70,602 matches
-
venit de la Kolberg. Probabil că acest Karp o lăsase să stea cu el, pe vremea când lucra ca asistentă la clinica lui Froehlich. Când am vizitat Fundația, Dora Îmi spusese că e cel mai vechi prieten al ei. Puteam să presupun așadar că la Început el a folosit numele său de botez, Adele, Înainte de a primi diploma unui doctor francez, Înainte de a se Întoarce În Germania cu numele de Karp, Felix, dr. méd. Conform spuselor lui Wickert, Dora vizitase Fundația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Din păcate fusesem drogat atât de tare că am luat-o razna de tot. Mai târziu, după ce Hauptstein și oamenii lui s-au cărat, Wickert a ajuns și el la hotel, interpretând totul exact cum sperau cei din Frăție. Se presupune că ofițerii de jos sunt aici ca să mă protejeze. Dar acum Îmi dau seama că există și o altă rațiune pentru asta. Fiind Închis aici, n-am cum să mă bag În investigațiile lui Wickert. Manetti poate să tragă liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
femei? Fără prea multă tevatură, m-am apropiat de tablou. — Bună seara, domnule Knisch. Reproducția se prăvăli pe podea. Întorcându-mă, cu mâinile goale și aproape leșinat, cu greu am reușit să disting silueta din scaunul din dreapta ferestrei, de lângă lampadar. — Presupun că ăsta e obiectul pe care-l căutați. Persoana ridică ceva lucios care, În lumina Întreruptă a trenului care, de data aceasta, venea din direcția opusă, se văzu doar o fracțiune de secundă. În ciuda ropotului liniștitor al șirului de vagoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
avem timp, așa că, dacă sunteți drăguț, haideți să aflăm motivul vizitei dvs. Bine, domnule Knisch? Văzând că nu răspund, continuă. — Povestea această nefericită a Început În primăvara anului 1907, când o fată Însărcinată a bătut la ușa lui Martin Froehlich. Presupun că știți despre cine vorbesc? Bun. Pe vremea aceea, fata avea șaisprezece ani și se numea Dorothea Walter. Ea avea un prieten de copilărie, care lucra ca asistent medical la clinica Doctorului. Haideți să-l numim pe acest prieten Karp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
oprindu-se scârțâind În stația de lângă refugiu. Dinspre stația următoare se auzeau tot felul de semnale. Ușa neobișnuită de deschise și unul sau doi pasageri Întârziați au coborât În grabă. Imediat ce trenul plecă, dispărând În depărtare, Inspectorul Își drese vocea. — Presupun că vă place să țineți unele lucruri bine ascunse, domnule Knisch. — Ca majoritatea oamenilor, d-na Inspector. Răsucind obiectul În mână, mi-am dat seama că până la urmă ajungem la deznodământ. — Bun. Pe de altă parte, eu aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vrea să rezolv o crimă. Dacă problemele noastre se leagă cumva, s-ar putea să rezolvăm situația aceasta astfel Încât să fie În avantajul amândurora. Manetti s-a Întors spre tabloul care-mi scăpase din mâini, Împingând cioburile cu piciorul. Să presupunem că nici eu, nici dvs. nu știți cine a vizitat-o pe d-oara Wilms vinerea trecută. Se poate să știm, sigur. Dar din câte-mi dau eu seama, n-avem nici o dovadă. Dar și imaginația merită luată-n considerare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care se aștepta? Singurul lucru sigur e că acțiunile sale au provocat un anevrism neașteptat, cu consecințe fatale. Cuvintele atârnau În aer. Da, adăugă până la urmă Inspectorul, cântărindu-și Îndelung argumentația, după care se hotărî că ține. Da, trebuie să presupunem că cea care a murit a fost Dora Wilms și nu vizitatorul ei, pentru că altfel ar trebui să ne gândim la o schimbare de identități - și asta ar fi imposibil În cazul lui Lakritz. Ar fi putut avea loc doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cel care l-a adus. Ai crede că-i o spatulă, nu-i așa? Din câte-mi amintesc, Doctorul Karp suferea de epilepsie. Obiectul lucea amenințător. Așadar, deoarece am stabilit n-avea cum să fie el acel „AK“, trebuie să presupunem că acest obiect misterios e - mă rog, nu, nu un vibrator, ci poate un cuțit modern pentru prăjituri? Manetti zâmbi, mai puțin reținut, de data aceasta. Spuneți-mi, vă rog, ar putea fi acest obiect unul din motivele vizitei dvs.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de pildă, telefonul anonim, pe care l-am primit vineri seara. Nu mă deranja atât ce s-a spus, ci tocmai ce n-a fost spus. De ce n-a vrut să se prezinte cea care a sunat? La Început am presupus că d-oara Wilms a avut un singur vizitator. Dar n-ar avea mai multă logică, dacă persoana care a telefonat s-ar fi aflat deja În apartament atunci când vizitatorul a sunat la ușă? Asta ar explica cum de stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
portțigaret mai mult decât Îmi dădeam seama, pentru Manetti le privi cu curiozitate. — Vă rog, domnule Knisch. Nu mă deranjează fumul de țigară. — Mulțumesc, i-am spus, ridicând caseta. Dar e Încuiată. — În orice caz, mai am un motiv să presupun că mai era o a treia persoană În apartament. De fapt, e cel mai plauzibil. Mă tot gândeam că vizitatorul d-rei Wilms venise după ceva ce credea că se afla În posesia ei. Dar apoi m-am răzgândit: dacă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Wilms venise după ceva ce credea că se afla În posesia ei. Dar apoi m-am răzgândit: dacă, de fapt, fusese tocmai invers? Dacă persoana respectivă nu plecase, ci sosise cu ceva? Manetti Își Încrucișă picioarele. În acest caz, logica presupune că orice ar fi fost acest je ne sais quoi, trebuie să fi fost În casă, atunci când am percheziționat-o - atâta timp cât nu mai fusese o a treia persoană care să-l fi luat când a plecat. Pe scurt: persoana anonimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vocea, am admis că argumentația lui Manetti e fără cusur, cel puțin, dacă-i acceptam premizele - care, cum ea Însăși a recunoscut, rămânea la nivel de speculație. Cum putea să demonstreze că povestea pe care o crease era adevărată? — Oh, presupun că ar fi reconfortant să aflăm identitatea celei care a sunat, dar mă Îndoiesc că asta ar rezolva problema noastră. Nu, să presupunem doar că dumneavoastră o cunoașteți. Și să mai presupunem că vă aflați În posesia obiectului secret, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la nivel de speculație. Cum putea să demonstreze că povestea pe care o crease era adevărată? — Oh, presupun că ar fi reconfortant să aflăm identitatea celei care a sunat, dar mă Îndoiesc că asta ar rezolva problema noastră. Nu, să presupunem doar că dumneavoastră o cunoașteți. Și să mai presupunem că vă aflați În posesia obiectului secret, pe care l-a luat cu ea. Pentru mine, asta ar fi de-ajuns. Dacă intuiția nu mă Înșeală, și În seara aceasta ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
povestea pe care o crease era adevărată? — Oh, presupun că ar fi reconfortant să aflăm identitatea celei care a sunat, dar mă Îndoiesc că asta ar rezolva problema noastră. Nu, să presupunem doar că dumneavoastră o cunoașteți. Și să mai presupunem că vă aflați În posesia obiectului secret, pe care l-a luat cu ea. Pentru mine, asta ar fi de-ajuns. Dacă intuiția nu mă Înșeală, și În seara aceasta ați venit să luați ce v-am dat, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
documentare difuzate În afara programului dvs. obișnuit. De asemenea, i-a mai spus lui Pieplack că după ce a primit vizita d-rei Wilms, l-a rugat pe fiul ei să returneze un film la adevăratul său proprietar. Manetti se uită la mine. Presupun că aceste cadre incriminatoare sunt exact din acel film. Dacă avem noroc, vor fi suficiente pentru a-l acuza pe chirurg. Rămâne de văzut dacă ne vor ajuta să-i arestăm și pe asistenții lui. Îmi Înmână obiectul metalic. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Knisch a negat că ar fi știut de acest text. După luarea anumitor măsuri, acesta a coroborat Întâmplările reproduse mai sus. Așadar, există motive să credem că numitul Knisch suferă de o deviere serioasă a instinctului sexual. De asemenea, putem presupune că aceste „porniri bolnave“ au fost, de fapt, Îndreptate asupra unui evreu din Viena. Chestionarul confiscat În timpul percheziției fostei sale locuințe ne confirmă bănuielile. Evident, formula „K. u. K. “, „Knisch și Knisch“, indică o prietenie deloc normală Între doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
motiv serios să plâng, dar în casa asta toată lumea se străduiește să bocească zdravăn măcar o dată pe zi. Taică-meu - trebuie să-nțelegi treaba asta - și cu siguranță că-nțelegi: șantajiștii sentimentali reprezintă o parte însemnată a comunității umane și, presupun, și a clientelei dumitale - taică-meu „merge“ la analize pentru tumoare de când îl știu eu. Faptul că-l doare capul întruna i se trage, bine-nțeles, de la constipația lui permanentă - iar constipația permanentă i se trage de la faptul că tractul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
neajutorat! Auzi, ajută-mă, te rog - da’ repede! Catapultează-mă odată din rolul fiului pus cu botul pe labe în bancul evreiesc! Nu de alta, dar, la treizeci și trei de ani, începe să devinaă nițel plictisitor! Și mai și hoits, știi, presupune durere, simți un pic de suferință omenească, dacă pot să zic așa - numai că asta-i partea pe care Sam Levenson o omite! Bine-nțeles, stau la Cazinou, la Concord, femeile cu blănuri de nurcă, iar bărbații cu costumele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
încasez palme peste față - iar vina mea e că, oricâte palme aș lua, nu mă pot opri să fiu bună. Vacs, Sophie, ia încearcă, de ce nu încerci? De ce să nu încercăm cu toții! Pentru că să fii rău, mamă, asta chiar că presupune eforturi serioase: să fii rău - și să-ți facă plăcere! Tocmai asta ne transformă din băieți în bărbați, mamă. Vai, dar ce-a făcut așa-zisa mea conștiință din sexualitatea, din spontaneitatea, din curajul meu! Nu-ți face griji în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
degete, într-un ritm alert, cu priza cam la un centimetru deasupra rădăcinii - e cea mai bună soluție pentru o călătorie cu autobuzul, făcând ca geaca mea (sper!) să zvâcnească și să salte cât mai puțin. O astfel de tehnică presupune, desigur, renunțarea la vârful sensibil, dar nici măcar un obsedat sexual nu-și poate permite să facă abstracție de faptul că o bună parte din viață înseamnă sacrificiu și autocontrol. Laba cu trei degete am născocit-o pentru locurile publice - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mei nu m-au pus să mănânc nici o banană. Eu am vrut. De-aici i se trage chestia cu Maimuța. Și ce rost a avut să mă mintă pe mine? Cred că ăsta era felul ei de a se autoînștiința - presupun că în mod subconștient - că, întâmplător, viața îi scosese în cale o persoană mai de Doamne-ajută: că, în ciuda agațamentului de pe stradă, în ciuda limbii zeloase din patul ei, urmată de recitalul acela emoționant la flautul cu gușă - și a discuției ulterioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ce mă mai deranjează la ea, dacă tot discutăm pe tema asta? Faptul că-și mișcă buzele când citește. Ți se pare un fleac? Ai stat vreodată la masă, la cină, față-n față cu o femeie cu care se presupune că ești cuplat - o persoană de douăzeci și nouă de ani - și i-ai privit mișcarea buzelor în timp ce ea caută în programul cinematografelor un film la care să mergeți împreună? Știu ce rulează înainte de a apuca ea să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
că nu mai sunt stăpân pe trupul meu în aceeași măsură ca în urmă cu un an, când plecasem din Chicago perfect sănătos, deși de dimineața până seara mă sileam să fac tot ce voiam și tot ce era de presupus că aș putea să fac. Și totuși, uneori eforturile erau uriașe, iar alteori nu-mi venea să cred ce mi se-ntâmplă. Repet: nu-mi venea să cred că mi se-ntâmplă ceea ce se-ntâmpla în mod atât de clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe locul „meu“. Pe pagină, bătute la mașină într-un singur paragraf compact, scris la un rând, erau nouăsprezece fraze care, luate împreună, nu aveau nici o noimă. Deși nicăieri nu apăreau numele autorului, nici pe față, nici pe verso, am presupus că cele circa patru sute de cuvinte or fi opera vreunui avangardist din cartier, pasionat de scrisul „experimental“ sau de „dicteul automat“. Pagina asta era, fără îndoială, o mostră a unuia dintre aceștia. Faptul că autorul își uitase textul aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
e soția mea, Amy. — Pe mine mă cheamă Coral Musker. — Cere-mi un sandviș, imploră femeia cea subțire. Simt un gol de-mi aud stomacul. — Ești amabilă, domnișoară? Nu cunosc limba. Și de ce, ar fi vrut ea să-i strige, presupui că eu aș cunoaște-o? N-am ieșit niciodată afară din Anglia. Dar fusese suficient de educată ca să accepte responsabilitatea ori de câte ori și În orice formă apărea aceasta, Încât nu protestă În nici un fel. Deschise ușa și ar fi luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]