5,495 matches
-
grossière équivoque, Qui, pour me divertir, n'a que la saleté, Qu'il s'en aille, s'il veut, sur deux tréteaux montés, Amusant le Pont Neuf de ses sornettes fades, Aux laquais assemblés jouer ses mascarades"47. El îi reproșează lui Molière, în special cu privire la Înșelătoriile lui Scapin (Les Fourberies de Scapin), că și-a discreditat arta ocupându-se de farsă. El ar fi vrut ca Molière, căruia îi este prieten, să fie un Terente al francezilor, singurul model comic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forță pentru a atașa timp de cinci acte spectatorii printr-o acțiune simplă, susținută de violența pasiunilor, de frumusețea sentimentelor și de eleganța expresiei." Tot dorința de a emoționa i-a dictat lui Racine alegerea subiectelor. Contemporanilor săi care îi reproșau că a pus în scenă, în Britannicus, un erou prea tânăr, Racine le răspunde, în Prefața sa, că tocmai extrema tinerețe a lui Britannicus îl face "foarte capabil să stârnească compasiunea". Corneille pare să reia și el, textual, cuvintele lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nu-l reprezint nici ca pe un om plin de virtuți, căci nu a fost niciodată așa." Alegerea unui asemenea erou nu s-a făcut fără probleme. Reacțiile contemporanilor lui Racine sunt o dovadă în acest sens. Unii i-au reproșat că l-a reprezentat pe Nero "prea crud". Pentru a se justifica, Racine se ascunde după spusele lui Tacit, "cel mai mare pictor al Antichității", din care s-a inspirat pentru a-și crea personajul. El se mai justifică prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Anticilor". De aceea doica, și nu Fedra, ca la Euripide, este vinovată la el de calomniere. A transformat personajul lui Hipolit, făcându-l să fie îndrăgostit de Aricia, pentru ca toate personajele piesei să stârnească mila spectatorului. Anticii, într-adevăr, îi reproșau lui Euripide că l-a reprezentat pe Hipolit ca pe un "filosof scutit de orice imperfecțiune (...), ceea ce făcea ca moartea tânărului prinț să trezească mai mult indignarea decât mila. Am considerat că trebuia să-i confer o oarecare slăbiciune care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care pregătește calea pentru dramă. În acest discurs, pronunțat în fața Academiei de la Madrid înainte de 1608, și publicat în 1609, Lope de Vega, care a produs deja patru sute douăzeci și patru de piese de teatru 2, își apără arta împotriva detractorilor care îi reproșează că se îndepărtează de Aristotel și îl somează să se justifice, condamnându-i fără drept de apel pe partizanii "artei noi". Această lucrare polemică, scrisă în strofe de endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu câțiva ani mai înainte, în Compendiu de poezie tragi-comică (Compendio della poesia tragicomica). Teoreticianul italian se apără aici de criticile emise împotriva pastoralei sale tragi-comice, Păstorul cel fidel (Il Pastor fido), scrisă între 1580 și 1585. Docților care îi reproșează de a fi violat ierarhia genurilor amestecând elemente de comedie și elemente de tragedie, Guarini le răspunde că nu este posibil să reprezinți varietatea din natură decât prin diversitatea artei. Lope, care consideră comedia ca pe o tragi-comedie, îi îndeamnă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actul cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța și energia vitală a teatrului grec care, în simplitatea, gustul său pentru adevăr, aduna mulțimile. Diderot contestă puternic poziția abatelui d'Aubignac, care le reproșa Anticilor că amestecă, din complezență față de popor, interesele timpului lor cu cele ale acțiunii reprezentate. Acesta considera că regula clasică de îndepărtare în timp, la impunerea căreia contribuise, reprezenta un progres în formarea gustului. Diderot o interpretează, dimpotrivă, ca pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autorii dramatici, se sprijină pe două erori; una, că tot ceea ce interesează este bun pentru teatru; cealaltă, că tot ceea ce seamănă cu natura este frumos, și că imitația cea mai fidelă este totdeauna mai bună." Cât despre dialog, el îi reproșează trivialitatea. Nu contestă interesul de a introduce în teatru limbajul poporului, dar exclude posibilitatea de a-l retranscrie în stare brută, fără să i se facă nicio operație de transmutare. "Poetul care scrie cum se vorbește scrie prost. Vorba lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în materie de unități, în sânul teoriei lui Lessing, pentru faptul că el erijează în postura de modele trei autori care sunt la originea unor teorii estetice scenice foarte diferite, Sofocle, Shakespeare și Diderot. Partizan al simplității acțiunii, el le reproșează francezilor, lui Corneille în special, pe care nu-l apreciază deloc, intrigile complicate. Teatrul spaniol, care a introdus pe scena europeană numeroase procedee favorizând reluarea în salturi a intrigii, a exercitat, după părerea lui, o influență dezastruoasă. El reia, asupra
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai emoționat. De aceea Lessing este foarte atent la toate mijloacele susceptibile să întărească puterea emoțională a spectacolului. El se interesează în special de jocul comediantului și de rolul muzicii de scenă care, și unul și cealaltă, generează emoția. Lessing reproșează Teatrului clasic francez că a suprimat elementele de spectacol capabile să-l impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el citează Filoctet ca pe una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mai cred că, în felul acesta, unitatea de loc era suficient păstrată." El se refugiază în spatele autorității lui Aristotel și a lui Horațiu, care nu au decis o asemenea regulă, pentru a se reabilita în fața detractorilor săi care îi reproșează o asemenea iregularitate. În ceea ce mă privește, adaugă el puțin mai încolo, negăsind în Poetica lui Aristotel, nici în cea a lui Horațiu preceptul clar, absolut și rațional al viguroasei unități de loc, mi-am făcut o plăcere să mă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unde se învârt niște păpuși", scrie Zola în Convorbirile dramatice (Les Causeries dramatiques). Cât despre operă, este un spectacol pe care-l detestă și a cărei lipsă de realism o biciuiește în nenumărate rânduri. Cu mult înaintea lui Brecht, îi reproșează că scufundă publicul într-o stare de totală pasivitate. "Este atât de comod, scrie el în Naturalismul în teatru, să fii cu mintea goală, să te lași în voia unei digestii amabile într-o baie de muzică." De aceea el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ni l-ar prezenta în întregime, carne și spirit." Zola face elogiul lui Corneille, Racine și Molière, din cauza profunzimii analizei pe care piesele lor ne-o descoperă. Omenirea vorbește în personajele lor", scrie el în Autorii noștri dramatici. Totuși, le reproșează că au adus pe scenă, din dorința de universalitate, ființe ireale. Dornic să-i cuprindă pe indivizi și nu să zugrăvească tipuri, să-i reprezinte în cele mai mărunte particularități ale lor, în gesturile lor cotidiene, el critică modul lor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie acceptate iluziile mai mult sau mai puțin perfecte, în locul realităților. Dar aceasta este atât de fără discuție adevărat, încât este inutil să mai vorbim. Este chiar fondul artei umane, fără de care nu ar fi posibilă vreo producție. Nu-i reproșăm pictorului culorile, romancierului cerneala și hârtia, autorului dramatic rampa și pendulele care nu merg." El nu cere niciodată iluzia perfectă. Dacă este dornic să fie mascate convențiile, o face pentru a apropia pe cât posibil scena de lumea reală, pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el îi reproșează totuși, chiar dacă îi consacră un îndelung elogiu, în 1885, într-un articol intitulat Richard Wagner-Rêverie d'un poète français (Richard Wagner-Reveria unui poet francez), că a păstrat, din cauza tradiționalismului, personaj și intrigă. Logic că afișând o asemenea poziție, Mallarmé nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
esențialul și lungește inutil durata spectacolului care-și pierde dinamismul. Timpul este prețios pe platou", afirmă Meyerhold, convins că nu ar putea fi reținută atenția publicului prea mult timp și că lentoarea dăunează conciziei cerute de arta scenei. El le reproșează în special regizorilor de piese istorice încercarea de reconstituire a unei epoci. Piesa, în care compoziția ritmică este lăsată în planul doi, nu ar putea decât să pătimească din cauza acestui procedeu de "copiere a stilurilor istorice". Foarte atras de onirismul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creat Les Atrides (Atrizii) la Cartoucherie, în 1992. Trilogia lui Eschil, Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele, e precedată aici de Ifigenia la Aulis a lui Euripide, pentru a explicita motivele conduitei Clitemnestrei. Dacă ea îl omoară pe Agamemnon, o face pentru că îi reproșează sacrificarea Ifigeniei pentru care poartă, în ochii ei, întreaga responsabilitate. 17 În italice în textul lui Corneille. 18 Aristotel se ferește să-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ver de terre amoureux d'une étoile." (Râmă înamorată de o stea). 94 Zola, în Naturalismul în teatru, consacră un întreg capitol decorurilor și accesoriilor, un altul costumului, un altul comedianților, un altul pantomimei. 95 Acest lucru îi va fi reproșat esteticii naturaliste de Simboliști. 96 Antoine este critic dramatic, director de teatru, actor la Teatrul Liber mai întâi, apoi la Teatrul Antoine. Mai târziu va fi cineast. 97 Chiar dacă repertoriul său nu este în exclusivitate naturalist. 98 Electricitatea, care înlocuiește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a-i descoperi infinitele potențialități scenice. 99 Prefața la Domnișoara Julie a trecut mult timp drept unul din manifestele cele mai marcante ale Naturalismului în teatru. Zola nu s-a înșelat punând la îndoială caracterul naturalist al piesei și reproșându-i lui Strindberg abstracționismul său. Într-o scrisoare din 14 decembrie 1887, el scrie: "Ca să fiu cinstit, niște prescurtări de analiză mă deranjează puțin. Știți poate că eu nu sunt pentru abstract. Îmi place ca personajele să aibă o stare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Romeo și Julieta la Mizil, centrată pe conflictul de natură politică între familiile celor doi, comedia lui D.D. Pătrășcanu deschide mai larg evantaiul țintelor parodice, vizând și alte mari tragedii ale "marelui Britt": Macbeth (în Prologul care începe prin a reproșa apetitul marelui dramaturg englez pentru "sânge și măceluri"), Othello (prin gelozia exagerată a lui Romeo), Hamlet (prin șarjarea apariției spectrului patern). Însă, la fel ca în scurta comedie a lui Ranetti, hipotextul caragialian se întrevede clar. Astfel, despre întâmplările prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este conștient (ironie situațională) A2 = A3: ironie al cărei auditoriu este mijloc pentru scop.138 În toate aceste cazuri, ironia uzează de o multitudine de procedee, inventariate chiar din Antichitate: interogația și turnura imperativă, atribuirea către sine a ceea ce se reproșează adversarului, anateza (răsturnarea totală absolută a unui etalon curent de morală și logică), antiparastaza (argumentația contra obiecțiilor față de negativul acuzat, încheiată prin elogiul acestuia), paradiastola (amestecul de afirmații pozitive și negative despre pozitiv și negativ), diasirmul (retorica afirmației sinuoase între
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o anumită manieră de a vorbi este caracterizată prin referiri de tipul à la Rică Venturiano, à la Pristanda, à la Coana Veta etc. Așa se explică și de ce, de pildă, unui scriitor ca D.D Pătrășcanu, Tudor Vianu îi reproșa lipsa de originalitate și cantonarea într-un fel de stilizare ironică 132 sau notare exactă a schimburilor de replici din care rezultă incoerența exprimării oamenilor necultivați, ambele procedee fiind împământenite deja de Caragiale. În schița Ce cere publicul de la un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obținând în sfârșit articularea universală, un înțeles final al rostului, și, oh, Doamne, liniile desăvârșite, nezdruncinate ale Frumosului etern. Setea aceasta de inventar ne împinge spre confesiune și de aceea romanul nu moare. Romanul reface mereu inventarul, nimeni nu-i reproșează că repetă o operațiune pe care au făcut-o până acum mii de scufundători. Ai reținut, Cella, că prin roman înțeleg toate despletirile narațiunii... chiar și fragmentul!10 Pledoaria vizează simultan și predilecția pentru fragment, firesc derivată din nevoia de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pp. 423-424), sau despre odiseea întocmirii la comandă a piesei Caragiale în vremea lui, pentru care autorul, "tovarășul" academician Camil Petrescu, este tras la răspundere întrucât nu a înțeles și concretizat "ce a stabilit partidul pentru centenarul Caragiale". I se reproșează autorului că "n-a prins esențialul creator social-critic scriitoricesc și s-a ocupat de om, chiar cel de la cafenea", că eroul nu este cel care "a luptat cu intransigență împotriva coaliției burghezo-moșierești" (vol. I, p. 426) și că nu s-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îi refuză plurivalența. Este important de notat totuși că viziunea lui Barthes a intrat în aparatul mass-media, contribuind deci tocmai la crearea a ceea ce critică, generând astfel chiar un "mit al denunțării miturilor"234, în corul vocilor care i-au reproșat tocmai utilizarea în demonstrație a unor referințe culturale elevate, cu siguranță neîmpărtășite de către mase în gradul în care susținea el (beneficiind de propria sa cultură mitologică, Barthes a oferit interpretări ale actelor și ale produselor culturale populare care au creat
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]