4,565 matches
-
conceptul, faptul istoric există mai degrabă prin semnificația lor decât prin ele însele. Este victoria definitivă a nominalismului asupra realismului, universalia definindu-se acum strict ca nomina, sau, cum remarcă Laurence Wood, triumful epistemologiei în detrimentul ontologiei specifice preocupărilor medievale. Odată cu postmodernismul va veni rândul hermeneuticii să exprime spiritul timpului. Scrierea istoriei în viziunea antică și medievală era simplex narratio gestarum, simpla relatare a lucrurilor așa cum s-au întâmplat într-adevăr (ut gestae). Martorul ocular era considerat un istoric ideal, cu condiția
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
tradițional de valori se prăbușise, și acesta trebuia înlocuit cu ceva nou, astfel încât imago Dei a fost clasată și înlocuită cu imago hominis. Dumnezeu nu mai are timp pentru lume, și-a întors fața de la ea, crede filozoful german, heraldul postmodernismului. Cum să-și întoarcă fața, când "Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan, 3, 16). Mai mult, pentru a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
sale: " Deci dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viața sfântă și în cucernicie, așteptând și grăbind [s.n.] venirea Domnului (Petru, II, 3, 11-12). 5.2. "Profeții" postmoderne cu privire la sfârșitul istoriei Postmodernismul este un alt gen de final, care postulează moartea marilor narațiuni, a oricărei credințe în Adevăr, Istorie, Progres, Rațiune. Cum spune chiar nașul său, François Lyotard, "postmodernismul exprimă un fel de mâhnire sau melancolie cu privire la ideile erei moderne, un sentiment
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
venirea Domnului (Petru, II, 3, 11-12). 5.2. "Profeții" postmoderne cu privire la sfârșitul istoriei Postmodernismul este un alt gen de final, care postulează moartea marilor narațiuni, a oricărei credințe în Adevăr, Istorie, Progres, Rațiune. Cum spune chiar nașul său, François Lyotard, "postmodernismul exprimă un fel de mâhnire sau melancolie cu privire la ideile erei moderne, un sentiment de confuzie". "Endism"-ul, cum a fost numită preocuparea obsesivă pentru găsirea unui sfârșit, a devenit o trăsătură definitorie a culturii postmoderne, sancționată de unii dintre gânditorii
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
perioada neo-testamentară, aceste teofanii devin tot mai rare pe măsura secularizării societății, și nu pentru că Harul s-ar fi împuținat, ci pentru că inima omului de azi s-a învârtoșat și acesta nu mai poate privi prin ochii credinței. Este drept, postmodernismul a relativizat viziunea raționalistă a omului asupra lumii înconjurătoare și chiar a evidențiat limitele cunoașterii umane, mergând până la deconstruirea oricăror adevăruri universal valabile, inclusiv a Adevărului dăruit prin credință. Am afirmat în introducerea acestei lucrări că ceea ce a lipsit filozofiei
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
112. 64 Ludwig Wittgenstein, Culture and Value, translated by Peter Winch, University of Chicago Press, 1980, p. 32 apud Van Harvey, op. cit., p. 281. 65 Conceptul de "metanarațiuni" (métarécits, metanarratives) sau "mari narațiuni" (grand narratives) a fost introdus de părintele postmodernismului, Jean-François Lyotard, în La Condition postmoderne: rapport sur le savoir (1979). După Lyotard, omul postmodern dovedește "l'incrédulité à l'égard des métarécits". Printre acestea el enumeră: pozitivismul, filozofia Luminilor, hegelianismul și marxismul scheme narative care pretind să explice în
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Frunză, Mălina. 1997. "Implicare religioasă și peer-grupuri". Revista de Cercetări Sociale. Nr. 2, pag. 97 109 Gautie, Mary. 1997. "Church Attendance and Religious Belief in Post-communist Societies". Journal for Scientific Study of Religion 36, p. 289 296 Gellner, Ernest. 1992. Postmodernism, Reason and Religion. London, New York: Routledge Gheorghe, Manuela. 2004. Religie și schimbare socială în România. Iași: Editura Fundației Axis Gheorghiu, Elena Iulia. 2003. "Religiozitate și creștinism în România postcomunistă". Sociologie Românească. nr. 3, p. 102 121 Gillet, Olivier. 2001. Religie
by Mălina Voicu [Corola-publishinghouse/Science/988_a_2496]
-
de specialitate, publicate în reviste românești și străine, a participat la conferințe și workshopuri importante dedicate unor teme de actualitate în științele umaniste, având de asemenea și o constantă activitate publicistică în reviste de cultură. Arii de interes: modernitate și postmodernism, Europa Centrală, literatura română de secol XX, literatura engleză, americană și sudamericană. Gabriela Glăvan, Cărțile insomniei (c) 2015 Institutul European, pentru prezenta ediție INSTITUTUL EUROPEAN Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13, cod 700469, O. P. 1, C.P. 161 euroedit
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fabulos acvariu în care se intersectează genuri și specii literare, ca niște vietăți iscate din cuvinte și purtate prin lumi neobișnuite ce le sporesc frumusețea și stranietatea. Consensul critic a plasat volumul între textele semnificative ce anticipează metaficțiunile și jocularitatea postmodernismului, într-o descendență caragialiană și urmuziană. Câteva observații, precum cea a lui Nicolae Manolescu - "un roman al numelor proprii... (în care) nu lucrurile poartă nume, numele poartă lucrurile" -, subliniază insolitul unui proiect ce regândește modul în care literatura poate fi
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
inevitabil, transpuneri în limbaj, deci interpretabile, supuse alunecării sensurilor, pericolului echivocului, insuficienței, ininteligibilului. Ficționalizarea istoriei a devenit posibilă odată cu momentul în care literatura a început să construiască lumi prin cuvinte și și-a dobândit deplin legitimitatea odată cu narațiunile polifonice ale postmodernismului. Acest text fragmentar se consolidează pe trei posibile niveluri ale semnificației, observabile prin tot atâtea tipuri de lectură. Corelarea povestirilor și conectarea lor prin elemente și împrejurări repetitive; suprapunerea si fixarea lor într-un cadru matricial, comun cele 7 narațiuni
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Nichita Stănescu, pur și simplu - doar naziștii, În frunte cu Goebbels, prietenul lui Hitler, mai aveau reflexul de a arde valorile spirituale ale unui neam! -, dar o falangă Întreagă de tineri, de care ne-am ocupat puțin mai sus, maimuțăresc postmodernismul, servili ultimelor mode și stăpânilor pasageri ai mass-mediei, Încărcând de sarcasm personalitățile contemporane și operele lor - pe care nu prea le-au citit sau nu le-au Înțeles, instrucția lor fiind, În general, superficială, fără acces la valorile clasice europene
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și de unul transdisciplinar. Pe acest nou teren vine cartea lui Theodor Codreanu Eminescu Dialectica stilului (1984), carte care a cucerit greu cetatea editurilor. Apărea, astfel, un Eminescu al unei estetici integraliste, deschizând, și-n cultura noastră, perspectivele anunțate de postmodernism și împlinite în ceea ce se va numi transmodernism. Cum conceptele încă nu funcționau, Theodor Codreanu a vorbit de o poetică a dublului referențial, care punea capăt, la noi, spiritului schizoid dintre artă și știință/filosofie. În cartea lui Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eufonie superbă, depășind jocurile simboliste cu cuvintele, i-au fost țeluri superioare de atins. De aceea Th. Codreanu are dreptate când vede în opera lui Eminescu o sinteză indisolubilă între cele trei aspecte ale gândirii și creației sale, și dă postmodernismului care legitimează "un pluralism estetic de largă cuprindere", șansa consacrării contemporane universale a artistului gânditor. Așa încât toți cei care doresc moartea eminescianismului (și cât de tristă și meschină este lista de nume, și opuscule dușmănoase modelului Eminescu) se văd grav
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
plecat, sunt, mai degrabă, o provocare lansată cititorului, din moment ce, prin Varvarienii, i se oferă o carte cu valoare perenă, care, în ciuda ratării încadrării despre care amintește, în generația optzecistă, din cauze politic-administrative, poate fi văzută ca o scriere reprezentativă pentru postmodernismul cu care aceasta se identifică, prin autoreflexivitate, prin elementele de metaroman, prin interferența planurilor, prin elemente de deconstructivism etc. "Revista Nouă", nr. 2, aprilie 2014 ESEU DESPRE CEZAR IVĂNESCU, TÂRGOVIȘTE, EDITURA MACARIE, 1998, COLECȚIA "BIBLIOTECA CRITICĂ"; CEZAR IVĂNESCU TRANSMODERNUL, IAȘI
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cărtărescian. Cezar Ivănescu crede, ca altădată Chateaubriand (care vorbea de géniesmères), că matricializarea canonului literar nu se datorează teoreticienilor, ci geniilor. Ca și Paul Goma, pentru care textualismul nu-i altceva decât textilism, Cezar Ivănescu manifestă o ostilitate evidentă împotriva postmodernismului pe care, în repetate rânduri, îl numește prostmodernism. Poetul de care se ocupă Theodor Codreanu are toate semnele unui antimodern care nu cade niciodată în tradiționalism. Antoine Compagnon definise antimodernismul prin sintagma de modernism critic. Întemeietor al textualismului e considerat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
observa undeva că marii poeți români se nasc în Moldova și mor la București. Îl deranjează măscările și pornografia ultimului val de postmoderniști, gen Marius Ianuș și Elena Vlădăreanu, și emite ideea că la români comunismul a supraviețuit și prin postmodernism. Procesul comunismului, "singurul care se va judeca în ceruri și nu aici", nu putea fi făcut de fiii unor comuniști devotați Moscovei staliniste, adică de un Petre Roman sau de un Vladimir Tismăneanu, ci de scriitorii cu opere de sertar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este explicabilă, fiindcă cei vizați emit judecați de valoare fără să aducă în sprijinul afirmațiilor probe concludente. Autorul se ridică astfel împotriva "dilematicilor", dar și a unor "fețe subțiri" cum ar fi H.-R. Patapievici, filosoful postdecembrist care susține un "postmodernism de cartier" sau Mihai Zamfir, profesor universitar și ambasador care crede că intelectualitatea română suferă de "maladia Eminescu", acutizată între timp, precum și de alți "profeți mincinoși" care nu încetează să mărească lista detractorilor. Deși animat de cele mai bune intenții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
invocate idei din Mircea Eliade sau Carl Gustav Jung: distrugerea miturilor care țin de sfera sacrului urmărește anihilarea memoriei colective și invazia, fără piedici, a subculturii și surogatelor fumigene. Limbajul și alura disprețuitoare a unor așa-ziși elitiști dintr-un postmodernism artificial pentru că n-are obiect, ignorând componentele stabile ale spiritualității de la Carpați la Gurile Dunării, se transformă într-un comic provocator. Atacurile grobiene asupra lui Eminescu, și nu numai, corespund unei demitizări prin miticizare. În consens cu incitantul capitol De ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că ilustrează atât de variat bacovianismul la cele mai rafinate cote, dar și pentru că sunt, în ultimul timp, ostentativ și nemeritat ignorați de către "instanțele" bucureștene. Nici de data aceasta, vasluianul Th. Codreanu nu uită să-și verse năduful pe corifeii postmodernismului românesc, care au vidat poezia de sacralitate; or susține sus și tare autorul Modelului ontologic eminescian: "Poezia singură, fără Dumnezeu, te aduce în neant" (p. 448). În concluzie, Complexul Bacovia este și va rămâne cu adevărat o carte de referință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu muzica, înțelegerea prozei ca artă a detaliului, "gratuitatea" artei, estetica tăcerii, a "urâtului", antiarta, problema influențelor și a izvoarelor, fantasticul, diletantismul, modernitatea, protocronismul, avangarda, angajarea etc. Ajunși aici, să menționez în treacăt că Lamparia e mefient cu textualismul și postmodernismul. Din lipsă de apetență. Mai multe fragmente au în vedere receptarea, în primul rând critica. Pe Lamparia nu-l satisface deplasarea accentului pe momentul receptării, prin care, crede el, se ignoră complexitatea stilului, autorul total, ceea ce nu e chiar așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
l-a omorât pe Dumnezeu conștient, Freud a transformat inconștientul, singura boală edificatoare pentru multe secole. Tot e bine. Orice identificare sună a patologie. Identificarea practicii foiletonului de odinioară e păcatul care amenință acum detronarea prozei dintre categoriile predilecte ale postmodernismului. "Supraproducția e trădarea vocației". Poate de frica masivului dintre două coperte fug astăzi oamenii spre literatura de tip documentar, de investigare a vieții în multiplele sale aspecte. Dar arta înseamnă oglindă, și "arta nu e realistă din unghiul de vedere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este "în despărțirea desăvârșită de lume și în repaosul complet în care intri. Grijile, preocupările, supărările și durerile adorm". Astfel începe căutarea timpului pierdut sadovenian, care constituie izvorul infinit al operei". Obsesie a dublului, a alterității, oglinda se întoarce în postmodernism cu mai multă ferocitate decât în Antichitatea lui Platon. Theodor Codreanu își încheagă aforismele în plasa dublului. Și cum fiecare autor se dedublează mai mult sau mai puțin grosolan față de textul său, dar în mod sigur se autopercepe ca alteritate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
personalități reprezentative: Grigore Vieru, Anatol Codru, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru sau Nicolae Rusu. Peste toate însă autorul nu uită să se răfuiască cu postmoderniștii de pe ambele maluri ale Prutului. Primul este calificat ca "miticist", mimetic și vidat de sacralitate, pe când postmodernismul de la Chișinău, o copie de gradul al doilea, nu poate produce decât, cel mult, Cărtărești și Stratani, ignorând, evitând sau persiflând problematica gravă a neamului românesc. Postmodernismul afirmă răspicat Theodor Codreanu duce la disoluția literaturii. O judecată prea aspră și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale Prutului. Primul este calificat ca "miticist", mimetic și vidat de sacralitate, pe când postmodernismul de la Chișinău, o copie de gradul al doilea, nu poate produce decât, cel mult, Cărtărești și Stratani, ignorând, evitând sau persiflând problematica gravă a neamului românesc. Postmodernismul afirmă răspicat Theodor Codreanu duce la disoluția literaturii. O judecată prea aspră și tăioasă (poate!), dar asta nu mă împiedică să observ că adevărurile conținute, rigoarea demonstrației în dimensiunea politică și culturală, sugestiile generoase în aura gândirii eminesciene legitimează o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Țurcanu, Leo Butnaru, Nicolae Rusu ș.a. Vieru "contrazice falsa incompatibilitate dintre românism și europenism. Prin Grigore Vieru Basarabia nu mai este "o închidere ce se deschide". Dacă am vorbit de literatura de rezistență, decadentă pentru unii, următorul val vine o dată cu postmodernismul. Dar postmodernismul românesc "a apărut doar ca paradox pur estetic, fără suportul postmodernității, care presupune o societate intrată în al treilea val civilizațional. De aceea, până la un punct, postmodernismul autohton este un fenomen mimetic, iar cel basarabean o umbră a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]