutiuța, așezând-o pe drept, între perne. M-am uitat spre ușă: nu mișca nimic. Chiar dacă Mihnea ar fi intrat din senin, puteam manevra pernele. Am studiat din nou paralelipipedul. Tastele erau rotunde, ca la mașinile de scris de la începutul secolului: Continental, Erika, tancuri de-astea nemțești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
încercând podeaua înainte să apese cu toată talpa. Lupu ne-a scos pentru a doua oară cutiuța, așezând-o pe drept, între perne. M-am uitat spre ușă: nu mișca nimic. Chiar dacă Mihnea ar fi intrat din senin, puteam manevra pernele. Am studiat din nou paralelipipedul. Tastele erau rotunde, ca la mașinile de scris de la începutul secolului: Continental, Erika, tancuri de-astea nemțești, cu multe clape. Lemnul mort, maro închis spre negru, contrasta cu învelișul metalic al cutiei. Nu scria nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Lupu. A ținut-o deasupra ecranului încă vreo cinci secunde, după care mi-a înapoiat-o. Am strecurat-o discret în geanta Mariei. „Ei?“, m-am interesat, cu voce scăzută. „Priviți...“ Tânărul Lupu a împins cutiuța metalică spre noi, printre perne. Pe mijlocul ecranului, cu litere verzi-gălbui, lichide, apăruseră două cuvinte. Străluceau ușor, dar se puteau citi clar, fără nici o problemă. Literele alunecau sub pelicula de sticlă, mici, grăsuțe și înfoiate, cum era obiceiul pe vremea aia; majusculele lipseau. „alexandru dimitriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ne diferențiau: Maria vegheată de Ali Baba, tânărul Lupu, de potăile cartofoare. Am rămas singur. După o zi de emoții și fugăreli, mi-am dat seama că nu mai rezist: stomacul își bolborosea nemulțumirea. Trebuia să ies. Maria dormea cu perna în brațe, tânărul Lupu cu sacoșa la piept. Până și hainele lor semănau, aranjate cu eleganță pe spătarul scaunului. Pentru o fracțiune de secundă, m-am simțit gelos. Apoi am cercetat împrejurimile. Camera avea o singură ușă: o împingeai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dobitocule“ (nici astăzi nu știu care doare mai rău). Suprapunerea nu era perfectă. Maria venea cu trecutul ei, eu cu-al meu, despărțiți de câteva neînțelegeri fine, dar esențiale: nu agream sandalele, nu-mi plăcea hip-hop-ul și nu suportam să-mi găsesc perna încălzită înainte de culcare. Cu pernele, chiar nu era de glumă: și-astăzi consider că e-un sacrilegiu să dormi pe ele calde și moi. Parcă te-ai așeza pe-un pepene fleșcăit, cu jumătățile plescăindu-ți pe tâmple. Îmi pedepseam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mai rău). Suprapunerea nu era perfectă. Maria venea cu trecutul ei, eu cu-al meu, despărțiți de câteva neînțelegeri fine, dar esențiale: nu agream sandalele, nu-mi plăcea hip-hop-ul și nu suportam să-mi găsesc perna încălzită înainte de culcare. Cu pernele, chiar nu era de glumă: și-astăzi consider că e-un sacrilegiu să dormi pe ele calde și moi. Parcă te-ai așeza pe-un pepene fleșcăit, cu jumătățile plescăindu-ți pe tâmple. Îmi pedepseam puiulețul, sucindu-l tacticos pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mă prăbușeam în fața televizorului și butonam canalele cu nemiluita, oricând prindeam un minut liber: la ora 9, la 10.45, la 12, la 14 (știrile), la 17, 19 (iar știrile), 20, 21, 22 până la 24. Fundul mi se sudase de perne. Corpul zăcea inert, ochii atârnau, retina se lipise de ecran. Camera arăta ca o capsulă, ca un borcan închis, imens. Dacă pompai formol în loc de aer, puteai să-ți închipui că ai aterizat la Antipa. Brațul părea cel mai interesant, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
valoare numismatică, de colecție). Se dădeau note, calificative, se distribuiau procente, zgârcit sau cu generozitate. Afacerile mergeau înainte. Se tranzacționau femei întregi sau doar segmente din corpul lor: cutare era „prăpăd“ (calificativ maxim), cutare mergea „de-o tură“ sau „cu perna pe față“ (inutil să mai explic situația). Obțineam randament, eficiență, profit. Carnețelele se umpleau zi și noapte, ca băncile școlii în fiecare an, înainte să le frecăm cu șmirghel. Dacă ar fi fost să ne luăm după ele, fiecare dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aliniate în trei sertare: dacă deschideai, te întâmpina o singură formă. Cutiuțele cu mirodenii erau încolonate după mărime, iar magneții de pe frigider întorși cu fața în sus, unul lângă altul. Noptierele respectau desenul mochetei; patul, la fel, fixat pe-amplasament. Pernele staționau corect, sub pătură, cu puiuleții deasupra, iar cuvertura venea la linie, fără cute sau burți. Oglinzile străluceau, nu găseai o urmă de deget pe ele: doamna Ioana le lustruia cu ziare, cum se obișnuia pe vremuri. Doar cărțile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Lamborghini Espada, la fel. Acolo dormeau vesela de porțelan și tacâmurile nemțești de argint, verzui, cu arome de fier și mentă. Plonjase de la etaj și cufărul striat, cu capac din rafie și clapete aurii, în care bunica Aneta își îndesa pernele dolofane și răcoroase (exact cum îmi plăceau mie) și-o plapumă stufoasă de lână. Ultimul pe listă rămăsese șifonierul, sprijinit pe șase picioare în formă de gheare: o arătare masivă, astupând jumătate din cameră, în așteptarea evacuării. În mijlocul ei coclea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul, bâzâia ca o freză de la „Automatica“ decupând un Trabant 605 S. Nu i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Povestea lui Vitalian Robe nu se închide însă odată cu plăcile sclerozei. După moartea lui, când am început să-i arunc bucățile peticite de viață veche, care mă fascinau și-mi făceau rău în aceeași măsură (fotolii roase, bufeturi ciobite, lăzi, perne, veioze, covoare deșirate, așternuturi pătate de urină), dintr-un dulap a căzut un dosar de piele, legat cu un șiret maro de pantof. L-am desfăcut și, dintre coperți, s-a revărsat pe parchet un morman de hârtii gălbejite: scrisori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
chei și oglinjoare, în căutarea dropsurilor chinezești. Cotrobăiam prin sertarele scrinului din dormitor (semăna cu un automobil de epocă), în care, dacă m-aș fi culcat pe-o rână, aș fi încăput ca pe banchetă printre prosoape și fețe de pernă. Chiar sub cearșafuri, dădusem pe la șapte ani de-o pereche de mănuși albe din piele de antilopă, tocmai bune de folosit la meciul de pe „Antipa“, cu ceilalți copii din cartier. Cum eu jucam portar și mănușile prezentau un ușor defect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aș fi lipsit bucuros de el, vreo câteva decenii. „Cât durează?“, m-am interesat. „O oră cincizeci, fără pauză.“ Părea suportabil. Fusesem târât la experimente, probe de rezistență de șase ore, pentru care îți trebuiau nervi de-oțel și-o pernă: Levantul, la „Bulandra“ și Numele trandafirului, la „Național“. Mai rămânea o problemă de rezolvat. „Ai întrebat, se-aruncă cu chestii?“ Maria a început să râdă. Îi ghiceam gura arcuită, cu V-ul micuț și sexos de pe buza superioară sărutând difuzorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de paralelipiped, scobită în perete. După ce executa mișcarea (nimeni altcineva n-ar fi reușit-o, mă chinuisem și eu, de pomană), peretele se desfăcea din balamale și rămânea la orizontală, suspendat la înălțimea potrivită. Sărea un mini-hotel acolo, cu așternuturi, perne, veioză-neon și suport de pahare. Nu trebuia decât să te cațeri. Patul era deja făcut, pufos, mirosind a bumbac și detergent de lămâie. Lipsea doar valetul, dar aveai la îndemână un buton roșu, cu clopoțelul desenat pe el, prin care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de dormit pentru străinătate, îl găseai deja golit: perdele, becuri, umerașe, chiar și mânerele de la uși. Pe drum, se întâmplau tot felul de lucruri, oprea trenul în câmp sau trăgea careva semnalul de-alarmă. Nimeni nu ațipea. Dormeai iepurește, cu perna prinsă cu un lanț de perete. Dimineața, când deschideai ochii, nu mai găseai decât un rând de geamuri la compartiment. În afară de săpunuri și de șervețelele umede (eu păstram câte-o colecție din fiecare, făceam schimburi cu prietenii, ca pe vremuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
toate detaliile, iar mintea nu se mai încărca de voci și cuvinte. Ne-am urat „Noapte-bună!“ ca-n copilărie, eu am sărutat-o pe Maria pe frunte, ea pe mine pe gură, apoi am închis lumina. Mi-am tras două perne sub cap, căutând să blochez orice tentativă a esofagitei de-a urca fără știrea mea pe gât. Fenomenul suna frumos, te ducea cu gândul la poeții romantici și marile lor întinderi maritime: „reflux“. Doar când adăugai al doilea tremen, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
orice le ieșea în cale, fără mofturi și fără pretenții: epidermă, fire de păr, bucăți de tegument, secreții, poate și mici informații electrice. Trăiau în colonii disciplinate, în așteptarea migrației. Ni le imprimam seara pe față, adâncindu-ne liniștiți în perne sau le luam de pe tastatura calculatorului, lipite de degete. Duceam mâna la nas sau la gură și nu vedeam decât unghii, burice și pielițe. Dedesubt, dacă puneai o lupă, colcăiau miliarde de-antene și ochi. Habar n-aveai cine pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
opt dimineața. Treceau tot trenul prin zeci de lanterne, uneori urcau și câini polițiști. Abia ațipeai după toată povestea, și-apăreau ăilalți; parcă vorbiseră între ei. Când se potolea și ultimul val și vroiai să pui în sfârșit capul pe pernă, te anunța nașul că trebuie să cobori: urma Viena. „Recuperăm la hotel.“, i-am consolat. Nu mă vedeam deloc un erou al nopților nedormite; dimpotrivă, insomniile forțate aveau și ele o limită. Am scos un prospect pe care scria: „Hotel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de la Schottenpoint dădeau în interior: pe toate cele patru laturi, hotelul se desfăcea spre clădirile care îl protejau. L-am lăsat pe Mihnea să se descurce și-am descuiat ușa, cu gândul la o încăpere albă, cu pat dublu și perne curate. Am pus imediat mâna pe ele, mort de nerăbdare. Mă așteptau reci, proaspete, nu mai stătuse nimeni acolo. Detestam așternuturile încălzite, nu suportam să-mi așez capul la culcare pe-o pernă călâie sau dezumflată. Vara, le stropeam cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o încăpere albă, cu pat dublu și perne curate. Am pus imediat mâna pe ele, mort de nerăbdare. Mă așteptau reci, proaspete, nu mai stătuse nimeni acolo. Detestam așternuturile încălzite, nu suportam să-mi așez capul la culcare pe-o pernă călâie sau dezumflată. Vara, le stropeam cu puțină apă din frigider. Dacă miroseau a folosit sau le încerca altcineva înainte, trebuia schimbat tot așternutul. Nici măcar Maria nu putea să le-atingă. Părinții noștri știau mai bine cum stau lucrurile, învățaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]