95,170 matches
-
voi. Stăpănul care ne-a însoțit a murit și a devenit o piesă de muzeu ca să ne aducă mereu aminte de milioanele de ani de sclavie. Alături de el am așezat statuia unui nemuritor de-al nostru care-l sfidează cu privirea. Voi aveți istorie, istoria noastră este sclavia. De aceea marele evenimente pe care le avem se deschid cu “Corul sclavilor” din Nabucco, pe care l-am adoptat ca imn de stat, cum ați spune voi. Aurora: Ei, foștii stăpăni și
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
cum vorbiți între voi? Evelin: Limba noastră este un cod magnetic mental general pentru toți. Comunicăm între noi prin telepatie printr-un impuls instantaneu, folosind găndul. Aurora: Dar, care-i mecanismul cu care... Evelin: Ați văzut că eu am o privire specială; ochii mei sunt formați din cristale speciale, conectate la creier, contribuind la telepatie, înlocuind cuvintele, vorbele cum le spuneți voi. Aurora: și atunci ce fel de creier aveți voi? Evelin: Inteligența unei fințe vii nu-i dată de mărimea
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
culoare... Profesorul: O chintă?! Evelin: Da, o chintă cu as de treflă în coadă. Le desfășoară pe masă. Profesorul: Mă predau. Intră Ela și-i poftește la masă. Continuăm după masă și te anunț domnule Evelin că am găsit antidotul privirilor tale! Evelin: Cum?! Profesorul: O să port niște ochelari prin care n-ai să mai vezi nimic. Evelin: Dar de ce, ochelarii nu pot reflecta cărțile din măna ta? Profesorul: Atunci o să jucăm șeptic sau popa prostu. Răsete. Haideți la masă! x
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Vom trăi și vom vedea... Laboratorul: Evelin și Darwin. în planul doi sunt asistați de către profesor, Aurora, Adam și Eva, care nu vor participa la discuțiile dintre cei doi, conform înțelegerii. Holograma lui Darwin, în ținuta epocii, degajat, cu o privire superioară. Evelin, și el clonat, într-un costum al profesorului. Evelin: Domnule Darwin, îmi cer scuze că v-am deranjat dar aflăndu-mă pe Pămănt n-am vrut să scap ocazia să vă întălnesc. Darwvin: Mon cher, dumneata ești într-o
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
începutul istoriei conștiente a omului mitologia era un crez sacru cănd oamenii se plimbau pe Pămănt împreună cu zeii. Dar unii dintre zei au plecat, alții au fost izgoniți, omorăți, răstigniți sau uitați. Dar omul astăzi și-a ridicat din nou privirile de implorare către Ceruri. Cărțile sfinte l-au dat pe Dumnezeu; omul trebuie să se teamă de ceva supranatural dar, mai ales, să-i ceară ajutorul uitănd mereu să-i mulțumească. Evelin: Omenirea așteaptă noi zei călare pe farfurii zburătoare
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
de o viperă. Orfeu roagă pe Zeus să o readucă pe pământ, acesta se înduplecă, dar cu condiția să nu se uite la Euridice în timpul revenirii din infern. Dar Orfeu nu respectă consemnul, astfel că, spre sfârșitul călătoriei, întorcându-și privirile înapoi spre nimfă, aceasta moare a doua oară și pentru totdeauna. Acest lucru deoarece Euridice era muzică pură, cântul cel mai sublim al zeului. Iar muzica este incapabilă. O dezmărginire eterică. După pierderea Euridicei, Orfeu disprețuind carnalul, menadele, preotesele tracice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc vecia Și timpii duși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune o altă lume "pe-astă lume de noroi", scrie Eminescu, "Înger palid cu priviri curate, ...Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea." (Epigonii). Geniul "vede o altă lume decât tot restul oamenilor și se comportă ca și cum ar fi venit din afară", afirmă Schopenhauer. Or, Eminescu s-a recunoscut dintru început un desprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care nu vede, al atingerii de suprafețe și nu de esențe. Astfel, pentru conștiința transmundană a ființei umane s-a deschis un orizont infinit al imaginarului. Imaginația, "regina facultăților", cum au privit-o Kant și Baudelaire, este expresia cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul Rigvedic al creației sau tabloul în desfășurare echivalent din Scrisoarea I eminesciană. De asemenea în viziunea vechilor egipteni piramidele și raporturile lor cu marile coordonate ale universului, supradimensionarea statuilor, expresia privirii îndreptată dincolo, spre transcendent exemplu absolut bustul reginei Nefertiti -, hieratismul armonizator al figurilor în pictură; pe de altă arte, acel poem sublim, Declarația de inocență, din "Cartea Morților, Ieșirea la lumină" unic în literatura lumii prin modul original de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate/ Sub raza gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe dealuri/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri"; vorbind despre cânturile iubirii apuse, poetul scrie: Atâta murmur de izvor/ Și-atât senin de stele/ Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.../ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Într-unul din psalmi, desfășurarea spațiilor străbătute de "brâie de lumină" sfârșește printr-o "grădină prejmuită... în care paște un mânz". De pe Muntele Măslinilor, suit cu piscul "în tărie și azur" și aflat "în hotarul marilor mistere", poetul își îndreaptă privirile în jos către nădejdea noastră cu spițele de aur cufundate în noroi. În larga înserare, sufletul se face mic și se închide "în foi, ca o zăloagă". Vântul atârnă de sânul unei femei, țara toată încape la fereastră, steaua se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul Poemelor saturniene, el evocă Inspirația care dictează poemele "Supremilor Poeți" muza Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt, delirul sacru dionisiac, arhanghelul Gabriel cu lăuta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poate să-i arate. Iar poetul răspunde că rănile vieții, ale iubirii sunt cântecele sale: Ce merit am să intru-n rai, Mă-ntrebi, Arhanghel Păzitor ? În fața ta un om tu ai Și asta-nseamnă-un luptător. Aprinde-ți flacăra privirii Și vezi-mi inima-n adânc Cum cântă rănile iubirii, Cum rănile vieții plâng. Ci eu slăvit-am cu credință Că-mi fu fidelă draga mea, Că-n lume-i Doamnă Dragostea. Și-i plină de recunoștință. Cu cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fost experiența fundamentală a vieții mele spirituale. Viziunea din adolescență a constituit ghidul care m-au modelat ulterior în tot ce am trăit și creat, "steaua de care mi-am legat viața și de la care nu mi-am luat niciodată privirea", așa cum cerea Leonardo da Vinci. Încă din copilărie, simțindu-mă un însingurat, străin de lumea din jur, o puternică voință mă determina să-mi identific sinele cine sunt eu ? Astfel, după ce prin Eminescu, în adolescență, luasem contact cu gândirea indiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
procura, dar știu, intuitiv, că făcea parte din deliciile ei botanice, deși niciodată nu am pus degetul pe vreo frunză prin striațiile căreia să pulseze certitudinea.) Nu țineau mult, dar erau. Enigmatice și suficient de țipătoare cât să-și atragă privirile piezișe ale întregii străzi. Azi un parc englezesc, mâine o fântână franțuzească, poimâine nalbă, crin, cucută... Doamne, ce iubeam colțișorul ăsta al ei, cameleonic, înțesat de șerpi vara și de iepuri bruni, ca de câmp, în ultimele luni de toamnă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
A celuilalt. A vizigotului. Nu a plâns. Nici când Tariq a vrut-o pentru el și l-a împroșcat pe Musa cu venin, ca o viperă ce e. Musa a plătit-o cu aur, s-a tocmit pentru ea sub privirea ei atentă, înțepenită pe mâna lui încărcată cu smaralde. După ce Tariq a oftat împăciuitor, scormonind absent în vintrele cufărului, Musa i-a scos de pe deget inelul mortului și a pus în locul lui un safir imens, aidoma catifelei în care era
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
grijă să nu lase firmituri pe fața de masă proaspătă a lui Dominique. După care puse laptele la încălzit. Când să dizolve în el o lingură de ciocolată, Alioșa i se atârnase deja de picior, în torcând spre el o privire cârpită și albastră pe la colțuri. O voia pe maică-sa. Dominique intră în bucătărie îngânând un cântecel fără noimă, atârnă săcoteiul cu mălai în cuiul de după ușă și-și șterse palmele de șorț, în timp ce Ivan își hrănea deja conștiin cios
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ești rusul din familia asta. Cum importul de biscuiți stagnase, Alioșa găsi cu cale să pro testeze împroșcând cu lingurița în restul de ciocolată. Fața de masă a lui Dominique, tapetată cu pete maronii, pă rea să le întoarcă o privire căpruie și austeră. — Uite ce-ați făcut! Niciodată nu ești atent la el când mânâncă... Mă gândeam, continuă Ivan nestingherit, îndepărtând lin gurița beligerantă din mâna copilului, să fie ca un fel de budincă... sau poate ca un flan. Da
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Musa aleargă printre stropii havuzului abia mijit între măslini. Dacă i se supune... Îi mai dau două lăzi cu aur. Ahmet se oprește scurt și se înclină, cu mâinile la piept. — Și i le dau pe Rima și pe Safya. Privirea lui Ahmet rămâne plecată. Nările lui adulmecă deja sângele lui Musa pe dalele mari, de marmură gălbuie. Din filigranul ferestruicii deschise în zid ca un ochi îm păienjenit simte privirea verde a femeii blonde furișându-se ca a unei arăboaice
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
piept. — Și i le dau pe Rima și pe Safya. Privirea lui Ahmet rămâne plecată. Nările lui adulmecă deja sângele lui Musa pe dalele mari, de marmură gălbuie. Din filigranul ferestruicii deschise în zid ca un ochi îm păienjenit simte privirea verde a femeii blonde furișându-se ca a unei arăboaice până la ei. Sălbatică și temătoare, fără grai, fără umbră, aproape. Atât, sună apăsat glasul lui Musa în întuneric. Sitt îl șterge cu un burete mare și l ajută să-și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
din nou. Alioșa gonea un căluț de lemn în jurul bradului. Dominique râdea și bătea din palme. Avea părul strâns la spate, cu o panglică verde, și purta o bluză albă, încrețită la gât. Era frumoasă, se gândise Ivan, plimbându-și privirea pe carnea pufoasă a brațului, pe linia fină a gâtului, printre bu clele arămii, pe sub buza de sus, poate puțin prea subțire, dar inva dată de gustul ei aerat și primăvăratec. Era... frumoasă. Știa. Știuse de la început. Erau tot ce-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu încerci, din când în când, o ojă mai deschisă? — Te preocupă oja mea? Aceiași ochi întredeschiși, leneși, același zâmbet complet detașat. — Asta nu-ți stă bine. Nu răspunde. Zâmbește mai larg și se așază mai comod în fotoliu. Schimbă privirea molatecă, de mâță, pe una de o impasibilitate aproape obraznică. E incredibilă siguranța asta la cineva atât de tânăr. — Ce planuri ai azi? — Eu nu am planuri, am, pur și simplu, treabă. Se face că nu observă. Nu e diplomată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
rând magazinele, Dominique își va cumpăra ciorapi fini, Alexandre va sugera o nouă oprire gurmandă, pe care o va achita, la fel de discret, din plicul proaspăt primit... Dar mai e până atunci. Alexandre soarbe din cana de ceai și baleiază cu privirea camera minusculă, cu patul (de fapt nu e pat, ci o saltea sprijinită pe vrafuri de cărți - invenție boemă și pe deplin incomodă, care se dezechilibrează fatal ori de câte ori pro prietarul extrage din geo me tria cadrului improvizat un volum oarecare
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mic, ci fiul femeii cu riduri fine în jurul ochilor. (Încă) atât de fine... Sunt gri, ochii lui David. Reci. Nu migdale. Cratere cenușii. Cazane cu smoală în care ea arde sub ochii mei. Și ai tatei. Oare tata se bucură? Privirile noastre nu se intersectează. Oare va trebui să traversăm? Să facem conversație? Și, dacă da, cine va traversa, noi sau ei? Știu că vrea să mă întrebe (din ochi) toate lucrurile astea, dar nu poate. Sunt momentele alea, știi, când
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]