5,205 matches
-
de postav roșie. La acest picior gheata era uriașă și diformă. Ceva mă izbea în aerul Bătrânului făcându-mă să-l bănuiesc nefericit. N-aș putea preciza ce anume, poate ochii, înghețați, fixați ca două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. Nu vă deranjez? am izbutit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu se mai auzea nimic, murea și marea, murea lumina stelelor, murea totul; rămâneam eu și „ceilalți” care închideau ochii odată cu mine, mă pândeau cu pleoapele întredeschise și, dacă mă mișcam într-o parte, în aceeași fracțiune de secundă se mișcau și ei; caraghios și înfricoșător de prompți. Cât privește figura Bătrânului, ea devenea din ce în ce mai îndepărtată de realitate și mai aproape de vis, ca a unui zeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întâmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici roșii care se suiau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
numărul de secunde și-l randomizează, cu alte cuvinte, scoate din el o formulă de combinare mereu nouă. Din zece versuri poți obține mii și mii de poeme Întâmplătoare. Ieri am introdus niște versuri de tipul freamătă teii răcoroși, am pleoapele grele, dacă aspidistra ar vrea, iată, Îți dăruiesc viața etc. Iată niște rezultate“. Număr nopțile, sună sistrul... Moarte, victoria ta Moarte, victoria ta... Dac-aspidistra ar vrea... Din inima zorilor (ah, inimă) tu albatros sinistru (dac-aspidistra ar vrea...) Moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îndărăt, până ce s-au Înfundat ei Înșiși În pământ până la buric, din cauza puterii literelor. (Pseudo-Saadya, Comentariu la Sefer Jetsirah) Nu-l văzuse niciodată atât de albinos, chiar dacă aproape nu mai avea păr pe corp, nici pe cap, nici sprâncene, nici pleoape. Părea o bilă de biliard. „Iartă-mă“, Îi spusese, „pot să-ți vorbesc de necazurile mele?“ „Vorbește-mi.“ Eu nu mai am necazuri. Numai necesități. Cu N mare.“ „Știu că s-a descoperit un tratament nou. Lucrurile astea Îl dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și el trei. Că i-ar fi zis Leo „Ia și omoară tu!“. Chiar în instanță Leo a zis că a dat cu cuțitul și a vrut să-i scoată ochii, dar de fapt nu erau scoși, era înțepată doar pleoapa, aicea. Cică se uita urât la el. În dosar reiese că eu le-aș fi spus să-i scoată ochii, că am văzut în „Robocap“. Și Robocop, de ce-i scotea ochii? Nu știu, eu am văzut „Robocap“ și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
straiul Și plânge pe săturate. După ce ne umple carul Și cămara și hambarul, Cerne nourii prin sită, Ca mireasa părăsită. Îmbrăcată în mireasă, Poposește și la noi; Plouă stele de mătasă Și e rece ca un sloi. Are sticlă între pleoape, Face poduri peste ape, Fără lemn și fără cuie Face zid de cetățuie. Cică ar veni din norduri, Îmbrăcată-n haină albă; Peste ape face poduri Și pe geamuri flori de nalbă; Din steluțe de ninsoare Ea ridică munți de-
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
stînga. O „fiziologie” caricaturală a politicianului mic-burghez oferă — sub indicativul „Note“ — Ernest Poldy în Ionaș Grădișteanu. Incipit-ul cvasiurmuzian indică dezumanizarea personajului: „Un trup inert și nevertebrat... Sub sprincenele lăsate ca un accent circomflex, ochii mici, ca două orificii, cu pleoapele lăsate ca perdelele unei case clandestine”. Acumularea de analogii grotești trimite cu gîndul la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne evocă omul care mănîncă 12 kilograme de carne pe zi, salteaua de lînă umflată, uriașul din poarta circului, bordelul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se zări, pentru o clipă, trupul mătăhălos al lui Gaston ghemuit într-un colț, ca un urs, și profilul pe jumătate îngropat în mâini. Deși cam nătăfleț, realiza totuși în ce situație se afla. Gaston a închis ochii și dincolo de pleoape au început să se deruleze o mulțime de imagini. Femeile care-i dăduseră de mâncare. Bătrânul ghicitor Higurashitei, slab ca o așchie. Lichidul negru care se scurgea când trecea un tren. Și apoi figura jalnică a lui Napoleon, cu mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și rugătoare a bătrânului ghicitor. Nu, nu era vocea lui Higurashitei, ci vocea altcuiva, șoaptele unei persoane al cărei chip nu-l putea distinge. „Tot n-ai încredere?... Nu erai tu acela care voiai să ai încredere în toată lumea?“ Dincolo de pleoapele închise s-a ivit iar imaginea stelelor care străluceau pe cer, în noapte, și apoi cea a lui Napoleon, târându-se după mașină până l-au lăsat puterile. — Am ajuns, Endō. Endō și-a ridicat gulerul pelerinei și a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mult tălmăcești toate semnele. Ah, pentru tine sunt largile vremi? Pentru tine catargele? O, aventura, și apele! Inimă, strânge pleoapele! [1937] * ESTORIL Casele cresc în pădurea de pini albe sau ca șofranul, lucind pe coline. Mai potolit oceanul mângâie locul sorin. Largul priește nălucilor line. Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri se mai leagănă încă întîrziați în furtuna de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
privirea - și știu că și eu port în suflet stele multe, multe și căi lactee, minunile-ntunericului. Dar nu le văd, am prea mult soare-n mine de-aceea nu le văd. Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapa să-și închidă, mi-aștept amurgul, noaptea și durerea, să mi se-ntunece tot cerul și să răsară-n mine stelele, stelele mele, pe care încă niciodată nu le-am văzut. FIORUL E moartea-atunci la căpătâiul meu ? În miez de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
un surâs amețitor tu-mi răscolești tot furnicarul de porniri, cari nu-și mai afl-apoi odihna. Sub ocrotirea limpede a zării biruitoare mă privești și-n ochii mei te oglindești strălucitoare, mândră și păgână. Iar eu încet, nespus de-ncet pleoapele-mi închid, îmbrățișînd cu ele tainic icoana ta din ochii mei, surâsul tău, iubirea și lumina ta - pe lună, când ne scapără-n argintul nopții pocale de vin ca niște ochi de fiară. DORUL Setos îți beu mireasma și-ți
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
singur gând mi-e rază și putere: o stelelor nici voi n-aveți în drumul vostru nici o țintă, dar poate tocmai de aceea cuceriți nemărginirea! PAN Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan. E orb și e bătrân. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă. Stropi calzi de rouă-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura își adapă zeul. Ah, Pan! Îl văd, cum își întinde mâna
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
verzui ți-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-nghețat. Numai marginea subțire-a lunii ar mai fi așa de rece - de-aș putea să i-o sărut - ca buza ta. Îmi ești aproape. Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape. AMURG DE TOAMNĂ Din vârf de munți amurgul suflă cu buze roșii în spuza unor nori și-atîta jăraticul ascuns sub valul lor subțire de cenușă. O rază ce vine goană din apus și-adună aripile și se lasă tremurând pe-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în marile somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești toate semnele. Ah, pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele? O, aventură, și apele! Inimă, strânge pleoapele! MIRABILA SĂMÎNȚĂ Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mândra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalțe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
nespus de-ncet, ceva ce nu se spune în scripturi. Nici Dumnezeu n-a auzit, ce i-a șoptit anume, cu toate că a ascultat și el. Și Eva n-a voit s-o spună nici lui Adam. De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină și-și mișcă geana parc-ar zice că ea știe ceva, ce noi nu știm, ce nimenea nu știe, nici Dumnezeu chiar. PLUGURI Prietene crescut la oraș fără milă, ca florile în fereastră, prietene care niciodată încă n-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
era respingător. Pielea feței, de o paloare cenușie, era numai cute. Țeasta craniului, despuiată de tonsură, era plină de pete maronii. Unghiile degetelor de la mâini erau negre și despicate precum ghearele unui bătrân șoricar. Uitătura îi era răutăcioasă, poate din pricina pleoapelor căzute, roșii și urduroase. Purtările nu îi erau mai prejos de înfățișare: îți stătea în cale sfidător, zornăinduși cheile ce-i atârnau la brâu, și-ți vorbea pe un ton arogant. Era limpede că se credea stăpân peste biserica purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Ai auzit ceva legat de cel care se proclamă noul profet în ținuturile arabe? Mi-am ridicat privirea pentru a o întâlni pe a sa: nu era încețoșată sau pradă demenței celor bătrâni, ci doar învăluită în cenușiu între trandafiriile pleoape căzute. Aș fi vrut să evit întrebarea, dar el a stăruit, așa că i-am spus ceea ce știam: - Este vorba despre un nobil arab care a studiat și a călătorit mult la viața lui. Zice că i s-a arătat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am izbutit să pun frâu limbii: - Înălțimea Ta, devotamentul pe care ți-l datorez mă împiedică să îți spun că trecem printr-un moment foarte greu, în care cea mai mică greșeală... M-a întrerupt printr-o simplă mișcare a pleoapelor. - Tu ești singurul care a dat un sfat bun; e nevoie de răbdare și de sânge-rece pentru găsirea unei soluții convenabile. Ai făcut și o propunere pe care am luat-o în considerație. Acum însă te poftesc să fii precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trag mâna înapoi. Când lumina palidă din spatele meu l-a focalizat, i-am deslușit fie și pentru o clipă fața. Descărnată de boală, jupuită parcă; buzele topite dezveleau cei câțiva dinți rămași întregi; ochii erau ca două globuri lipsite de pleoape, ieșite în afară, ca și cum ar fi fost gata-gata să-i cadă din orbite. A întins brațul. Îi lipseau două degete, și un al treilea îi atârna ca și cum i-ar fi fost rupt; răsuflarea i se auzea ca un șuierat iuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dreptate. Ea era cauza eșecului lor, ea era greșeala. Se Întinse Între cearșafuri, cu grijă, căci odată cu menopauza mama ei Începuse să aibă un somn ușor și agitat - lucru care o făcea să fie foarte irascibilă. Emma rămase nemișcată, cu pleoapele lipite. Încercă să-i imite pe asceții indieni, pe călugării budiști sau pe adepții vreunei secte, capabili să facă abstracție de corpul lor, de neplăcerile lumii fizice și materiale, ajutați de puterea gândului. A medita. A levita. A transcende. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu pot - toți murim, din păcate, așa ca bunicul, ca unchiul Remo... Dar Îți jur că n-am să mor până când nu vei fi mare, e bine? Kevin nu răspunse. Medita, neîncrezător, atingându-i fața cu degetele, conturul gurii, nările, pleoapele, genele. Emma se Întrebă despre care familie vorbise Olimpia. Familia mea, acum, e toată aici. a șasea oră O pungă de plastic plutea albă În Întuneric: Ago se distra accelerând s-o ajungă și s-o calce, o urmări, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
le apăru În față, tremurând, iar lampioanele sure Începură o cursă rapidă, un rând de pini se Înclină dintr-o dată, aplecându-se peste parbriz, făcându-l să se cutremure de spaimă și forțându-l să deschidă larg ochii, bătând din pleoape. Unde suntem? Întrebă Zero. — Chiar că ești ciudat, frate, râse Ago. — Arunci În aer multinaționala și În loc să ai adrenalina la două mii, dormi ca un Îngeraș! Dincolo de geamurile prăfuite ale camionetei, Zero zări malurile Tibrului. Habar n-avea cum ajunseseră acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
periferii din ce În ce mai Împrăștiate, apoi printre pini, oleandri și palmieri, trecând dincolo de enigmaticele ruine milenare, și În cele din urmă se opri. Căsuțe joase cu varul corodat de aerul mării și hoteluri neîngrijite cu draperii Învrâstate ce acopereau terasele ca niște pleoape se aliniau În fața mării. Era miros de alge, de scoici și de cocos proaspăt. Ostia Îi plăcu imediat. Ca și Emma de altfel. Pe malul mării, Salvatore insistase să-și cumpere o minge. Altfel, ce să facă o zi Întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]