5,132 matches
-
lemn din biroul omului matur ar înflori deodată, supunânduse poruncii de primăvară a fraților săi din livadă, sau dacă în iatacul omului matur, în noaptea Crăciunului, ar intra Moș Crăciun, fără ca uși să se fi deschis sau pași să fi răsunat, sau dacă în noaptea Învierii, întorcânduse de la biserică, ținând în mână lumânarea ar întâlni un înger care ar lua lumină de la el, spunândui: „Hristos a înviat“, omul matur ar înnebuni, sau ar consulta un doctor de boli nervoase sau ar
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
posibilă nu numai o cunoaștere reciprocă a marilor probleme care frămîntau cele două țări în acei ani, dar și o participare directă la realizarea acestora3. Importanta emigrație transilvăneană către America de Nord în general și în SUA în special, au făcut să răsune graiul românesc pe pămîntul Americii și a contribuit la dezvoltarea relațiilor bilaterale. Politica externă a SUA față de Europa, în măsura în care ele aveau o directivă specială în această privință, era dominată în perioada care a premers primei mari conflagrații a secolului de
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
mărturisire din prefața primului volum de poezii publicat în 1836: "Îndreptat de pilde clasice și de firea limbei, ne-am sârguit a urma sistema care cere ca poezia ce este productul cel mai ales al cugetării prin simțire înălțată, să răsune prin ziceri elegante și armonioase."208 Descompunând această frază în unitățile ei definitorii, observăm că absolut fiecare element se subscrie ideologiei clasice chiar și la nivelul alegerii cuvintelor cum ar fi verbul a se sârgui ce indică efortul, prelucrarea succesivă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
22, p. 447) 101 faptului că au fost credincioși proorociilor ori că le-au disprețuit?” (Origen, Contra lui Celsus, cartea a VIII-a, cap. XLVI, în PSB, vol. 9, p. 541) „Și toți proorocii, împrumutând organele lor vocale Duhului ce răsuna în ei, se făceau dulceață, făcând să izvorască prin gâtlejul lor mierea dumnezeiască, pe care o folosesc și împărații și oamenii simpli spre sănătate, și a cărei gustare nu taie pofta prin săturare, ci sporește mai degrabă dorința spre împărtășirea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de astăzi cu vechiul barbar scit; și, cu toate acestea, să nu uităm că în sângele poporului român s-a amestecat poate și câte o picătură de acel al nomazilor sciți și că poate că în adâncul sufletului său mai răsună uneori sălbaticele acorduri ce încântau odată pe strămoșii săi". Relativa stabilitate a structurii bio-psihologice primare umane ne permite unele supoziții cu privire la implicațiile psihiatrice chiar pentru un trecut îndepărtat. Ni se pare interesantă, în acest sens, următoarea afirmație a lui Xenopol
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
fizică ("va seca izvorul, va fi un prund întins") concordă cu prefaceri inerente în plan psihic. Ecouri de context montan, rarefiate, surdinizate, sunt de găsit și în Chemările către Ieronim (1970); un cuc "își răspunde singur strigându-se mereu" de "răsună-ntreaga vale" Cântecul cucului); un urs tămăduitor "începe să mă calce-alene din umeri până la picioare" (Ursul); "la șapte ani se dezgroapă morții / se pune os lângă os în cutii" (Obicei); "șerpi albaștri" străbat Apa de pe valea noastră. Însă dincolo de acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cum în zare detună. Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună. Ea mai vedea cum în șa voi sălta împreună Cu îndrăzneața fecioară-a pământului, brună, Și-n goană nebună vedea de pe-atunci cum răsună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Știu eu, mama mi-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Și că-s menit să înving veșnicii și genună Dar nu știa de pe-atunci că-n mine-o să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
înfundat al căprioarei sau al mistrețului ascuns printr-un tufiș. În apropiere, urși și lupi pășeau cu grijă, ferindu-se de lațul capcanei. Dihăniile se lingeau pe bot, adulmecându-ne laolaltă cu prada. Din depărtare, tălăngi atârnate de gâtul oilor răsunau cu putere. Turmele acopereau pășunile care se revărsau din vârful muntelui. Spre amurg, ciobănașii își mânau mioarele și mieii, la înnoptat. Ajunși la stâne, aprindeau focul și doineau din fluier. După ce își cântau tristețea singurătății, se uitau cu luare aminte
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
îndoaie flori pe jos. Ea cîntă și pocnește în crengi c-o varga lungă O ploaie de flori albe se scutură pe ea, Un flutur roș și vînăt se nalță, ea-l alungă, De pasu-i crengi se-ndoaie și glasu-i răsuna... Apoi și-aduce aminte era o zi frumoasă El s-a trezit în luncă, sub ochii ei de foc Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă Își plecă ochii timizi și el a stat pe loc." (Codru și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
coama pe vînt", saltă peste creștete de stînci și prăpăstii adînci, "ca cerbul urmat de săgeat' arzătoare". Junele poartă sub manta-i o mandolină. Astfel, el ajunge la fereastra unui vechi castel, care este luminat de mii de lumini și răsună de mare cîntare de barzi. Înăuntru dansează niște ființe albe, parcă purtate de zefirii de prin grădini. La acea horă, cîntă nimfele, întîi din lire, apoi din ceteri, apoi cîntă barzii, cu glasuri "barbate" rugînd-o pe Ondina, cea aleasă de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
întîi din lire, apoi din ceteri, apoi cîntă barzii, cu glasuri "barbate" rugînd-o pe Ondina, cea aleasă de regele Lin, ca stăpînă a zeului Amor și zeiță adorată de poeți, să-și împlinească solia dată de Orfeu. Vocea ei să răsune ca o vrajă, încît marmora să cînte, creștetele-nalte ale munților să salte și tot ce în fire e în nesimțire să învie, iar poeții să cînte ce n-au cîntat de secole. Din acel "amestec de vise dalbe" apare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dominată de mitologia fericirii personale și de idealurile hedoniste 11. Societatea obiectului se prezintă ca fiind civilizația dorinței, care consacră un adevărat cult bunăstării materiale și plăcerilor imediate. Plăcerile consumului se exhibă peste tot, imnurile aduse timpului liber și vacanțelor răsună pretutindeni, totul se vinde ca promisiune a fericirii individuale. A trăi mai bine, „a profita de viață”, a te bucura de confort și de noutățile din comerț apar ca niște drepturi ale individului, niște scopuri în sine, niște preocupări zilnice
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
indicii ale plăcerii și fericirii. Vitrine strălucitoare încărcate de mărfuri, reclame îmbietoare, plaje însorite și trupuri de vis, vacanțe pline de divertismente mediatice: societățile opulente afișează trăsăturile unui hedonism radios. Pretutindeni se înalță catedrale închinate obiectelor și divertismentului, peste tot răsună imnuri slăvind traiul bun, totul se vinde cu promisiuni de voluptate, totul se oferă în cantități imense și în ritmuri de muzici ambientale, sugerând un imaginar de basm. În această grădină a desfătărilor, bunăstarea a devenit zeu, consumul e templul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ipocriziei; am avea acum de-a face cu o „libertate impusă”, cu o „persecuție” inedită care nu-i alta decât sexualitatea și „orgasmul obligatoriu”44. Această problematică a făcut furori: în scrierile unor nume sonore, ea n-a încetat să răsune cu putere, afișându-se ca o victorie intelectuală obținută cu greu contra iluziilor conștiinței ideologice. De cincizeci de ani, abundă textele ce asimilează eliberarea sexuală cu „șantajul erecției permanente”, cu „stahanovismul în domeniul hedonismului”45, cu „tirania genitalului”46, cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
chip”. Oare masca eroului tragic nu-i oferă spectatorului imaginea unei alterități înfricoșătoare împreună cu oglinda în care el însuși își recunoaște propria înfățișare macabră? În această voce care pare să vină de altundeva, spectatorul nu aude cumva ecoul dublului său, răsunând dintr-o lume a umbrelor și a negurilor? IItc "II" Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și aparițiilortc "Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și aparițiilor" Shite sau spațiul intermediartc "Shite sau spațiul intermediar" Un actor mascat pătrunde și pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îndurerat acceptă să bată în toba rămasă neatinsă de la moartea fiului său Tenko, căci „sunetul tobei i-ar aminti de el”. În această primă parte, shite incarnează, prin urmare, un om într-adevăr viu; când, în finalul primei părți, toba răsună, ca prin minune, așa cum răsunase odinioară, e semn că fantoma fiului este prezentă în tatăl care continuă să trăiască; ea este cea care se apropie de tobă în lumina razelor lunii. E aceeași fantomă care va apărea efectiv în cea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
toba rămasă neatinsă de la moartea fiului său Tenko, căci „sunetul tobei i-ar aminti de el”. În această primă parte, shite incarnează, prin urmare, un om într-adevăr viu; când, în finalul primei părți, toba răsună, ca prin minune, așa cum răsunase odinioară, e semn că fantoma fiului este prezentă în tatăl care continuă să trăiască; ea este cea care se apropie de tobă în lumina razelor lunii. E aceeași fantomă care va apărea efectiv în cea de-a doua parte a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zbătea în groaznice chinuri. Iar waki e uluit de această apariție a unei creaturi bizare „pe suprafața apei deja învăluită de negurile nopții”. Spectrul pare cât se poate de real; el va bate în tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre oameni a unor Bodhisattva 1. Are loc „miracolul” ivirii unei făpturi nevăzute, devenită aici prezentă și activă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Iar waki e uluit de această apariție a unei creaturi bizare „pe suprafața apei deja învăluită de negurile nopții”. Spectrul pare cât se poate de real; el va bate în tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată cu scenele miraculoase ale apariției unor zeități, cu coborârea printre oameni a unor Bodhisattva 1. Are loc „miracolul” ivirii unei făpturi nevăzute, devenită aici prezentă și activă. Și totuși, la sfârșitul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
veci. Cerimon își dă seama, desigur, că are în față un caz de moarte aparentă, ceea ce însă nu-l împiedică să organizeze un adevărat ritual, diferit, dar la fel de bine regizat ca acela al Paulinei: Bun, bun! Foc și ștergare. Să răsune Domol și trist ce muzică avem. Vă rog. Viola înc-o dată! Mișcă, Buștean! Hai, muzică! O, dați-i aer! Seniori, regina-aceasta va trăi: Natura se deșteaptă; și căldura Din ea răzbate; n-a stat amorțită Mai mult decât cinci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
când valurile par să vorbească cu vocea lui Prospero, iar vântul să-i rostească numele, care-i amintește lui Alonso de complicitatea lui cu uzurpatorul Antonio, vinovată de presupusa - pentru el - moarte a lui Prospero. Remember, cuvântul fantomei bătrânului Hamlet, răsună și aici, pronunțat de un glas acuzator; tot ca în Hamlet, Alonso și însoțitorii lui își trag săbiile din teacă, săbiile lor neputincioase în prezența acestei voci fără trup, a acestei halucinații fără substanță. Nu lipsește nici criza de nebunie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de netăgăduit al morții. Zgomotele ce se aud în spatele ușii sau la ferestre trădează prezența persistentă a angoasei tragice provocate de loviturile repetate în poarta castelului lui Macbeth, lovituri pe care teroarea de care paznicul este cuprins le face să răsune cu o forță înzecită. O teroare iscată de ceva ce nu are propriu-zis o formă, un trup, un chip. O teroare lipsită de concretețe, de materialitate. Când, la sfârșitul celui de-al treilea act din Prințesa Maleine, fereastra se deschide
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
masivă a statuii”. Cum am putea să nu recunoaștem aici ecourile îndepărtate ale acelei „consistențe masive, ca de statuie” pe care o dobândeau în teatrul no toate vedeniile nopții, toate aparițiile din vis? Și cum ar putea să nu ne răsune încă de pe acum în urechi vocea lui Genet, cel ce îi va cere actorului să poarte „veșminte bizare”, cu totul ieșite din comun și fără nici o legătură cu cotidianul? În ceea ce-l privește pe Pirandello, acesta se concentrează asupra personajului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unor fantome sau unor imagini onirice, ele vor căpăta deodată materialitatea unor trupuri reale, se vor pune în mișcare și vor înainta lent spre centrul scenei. Hohotul de râs, strident și aproape isteric, al Fetei Vitrege, care va continua să răsune chiar și după ieșirea ei din sală, va menține până la capăt ambiguitatea naturii acestor apariții, efective sau create cu mijloace artificiale. Neliniștitoarea bizarerie a manechinelor În opera lui Pirandello, Uriașii munților reprezintă, fără îndoială, piesa care formulează în modul cel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Camera aparițiilor”, camera marionetelor este și o „cameră a viziunilor”. Peste tot în acest spațiu în care mereu „ți se năzare că vezi ceva” plutește o muzică ce trezește un sentiment confuz, amestec de bizarerie și teroare. În „camera aparițiilor” răsună o „melodie stranie”, care „parcă ar veni dintr-o altă lume”, o melodie pe care personajele o „ascultă extaziate și înfricoșate deopotrivă”, fascinate și, totodată, îngrozite. Dar nu numai auzul e terorizat, ci și văzul: să ni-l amintim pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]