5,484 matches
-
Nehesi, uimit și fără să înțeleagă nimic, dar când a văzut-o pe Re-nefer, Nakht-re s-a ridicat în picioare s-o îmbrățișeze, iar hârtiile s-au împrăștiat peste tot. Când brațele lui au cuprins-o, Re-nefer a izbucnit în plâns - și nu erau lacrimi de ușurare sau de fericire ale unei femei care se bucura că se reîntâlnește cu familia, ci suspinele grele ale unei mame al cărei fiu fusese ucis în patul lui. A căzut în genunchi și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu chip desfigurat, despre care eram acuma sigur că nu e tatăl meu, iar în timp ce, de peste tot, mă asaltau hohote de râs, mi-am băgat o mână-n buzunar, și-am pipăit fotografia tatei, și-am simțit că mă podidește plânsul, dar am strâns din dinți, și am făcut stânga-mprejur, și am început să alerg spre blocul nostru, auzindu-i cum încă râd de mine, și nu știam ce-o să-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
aia nu, că n-am trecut de paișpe ani, maică-mea, în schimb, trecuse, încât puteam fi sigur, ea o să ajungă într-adevăr în închisoare, și nici pe ea n-o s-o mai văd vreodată, și atunci m-a podidit plânsul, dar n-am vrut să-i dau satisfacția asta, i-am șoptit doar, încet de tot, că e-n regulă, o să fac câte puncte zice el să fac, șaizeci sau patruzeci, câte trebuie, o să fie cum vrea el, apoi m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am crezut că din cauza efortului făcut, băuse apa cu greu, dar apoi, când s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă știu să păstrez un secret și vocea îi tremura atât de tare de parcă ar fi podidit-o plânsul, atunci am văzut că se întristase de-a binelea, fără să aștepte un răspuns, mi-a spus că a fost la ea doctorul Csidej și a consultat-o și că acum, bănuiala ei de ani de zile a devenit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
intre, să vadă ce fac, așa c-am strâns repede soldatul de plumb între coapse și mi-am luat creionul în mână și am început să scriu titlul: temă de casă, și atunci am auzit-o pe mama izbucnind în plâns, dar preț de o secundă numai, apoi și-a astupat probabil gura cu mâna, pentru că se făcuse liniște, dar și așa, în liniștea aceea, am auzit că mama plânge, m-am trezit strângând creionul cu atâta putere, că mă dureau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
fi făcut decât să strige la mine, ca după aceea, noaptea, să plângă din nou, cel mai bine ar fi să nici nu știe c-am auzit-o, dar știam că oricum n-o să reziste, oricum va izbucni iarăși în plâns, și se va supăra după aceea pe mine, fiindcă am auzit-o, și cu toate că eu n-am nici o vină, tot pe mine o să mă certe, mă gândeam că cel mai bine ar fi să pun la loc, în sertar, soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mâna stângă, și fără să-l scot dintre coapse, în mâna dreaptă țineam în continuare creionul, de parcă mi-aș fi făcut temele, desfăcând între timp cârpa pătată de ulei, și atunci am auzit că într-adevăr, mama a izbucnit în plâns, atât de violent și sfâșietor, ca niciodată până acum, și atunci am tras o sperietură, mâna mi-a tresărit și vârful creionului s-a rupt de cât de tare îl apăsasem pe hârtie, și am auzit cum mama împinge scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de unde provin, nici la ce folosesc ele, mă uitam de parcă, pur și simplu, aș fi căutat ceva anume și toate celelalte lucruri ar fi fost inutile, între timp am mai auzit cum, în camera mare, mama plânge înăbușit și, după plânsul ăsta, mi-am dat seama că împachetează hainele tatei, și atunci m-am aplecat și am scos de sub pat cutia goală de carton din care aveam de gând să-mi confecționez o armură de cavaler pentru balul mascat, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și caporalul o bucată, apoi și-a dus borcanul la gură, a băut pe nerăsuflate tot spirtul din el, după care l-a trântit de peretele barăcii, de țăndări s-a făcut, și a strigat că e-n regulă, de plâns, am plâns destul, acum să petrecem, să nu privim în urmă, numai spre viitor, tot înainte, apoi a luat o placă din maldărul de lucruri, a pus-o la gramofon, zicând că ăsta fusese cântecul preferat al lui taică-su
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
crezusem că ne-am rătăcit, dar se făcea că nu observă ca, mai târziu, să nu mă rușinez, iar eu, înțelegând asta, m-am rușinat așa de mult încât, ajunși la patru, etajul unde locuiam, eram gata-gata să izbucnesc în plâns din cauza remușcării că mă îndoisem, fie și doar o clipă, de tatăl meu. Până atunci, nu mai mi-adusesem aminte întâmplarea cu ceața și cu tata, deși o dată răspunsesem din Amundsen la geografie, de parcă n-aș fi vrut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
slab, urca pe o rampă, ducând un sac de ciment în spinare, am văzut cum gâfâie, înaintea și în urma lui șirul era lung, purtau cu toții zeghe vărgată de pușcăriaș, am simțit un nod în gât, știam c-o să mă apuce plânsul, ei, și atunci imaginea a început să unduiască iarăși și să se tulbure ca apa, apoi s-a tot încețoșat, și n-am mai văzut decât lumina și oglinda, iar păpușa cu aripi se făcuse nevăzută de pe masă, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
după el nu putea să plângă așa, ci de dorul tatei care, de aproape doi ani, era la Canal, iar de foarte multă vreme nu mai aveam nici o veste de la el, și atunci era cât pe ce să m-apuce plânsul și pe mine, totuși nu tata mi-a venit în gând, ci bunicu’, și nu chipul lui, numai mâinile lui și gestul cu care obișnuia să-mi deschidă portiera Renault-ului, împingând cu degetul în geam ca să se deschidă ușa mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și mult mai bătrână, nu știam cine e, dar se pare că ea ne cunoștea, i-a spus mamei, servus, draga mea, și s-a aplecat și a pupat-o, s-a dat un pas înapoi și a izbucnit în plâns, și-a ridicat brațul, și-a dus la ochi o batistă mare, albă și a rămas așa vreo două secunde, când și-a dus batista la ochi, am văzut că purta mănuși albe de ață, iar peste mănuși, un ghiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
negru, și am știut că dacă m-aș apropia mai mult de el, aș putea să-mi văd fața cum se oglindește în luciul său, și mi s-a pus un nod în gât și am simțit că mă apucă plânsul și mi-am băgat mâna în buzunarul hainei de uniformă ca să scot batista proaspăt călcată pe care, înainte de-a pleca, mi-o pusese mama acolo. Era una dintre batistele festive ale tatei, și când am atins-o, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
atins-o, mi-am adus aminte ce-i spusese taximetristul mamei, cum că auzise el că o să-l aducă pe tata la înmormântare, și am înghițit în sec, și mi-am spus că numai de-al dracu’ o să-mi stăpânesc plânsul, așa, ca un adevărat bărbat. Deodată, la jumătatea unei măsuri, marșul funebru s-a întrerupt, amplificatoarele au mai zumzăit câteva secunde, apoi s-a făcut liniște, și atunci s-a deschis din nou ușa mascată și a intrat în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
s-o îmbrățișeze și pe mama, să nu mai stea acolo așa inert, să-și revină, să-și revină în simțiri, numaidecât, și am auzit-o iar scâncind pe mama și respirând precipitat, și știam că încearcă să-și stăpânească plânsul, să-și țină lacrimile, fiindcă nu vrea ca tata s-o vadă plângând, și știam că acuși o să strig, acuși o să urlu la tata, și atunci nările tatei au început să fremete, a luat de două ori aer, horcăind, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
continuă el cu voce surdă. SÎntem cu toții la fel de răspunzători! - Eu Încă și mai mult, așa e? El văzu privirea albastră adumbrindu-se, cuta amară din colțul buzelor pline. În clipa următoare, se prăvăli În brațele lui Gwen și izbucni În plîns, cerîndu-i iertare. Era destul de tîrziu În cursul dimineții cînd ea ajunse la fabrica de faianță, unde vestea morții lui Gildas făcuse deja Înconjurul atelierelor. La fel ca vestea despre menhirul care picura sînge. Gwen puse În mod ferm capăt zvonurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dreptul să-i spui asta! protestă Marie. Nico, Îți jur că nu gîndește una ca asta! - Afară! Ieși de-aici! Apucîndu-și cu duritate sora de braț, Loïc o sili să părăsească Încăperea. Nicolas se ghemui pe pat, mișcarea umerilor trădîndu-i plînsul plin de disperare. Două ceasuri mai tîrziu, Marie se Întoarse și zgîrie ușor la ușă. - Nicolas? Nico, răspunde-mi, te rog... Ușa era Închisă cu cheia, băiatul nu răspunse la chemările mătușii lui. Loïc urcase și Îi ordonase din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
degrabă ca să stăvilească lacrimile pe care le simțea venindu-i În ochi decît pentru a-l contrazice. - Poate... Nu știu. Nu mai știu. Am nevoie să rămîn singură, șopti ea. - Ai nevoie mai ales să tragi o porție zdravănă de plîns. - Nu, o să mă liniștesc. Și un val de lacrimi o năpădi. Suspine puternice de fetiță care Îl făcură praf pe Lucas. La naiba cu toate bunele hotărîri, o să se descurce mai tîrziu cu sentimentele și contradicțiile. O trase pe Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
s-o ducă de acolo. - Nu! Stați! Au ucis-o, trebuie să plăteasă! Nu vreau ca vinovații să scape basma curată! - Vinovații? - Da, noi! Noi sîntem vinovații! Noi, părinții! Ei erau niște copii! Gwen, Gwen a mea... Un hohot de plîns o scutură, Lucas interveni imediat. - Care copii? Yvonne se Întoarse spre Marie, care Îi simți privirea străbătînd-o ca o arsură și mergînd departe, dincolo de ea, cu mulți ani În urmă. - Gwen a mea, frații tăi, Yves Pérec, PM de Kersaint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era el pe atunci, și Începu să se smiorcăie. - Hoața! Hoața, mi-a furat bebelușul... - Cine ți-a furat bebelușul, Pierric? - Nu, nu, nu omorî bebelușul! Nu spun! Nu trebuie să-mi omori bebelușul... Gemetele se transformară În hohote de plîns și Într-o agitație care Îi convinse pe toți că venise momentul să-l lase pe Pierric să se odihnească. Părăsind spitalul, cei doi polițiști erau Încă În stare de șoc: Mary avusese un copil, iar acest copil era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
decât o mică prelungire. Adevărul, În cazul lui, e că nu mai avea chef de nimic; pur și simplu nu mai vedea niciun motiv ca să continue. În aceeași seară, regăsi o fotografie, făcută la școala primară din Charny; Îl podidi plânsul. Așezat În bancă, băiatul ținea În mână o carte deschisă. Privea țintă la obiectiv, surâzând, plin de bucurie și de curaj; iar acel copil, lucru de neînțeles, era el. Copilul Își făcea temele, Își Învăța lecțiile cu o gravitate plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să se Întoarcă neîntârziat acasă. Mi-a spus, nu prea știu de ce, că e singură la părinți. Era atât de fericită, atât de mândră că are un motiv ca să Întârzie la cină, că era cât pe ce să mă apuce plânsul. Ne-am sărutat Îndelung În grădină, În fața casei. A doua zi dimineața, am plecat la Paris.” La capătul acestei scurte povestiri, Bruno făcea o pauză. Terapeutul tușea cu discreție, apoi, În general, spunea: „Bine.” În funcție de timpul scurs, spunea ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să creadă, uneori chiar reușesc timp de două ceasuri, cât ține un atelier. Simt prezența Îngerului și floarea lăuntrică ce li se deschide În pântec; apoi atelierul se termină, iar ele se regăsesc singure, bătrâne și hâde. Fac crize de plâns. N-ai observat? Se plânge mult aici, mai ales după atelierele de zen. De fapt, n-au de ales, pentru că au și probleme cu banii. Mai toate au trecut pe la psihanalist, asta le-a sărăcit de tot. Mantrele și tarotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
descurcă, sunt plini de ură, oile lor sunt pur și simplu decimate. Asta din cauza ecologiștilor și a Parcului național din Mercantour. Au reintrodus lupii, haite de lupi. Care mănâncă oile!... Vocea lui Bruno urcă dintr-odată, izbucni În hohote de plâns. În mesajul trimis lui Michel, Bruno Îi spunea că s-a internat din nou la clinica psihiatrică din Verrières-le-Buisson, „probabil pentru totdeauna”. Așadar, după toate aparențele, fusese lăsat să iasă pentru această ocazie. — Deci mama e pe moarte..., i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]